Eterniseed › Curriculum › Efeseni
Efeseni 1 — cu Eadie
Deschidere
În disciplina liniștită a exegezei reformate scoțiene, Comentariul lui John Eadie la textul grec al Epistolei către Efeseni deschide primul capitol cu o reverență măsurată și o grijă lingvistică. Tratarea sa invită Biserica să zăbovească asupra cuvintelor apostolului însuși, urmărind fiecare frază până la izvorul ei apostolic. Ne adunăm acum ca să auzim cum Duhul a păstrat aceste rânduri de început pentru instruirea și mângâierea noastră.
Citește
Citire
Să citim capitolul întâi al Epistolei către Efeseni într-un duh de atenție smerită, cerând Domnului să ne deschidă înțelegerea, în timp ce apostolul expune scopul veșnic al Tatălui, lucrarea mântuitoare a Fiului și harul pecetluitor al Duhului. Citiți cu încetineală, lăsând ca fiecare salut și doxologie să se așeze în inimă înaintea Domnului.
Studiu
Eadie începe prin a stabili acreditările apostolice ale lui Pavel.
Versetul 1. (Efeseni 1:1.) Παῦλος, ἀπόστολος Χριστοῦ ᾿Ιησοῦ. „Pavel, apostol al lui Iisus Hristos.” Semnificația termenului ἀπόστολος va fi găsită la capitolul Efeseni 4:11. În timp ce genitivul Χριστοῦ ᾿Ιησοῦ este al posesiei și nu al ablației, totuși, în mod natural și din semnificația sa istorică, el indică izvorul, demnitatea și funcțiile însărcinării apostolice, Faptele Apostolilor 27:23. Deși, după cum sugerează Harless, ideea de autorizare depinde adesea de o propoziție următoare, totuși genitivul pare să o includă – ideea de autoritate fiind implicată în asemenea posesie. Această menționare formală a relației sale oficiale cu Iisus Hristos este menită să certifice adevărul și pretențiile capitolelor următoare.El examinează apoi dubla desemnare a cititorilor ca sfinți și credincioși.
Când Harless spune că noțiunea de sfințenie care nu poate fi despărțită de un χριστιαν ἅγιος nu este obținută din cuvânt, ci din cunoașterea noastră a esenței acelei comunități creștine căreia îi aparține un asemenea ἅγιος, pare să confunde izvorul cu rezultatul; căci se poate răspunde că ἅγιοι sunt cei care, ca atare, dau naștere caracterului comunității creștine și nu aceasta dă un caracter lor. Denumirea ἅγιοι prezintă astfel Biserica creștină în aspectul ei normal – o comunitate de oameni închinați lui Dumnezeu și slujirii Sale. Nici nu pare să piardă vreodată acest înțeles, chiar când este folosită ca epitet general sau în sens local, ca în Faptele Apostolilor 9:32; Faptele Apostolilor 26:10; Romani 15:25. Cuvintele τοῖς οὖσιν ἐν ᾿Εφέσῳ, care indică pur și simplu localitatea, au fost deja analizate în Prolegomene. Sfinții sunt caracterizați în continuare – καὶ πιστοῖς ἐν Χριστῷ ᾿Ιησοῦ „și credincioși în Hristos Iisus”.La salutul însuși, el trece apoi la dorința apostolică de har și pace.
Versetul 2. (Efeseni 1:2.) Χάρις ὑμῖν καὶ εἰρήνη „Har vouă și pace”. Salutul apostolic este cordial și cuprinzător. „Claudius Lysias, preaalesului guvernator, salut” – Pavel către efeseni, „har și pace”. Este mult mai expresiv decât ὑγιαίνειν, χαίρειν sau εὖ πράττειν din formula clasică antică. Aceeași sau similară frază apare la începutul celor mai multe epistole. Χάρις, înrudit cu χαίρειν și cu latinescul gratia, înseamnă favoare și, mai ales în Noul Testament, favoare dumnezeiască – acea bunăvoință din partea lui Dumnezeu care nu numai că oferă și aplică mântuirea, ci binecuvântează, înveselește și ajută pe credincioși.
Considerați
Considerare
Eadie subliniază legătura inseparabilă dintre credință și consacrare.
„Nemo fidelis”, spune Calvin, „nisi qui sanctus; et nemo rursum sanctus, nisi qui fidelis.” Cu cât o asemenea credință este mai puternică și mai cuprinzătoare, cu atât întreaga fire lăuntrică este adusă sub influența ei controlatoare și asimilatoare; cu cât realizează mai adânc și mai viu pe Hristos în autoritate, pildă și interes proprietar în „Biserica pe care El a cumpărat-o cu sângele Său”, cu atât mai cordială, deplină și nereticentă va fi consacrarea.El încheie secțiunea prin a contrasta binefacerea lui Dumnezeu cu binecuvântarea noastră.
Numele pare să marcheze identitatea de fire și prerogative, cu o dragoste infinită, veșnică, neschimbătoare și reciprocă. Deoarece acest Dumnezeu și Tată al Domnului nostru Iisus Hristos L-a trimis în lume, I-a prescris slujirea suferinței și morții și a primit-o ca o ispășire deplină, este deci prerogativa Sa să împartă binecuvântările astfel asigurate – ὁ εὐλογήσας ἡμᾶς „care ne-a binecuvântat” „pe noi”, nu doar pe apostol, cum presupune Koppe din contrastul cu ὑμεῖς din Efeseni 1:14. Persoanele binecuvântate sunt apostolul și membrii acelei Biserici adresate de el – el și ei au fost deopotrivă primitori ai favorii dumnezeiești. εὐλογήσας stă în contrast ideal cu εὐλογητός – Dumnezeu ne-a binecuvântat, iar noi Îl binecuvântăm pe Dumnezeu; dar binecuvântarea Lui asupra noastră este una de fapt, binecuvântarea noastră asupra Lui este doar în cuvânt. El ne face fericiți, noi Îl numim fericit. El ne conferă bunăstare, noi Îi atribuim bunăstare. A noastră este benedicere, a Lui este benefacere.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește certitudinea chemării lui Pavel propria voastră încredere în scrisoarea care urmează? În ce fel uniunea dintre „sfinți” și „credincioși” vă modelează viziunea asupra identității Bisericii? Unde aveți cea mai mare nevoie de harul Tatălui și de pacea Fiului ca să vă liniștească inima astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule și Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, Te binecuvântăm pentru cuvântul apostolic păstrat pentru Biserica Ta. Dă-ne har să-l primim cu aceeași credință care i-a marcat pe sfinții din Efes. Duhul care i-a pecetluit pe ei să ne pecetluiască și pe noi, ca consacrarea noastră să fie adâncă și încrederea noastră neclintită. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →