Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 23-24 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expuneri ale Sfintelor Scripturi al lui Alexander Maclaren. În tratarea sa asupra Leviticului 23-24, Maclaren desfășoară cu grijă instrucțiunile stratificate pentru sărbătorile rânduite ale lui Israel, arătând cum ritualul, memoria și bucuria se împletesc. Expunerea sa evidențiază structura atentă a textului și invitația spirituală mai profundă încorporată în Sărbătoarea Corturilor. Pe măsură ce îi urmăm paragrafele, suntem invitați să vedem cum rânduielile străvechi mai vorbesc și astăzi inimilor statornicite și pelerinilor rătăcitori deopotrivă. Să lăsăm astăzi perspectivele cumpătate ale lui Maclaren să ne călăuzească citirea și reflecția.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la capitolele 23 și 24 din Levitic. Citiți încet prin sărbătorile rânduite, instrucțiunile detaliate despre jertfe și rânduielile finale pentru Sărbătoarea Corturilor. Observați ritmul adunărilor sfinte, chemarea la bucurie și amintirea rătăcirilor prin pustiu. Lăsați textul să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a examina aranjamentul instrucțiunilor pentru Sărbătoarea Corturilor.
Aceste îndrumări pentru păzirea marii sărbători de la sfârșitul secerișului sunt aranjate în mod singular. Leviticul 23:33 - Leviticul 23:36 dau o parte din instrucțiunile pentru sărbătoare, Leviticul 23:37 - Leviticul 23:38 întrerup acestea cu un rezumat al conținutului capitolului, iar Leviticul 23:39 - Leviticul 23:44 reiau firul întrerupt și încheie rânduielile pentru sărbătoare. În mod firesc, această aparentă idee de după aceea a fost arătată ca dovadă clară a diversității autorilor. Dar se poate da o explicație rezonabilă pe ipoteza unității secțiunii, observând că Leviticul 23:33 - Leviticul 23:36 tratează doar latura jertfelnică a sărbătorii, ca închinare propriu-zisă, și astfel se aliniază cu partea anterioară a capitolului, care este ocupată cu o enumerare a 'sărbătorilor Domnului' anuale Leviticul 23:4. Era firesc, așadar, ca, atunci când lista fusese încheiată prin prescripțiile jertfelnicii pentru ultima din serie, încheierea catalogului să fie marcată, în Leviticul 23:37 - Leviticul 23:38, și ca apoi celelalte părți ale rânduielilor legate de această sărbătoare, care nu sunt jertfelnice și, propriu-zis, nu țin de închinare, să fie adăugate. Nu este nevoie să se apeleze la presupunerea a doi autori și a unei cusături ulterioare, pentru a explica aranjamentul. Unitatea este cu atât mai probabilă cu cât, altfel, prima jumătate ar da numele sărbătorii ca fiind acela al 'corturilor' și nu ar conține niciun cuvânt care să explice numele.Maclaren se îndreaptă apoi spre aspectele domestice și comemorative ale sărbătorii.
Cealaltă jumătate a rânduielilor tratează aspectul mai domestic al sărbătorii. Observați, ca semnificativ pentru punctul de vedere diferit adoptat aici, că prima și a opta zi sunt descrise acolo nu ca 'adunări sfinte', ci ca 'sabate' sau, cum dă mai bine Versiunea Revizuită, 'o odihnă solemnă'. Observați, de asemenea, că aceste versete leagă sărbătoarea de strângerea secerișului, așa cum face Exodul 23:16. Este cu totul posibil ca Moise să fi altoit aspectul mai comemorativ al sărbătorii pe o mai veche 'sărbătoare a secerișului'; dar aceasta este pur conjectural, oricât de încrezător ar fi afirmat ca sigur. A răsturna grămezi de citate despre tot felul de popoare care și-au ridicat corturi și au ospătat în ele la vremea culesului nu ne ajută prea mult.Despre intenția sărbătorii, Maclaren observă mesajul ei prospectiv către generația din pustiu.
'Frunzele prăzii intră aici în vedere ca semne ale bucuriei, ceea ce sugerează cu siguranță că sunt purtate în mână; dar ele erau menite și să fie folosite la construirea corturilor în care întregul popor trebuia să locuiască în timpul celor șapte zile, în pomenirea faptului că Dumnezeu i-a făcut 'să locuiască în corturi, când i-am scos din țara Egiptului'. Aceasta este tot ce poruncește Moise. Adăugirile ulterioare la ceremonial nu ne privesc aici, oricât de interesante ar fi unele dintre ele. Adevărata intenție a sărbătorii se învață cel mai bine din forma simplă originară. Care era, atunci, intenția ei? Era pomenirea vieții din pustiu ca temei al bucuriei 'înaintea Domnului'. Dar nu trebuie să uităm că, potrivit Leviticului, ea a fost rânduită în timp ce viața din pustiu era încă prezentă și deci nu trebuia păzită atunci.
Considerați
Considerare
Maclaren scoate în evidență sfințirea bucuriei poruncite în sărbătoare.
Sărbătoarea corturilor a fost sfințirea bucuriei. Alte religii au avut sărbătorile lor, în care tumultul sălbatic și orgiile murdare i-au coborât pe închinători la nivelul zeilor lor. Cât de diferită este bucuria curată a acestei sărbători 'înaintea Domnului'! Nicio desfătare grosolană și senzuală a patimii nu putea trăi înaintea 'ochilor curați și a mărturiei desăvârșite' a lui Dumnezeu. În 'prezența' Lui trebuie să fie curăție precum și 'plinătate de bucurie'. Dacă această sărbătoare ne învață, pe de o parte, că cei care nu găsesc evlavia plină de veselie înțeleg cu totul greșit duhul ei, ne învață nu mai puțin, pe de altă parte, că cei care caută bucuria oriunde altundeva decât 'înaintea Domnului' înțeleg cu totul greșit duhul bucuriei. Ritualul sărbătorii poruncea bucuria. Bucuria este o datorie pentru copiii lui Dumnezeu. Erau în Israel, în fiecare an, când venea sărbătoarea, oameni îndurerați care ar fi preferat să se strângă într-un colț și să lase șuvoiul luminos al veseliei să curgă pe lângă ei; dar și ei trebuiau să-și deschidă inimile grele și să simtă că, în ciuda durerilor lor personale, aveau o parte în binecuvântările naționale. Nicio întristare nu trebuie să ne facă nepotriviți pentru a simți bucuria recunoscătoare pentru marele dar comun al 'o mântuire comună'. Izvoarele bucuriei religioase, deschise tuturor creștinilor, sunt mai adânci decât izvoarele întristării individuale, oricât de adânci ar părea acestea uneori.În cele din urmă, Maclaren reflectă asupra felului în care corturile îndreaptă spre amintirea recunoscătoare a călăuzirii lui Dumnezeu.
Viața din pustiu intra în vedere în sărbătoare ca o viață rătăcitoare de lipsuri și schimbare. Corturile aminteau de locuințe fragile și schimbătoare și astfel făceau contrastul cu casele statornicite de acum și mai dulce. Ele erau construite nu din tufișul mizerabil care creștea în pustiu și abia dacă putea arunca umbră destulă să acopere o șopârlă, ci din ramurile bine înfrunzite ale copacilor crescuți lângă râurile de apă și astfel indicau belșugul prezent. Amintirea lipsurilor și încercărilor trecute, al căror înțeles este înțeles, și rezultatele fericite într-o anumită măsură posedate, este bucurie. Oamenii prosperi iubesc să vorbească despre luptele și sărăcia lor timpurie. Această sărbătoare învață că o astfel de amintire trebuie să lege întotdeauna prezentul mai bun de Dumnezeu și că memoria durerilor și încercărilor biruite este sănătoasă numai când este evlavioasă, iar bucuria ușurării prezente este întăritoare nu când este mulțumită de sine, ci când este recunoscătoare. Trecutul, privit cum se cuvine, va da pentru noi toți materialele pentru o sărbătoare a corturilor; și este privit cum se cuvine numai când este văzut în întregime ca lucrarea lui Dumnezeu și ca îndreptându-se spre pace statornicită și belșug. De aceea rânduielile se încheie cu acea pecete hotărâtă a tuturor poruncilor Sale, pentru a o întipări în inimile noastre, care este scopul tuturor lucrărilor Sale cu noi ca și cu Israel: 'Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru'.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează structura instrucțiunilor sărbătorii înțelegerea voastră despre închinare? În ce feluri ar putea amintirea anotimpurilor de pustiu din trecut să sporească recunoștința prezentă? Unde vă invită Dumnezeu să practicați bucuria poruncită chiar în mijlocul întristării personale?
Roagă-te
Rugăciune
Tată Milostiv, pe măsură ce medităm la sărbătorile rânduite din Leviticul 23, îndreaptă inimile noastre spre faptele Tale puternice de izbăvire și spre ritmul cel sfânt pe care ni-l așterni înainte. Prin Duhul Tău, învață-ne să ne bucurăm în prezența Ta în fiecare anotimp, amintindu-ne că suntem pelerini a căror călătorie prin pustie se încheie în odihna dobândită de Hristos. Întărește nădejdea noastră că fiecare încercare este orânduită spre acea locuire veșnică cu Tine. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →