Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 7-8 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra legilor levitice deschide ferestre noi asupra închinării ordonate pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru Israel. În capitolele 7 și 8 îl vedem pe reformator urmărind reglementările precise pentru jertfe și consacrarea solemnă a lui Aaron și a fiilor săi. Atenția răbdătoare a lui Calvin la fiecare detaliu ne amintește că nimic în casa lui Dumnezeu nu este lăsat la invenția umană. Comentariul său evidențiază atât privilegiile acordate preoților, cât și limitele stricte care protejau sfințenia altarului. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale astăzi, suntem invitați să reflectăm cum reverența și ascultarea încă modelează viața poporului lui Dumnezeu. Să lăsăm perspectivele lui Calvin să ne apropie de Dumnezeu care separă atât jertfa cât și slujitorul pentru slava Sa proprie.
Citește
Citire
Ia Biblia ta și citește Leviticul capitolele 7 și 8 încet și cu rugăciune. Observă instrucțiunile atente pentru jertfele de pace, avertismentele împotriva necurăției și relatarea detaliată a consacrării lui Aaron. Permite frazelor repetate despre ascultarea de poruncile Domnului să se așeze în inima ta. Cere Duhului să te pregătească să primești expunerea lui Calvin asupra acestor pasaje cu smerenie și atenție.
Studiu
Calvin începe prin a examina legea jertfelor pentru păcat și pentru vină.
1. De asemenea, aceasta este legea. Am mărturisit tocmai că nu înțeleg suficient cum diferă aceste două cuvinte, cht'h, chateah, și 'sm, asham, unul de altul; și de aceea am urmat sensul care este primit în mod obișnuit și le-am numit jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină (hostiam pro peccato vel pro delicto). Deși în acest al doilea fel de jertfă poruncește să se observe aceeași ceremonie ca în cea dintâi, totuși menționează unele lucruri pe care le omisese mai înainte, cum ar fi stropirea sângelui în jurul altarului, aducerea grăsimii, a rinichilor etc., care nu fuseseră exprimate mai înainte. Suma se reduce la aceasta, că trebuiau să jertfească în același mod și cu aceleași rituri pentru păcat ca și pentru vină și să nu facă nici cea mai mică modificare în regula stabilită pentru ei.Despre drepturile preoților Calvin scrie în continuare:
În aceste pasaje Moise confirmă ceea ce am văzut mai înainte despre drepturile preoților și adaugă de asemenea o excepție la care nu se referise încă. În general, deci, revendică pentru preoți tot ce rămânea din victimele mai sfinte; și îi deosebește prin această prerogativă de ceilalți leviți; de unde înțelegem cât de lipsit de orice căutare de sine era Moise, când prin porunca lui Dumnezeu îi lipsește pe fiii săi nu numai de demnitatea care fusese conferită nepoților săi, ci și de avantajele lor bănești. Nimeni, spune el, în afară de fiii lui Aaron să nu se bucure de oblatiunile sfinte, pentru că sunt unși dumnezeiește ca să se apropie de altar. Dar, deoarece ar fi putut să apară o anumită rivalitate între ei, adaugă o lege specială, ca anumite feluri de jertfe să fie luate numai de preotul care le adusese. Căci, deși toți ar fi trebuit să-și îndeplinească îndatoririle în mod dezinteresat și să nu fie atrași de câștig, totuși, pentru ca toți să-și îndeplinească părțile mai cu bucurie, stabilește o răsplată pentru munca și sârguința lor. Din acest motiv prescrie ca restul din minha din jertfele de pace, precum și umărul drept al victimei și carnea care rămânea din jertfele pentru vină să fie răsplata preotului care îndeplinise slujba de ispășire și stropirea sângelui. Este neîndoielnic că mulți erau atrași de dorința de câștig, care altfel și-ar fi neglijat îndatoririle; dar aceasta a fost o dovadă a îngăduinței părintești a lui Dumnezeu, că El a ținut seama de slăbiciunea lor astfel încât plata lor să fie un stimulent pentru sârguința lor. Între timp, El nu a dorit să le închirieze slujbele ca pe cele ale sclavilor, astfel încât să fie mercenari în inimă; ci mai degrabă, când îi mustră prin Profetul Său pentru că nu era niciunul dintre ei care să 'aprindă foc pe altarul Său degeaba' (Maleahi 1:10), El le agravează ingratitudinea, nu numai pentru că nu și-ar fi dat slujbele în mod gratuit, ci pentru că, atunci când își primeau plata, Îl înșelau pe Cel care îi numise slujitorii Săi.Calvin abordează apoi interdicția de a mânca carne necurată.
19. Iar carnea care atinge. Nu era într-adevăr îngăduit să se mănânce din nicio carne pângărită, dar în jertfe exista un motiv special pentru aceasta, adică pentru că necurăția implica sacrilegiu. Din acest motiv poruncește să fie arsă, la fel ca aceea care nu fusese mistuită în timpul legitim; și pedeapsa este [288] ca, dacă vreo persoană necurată ar fi atins carnea sfințită, să fie tăiată din popor. Cruzimea sau severitatea nemoderată a acesteia i-a determinat pe unii să creadă că a fi 'tăiat' nu înseamnă nimic mai mult decât a fi alungat din tabără. Dar nu este de mirare că Dumnezeu a tratat astfel de severitate pe cei care au pângărit în mod conștient și voit ceea ce era sfânt; căci dacă cineva păcătuise din greșeală, nu trebuia să primească această sentință, ci numai acela care își trădase disprețul deschis față de Dumnezeu prin profanarea nelegiuită a lucrurilor sfinte.
Considerați
Reflectare
Calvin trage o concluzie teologică despre caracterul complet al instrucțiunilor lui Dumnezeu.
37. Aceasta este legea arderii de tot. În această încheiere Moise indică faptul că fusese făcută o prevedere deplină ca nicio adăugire să nu se strecoare din invențiile omului pentru a vicia jertfele. În ziua, spune el, în care Dumnezeu a rânduit ca jertfele să-I fie aduse pe Muntele Sinai, El nu a omis nimic din ceea ce trebuia observat, ca nu cumva oamenii să îndrăznească să introducă ceva în afară de ceea ce El a prescris. Și cu siguranță, când El a cuprins astfel cu grijă toate ceremoniile, putem deduce cu ușurință de aici cât de stăruitor trebuie să evităm orice temeritate și îndrăzneală în invenție. Scopul lui Moise a fost, așadar, în această scurtă avertizare să îndemne poporul la sobrietate, ca să nu încalce limitele așezate de Dumnezeu.În cele din urmă Calvin reflectă asupra consacrării preoților.
10. Și Moise a luat untdelemnul de ungere Am arătat de ce Dumnezeu a poruncit ca preotul însuși, precum și toate vasele, să fie consacrați cu untdelemn, și anume pentru că, fără influența Duhului, toate jertfele ar fi fost fără savoare. Și prin lucrarea aceluiași Duh Hristos a fost făcut mijlocitorul între Dumnezeu și oameni; pentru că această demnitate nu ar aparține altfel cărnii și firii omenești. Aaron a fost deci uns, împreună cu fiii săi, înainte de a fi admis la slujba preoțească; căci se adaugă mai târziu că 'vițelul pentru păcat' [405] a fost adus, peste care Aaron și-a pus mâinile. Acum, deși chiar și atunci a început să-și îndeplinească slujba, totuși Moise ocupa încă primul loc și îndeplinea, ca să zicem așa, actul final. De aici a rezultat că a stropit coarnele altarului cu sânge; a turnat restul la baza lui pentru ispășire; și a ars jertfa pe altar. Acum, punerea mâinilor în jertfe nu era doar un simbol al prezentării, ci și o mărturie a vinovăției transferate victimei. Totuși, deoarece această ultimă afirmație poate fi obscură din cauza conciziei sale, o voi explica puțin mai clar. Dacă vreun om obișnuit aducea o victimă, punerea mâinilor însemna că el arunca vinovăția păcatului său asupra victimei. De aici numele de piaculum; [406] pentru că ea a suportat blestemul lui Dumnezeu și a fost înlocuită în locul păcătosului, care se descarcă pe ea de tot ceea ce îl expunea judecății lui Dumnezeu. Dar, întrucât mâinile obișnuite nu erau vrednice să consacre o victimă lui Dumnezeu, slujba preoțească a intervenit. Acesta este motivul pentru care Aaron și fiii săi și-au pus mâinile pe fiecare dintre jertfe, pentru ca acest fel de ispășire (piaculi) să fie începutul consacrării lor, care a fost desăvârșită în al doilea berbec, cu sângele căruia Moise a pătat urechile lor drepte, degetele mari ale mâinilor drepte și degetele mari ale picioarelor drepte. O mulțime de întrebări apare aici: De ce a fost consacrată doar o parte a preoților, ca și cum partea lor stângă rămânea pângărită? De ce nu a fost transmisă consacrarea și ochilor lor și mai ales gurii, care urma să fie organul Duhului Sfânt? Dar acest avertisment trebuie purtat mereu în minte, că trebuie să fim cumpătați înțelepți în acele puncte a căror cunoaștere sigură nu poate fi extrasă din Scriptură; căci curiozitatea noastră nu este doar frivolă, ci și perversă și vătămătoare, atunci când dorim să știm mai mult decât a descoperit Dumnezeu. Conjectura, totuși, este probabilă, că întregul trup a fost consacrat în partea dreaptă. Am văzut deja în altă parte [407] că prin mâini și picioare sunt desemnate întreaga viață și acțiunile oamenilor. În această privință curăția inimii și puritatea mâinilor cuprind tot ce este intern și extern în om, ca rădăcina și rodul. Cât despre picioare, metafora mersului este notorie; și picioarele sunt spuse că aleargă la rău și sunt iuți să verse sânge, când cei răi și disprețuitorii lui Dumnezeu se dedau la fapte rele. În afară de aceasta, deoarece această consacrare nu era pentru slujba de învățare, ci pentru cea de mijlocire, urechea mai degrabă decât limba este pătată cu sânge; pentru că virtutea principală, care obține har în jertfe, este ascultarea. La aceasta se referă pasajul din Psalmul 40:6: 'Jertfă și dar nu ai voit; urechile mele le-ai săpat:' [408] la care corespund cuvintele lui Ieremia,
Răspunde
Răspuns
1. Unde simt în propria mea închinare aceeași chemare la ascultare atentă pe care o evidențiază Calvin?
2. Cum vorbește consacrarea preoților despre modul în care Dumnezeu încă mai pune deoparte oameni pentru slujire sfântă?
3. Ce avertisment aud împotriva adăugării invențiilor omenești la mijloacele harului rânduite de Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Suveran, care în credincioșia legământului ai rânduit jertfele de sânge și consacrarea preoților Tăi, lăudăm înțelepciunea legii Tale sfinte care arată atât cerința ispășirii cât și rânduiala închinării primite. Prin jertfa adusă odată pentru totdeauna de Fiul Tău, adevăratul nostru Mare Preot, curățește-ne de orice întinare și aplică-ne binefacerile jertfei Sale desăvârșite. Consacră-ne din nou prin Duhul Tău, ca să Te slujim cu mâini curate și cu inimi nedespărțite, odihnindu-ne în harul care împlinește tot ce ai poruncit. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →