Eterniseed › Curriculum › Efeseni
Efeseni 1 — cu Matthew Henry
Deschidere
Astăzi primim în ritmul nostru zilnic bogatul comentariu al lui Matthew Henry la capitolul 1 din Efeseni. Expunerea atentă a lui Henry deschide temele maiestuoase ale scrisorii despre har, alegere și moștenire, arătând cum cuvintele lui Pavel hrănesc și astăzi Biserica. Reflecțiile sale ne invită să zăbovim asupra mulțumirilor și rugăciunilor apostolului, îngăduind Duhului să ne adâncească înțelegerea fiecărei binecuvântări duhovnicești în Hristos. Pe măsură ce ascultăm, fie ca perspectivele lui Henry să trezească o proaspătă uimire față de scopul veșnic al lui Dumnezeu și să ne miște să trăim spre lauda slavei dumnezeiești.
Citește
Citire
Oprește-te acum și citește cu încetineală și cu rugăciune capitolul 1 din Efeseni. Lasă ca salutul de început, imnul înălțător al binecuvântării și stăruința plină de râvnă a lui Pavel să te învăluie. Observă cum fiecare verset arată inițiativa plină de har a Tatălui în Hristos și lucrarea de pecetluire a Duhului. Cere Domnului să-ți deschidă inima ca să primești din nou aceste adevăruri.
Studiu
Henry începe prin a schița mișcarea triplă a capitolului.
În acest capitol avem: I. Introducerea întregii epistole, care este aproape la fel ca în celelalte, ver. 1, 2. II. Mulțumirile și laudele apostolului aduse lui Dumnezeu pentru binecuvântările de neprețuit revărsate asupra efesenilor credincioși, ver. 3-14. III. Rugăciunile sale stăruitoare către Dumnezeu pentru ei, ver. 15-23. Acest mare apostol obișnuia să se reverse în rugăciuni și mulțumiri către Dumnezeu cel atotputernic, pe care le rânduia în așa fel încât, în același timp, să transmită marile și importantele doctrine ale religiei creștine și cele mai grele învățături pentru toți cei ce le citesc cu seriozitate.Henry expune apoi salutul apostolic și binecuvântarea.
Aici este: 1. Titlul pe care și-l ia Sfântul Pavel, ca fiind al său — Pavel, apostol al lui Iisus Hristos, etc. El socotea o mare cinste să fie folosit de Hristos ca unul dintre trimișii Săi către fiii oamenilor. Apostolii erau dregători de seamă în Biserica creștină, fiind slujitori extraordinari numiți doar pentru un timp. Ei au fost înzestrați de marele lor Domn cu daruri extraordinare și cu ajutorul nemijlocit al Duhului, ca să fie potriviți pentru a vesti și răspândi Evanghelia și pentru a conduce Biserica în starea ei de pruncie. Un astfel de om a fost Pavel, și nu prin voia omului care i-ar fi conferit această slujbă, nici prin intruziunea sa în ea, ci prin voia lui Dumnezeu, foarte limpede și explicit arătată lui, fiind chemat nemijlocit (ca și ceilalți apostoli) de Însuși Hristos la lucrare. Orice slujitor credincios al lui Hristos (chiar dacă chemarea și slujba sa nu sunt de o natură atât de extraordinară) poate, împreună cu apostolul nostru, să vadă în aceasta o cinste și o mângâiere pentru sine că este ceea ce este prin voia lui Dumnezeu. 2. Persoanele cărora le este trimisă această epistolă: Sfinților care sunt la Efes, adică creștinilor care erau membri ai Bisericii din Efes, metropola Asiei. El îi numește sfinți, căci așa erau în mărturisire, așa erau datori să fie în adevăr și realitate, și mulți dintre ei erau astfel. Toți creștinii trebuie să fie sfinți; iar dacă nu primesc acest caracter pe pământ, nu vor fi niciodată sfinți în slavă. El îi numește credincioși în Hristos Iisus, credincioși în El și tari și statornici în alipirea lor de El și de adevărurile și căile Sale. Aceia nu sunt sfinți care nu sunt credincioși, crezând în Hristos, alipindu-se cu tărie de El și fiind adevărați față de mărturisirea pe care o fac despre legătura cu Domnul lor. De observat: este cinstea nu numai a slujitorilor, ci și a creștinilor laici să fi căpătat îndurare de la Domnul ca să fie credincioși. — În Hristos Iisus, de la care își trag tot harul și toată puterea duhovnicească, și în care persoanele lor și tot ce săvârșesc sunt primiți. 3. Binecuvântarea apostolică: Harul să fie cu voi, etc. Acesta este semnul în fiecare epistolă; și exprimă bunăvoința apostolului față de prietenii săi și o dorință reală pentru bunăstarea lor. Prin har înțelegem dragostea și favoarea liberă și nemeritată a lui Dumnezeu și acele haruri ale Duhului care purced din ea; prin pace toate celelalte binecuvântări, duhovnicești și vremelnice, roadele și rodul celor dintâi. Fără har nu este pace. Nici pace, nici har, decât de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos. Aceste binecuvântări deosebite purced de la Dumnezeu nu ca Ziditor, ci ca Tată prin relație specială: și vin de la Domnul nostru Iisus Hristos, care, după ce le-a cumpărat pentru poporul Său, are dreptul să le dăruiască. Într-adevăr, sfinții și credincioșii în Hristos Iisus primiseră deja har și pace; dar sporirea acestora este foarte de dorit, iar cei mai buni sfinți au nevoie de noi provizii ale harurilor Duhului și nu pot decât să dorească să sporească și să crească: de aceea trebuie să se roage, fiecare pentru sine și toți unii pentru alții, ca asemenea binecuvântări să le prisosească mereu.Henry desfășoară apoi binecuvântările duhovnicești generale dăruite în Hristos.
I. În general, el binecuvântează pe Dumnezeu pentru binecuvântările duhovnicești, v. 3, unde Îl numește pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos; căci, ca Mijlocitor, Tatăl era Dumnezeul Său; ca Dumnezeu și a doua persoană în Preasfânta Treime, Dumnezeu era Tatăl Său. Aceasta vorbește despre unirea tainică dintre Hristos și credincioși, că Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos este Dumnezeul și Tatăl lor, și aceasta în El și prin El. Toate binecuvântările vin de la Dumnezeu ca Tată al Domnului nostru Iisus Hristos. Niciun bine nu poate fi așteptat de la un Dumnezeu drept și sfânt pentru făpturi păcătoase, decât prin mijlocirea Sa. El ne-a binecuvântat cu toate binecuvântările duhovnicești. De observat: binecuvântările duhovnicești sunt cele mai bune binecuvântări cu care Dumnezeu ne binecuvântează și pentru care trebuie să-L binecuvântăm. El ne binecuvântează dăruindu-ne lucruri care ne fac cu adevărat binecuvântați. Nu putem astfel să-L binecuvântăm din nou pe Dumnezeu; dar trebuie s-o facem lăudându-L, înălțându-L și vorbind bine despre El pentru aceasta. Pe cei pe care Dumnezeu îi binecuvântează cu unele, îi binecuvântează cu toate binecuvântările duhovnicești; cui îi dă pe Hristos, îi dă de bunăvoie toate aceste lucruri. Nu așa este cu binecuvântările vremelnice; unii sunt favorizați cu sănătate și nu cu bogății; unii cu bogății și nu cu sănătate, etc. Dar, acolo unde Dumnezeu binecuvântează cu binecuvântări duhovnicești, binecuvântează cu toate. Ele sunt binecuvântări duhovnicești în locurile cerești; adică, spun unii, în Biserică, deosebită de lume și chemată din ea. Sau se poate citi: în lucruri cerești, cum sunt cele ce vin din cer și sunt menite să pregătească pe oameni pentru el și să le asigure primirea în el. De aici trebuie să învățăm să ne îngrijim de lucrurile duhovnicești și cerești ca de lucrurile principale, de binecuvântările duhovnicești și cerești ca de cele mai bune binecuvântări, fără de care nu putem fi fericiți și fără de care nu putem decât să fim nenorociți. Nu vă puneți gândul la cele de pe pământ, ci la cele de sus. Pe acestea le primim în Hristos; căci, după cum toate slujirile noastre se înalță la Dumnezeu prin Hristos, tot așa toate binecuvântările noastre ne sunt aduse în același chip, El fiind Mijlocitorul între Dumnezeu și noi.Henry continuă enumerând binecuvântările particulare în detaliu.
II. Binecuvântările duhovnicești particulare cu care suntem binecuvântați în Hristos și pentru care trebuie să-L binecuvântăm pe Dumnezeu sunt (multe dintre ele) enumerate și dezvoltate aici. 1. Alegerea și predestinarea, care sunt izvoarele ascunse din care curg celelalte, v. 4, 5, 11. Alegerea, sau alegerea, se referă la acea masă sau mulțime de omenire din care unii sunt aleși, de la care sunt despărțiți și deosebiți. Predestinarea se referă la binecuvântările pentru care sunt destinați; în special înfierea de copii, fiind scopul lui Dumnezeu ca la timpul potrivit să devenim copiii Săi adoptați și astfel să avem dreptul la toate privilegiile și la moștenirea copiilor. Avem aici data acestui act de dragoste: a fost înainte de întemeierea lumii; nu numai înainte ca poporul lui Dumnezeu să existe, ci înainte ca lumea să aibă un început; căci ei au fost aleși în sfatul lui Dumnezeu din veșnicie. Aceasta înalță aceste binecuvântări la un grad înalt, căci sunt rodul sfatului veșnic. Milosteniile pe care le dai cerșetorilor la ușile tale purced dintr-o hotărâre bruscă; dar provizia pe care o face un părinte pentru copiii săi este rezultatul multor gânduri și este pusă în testamentul său cu multă solemnitate. Și, după cum aceasta înalță dragostea dumnezeiască, tot așa asigură binecuvântările aleșilor lui Dumnezeu; căci scopul lui Dumnezeu potrivit alegerii va rămâne. El lucrează urmărind scopul Său veșnic în dăruirea binecuvântărilor duhovnicești poporului Său. El ne-a binecuvântat — după cum ne-a ales în El, în Hristos, marele cap al alegerii, care este numit cu emfază Alesul lui Dumnezeu, Cel ales; și în Răscumpărătorul ales s-a aruncat o privire de favoare asupra lor. Observă aici un mare scop și design al acestei alegeri: aleși — ca să fim sfinți; nu pentru că a prevăzut că vor fi sfinți, ci pentru că a hotărât să-i facă astfel. Toți cei aleși pentru fericire ca scop sunt aleși pentru sfințenie ca mijloc. Sfințirea lor, ca și mântuirea lor, este rodul sfaturilor dragostei dumnezeiești. — Și fără vină înaintea Lui — ca sfințenia lor să nu fie doar exterioară și în aparență, astfel încât să împiedice vina din partea oamenilor, ci interioară și reală, și ceea ce Dumnezeu Însuși, care privește la inimă, va socoti astfel, o astfel de sfințenie care purcede din dragoste față de Dumnezeu și față de semenii noștri, această dragoste fiind principiul oricărei sfințenii adevărate. Cuvântul original înseamnă o nevinovăție la care nimeni nu poate găsi cusur; și de aceea unii îl înțeleg despre acea sfințenie desăvârșită pe care sfinții o vor atinge în viața viitoare, care va fi în mod eminent înaintea lui Dumnezeu, fiind ei în prezența Sa nemijlocită pentru totdeauna. Aici este și regula și cauza izvorâtoare a alegerii lui Dumnezeu: este după buna plăcere a voii Sale (v. 5), nu din pricina a ceva prevăzut în ei, ci pentru că a fost voia Sa suverană și un lucru foarte plăcut Lui. Este după scopul, voia fixă și neschimbătoare, a Celui care lucrează toate lucrurile după sfatul voii Sale (v. 11), care împlinește cu putere tot ce privește pe aleșii Săi, după cum a hotărât și a decretat cu înțelepciune și libertate, ultimul și marele scop și design al tuturor acestora fiind slava Sa: Spre lauda slavei harului Său (v. 6), ca să fim spre lauda slavei Sale (v. 12), adică să trăim și să ne purtăm într-un asemenea chip încât bogatul Său har să fie mărit și să apară slăvit și vrednic de cea mai înaltă laudă. Toate sunt de la Dumnezeu și de la El și prin El, și de aceea toate trebuie să fie pentru El și să se centreze în lauda Sa. De observat: slava lui Dumnezeu este propriul Său scop și trebuie să fie al nostru în tot ce facem. Acest pasaj a fost înțeles de unii într-un sens foarte diferit și cu o referință specială la convertirea acestor efeseni la creștinism. Cei care doresc să vadă ce se spune în acest sens pot consulta pe dl. Locke și pe alți scriitori bine cunoscuți la acest loc. 2. Următoarea binecuvântare duhovnicească pe care apostolul o remarcă este primirea de la Dumnezeu prin Iisus Hristos: În care, sau prin care har, ne-a primit în Cel iubit, v. 6. Iisus Hristos este Cel iubit al Tatălui Său (Mat. iii. 17), ca și al îngerilor și al sfinților. Este un mare privilegiu al nostru să fim primiți de Dumnezeu, ceea ce implică dragostea Sa față de noi și luarea noastră sub grija Sa și în familia Sa. Nu putem fi astfel primiți de Dumnezeu decât în și prin Iisus Hristos. El iubește pe poporul Său de dragul Celui iubit. 3. Iertarea păcatelor și răscumpărarea prin sângele lui Iisus, v. 7. Fără răscumpărare nu este iertare. Din pricina păcatului am fost robiți și nu putem fi eliberați din robia noastră decât prin iertarea păcatelor noastre. Această răscumpărare o avem în Hristos și această iertare prin sângele Său. Vina și pata păcatului nu puteau fi îndepărtate altfel decât prin sângele lui Iisus. Toate binecuvântările noastre duhovnicești curg spre noi în acel șuvoi. Acest mare beneficiu, care ne vine în mod liber, a fost scump cumpărat și plătit de binecuvântatul nostru Domn; și totuși este după bogățiile harului lui Dumnezeu. Mulțumirea lui Hristos și bogatul har al lui Dumnezeu sunt foarte compatibile în marea lucrare a răscumpărării omului. Dumnezeu a fost mulțumit de Hristos ca înlocuitor și chezăș al nostru; dar a fost har bogat că a primit un chezăș, când ar fi putut executa asprimea legii asupra călcătorului, și a fost har bogat să dea un astfel de chezăș ca propriul Său Fiu și să-L predea în mod liber, când nimic de acest fel nu ar fi putut intra în gândurile noastre, nici nu ar fi putut fi găsit altfel pentru noi. În acest caz El nu numai că a arătat bogății de har, ci a prisosit față de noi în toată înțelepciunea și chibzuința (v. 8), înțelepciune în alcătuirea rânduielii și chibzuință în împlinirea sfatului voii Sale, așa cum a făcut. Cât de ilustre s-au arătat înțelepciunea și chibzuința dumnezeiască, ajustând atât de fericit materia între dreptate și milă în această mare lucrare, asigurând cinstea lui Dumnezeu și a legii Sale, în același timp în care recuperarea păcătoșilor și mântuirea lor sunt asigurate și făcute sigure! 4. Alt privilegiu pentru care apostolul binecuvântează aici pe Dumnezeu este descoperirea dumnezeiască — că Dumnezeu ne-a făcut cunoscut taina voii Sale (v. 9), adică atât de mult din bunăvoința Sa față de oameni, care a fost ascunsă mult timp și este încă ascunsă de o mare parte a lumii: aceasta o datorăm lui Hristos, care, după ce a stat în sânul Tatălui din veșnicie, a venit să declare voia Sa copiilor oamenilor. După buna Sa plăcere, sfaturile Sale ascunse privitoare la răscumpărarea omului, pe care le-a propus sau le-a hotărât doar în și din Sine, și nu din ceva din ei. În această descoperire și în a ne face cunoscută taina voii Sale, înțelepciunea și chibzuința lui Dumnezeu strălucesc din belșug. Este descrisă (v. 13) ca cuvântul adevărului și Evanghelia mântuirii noastre. Fiecare cuvânt al ei este adevărat. Ea conține și ne învață cele mai grele și mai importante adevăruri și este confirmată și pecetluită prin însăși jurământul lui Dumnezeu, de unde trebuie să învățăm să ne îndreptăm spre ea în toate căutările noastre după adevărul dumnezeiesc. Este Evanghelia mântuirii noastre: vestește veștile bune ale mântuirii și conține oferta ei: arată calea care duce la ea; și Duhul binecuvântat face citirea și slujirea ei eficace pentru mântuirea sufletelor. O, cât de mult trebuie să prețuim această slăvită Evanghelie și să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ea! Aceasta este lumina care strălucește într-un loc întunecos, pentru care avem motiv să fim recunoscători și la care trebuie să luăm aminte. 5. Unirea în și cu Hristos este un mare privilegiu, o binecuvântare duhovnicească și temelia multora altele. El adună laolaltă toate lucrurile în Hristos, v. 10. Toate liniile descoperirii dumnezeiești se întâlnesc în Hristos; toată religia se centrează în El. Iudeii și Neamurile au fost uniți unii cu alții prin a fi amândoi uniți cu Hristos. Lucrurile din cer și cele de pe pământ sunt adunate laolaltă în El; pacea făcută, corespondența stabilită între cer și pământ, prin El. Nenumărata oaste a îngerilor devine una cu Biserica prin Hristos: aceasta a propus-o Dumnezeu în Sine și a fost planul Său în acea rânduială care urma să fie împlinită prin trimiterea lui Hristos la plinirea vremii, la timpul exact pe care Dumnezeu îl hotărâse și îl stabilise. 6. Moștenirea veșnică este marea binecuvântare cu care suntem binecuvântați în Hristos: În care am și primit o moștenire, v. 11. Cerul este moștenirea, fericirea căreia este o parte suficientă pentru un suflet: este transmisă în chip de moștenire, fiind darul unui Tată pentru copiii Săi. Dacă suntem copii, atunci și moștenitori. Toate binecuvântările pe care le avem în mână sunt mici dacă sunt comparate cu moștenirea. Ceea ce se cheltuiește pe un moștenitor în minoritatea sa nu este nimic față de ceea ce este rezervat pentru el când ajunge la vârstă. Creștinii se spune că au primit această moștenire, deoarece au un drept prezent la ea și chiar posesiunea actuală a ei în Hristos, capul și reprezentantul lor. 7. Pecetea și arvuna Duhului sunt dintre aceste binecuvântări. Se spune că suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt al făgăduinței, v. 13. Duhul binecuvântat este sfânt în Sine și ne face sfinți pe noi. El este numit Duhul făgăduinței, ca fiind Duhul făgăduit. Prin El credincioșii sunt pecetluiți; adică despărțiți și puși deoparte pentru Dumnezeu și deosebiți și marcați ca aparținând Lui. Duhul este arvuna moștenirii noastre, v. 14. Arvuna este parte din plată și asigură suma deplină: așa este și darul Duhului Sfânt; toate influențele și lucrările Sale, atât ca sfințitor cât și ca mângâietor, sunt cerul început, slava în sămânță și în mugur. Iluminarea Duhului este o arvună a luminii veșnice; sfințirea este o arvună a sfințeniei desăvârșite; și mângâierile Sale sunt arvune ale bucuriilor veșnice. Se spune că este arvuna până la răscumpărarea moștenirii cumpărate. Poate fi numită aici moștenire, deoarece această arvună o face la fel de sigură pentru moștenitori ca și cum ar fi deja în posesia ei; și este cumpărată pentru ei prin sângele lui Hristos. Răscumpărarea ei este menționată deoarece a fost ipotecată și pierdută prin păcat; și Hristos o restaurează nouă și astfel se spune că o răscumpără, în aluzie la legea răscumpărării. Observă, din toate acestea, ce făgăduință plină de har este aceea care asigură darul Duhului Sfânt celor ce-L cer.
Considerați
Considerare
Henry încheie subliniind marele scop al tuturor acestor privilegii.
Apostolul menționează marele scop și plan al lui Dumnezeu în dăruirea tuturor acestor privilegii duhovnicești, ca să fim spre lauda slavei Sale, noi care am nădăjduit mai întâi în Hristos — noi cărora li s-a propovăduit mai întâi Evanghelia și care am fost convertiți mai întâi la credința în Hristos și la punerea nădejdii și încrederii noastre în El. De observat: vechimea în har este o înaintare: Cei care au fost în Hristos înaintea mea, spune apostolul (Rom. xvi. 7); cei care au experimentat mai mult timp harul lui Hristos sunt sub obligații mai speciale de a-L slăvi pe Dumnezeu. Ei trebuie să fie tari în credință și să-L slăvească mai cu seamă; dar acesta trebuie să fie scopul comun al tuturor. Pentru aceasta am fost făcuți și pentru aceasta am fost răscumpărați; acesta este marele plan al creștinismului nostru și al lui Dumnezeu în tot ce a făcut pentru noi: spre lauda slavei Sale, v. 14. El intenționează ca harul și puterea și celelalte desăvârșiri ale Sale să devină prin aceasta vădite și ilustre și ca fiii oamenilor să-L mărească.
Răspunde
Răspuns
1. Care binecuvântare duhovnicească enumerată de Henry îți lărgește cel mai mult vederea harului lui Dumnezeu astăzi?
2. Cum afectează natura veșnică a alegerii lui Dumnezeu felul în care trăiești și te închini?
3. În ce chip practic poți să te alături lui Pavel în a te ruga pentru luminarea celorlalți credincioși?
Roagă-te
Rugăciune
Tată milostiv, prin Duhul Tău dăruiește-ne înțelepciunea și descoperirea ca să cunoaștem nădejdea chemării Tale și bogățiile moștenirii glorioase pe care ne-ai pregătit-o în Hristos. Deschide ochii inimilor noastre ca să vedem mărimea covârșitoare a puterii Tale care lucrează în cei ce cred și pecetluiește aceste adevăruri asupra vieților noastre, ca să trăim spre lauda harului Tău glorios. Prin Isus, Domnul nostru, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →