← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Înțelepciunea lui Isus Sirah

Adu-ți aminte de Sfârșitul Tău: Umilință, Milostivire și Inima Păzită (Sirah 7-9)

Înțelepciunea lui Isus Sirah 7-9Despre Ecclesiasticus (Commentaria in Ecclesiasticum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed)20 min
Deschidere
Sfatul lui Ben Sira din aceste capitole se citește aproape ca o rânduială de viață: să nu faci rău, să nu cauți cinste pentru tine, să îngropi morții, să mângâi pe cel ce plânge, să vizitezi pe cel bolnav, să-ți păzești ochii și să te ții de cei înțelepți. Sfântul Rabanus Maurus - stareț al Fuldei, învățător al germanilor și părinte al Bisericii una nedespărțite, cinstit în Răsărit și în Apus - ia fiecare cuvânt și îl întoarce spre inimă. El aude în Sirah nu doar un sfat bun, ci întreaga formă a pocăinței: mândria smerită, dragostea făcută concretă în fapte de milostivire și sufletul ținut treaz înaintea feței lui Dumnezeu care 'smereste și înalță'. Firul său este versetul care încununează capitolul al șaptelea: în toate lucrările tale, adu-ți aminte de sfârșitul tău. Să-l urmăm prin aceste trei capitole și să lăsăm aducerea aminte a acelui sfârșit să ne învețe cum să trăim astăzi.
Citește

Citire

Citește Ecleziasticul 7 cu încetineală, apoi continuă citirea în capitolele 8 și 9. Urmărește cum înțeleptul trece de la porunca din afară - să nu faci rău, să nu semeni nedreptate, să nu disprețuiești pe cel întristat - spre atitudinea lăuntrică ce singură face ascultarea reală: smerenia duhului. Observă faptele de milostivire adunate aproape de sfârșitul capitolului: să nu oprești harul de la morți, să mângâi pe cei ce plâng, să nu zăbovești a vizita pe cel bolnav și să-ți aduci aminte de sfârșitul tău. Apoi, în capitolele 8 și 9, sfatul devine o disciplină a chibzuinței și a privegherii - asupra limbii, a ochilor, a prieteniilor și a tovărășiei pe care o ții. Lasă textul să pună întrebările înainte ca Rabanus să le răspundă.
Studiu
Rabanus începe acolo unde începe Sirah, cu smerenia, și refuză s-o lase un simplu sentiment. Când înțeleptul avertizează împotriva căutării cinstei de la oameni, sfântul diagnostichează sufletul de sub ambiție: ambiția de a fi mai presus nu păstrează nicidecum ținuta adevăratei smerenii; de aceea nici nu poate exercita lucrarea unei drepte stăpâniri, pentru că a neglijat să aibă măsura adevăratei evlavii. Strădania după loc, spune el, este tocmai lucrul care descalifică un suflet de la stăpânire. Împotriva ei așază arhitectura vieții duhovnicești, în care mândria și înțelepciunea stau la porți opuse: precum începutul a tot păcatul este mândria, tot așa începutul înțelepciunii este smerenia și frica de Dumnezeu. Aceasta este cheia răsăriteană a tot ce urmează - inima priveghetoare, temătoare, smerită din care se naște toată virtutea. Și astfel, după ce a avertizat împotriva lăudării darurilor noastre, Rabanus trage concluzia practică spre care se îndreaptă întregul capitol: înainte de toate, să păstrăm smerenia în inima noastră și, prin dragoste, să fim una cu mintea și milostivi cu aproapele nostru.
Considerați

Cugetare

Smerenia, pentru Rabanus, nu este niciodată abstractă; ea se apleacă spre aproapele aflat în nevoie. El citește porunca de a cinsti pe morți și de a mângâia pe cei îndurerați ca pe o școală a dragostei care urcă de la trup la sufletul viu: dacă este milostenie să îngropi trupul mort, cu mult mai mare este să mângâi un om viu în necaz și să-i vii în ajutor cu mângâiere. Iar milostivirea nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte împlinite - la versetul 'să nu zăbovești a vizita pe cel bolnav' el enunță limpede măsura: dovada dragostei este arătarea unei fapte. Aceeași blândețe cârmuiește felul în care privim pe cel ce a căzut. Unde Sirah spune să nu disprețuiești pe omul care se întoarce de la păcat, Rabanus scoate la iveală o milostivire înrădăcinată în propria noastră nesiguranță înaintea lui Dumnezeu: este mai potrivit pentru un creștin să aibă milă de aproapele său decât să mustre pe cel căzut, pentru că este nesigur pentru fiecare om la ce sfârșit își poate aduce faptele. Niciunul dintre noi nu-și cunoaște propriul sfârșit; de aceea niciunul dintre noi nu poate sta deasupra unui frate în judecată.
Răspunde

Răspuns

Dacă inima trebuie să fie milostivă, ea trebuie să fie și păzită, iar capitolul al nouălea se îndreaptă spre disciplina privegherii. Rabanus citește sfatul de a-ți păzi ochii nu ca pe o teamă de frumusețea lumii, ci ca pe o grijă pentru pacea lăuntrică a sufletului: prin nepăsarea privirii, mișcarea lăuntrică a sufletului este adesea tulburată. De aceea ne oprește să privim la o fecioară, pentru că voiește ca mintea noastră să rămână nevătămată de poftă. Inima păzită nu este o inimă singuratică; ea este ținută de tovărășie bună și de sfat drept. Astfel Rabanus adună înțelepciunea capitolului într-o singură rânduială a vieții duhovnicești: este necesar să ne ferim de cursele celor înșelători și cu cei înțelepți și chibzuiți, adică cu Părinții ortodocși și cu frații temători de Dumnezeu, să tratăm tot sfatul nostru și să nu părăsim calea dreptății și a adevărului. Pe cine lași să-ți sfătuiască sufletul? Ia una dintre aceste fapte de milostivire în această săptămână - o vizită la cel bolnav, un cuvânt de mângâiere pentru cel îndurerat - și las-o să fie dovada dragostei tale. Îi cinstim de asemenea pe poporul lui Israel, rădăcina în care am fost altoiți (Romani 11), din al cărui înțelept această înțelepciune a venit întâi la noi.
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, Cel ce smerești și înalți, Cel ce vezi toate și cunoști tainele inimii: sădește în noi începutul înțelepciunii, care este smerenia și frica de Tine. Învață-ne să ne aducem aminte de sfârșitul nostru în toate lucrările noastre, ca să nu păcătuim niciodată împotriva dragostei; fă-ne grabnici să mângâiem pe cel ce plânge, să vizităm pe cel bolnav și să avem milă de cel căzut, căci noi înșine nu știm la ce sfârșit pot ajunge faptele noastre. Păzește-ne ochii și inimile, așază-ne printre cei înțelepți și temători de Dumnezeu și fă ca toată vorbirea noastră să fie în poruncile Tale, ca împreună cu cei drepți să fim umpluți de săturarea cea veșnică. Căci Tu ești milostiv și iubești pe oameni și Ție dăm slavă, împreună cu Tatăl Tău cel veșnic și cu Duhul Tău cel prea sfânt, bun și de viață dătător, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Despre Ecclesiasticus (Commentaria in Ecclesiasticum) a Sfântului Rabanus Maurus (tradus din latina de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →