Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 111-112 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Psalmilor 111 și 112 ne atrage în inima laudei biblice și a vieții sfinte. Cu precizie și căldură pastorală, Calvin arată cum lucrările lui Dumnezeu și frica de Domnul formează împreună temelia adevăratei înțelepciuni. Comentariul său invită credincioșii să treacă dincolo de admirația superficială spre închinare din toată inima și bucurie ascultătoare. Ascultând cuvintele sale astăzi, ni se reamintește că credincioșia legământului lui Dumnezeu susține fiecare generație care umblă în evlavie. Fie ca perspectivele lui Calvin să deschidă căi noi pentru lauda și practica noastră.
Citește
Pregătește-ți inima să asculte Scripturile pe care Calvin le explică. Citește Psalmii 111 și 112 încet, observând structura acrostih și chemarea repetată la laudă. Lasă temele lucrărilor puternice ale lui Dumnezeu, îndurarea legământului și fericirea celor ce se tem de El să se așeze adânc. Cere Duhului să te pregătească pentru perspectivele ce urmează.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a-l prezenta pe proroc ca exemplu de laudă sinceră, din toată inima, oferită atât în particular cât și în public.
1 Voi lăuda pe Iehova Cea mai bună și mai eficientă metodă de a insufla împlinirea oricărei datorii este să fii exemplar; și, în consecință, vedem că prorocul, în acest caz, se oferă pe sine ca exemplu, pentru a-i conduce pe alții să se angajeze în celebrarea laudelor lui Dumnezeu. Hotărârea sa de a-L lăuda pe Dumnezeu constă din două părți; aceea că va celebra laudele lui Dumnezeu fără prefăcătorie, cu toată inima sa, și că va face aceasta în public, în adunarea credincioșilor. El începe foarte potrivit cu lauda din inimă, deoarece este mult mai bine să lauzi în taină, când nimeni nu este conștient de aceasta, decât să-ți înalți glasul și să strigi laudele Sale cu buze prefăcute. În același timp, cel care, în taină, își varsă inima în emoții de recunoștință față de Dumnezeu, își va vesti și laudele în tonuri înalte, altfel Dumnezeu ar fi lipsit de jumătate din onoarea ce I se cuvine. Prorocul hotărăște deci să-L laude pe Dumnezeu cu toată inima, adică cu o inimă dreaptă și cinstită; nu că se angajează să atingă măsura deplină a datoriei sale, ci declară că nu va fi ca ipocriții, care, rece și cu inimă îndoită, sau mai degrabă cu viclenie și perfidie, folosesc doar buzele în laudele aduse lui Dumnezeu. Acesta este un punct demn de remarcat, ca nu cumva cineva să fie descurajat, din pricina faptului că nu poate nutri speranța de a atinge acea desăvârșire a inimii atât de dorită; căci oricât de defectuoase ar fi laudele noastre, ele pot totuși fi primite de Dumnezeu, cu condiția să ne străduim fără prefăcătorie să-I închinăm acest act de devoțiune. Ajungem acum la cealaltă parte a hotărârii sale, în care spune că va vesti laudele lui Dumnezeu înaintea oamenilor; căci deși termenul ebraic svd, sod, denotă o adunare particulară, [337] totuși cred că, în acest pasaj, el folosește două cuvinte de import sinonim. În același timp, dacă cineva ar fi înclinat să adopte o vedere mai rafinată a pasajului, poate face așa dacă dorește. El spune, în adunarea celor drepți, deoarece obiectivul principal pentru care sunt convocate adunările sfinte este de a oferi închinătorilor lui Dumnezeu ocazia de a-I prezenta jertfe de laudă, în acord cu ceea ce este declarat în Psalmul 65:1,Calvin arată apoi cum generoasa providență a lui Dumnezeu pentru cei ce se tem de El decurge direct din amintirea legământului.
5 El a dat o parte celor ce se tem de El Biserica fiind o oglindă a harului și dreptății lui Dumnezeu, ceea ce prorocul a spus despre ei este aplicat aici în mod expres la ea; nu că intenționează să trateze despre dreptatea lui Dumnezeu, în general, ci doar despre aceea pe care o manifestă în mod deosebit față de poporul Său. De aceea adaugă că grija lui Dumnezeu față de poporul Său este astfel încât Îl determină să facă provizie amplă pentru împlinirea tuturor nevoilor lor. Cuvântul trph, tereph, pe care l-am tradus parte, este luat frecvent pentru pradă: [339] alții îl redau carne; dar prefer să-l redau parte, în sensul în care este luat în Proverbe 30:8 și Proverbe 31:15; ca și cum ar spune că Dumnezeu a dat poporului Său tot ce era necesar și că, considerat ca o parte, era mare și generos; căci știm că poporul lui Israel a fost îmbogățit, nu ca urmare a propriei sale hărnicii, ci prin binecuvântarea lui Dumnezeu, care, asemenea tatălui unei familii, dăruiește gospodăriei Sale tot ce este necesar pentru subzistența ei. În următoarea parte a versetului, el indică drept motiv al grijii și bunătății Sale dorința de a demonstra eficient că legământul Său nu era nul și neavenit. Și aici trebuie observat cu atenție că dacă, în timpurile de odinioară și din respect pentru legământul Său plin de har, El a manifestat atâta bunătate față de poporul lui Israel, în același mod, bunătatea pe care o primim de la El este rezultatul adopției noastre în familia Sa; și deoarece Dumnezeu nu obosește niciodată să arate bunătate poporului Său, El spune că amintirea legământului Său nu va fi ștearsă niciodată. Mai mult, deoarece El ne încarcă zilnic și constant cu binefacerile Sale, credința noastră trebuie, într-o anumită măsură, să corespundă cu aceasta: nu trebuie să eșueze, ci să se ridice deasupra vieții și morții.La versetul final, Calvin explică frica de Domnul ca adevăratul început al oricărei înțelepciuni autentice.
10. Frica de Iehova După ce a tratat despre bunătatea lui Dumnezeu și a adus un tribut binemeritat legii, prorocul continuă să-i îndemne pe credincioși să se teamă de Dumnezeu și să fie zeloși în păzirea legii. Numind frica de Dumnezeu începutul sau izvorul înțelepciunii, el îi acuză de nebunie pe cei ce nu-I dau ascultare implicită lui Dumnezeu. Ca și cum ar spune: Cei ce nu se tem de Dumnezeu și nu-și reglează viețile după legea Sa sunt fiare brute: și sunt ignoranți față de primele elemente ale adevăratei înțelepciuni. La aceasta trebuie să luăm aminte cu atenție; căci deși omenirea în general dorește să fie socotită înțeleaptă, aproape toată lumea Îl disprețuiește ușor pe Dumnezeu și se bucură de propria sa viclenie rea. Și deoarece cei mai răi dintre oameni sunt considerați superiori tuturor celorlalți în privința înțelepciunii; și, umflați de această încredere, se împietresc împotriva lui Dumnezeu, prorocul declară că toată înțelepciunea lumii, fără frica de Dumnezeu, este deșertăciune sau un umbrit gol. Și, într-adevăr, toți cei ce sunt ignoranți față de scopul pentru care trăiesc sunt nebuni și smintiți. Dar a-L sluji pe Dumnezeu este scopul pentru care ne-am născut și pentru care suntem păstrați în viață. Nu există, așadar, orbire mai rea, nicio insensibilitate atât de josnică, ca atunci când Îl disprețuim pe Dumnezeu și ne așezăm afecțiunile în altă parte. Căci oricâtă ingeniozitate ar poseda cei răi, ei sunt lipsiți de lucrul principal, evlavia autentică. În același sens sunt cuvintele care urmează imediat: o bună înțelegere au toți cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu. Există un mare accent pe adjunctul calificativ tvv, tob; deoarece prorocul, înveghind împotriva opiniei prostești la care am făcut deja referire, condamnă tacit pe cei ce se bucură de propria lor viclenie rea. Înțelesul său este: Admit că ei sunt de obicei socotiți înțelepți cei ce își privesc bine propriile interese, cei ce pot urma o politică temporizatoare, cei ce au acuitatea și arta de a păstra opinia favorabilă a lumii și care chiar practică înșelăciunea asupra altora. Dar chiar dacă aș acorda că acest caracter le aparține, totuși înțelepciunea lor este nefolositoare și perversă, deoarece adevărata înțelepciune se manifestă în observarea legii. Apoi el substituie păzirea poruncilor lui Dumnezeu pentru frica de Dumnezeu. Căci deși toți oamenii, fără excepție, se laudă că se tem de Dumnezeu, totuși nimic nu este mai obișnuit decât ca ei să trăiască în neglijarea legii Sale. De aceea prorocul ne insuflă foarte potrivit asumarea voluntară a jugului Său și supunerea la reglementările Cuvântului Său, ca cea mai satisfăcătoare dovadă a faptului că trăim în frica de Dumnezeu. Termenul început [340] i-a indus în eroare pe unii, determinându-i să-și imagineze că frica de Dumnezeu a fost numită intrarea în înțelepciune, ca un fel de alfabet, deoarece îi pregătește pe oameni pentru evlavia adevărată. O astfel de opinie abia merită atenție, văzând că, în Iov 28:28, ea este numită „înțelepciune”. În acest pasaj frica nu trebuie înțeleasă ca referindu-se la primele sau elementarele principii ale evlaviei, ca în 1 Ioan 4:18, ci cuprinde toată evlavia adevărată sau închinarea adusă lui Dumnezeu. Concluzia psalmului nu necesită explicații; fiind obiectivul prorocului pur și simplu de a insufla credincioșilor că nimic nu le este mai de folos decât să-și petreacă viețile în celebrarea laudelor lui Dumnezeu.
Considerați
Consideră
Calvin aplică aceste adevăruri contrastând fericirea trecătoare a celor răi cu binecuvântarea durabilă promisă celor ce se tem de Dumnezeu și păzesc poruncile Sale.
1 Fericit este omul care se teme de Iehova Deși prorocul începe cu o îndemnare, el are, după cum am arătat deja, ceva mai mult în vedere decât chemarea simplă a credincioșilor la lauda lui Dumnezeu. A practica răutatea și a comite nedreptate este, în toate părțile, socotit o mare fericire; și, deși integritatea poate fi ocazional lăudată, totuși, abia unul din o sută o urmărește, deoarece toți își imaginează că vor fi nenorociți dacă nu, printr-un mijloc sau altul, pun mâna ca pradă pe tot ce le iese în cale. În opoziție cu aceasta, prorocul ne spune că mai mult avantaj este de așteptat de la grija părintească a lui Dumnezeu decât de la săvârșirea oricărei specii de vătămare și comiterea oricărui fel de nedreptate în puterea noastră; și punând înaintea noastră speranța sigură a răsplății, ne cheamă înapoi la practica echității și binefacerii. Următoarea este analiza pe care o dau versetului: Fericit este omul care se teme de Domnul și se desfată în poruncile Sale; și astfel, prin a doua parte a versetului, prorocul specifică în ce constă frica de Dumnezeu. Și că adăugarea acestei clauze explicative este cerută este destul de evident din ceea ce am remarcat spre încheierea psalmului precedent. Căci, în timp ce legea este îndrăzneț disprețuită de omenire, totuși nimic nu este mai obișnuit decât a pretinde că se tem de Dumnezeu. O astfel de impietate este bine respinsă de proroc, când nu recunoaște pe nimeni ca aparținând închinătorilor lui Dumnezeu, decât pe cel ce se străduiește să păzească legea Sa. Verbul ebraic chphph, chaphets, este mai degrabă emfatic, care înseamnă, ca să zicem așa, a-și lua plăcerea, și l-am redat a se desfăta. Căci prorocul face o distincție între un efort voluntar și prompt de a păzi legea și acela care constă în simplă ascultare servilă și constrânsă. Trebuie, așadar, să îmbrățișăm cu bucurie legea lui Dumnezeu și aceea, într-un mod în care dragostea față de ea, cu toată dulceața ei, să învingă toate ademenirile cărnii, altfel, simpla atenție la ea va fi zadarnică. De aceea un om nu poate fi privit ca un observator autentic al legii, până nu a ajuns la aceasta — că desfătarea pe care o ia în legea lui Dumnezeu face ascultarea agreabilă pentru el. Reiau acum considerarea pasajului în ansamblu. Prorocul, afirmând că închinătorii lui Dumnezeu sunt fericiți, ne păzește de înșelăciunea foarte periculoasă pe care o practică cei nelegiuiți asupra lor înșiși, imaginându-și că pot culege un fel de fericire, nu știu ce, din a face rău.
Răspunde
Unde în viața ta zilnică te invită Dumnezeu să treci de la lauda cu jumătate de inimă la închinarea din toată inima? Cum schimbă amintirea credincioșiei legământului lui Dumnezeu felul în care vezi nevoile tale prezente? În ce mod practic poți cultiva frica de Domnul ca început al înțelepciunii în această săptămână?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, ale cărui lucrări sunt mari și a cărui dreptate dăinuiește veșnic, dăruiește-ne harul să Te lăudăm cu devotament din toată inima și să umblăm în frica Numelui Tău, care este începutul adevăratei înțelepciuni. Prin credincioșia Ta suverană a legământului, statornicește desfătarea noastră în poruncile Tale și fă ca fericirea celui drept să marcheze viețile noastre, spre slava Numelui Tău singur. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →