Eterniseed › Curriculum › Luca
Luca 24 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Astăzi călătorim cu Ioan Calvin prin relatările învierii din Luca capitolul 24. Expunerea atentă a lui Calvin ne atrage în minunea mormântului gol și a primilor martori care au purtat vestea. Cuvintele sale ne amintesc că Hristos cel înviat ne întâlnește în slăbiciunea și îndoiala noastră, lărgind treptat credința noastră. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care a deschis ochii primilor ucenici să ne deschidă inimile pentru a-L primi pe Domnul cel viu din nou. Lăsați perspectivele lui Calvin să ne ghideze de la frică la proclamarea bucuroasă a evangheliei.
Citește
Oprește-te acum și citește Luca capitolul 24 încet și cu rugăciune. Observă femeile care ajung la mormânt, îngerii care vestesc învierea și ucenicii care se luptă să creadă. Permite textului să trezească atât uimire cât și întrebări sincere în tine înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a reflecta asupra scenei finale a mântuirii.
Ajungem acum la scena finală a mântuirii noastre. Căci asigurarea vie a împăcării noastre cu Dumnezeu izvorăște din faptul că Hristos a ieșit din iad ca biruitor al morții, pentru a arăta că avea puterea unei vieți noi la dispoziție. Pe bună dreptate, deci, spune Pavel că nu va exista evanghelie și că nădejdea mântuirii va fi zadarnică și fără rod, dacă nu credem că Hristos a înviat din morți (1 Corinteni 15:14). Căci atunci a dobândit Hristos dreptatea pentru noi și ne-a deschis intrarea în cer; și, pe scurt, atunci a fost ratificată înfierea noastră, când Hristos, înviind din morți, a exercitat puterea Duhului Său și S-a dovedit a fi Fiul lui Dumnezeu. Deși Și-a arătat învierea într-un mod diferit de cel pe care l-ar fi dorit simțurile trupului nostru, totuși metoda pe care El a aprobat-o trebuie privită de noi ca fiind cea mai bună. A ieșit din mormânt fără martor, pentru ca goliciunea locului să fie prima indicație; apoi, a ales ca femeilor să li se vestească prin îngeri că este viu; și, după scurt timp, S-a arătat femeilor și, în cele din urmă, apostolilor, și în diverse ocazii.Calvin examinează apoi modul în care Hristos i-a instruit treptat pe urmașii Săi începând cu femeile.
Astfel i-a adus treptat pe urmașii Săi, potrivit capacității lor, la o măsură mai mare de cunoaștere. A început cu femeile și nu doar S-a prezentat ca să fie văzut de ele, ci le-a dat chiar o însărcinare să vestească evanghelia apostolilor, ca să devină învățătoarele lor. Aceasta a fost intenționat, mai întâi, să mustre indiferența apostolilor, care erau ca niște persoane pe jumătate moarte de frică, în timp ce femeile alergau cu promptitudine la mormânt și au primit, de asemenea, o răsplată nu obișnuită. Căci deși intenția lor de a-L unge pe Hristos, ca și cum ar fi fost încă mort, nu era lipsită de vină, totuși El le-a iertat slăbiciunea și le-a acordat o onoare deosebită, luând de la bărbați slujba apostolică și încredințând-o lor pentru scurt timp. În acest fel a arătat și un exemplu a ceea ce ne spune Pavel, că El alege acele lucruri care sunt nebunești și slabe în lume pentru a smeri mândria trupului. Și niciodată nu vom fi pregătiți cum se cuvine să învățăm acest articol al credinței noastre în alt mod decât lepădând toată mândria și supunându-ne să primim mărturia femeilor. Nu pentru ca credința noastră să fie limitată în astfel de hotare înguste, ci pentru că Domnul, pentru a încerca credința noastră, hotărăște ca noi să devenim nebuni, înainte de a ne admite la o cunoaștere mai amplă a tainelor Sale.Despre râvna femeilor, Calvin scrie:
Dar se poate întreba: cum a putut această râvnă a femeilor, amestecată cu superstiție, să fie acceptabilă lui Dumnezeu? Nu am nicio îndoială că obiceiul de a unge morții, pe care l-au împrumutat de la Părinți, a fost aplicat de ele la obiectul său propriu, care era să tragă mângâiere, în mijlocul jalei morții, din nădejdea vieții viitoare. Recunosc cu ușurință că au păcătuit prin faptul că nu și-au înălțat imediat mințile la acea profeție pe care o auziseră de pe buzele Învățătorului lor, când a prezis că va învia a treia zi. Dar deoarece păstrează principiul general al învierii finale, acel defect este iertat, care ar fi viciat, cum se spune, întreaga acțiune. Astfel, Dumnezeu acceptă adesea, cu bunătate părintească, lucrările sfinților, care, fără iertare, nu doar că nu I-ar fi plăcut, ci ar fi fost pe bună dreptate respinse cu rușine și pedeapsă. Este, așadar, o uimitoare arătare a bunătății lui Hristos, că El Se prezintă cu blândețe și generozitate viu femeilor, care I-au greșit căutându-L printre morți. Acum, dacă nu le-a îngăduit să vină în zadar la mormântul Său, putem concluziona cu certitudine că cei care acum aspiră la El prin credință nu vor fi dezamăgiți; căci distanța locurilor nu îi împiedică pe credincioși să se bucure de Cel care umple cerul și pământul prin puterea Duhului Său.
Considerați
Consideră
Calvin face o distincție între două feluri de groază trăite de străjeri și de femei.
Trebuie să luăm în seamă distincția dintre cele două feluri de groază, între care Matei face o comparație. Ostașii, obișnuiți cu tulburări, s-au înspăimântat și au fost atât de complet copleșiți de alarmă, încât au căzut ca niște oameni aproape morți; dar nicio putere nu a fost exercitată pentru a-i ridica din acea stare. O groază similară a cuprins femeile; dar mințile lor, care aproape cedaseră, au fost restabilite prin mângâierea care a urmat imediat, astfel încât să înceapă, cel puțin, să nutrească o oarecare nădejde mai bună. Și, cu siguranță, este potrivit ca maiestatea lui Dumnezeu să trezească atât groază cât și frică în mod nediscriminatoriu în cei evlavioși, precum și în cei răi, pentru ca orice trup să tacă înaintea feței Sale. Dar când Domnul și-a smerit și și-a supus aleșii, El le alină imediat spaima, pentru ca ei să nu se prăbușească sub influența ei apăsătoare; și nu numai atât, ci prin dulceața harului Său vindecă rana pe care o pricinuise. Pe cei răi, dimpotrivă, îi copleșește fie printr-o groază bruscă, fie îi lasă să lâncezească în chinuri lente. Cât despre ostași înșiși, ei erau, fără îndoială, ca niște morți, dar fără nicio impresie serioasă. Ca niște oameni într-o stare de insensibilitate, tremură, într-adevăr, pentru o clipă, dar uită curând că s-au temut; nu pentru că amintirea spaimei lor a fost cu totul ștearsă, ci pentru că acea aprehensiune vie și puternică a puterii lui Dumnezeu, căreia au fost siliți să i se supună, a trecut curând de la ei. Dar trebuie să ne concentrăm mai ales asupra acestui punct, că deși și ei, ca și femeile, s-au temut, nicio alinare nu a fost aplicată pentru a le potoli groaza; căci numai femeilor le-a spus îngerul: Nu vă temeți. Le-a oferit o temelie de bucurie și asigurare în învierea lui Hristos. Luca adaugă o mustrare: De ce căutați pe Cel viu printre cei morți? ca și cum îngerul le-ar fi tras de ureche, pentru ca ele să nu mai rămână în lenevie și deznădejde.În cele din urmă, Calvin notează cum femeile și-au amintit cuvintele lui Hristos.
Luca 24:8. Și și-au amintit cuvintele Lui; prin care suntem învățați că, deși au făcut puține progrese în doctrina lui Hristos, totuși ea nu a fost pierdută, ci a fost înăbușită, până când la timpul potrivit a dat rod.
Răspunde
Unde în viața ta mai cauți încă pe Cel viu printre cei morți? Cum te-a întâlnit Hristos în slăbiciune așa cum a întâlnit femeile la mormânt? Ce cuvânt al Său ai uitat pe care Duhul ți-l aduce acum înapoi în minte?
Roagă-te
Doamne Înviatule, prin harul Tău suveran ai împlinit Scripturile, biruind moartea și deschizând mințile noastre ca să înțelegem tot ce a fost scris despre Tine. Dă-ne credință ca să ne aducem aminte de cuvintele Tale, ca frica să facă loc bucuriei sfinte și să vestim cu inimi statornice că Tu ești viu. Păstrează-ne în îndurările legământului Duhului Tău până vom vedea slava Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →