Eterniseed › Curriculum › Numeri
Numeri 13-15 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la relatarea din pustiu din Numeri capitolele 13 până la 15, unde teama lui Israel se ciocnește cu promisiunea lui Dumnezeu. Comentariul lui Ioan Calvin ne călăuzește prin misiunea iscoadelor, rebeliunea poporului și consecințele costisitoare ale necredinței. Expunerea sa atentă dezvăluie cât de repede se răspândește neîncrederea și cât de statornică trebuie să fie credința împotriva ei. Ascultând cuvintele lui Calvin, suntem invitați să ne examinăm propriile inimi când poruncile lui Dumnezeu par costisitoare. Fie ca acest studiu să întărească curajul și să adâncească încrederea în Cel care împlinește fiecare promisiune.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești Numeri 13-15 încet și cu rugăciune. Observă începutul plin de speranță al călătoriei iscoadelor, raportul temător care urmează și rebeliunea amară care izbucnește. Urmărește cum răspund Moise și Aaron și cum stau tari Iosua și Caleb. Lasă narațiunea să trezească atât durere pentru necredință cât și dor după ascultare credincioasă.
Studiu
Calvin începe prin a examina izbucnirea bruscă a răzvrătirii în popor.
1. Și toată adunarea și-a ridicat glasul. Aici vedem cât de ușor, prin câteva îndemnuri, se stârnește răzvrătirea într-o mare mulțime; căci poporul, dacă nu este condus de sfatul altora, este ca marea, expus la multe furtuni; iar stricăciunea firii omenești produce aceasta printre nenumărate alte rele, anume că minciunile și înșelăciunile biruiesc adevărul. A existat, într-adevăr, un oarecare pretext pentru greșeala poporului, în faptul că au văzut zece conducători aleși ai semințiilor lor descurajându-i să intre în țară și doar doi sfătuindu-i să înainteze. Dar acea credulitate, la care erau prea înclinați, este fără scuză, deoarece a izvorât din necredință; căci, dacă demnitatea și reputația a zece bărbați au avut atâta putere asupra lor, încât au crezut atât de ușor, nu ar fi trebuit ei oare mult mai degrabă să dea crezare cuvântului lui Dumnezeu, care le promisese țara cu patru sute de ani înainte? Căci când au strigat sub tirania apăsătoare a egiptenilor, amintirea promisiunii date părinților lor nu a fost ștearsă, deoarece sfântul Iacov a prevăzut cu grijă transmiterea ei. Ei auziseră de curând și primiseră confirmarea ei și în această încredere ieșiseră din Egipt. Vedem, deci, că fuseseră deja îndemnați de propria lor nepăsare și depravare să se retragă de la intrarea în țară, deoarece aruncaseră deoparte încrederea în Dumnezeu, astfel încât păreau să fi pus mâna în mod deliberat pe ocazie. Totuși, sfetnicii răi le-au dat un impuls, când cădeau de bunăvoie, și i-au aruncat cu capul înainte.Apoi se îndreaptă spre mândria și nebunia care ies la suprafață în acuzațiile lor împotriva lui Dumnezeu.
3. Și pentru ce ne-a adus Domnul în această țară? Mândria și chiar nebunia nelegiuirii lor se trădează aici mai deplin, când Îl acuză pe Dumnezeu de înșelăciune și cruzime, ca și cum I-ar fi trădat în mâinile neamurilor canaanite și i-ar fi condus la măcel; căci ei concluzionează că nu trebuie să asculte de porunca Sa, deoarece El i-ar distruge și nu numai atât, ci le-ar da și soțiile și copiii ca pradă. Vedem cât de nebună este necredința, când se lasă în voia ei, deoarece acești nenorociți nu ezită să aducă acuzații împotriva lui Dumnezeu și să-I răsplătească bunătățile numindu-L trădător. Dar care a fost cauza acestei îndrăzneli hulitoare, [54] în afară de faptul că aud că vor avea de-a face cu dușmani puternici? ca și cum nu ar fi experimentat puterea lui Dumnezeu ca fiind astfel încât nimic din ceea ce ar putea întâlni nu trebuia temut cât timp El era de partea lor! În același timp, Îl acuză pe Dumnezeu și de slăbiciune, ca și cum El ar fi mai puțin puternic decât neamurile Canaanului. În cele din urmă, orbirea și nesimțirea lor monstruoasă ajunge la culme, când se sfătuiesc cu privire la întoarcerea lor și, respingându-l pe Moise, se apucă să aleagă un conducător care să-i predea din nou lui Faraon. Au uitat atât de repede cât de nenorocită fusese condiția lor acolo? Nu din vina lor, ci în timp ce erau oaspeți pașnici și inofensivi, egiptenii îi asupriseră atât de crud, deoarece erau urâți de Faraon doar pentru că acesta nu putea îndura mulțimea lor; ce era el, deci, probabil să facă, când, din cauza lor, suferise atâtea nenorociri; ce umanitate, din nou, era de așteptat de la acel neam care conspirase deja pentru distrugerea lor, când nu suferise nicio vătămare din partea lor? Cu siguranță nu exista nicio casă printre ei care să nu tânjească după răzbunarea întâiului-născut! Totuși, ei doresc să se predea voinței unui dușman cel mai amar, care, fără nicio cauză de dușmănie, procedase la toate extremele împotriva lor. De aici vedem limpede că necredincioșii nu sunt doar orbiți de dreapta judecată a lui Dumnezeu, ci purtați de un duh de rătăcire, astfel încât să-și pricinuiască singuri cele mai mari rele.Apoi Calvin subliniază mărinimia lui Iosua și Caleb în mijlocul crizei.
6. Și Iosua, fiul lui Nun, și Caleb. Mărinimia lui Iosua este aici specificată, în timp ce, înainte, doar Caleb fusese lăudat. Dar Moise spune că amândoi și-au rupt hainele în semn de durere excesivă și chiar de aversiune. Căci, după cum se știe bine, aceasta, printre orientali, era o ceremonie solemnă în durere extremă sau când voiau să-și exprime aversiunea față de o crimă. Ipocriții au imitat în mod nepotrivit acest obicei, fie când prefăceau durere, fie când doreau să înșele pe cei simpli. Dar este clar că Caleb și Iosua au fost mișcați să-și rupă hainele de sentimente solemne, ba chiar de fervoarea indignării lor; în timp ce, în același timp, caută să smulgă poporul din nebunia lui. Și, în primul rând, laudă fertilitatea țării; apoi își bazează speranța de a o obține pe favoarea sau bunăvoința lui Dumnezeu. Unii iau particula condițională 'm, im, drept particulă cauzală și o traduc 'Căci pentru că Dumnezeu ne iubește, de aceea ne va introduce'; dar aceasta nu o aprob și este în mod evident străină de sensul adevărat; căci, deoarece israeliții respinseseră într-un fel un beneficiu atât de mare, erau cu siguranță nevrednici prin necredința lor de a fi încă urmăriți de favoarea Sa. Condiția este, deci, introdusă ca și cum ar fi îndoielnică, nu pentru a le diminua speranțele, ca și cum ar fi un semn de incertitudine, ci pur și simplu pentru ca poporul să fie convins de nelegiuirea lui și să se pocăiască; ca și cum ar fi spus: Dacă doar oferim loc continuării favorii lui Dumnezeu față de noi, fiți curajoși. Și acest lucru îl afirmă mai clar curând după aceea, mustrând încăpățânarea poporului, unde spun: 'Doar (sau dar) nu vă răzvrătiți'; în aceste cuvinte îi avertizează că închid toate căile prin care Dumnezeu ar putea continua cursul lucrării Sale; [55] și că nu există alt obstacol pentru acest popor nenorocit în afară de propria lor necredință, care nu le permite să asculte de Dumnezeu. În acest fel, ei afirmă că puterea lui Dumnezeu este suficientă pentru a împlini ceea ce promisese; apoi îndeamnă poporul să-I concilieze favoarea, de la care căzuseră prin propria lor vină. Particula 'k, ac, este folosită emfatic, ca și cum Iosua și Caleb ar fi spus că nu există teamă de pericol, decât pentru că mințile poporului erau hotărâte să-și aducă răul asupra lor. În cele din urmă, bazându-se pe ajutorul lui Dumnezeu, ei exultă ca niște biruitori; 'Vor fi pâine pentru noi', spun ei, adică îi vom devora fără nicio problemă. Iar motivul este adăugat, deoarece, dacă Dumnezeu stă de partea israeliților, dușmanii lor vor fi lipsiți de orice apărare. Drept, deci, și din cele mai bune motive, ei concluzionează că, deși dușmanii noștri ar fi altfel înfricoșători, nu trebuie temuți, dacă doar Dumnezeu, în afară de care nu există nicio putere, ne este favorabil.
Considerați
Considerare
Calvin leagă aceste evenimente de puterea rugăciunii de mijlocire care mișcă mila lui Dumnezeu.
20. Și Domnul a zis: Am iertat, după cuvântul tău. Dumnezeu arată că iartă de dragul slujitorului Său Moise și face, ca să zicem așa, un dar pentru el al celor pe care îi destinase deja pieirii. De aici înțelegem cât de mult valorează rugăciunile celor evlavioși înaintea lui Dumnezeu: după cum se spune, în Psalmul 145:19, că 'împlinește dorința celor ce se tem de El'. El ar fi făcut, într-adevăr, din proprie inițiativă ceea ce i-a acordat lui Moise; dar, pentru ca să fim mai stăruitori în rugăciune, folosul și avantajul rugăciunilor sunt lăudate, când Dumnezeu declară că nu doar va da curs cererilor noastre, ci chiar le va asculta.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea am permis fricii să se răspândească asemenea murmurării lui Israel?
2. Cum stau eu cu Iosua și Caleb în curaj când alții se îndoiesc?
3. Ce promisiuni ale lui Dumnezeu sunt tentat să le tratez ca nesigure astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, mărturisim cât de repede inimile noastre repetă necredința lui Israel când calea dinainte pare dificilă. Dă-ne curajul statornic al lui Iosua și Caleb, ca să ne încredem în Cuvântul Tău mai presus de orice raport temător. Învață-ne să mijlocim unii pentru alții așa cum a făcut Moise, implorând mila și slava Ta. Ferește-ne de mândria care Te acuză și de disperarea care se întoarce înapoi. Umple-ne în schimb cu credință care vede puterea Ta deja la lucru. Fie ca Numele Tău să fie cinstit în ascultarea noastră și promisiunile Tale împlinite în viețile noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →