← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ier 17-18 — cu Matthew Henry

Ieremia 17-18Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul atemporal al lui Matthew Henry deschide ferestre proaspete în inima mesajului lui Ieremia pentru mersul nostru zilnic. Expunerea sa atentă dezvăluie cum avertismentele antice despre încrederea greșită și păcatul ascuns vorbesc încă cu o claritate pătrunzătoare astăzi. Pe măsură ce zăbovim asupra acestor capitole, perspectivele lui Henry ne invită să examinăm unde ne odihnește cu adevărat încrederea și cum privirea căutătoare a lui Dumnezeu întâlnește fiecare motiv secret. Tonul său pastoral ne conduce cu blândețe de la convingere spre speranța vie găsită doar în Domnul. Lasă cuvintele sale să ne întărească sufletele pentru citirea care urmează.
Citește
Așază-ți inima și citește capitolele 17 și 18 din Ieremia încet. Ascultă contrastul dintre blestemul încrederii în puterea omenească și viața binecuvântată înrădăcinată lângă ape vii. Permite avertismentelor profetului despre inima înșelătoare și chemarea la sfințenia Sabatului să se așeze adânc. Oprește-te des ca Duhul să poată aplica aceste cuvinte antice circumstanțelor tale prezente.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a schița structura capitolului. În acest capitol, I. Dumnezeu îi convinge pe iudei de păcatul idolatriei prin dovada notorie a faptului și îi condamnă la captivitate pentru acesta, ver. 1-4. II. El le arată nebunia tuturor încrederilor lor trupești, care nu le vor fi de nici un folos când va veni timpul lui Dumnezeu să se certe cu ei, și că acesta a fost unul dintre păcatele pe care se întemeia controversa Sa cu ei, ver. 5-11. III. Profetul își face apelul și adresa către Dumnezeu cu ocazia răutății dușmanilor săi împotriva lui, încredințându-se protecției divine și cerând lui Dumnezeu să Se arate pentru el, ver. 12-18. IV. Dumnezeu, prin profet, avertizează poporul să țină sfântă ziua Sabatului, asigurându-i că, dacă vor face astfel, aceasta va fi prelungirea liniștii lor, dar că, dacă nu, Dumnezeu va afirma prin vreo judecată pustiitoare onoarea Sabatelor Sale, ver. 19-27. Henry se îndreaptă apoi către doctrina excelentă propovăduită în aceste versete. Este o doctrină excelentă cea propovăduită în aceste versete, de interes și folos general pentru noi toți, și nu pare să aibă vreo referință particulară la starea prezentă a lui Iuda și a Ierusalimului. Predicile profetului nu erau toate profetice, ci unele dintre ele practice; totuși acest discurs, pe care probabil îl avem aici doar în rezumat, ar fi de folos deosebit pentru ei prin avertismentul de a nu-și așeza greșit încrederea în ziua necazului lor. Să învățăm cu toții ce ni se învață aici, Reflectând asupra celor care Îl fac pe Dumnezeu încrederea lor, Henry continuă. II. Despre mulțumirea abundentă pe care o au și o vor avea cei care Îl fac pe Dumnezeu încrederea lor, care trăiesc prin credință în providența și promisiunea Sa, care se încredințează Lui și călăuzirii Sale în orice vreme și se odihnesc în El și în dragostea Sa în cele mai tulburi vremuri, v. 7, 8. Observă, 1. Datoria cerută de la noi — să ne încredem în Domnul, să ne împlinim datoria față de El și apoi să depindem de El să ne susțină în împlinirea ei — când făpturile și cauzele secundare fie ne înșală, fie ne amenință, fie sunt false față de noi, fie sunt aprige împotriva noastră, să ne încredințăm lui Dumnezeu ca fiind atotsuficient atât să umple locul celor care ne părăsesc, cât și să ne protejeze de cei care ne atacă. Este să-L facem pe Domnul nădejdea noastră, favoarea Sa bunul pe care-l nădăjduim și puterea Sa tăria în care nădăjduim. 2. Mângâierea care însoțește împlinirea acestei datorii. Cel care face astfel va fi ca un pom sădit lângă ape, un pom ales, în jurul căruia s-a avut mare grijă să fie pus în cel mai bun sol, așa de departe de a fi ca tufișul din pustie; va fi ca un pom care își întinde rădăcinile și prin aceasta este fixat cu tărie, le întinde lângă râuri, de unde trage belșug de sevă, ceea ce denotă atât statornicia cât și mângâierea pe care le au cei care Îl fac pe Dumnezeu nădejdea lor; sunt ușurați, sunt plăcuți și se bucură de o siguranță și o seninătate continuă a minții. Un pom astfel sădit, astfel udat, nu va vedea când vine căldura, nu va suferi nici o pagubă de la cele mai arzătoare călduri ale verii; este atât de bine umezit de la rădăcini încât va fi suficient de păzit împotriva secetei. Cei care Îl fac pe Dumnezeu nădejdea lor, (1.) Vor înflori în cinste și mângâiere, ca un pom care este mereu verde, a cărui frunză nu se veștejește; vor fi voioși cu ei înșiși și frumoși în ochii altora. Cei care astfel dau cinste lui Dumnezeu dându-I credit, Dumnezeu îi va cinsti și îi va face podoaba și desfătarea locurilor unde locuiesc, ca pomii verzi. (2.) Vor fi statornici într-o pace și mulțumire lăuntrică: Nu vor fi îngrijorați într-un an de secetă, când lipsește ploaia; căci, precum pomul are sămânță în sine, așa are și umezeala sa. Cei care Îl fac pe Dumnezeu nădejdea lor au destul în El ca să compenseze lipsa tuturor mângâierilor făpturii. Nu trebuie să fim îngrijorați de spargerea unui cisternă atâta vreme cât avem izvorul. (3.) Vor fi roditori în sfințenie și în toate faptele bune. Cei care se încred în Dumnezeu și prin credință trag putere și har de la El nu vor înceta să aducă rod; vor fi totuși în stare să facă ceea ce va aduce slavă lui Dumnezeu, folos altora și socoteală lor.
Considerați

Cugetă

Henry încheie abordând inspecția divină a inimii. 1. Este adevărat în general. (1.) Există acea răutate în inimile noastre de care noi înșine nu suntem conștienți și nu bănuim că este acolo; ba chiar, este o greșeală obișnuită printre copiii oamenilor să se creadă pe ei înșiși, sau cel puțin inimile lor, mult mai buni decât sunt de fapt. Inima, conștiința omului, în starea sa coruptă și căzută, este înșelătoare mai presus de toate lucrurile. Este subtilă și falsă; este înclinată să suplinească (așa înseamnă propriu-zis cuvântul); este aceea de la care Iacov și-a primit numele, un suplinitor. Ea numește răul bine și binele rău, pune culori false pe lucruri și strigă pace celor cărora nu le aparține pacea. Când oamenii spun în inimile lor (adică îngăduie inimilor lor să le șoptească) că nu există Dumnezeu, sau El nu vede, sau El nu va cere socoteală, sau vor avea pace deși merg mai departe; în acestea și în o mie de sugestii similare inima este înșelătoare. Ea îi înșală pe oameni spre propria lor ruină; și aceasta va fi agravarea ei, că sunt autoînșelători, autodistrugători. În aceasta inima este disperat de rea; este mortală, este disperată. Situația este într-adevăr rea și într-un fel deplorabilă și fără speranță de vindecare, dacă conștiința care ar trebui să îndrepte greșelile celorlalte facultăți este ea însăși mamă a minciunii și conducătoare în amăgire. Ce se va întâmpla cu un om dacă ceea ce în el ar trebui să fie lumânarea Domnului dă o lumină falsă, dacă locțiitorul lui Dumnezeu în suflet, cel încredințat să susțină interesele Sale, le trădează? Atât de mare este înșelăciunea inimii încât putem spune cu adevărat: Cine o poate cunoaște? Cine poate descrie cât de rea este inima? Nu ne putem cunoaște inimile noastre, nici ce vor face într-un ceas de ispită (Ezechia nu a știut, Petru nu a știut), nici ce dispoziții rele sunt în ele, nici în câte lucruri s-au abătut; cine își poate înțelege greșelile? Cu atât mai puțin putem cunoaște inimile altora sau avea vreo dependență de ele. Dar, (2.) Orice răutate există în inimă, Dumnezeu o vede și o cunoaște, este perfect familiarizat cu ea și conștient de ea: Eu, Domnul, cercetez inima. Aceasta este adevărat despre tot ce este în inimă, toate gândurile ei, cele mai repezi și cele mai neglijate cu ușurință de noi înșine — toate intențiile ei, cele mai ascunse și cele mai abil deghizate și ascunse cu sârguință de alții. Oamenii pot fi impuși, dar Dumnezeu nu poate. El nu numai că cercetează inima cu un ochi pătrunzător, ci încearcă rărunchii, ca să dea o judecată asupra a ceea ce descoperă, să dea fiecărui lucru caracterul său adevărat și greutatea cuvenită. O încearcă, precum aurul este încercat dacă este standard sau nu, precum prizonierul este judecat dacă este vinovat sau nu. Și această judecată pe care o face asupra inimii este în vederea judecării omului; este să dea fiecărui om după căile sale (după meritul și tendința lor, viață celor care au umblat pe căile vieții și moarte celor care au persistat pe căile distrugătorului) și după rodul faptelor sale, efectul și influența pe care faptele sale le-au avut asupra altora, sau după ceea ce este stabilit de Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind rodul faptelor oamenilor, binecuvântări pentru cei ascultători și blesteme pentru cei neascultători. Observă, De aceea Dumnezeu este Judecător Însuși și El singur, pentru că El, și nimeni altcineva, cunoaște inimile copiilor oamenilor.
Răspunde
Unde mi-am așezat astăzi încrederea — mai mult în oameni sau în Domnul? Ce motive ascunse ar putea vedea deja Dumnezeu care cercetează în mine? Cum voi răspunde invitației Sale de a-mi înrădăcina viața lângă izvorul apelor vii?
Roagă-te
O, Doamne, cercetează inimile noastre și descoperă orice încredere falsă pe care am așezat-o în puterea omenească. Plantează-ne ca niște copaci lângă apele Tale care nu seacă, ca frunzele noastre să rămână verzi și rodul nostru să nu lipsească, chiar și în secetă. Prin Duhul Tău, dă-ne curaj să sfințim ziua Ta și să ne odihnim nădejdea doar în Tine, izvorul apelor vii. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →