Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 3-4 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolelor 3 și 4 din Exod, unde Domnul îl întâlnește pe Moise la rugul aprins și îl însărcinează cu eliberarea lui Israel. Comentariul lui Calvin ne călăuzește prin taina descoperirii de Sine a lui Dumnezeu, chemarea la smerită venerare și promisiunile care întăresc un slujitor ezitant. Ascultând cuvintele sale, suntem invitați să reflectăm cum același Dumnezeu încă vorbește poporului Său astăzi. Să lase perspectivele lui Calvin să ne atragă mai adânc în minunea prezenței divine și a ascultării credincioase.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte textul sacru. Citește cu încetineală capitolele 3 și 4 din Exod, observând apariția Domnului în rug, aducerea aminte cu tandrețe a legământului Său și dialogul în care Moise primește atât promisiune cât și poruncă. Lasă narațiunea să trezească uimire față de sfințenia și compasiunea lui Dumnezeu pentru poporul Său.
Studiu
Calvin începe prin a examina apariția Îngerului Domnului în rugul aprins.
2. Și Îngerul Domnului i s-a arătat. Era necesar ca El să-și asume o formă vizibilă, ca să fie văzut de Moise nu așa cum este în esența Sa, ci așa cum putea mintea omenească slabă să-L înțeleagă. Căci astfel trebuie să credem că Dumnezeu, ori de câte ori S-a arătat odinioară sfinților patriarhi, a coborât într-un fel din maiestatea Sa, ca să Se descopere pe Sine atât cât era de folos și cât admitea înțelegerea lor. Același lucru trebuie spus și despre îngeri, care, deși sunt duhuri nevăzute, totuși, când i s-a părut Atotputernicului, și-au asumat o formă în care puteau fi văzuți. Dar să cercetăm cine era acest Înger? deoarece îndată după aceea El nu doar Se numește pe Sine Iehova, ci Își revendică slava Dumnezeului veșnic și unic. Acum, deși acesta este un mod permis de a vorbi, deoarece îngerii transferă asupra lor persoana și titlurile lui Dumnezeu când îndeplinesc însărcinările încredințate lor de El; și deși este clar din multe pasaje, și [37] mai ales din primul capitol al lui Zaharia, că există un cap și conducător al îngerilor care poruncește celorlalți, vechii învățători ai Bisericii au înțeles pe drept că Fiul veșnic al lui Dumnezeu este numit astfel în raport cu slujba Sa de Mediator, pe care a purtat-o în chip figurat de la început, deși a luat-o cu adevărat asupra Sa doar la Întruparea Sa. Iar Pavel explică suficient această taină, când afirmă clar că Hristos a fost conducătorul poporului Său în pustiu. (1 Corinteni 10:4.) Așadar, deși la acea vreme, propriu-zis, El nu era încă mesagerul Tatălui Său, totuși numirea Sa predestinată la slujbă a avut chiar atunci acest efect, ca El să Se manifeste patriarhilor și să fie cunoscut în acest caracter. Nici sfinții nu au avut vreodată vreo comunicare cu Dumnezeu decât prin Mijlocitorul promis. Nu este deci de mirare dacă Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu, de aceeași dumnezeire și esență cu Tatăl, a luat numele de „Înger” pe temeiul misiunii Sale viitoare. Există o mare varietate de opinii cu privire la viziune. Este o alegorie prea forțată să facă, ca unii, trupul lui Hristos din rug, pentru că maiestatea Sa cerească nu l-a mistuit când a ales să locuiască în el. Este de asemenea interpretat necorespunzător de cei care îl raportează la duhul încăpățânat al națiunii, pentru că israeliții erau ca spinii, care nu se supun flăcărilor. Dar când sensul natural este prezentat, nu va fi necesar să le respingem pe cele improbabile. Această viziune este foarte asemănătoare cu cea dintâi pe care a văzut-o Avraam. (Geneza 15:17.) El a văzut o lampă aprinsă în mijlocul unui cuptor fumegând; iar motivul dat este că Dumnezeu nu va îngădui ca poporul Său să fie stins în întuneric. Aceeași asemănare corespunde rugului care își păstrează integritatea în mijlocul flăcării. Rugul este asemănat cu poporul smerit și disprețuit; asuprirea lor tiranică nu este diferită de focul care i-ar fi mistuit dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod miraculos. Astfel, prin prezența lui Dumnezeu, rugul a scăpat nevătămat din foc; după cum se spune în Psalmul 46:1, că deși valurile necazului bat împotriva Bisericii și îi amenință distrugerea, totuși „nu va fi clătinată”, căci „Dumnezeu este în mijlocul ei”. Astfel a fost reprezentat în mod potrivit poporul crud asuprit, care, deși înconjurat de flăcări și simțind căldura lor, a rămas nears, pentru că era păzit de ajutorul prezent al lui Dumnezeu.Despre chemarea divină din mijlocul rugului, Calvin scrie:
4. Dumnezeu l-a chemat pe el din mijlocul rugului. În primul rând, cititorii mei vor observa că, așa cum se întâmplă în aproape toate viziunile, nu a fost un spectacol fără voce care să-l alarmeze pe omul sfânt, ci că însoțea o instrucțiune prin care mintea lui putea primi încurajare. Căci viziunile nu ar avea niciun folos dacă simțurile celor care le văd ar fi ținute în alarmă. Dar deși Dumnezeu nu a vrut să-l înspăimânte pe slujitorul Său, totuși, în două feluri, El Își revendică autoritatea și venerarea pentru adresa Sa intenționată; mai întâi, chemându-l pe Moise de două ori pe nume, El pătrunde în adâncurile inimii lui, ca, ca și cum ar fi chemat înaintea tribunalului lui Dumnezeu, să fie mai atent la ascultare; și, din nou, poruncindu-i să-și scoată sandalele, îl pregătește la smerenie, prin admirație și teamă. Există multe discuții cu privire la ultima parte printre mulți care se bucură de alegorie. [39] Nu voi repeta opiniile lor variate, deoarece o expunere simplă a sensului adevărat va elimina toate subtilitățile lor. Moise este poruncit să-și scoată sandalele, ca prin goliciunea picioarelor mintea lui să fie dispusă la sentimente de venerare; și din acest motiv, i se amintește și de sfințenia locului, deoarece, în rugăciunile noastre, îndoirea genunchilor și descoperirea capului sunt ajutoare și stimulente la închinarea lui Dumnezeu. Iar acest lucru, cred, este clarificat suficient de motivul care este adăugat imediat, că locul pe care stătea Moise era „pământ sfânt” și, prin urmare, nu trebuia călcat în picioare în mod nechibzuit sau profan. De aici înțelegem că el a fost instruit prin semnul exterior al adorației să intre în prezența lui Dumnezeu ca un suplicant tremurând. El spusese, într-adevăr, „Iată-mă”, (care era o mărturie că mintea lui era docilă și pregătită să asculte), totuși era bine să fie trezit mai activ, pentru ca să poată veni înaintea lui Dumnezeu cu mai multă teamă. Dar dacă acest Profet preanobil al lui Dumnezeu a avut nevoie de o astfel de pregătire, nu este de mirare că Dumnezeu ne trezește inimile noastre nevrând, prin multe ajutoare, pentru ca să-L putem închina în adevăr. Și deși aceeași poruncă nu este dată tuturor care i-a fost dată lui Moise, totuși să învățăm că acesta este scopul tuturor ceremoniilor, ca maiestatea lui Dumnezeu, fiind percepută în mod cuvenit și serios în mințile noastre, să-și obțină onoarea cuvenită și să fie privit în conformitate cu demnitatea Sa. Dacă vreunul preferă sensul mai profund (anagoge), că Dumnezeu nu poate fi auzit până nu ne-am lepădat de gândurile noastre pământești, nu mă opun; doar să stea mai întâi sensul natural, că Moise a fost poruncit să-și scoată sandalele, ca o pregătire pentru a asculta cu mai mare venerare pe Dumnezeu. Dacă se ridică acum întrebarea cu privire la sfințenia locului, răspunsul este ușor, că a primit acest titlu de onoare din cauza viziunii. Muntele Sinai nu poseda, așadar, în mod natural nicio sfințenie deosebită; dar pentru că Dumnezeu, care sfințește toate lucrurile, a binevoit să dea acolo semnul prezenței Sale. Astfel, Betel a fost înnobilat de Iacov cu titluri înalte și onorabile. (Geneza 28:17.)Calvin abordează apoi identificarea de Sine a lui Dumnezeu ca Dumnezeul tatălui lui Moise.
6. Eu sunt Dumnezeul tatălui tău. El nu doar Se proclamă ca o putere cerească oarecare, nici nu Își revendică doar numele general de Dumnezeu, ci, aducând aminte de legământul Său făcut odinioară cu patriarhii, doboară toți idolii și zeii falși și îl întărește pe Moise în credința adevărată. Căci de aici a știut cu siguranță că nu și-a pus speranțele în zadar în Dumnezeul pe care îl închinaseră Avraam și ceilalți patriarhi și care, prin privilegiul adopției, despărțise neamul lor de toate celelalte națiuni. Și ca nu cumva, prin lunga trecere a timpului, Moise să creadă că ceea ce fusese transmis despre Avraam era învechit, El afirmă în mod expres că credincioșia Sa încă era valabilă, numindu-Se pe Sine „Dumnezeul tatălui său”. Dar deoarece, în prezentarea speranței răscumpărării, El reînnoiește amintirea legământului Său, înțelegem că acesta nu fusese șters din inima lui Moise; pentru că ar fi fost absurd să vorbească astfel despre un lucru necunoscut; nici nu ar fi fost de vreun folos să amintească de promisiuni despre care nu exista nicio amintire în inima lui Moise. Așadar, deoarece speranța răscumpărării poporului ales depindea de legământul pe care Dumnezeu îl făcuse odinioară cu patriarhii, El arată că nu fusese încredințat în zadar, pentru că angajamentul Său nu ar fi fost fără efect. Nu atât un semn de venerare cât de teroare a fost faptul că Moise și-a acoperit fața; totuși trebuie să luăm în considerare ambele sentimente, că a simțit o alarmă bruscă la vederea lui Dumnezeu și a adorat de bunăvoie maiestatea Sa. Era necesar ca mintea lui să fie afectată și impregnată de sentimente de venerare, pentru ca să fie mai gata să asculte. Citim în Isaia (Isaia 6:2) că până și îngerii își acopăr fețele, pentru că nu pot suporta slava infinită a lui Dumnezeu; nu este de mirare atunci că un om muritor nu a îndrăznit să-L privească. Numele lui Dumnezeu este atribuit apariției vizibile în care maiestatea Sa era ascunsă.
Considerați
Reflectare
Calvin leagă chemarea de asigurarea prezenței statornice a lui Dumnezeu cu slujitorul Său.
12. Și El a zis: Cu adevărat voi fi cu tine. Este remarcabil că Dumnezeu Își pune doar ajutorul Său gata împotriva tuturor pentru a învinge orice teamă și a îndepărta orice scrupul; ca și cum ar spune: Nu contează cine este Moise sau care îi este puterea, atâta timp cât Dumnezeu este conducătorul lui. În aceste cuvinte suntem învățați că El nu este privit niciodată de noi cu cinstea cuvenită decât atunci când, mulțumiți doar cu ajutorul Său, nu căutăm niciun temei de încredere în afara Lui; și, deși propria noastră slăbiciune ne poate alarma, să socotim de ajuns că El este de partea noastră. De aici acele mărturisiri celebre ale sfinților Săi:
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta te invită Dumnezeu să te întorci și să observi prezența Sa? Cum modelează chemarea la venerare modul în care te apropii de Cuvântul lui Dumnezeu? În ce domeniu Îi ceri lui Dumnezeu să-ți confirme promisiunea că El va fi cu tine?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeul nostru, care Te-ai descoperit lui Moise din rugul aprins ca marele EU SUNT, dă-ne har să ne apropiem cu sfântă evlavie și să lepădăm orice piedică din calea Cuvântului Tău. Prin credincioșia Ta suverană a legământului, întărește-ne cu promisiunea prezenței Tale când ne trimiți, ca să ne încredem în dreptatea și mila Ta spre a împlini eliberarea poporului Tău. Prin Isus Hristos Domnul nostru, susține-ne prin Duhul până vom privi plinătatea lucrării Tale de răscumpărare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →