← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Eclesiastul

Eclesiastul 5-6 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)

Eclesiastul 5-6Eterniseed Original — Vocea Reformată20 min
Deschidere
Capitolele cinci și șase din Eclesiastul expun deșertăciunea care însoțește atât observanța religioasă cât și acumularea de bunuri atunci când acestea sunt urmărite în afara fricii de Domnul suveran. Predicatorul se adresează poporului legământului ca celor care stau sub domnia divină, amintindu-le că vorbirea înaintea lui Dumnezeu, rânduirea treburilor omenești și distribuirea bogăției se află toate în mâna Celui Atotputernic. Aici textul expune prezumția care tratează închinarea ca pe o tranzacție și bogățiile ca pe o parte veșnică, îndreptând cititorul să primească ceea ce Dumnezeu împarte cu supunere liniștită. Argumentul procedează prin expunerea nebuniei jurămintelor pripite, a persistenței asupririi chiar sub un guvernământ ordonat și a incapacității abundenței de a asigura bucurie sau urmași durabili. De-a lungul întregului text, suveranitatea lui Dumnezeu rămâne punctul fix: fiecare creștere, fiecare pierdere și fiecare limitare a zilelor provine din hotărârea Sa. Lecțiunea cheamă deci cititorul să țină seama de cârmuirea Creatorului mai degrabă decât să-și închipuie că strădania omenească poate schimba partea rânduită sub soare.
Citește

Citire

Citește capitolele cinci și șase din Eclesiastul cu atenție la mișcarea de la îndrumarea privitoare la apropierea de Dumnezeu în închinare, prin expunerea asupririi și a urmăririi bogăției, până la declarația că omul nu poate lupta cu Cel mai puternic decât el. Observă cum textul revine în mod repetat la Dătătorul divin care singur hotărăște ce este bun și ce este reținut. Notează avertismentele împotriva cuvintelor pripite și a jurămintelor neîmplinite, descrierea bogățiilor care se înmulțesc totuși nu satisfac și afirmația finală că zilele deșertăciunii sunt numărate de Domnul suveran. Consideră contrastul tras între cel care primește partea sa cu mulțumire și cel care muncește fără bucurie și întreabă-te cum slujesc aceste observații pretenției mai largi că toate sunt rânduite sub cer.
Studiu
Secțiunea de început a capitolului cinci îndrumă pe închinător să-și păzească piciorul când intră în casa lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în ceruri iar omul pe pământ; de aceea cuvintele trebuie să fie puține. Predicatorul avertizează împotriva jurămintelor pripite, căci Domnul nu găsește plăcere în nebuni și va cere ceea ce s-a făgăduit. O asemenea îndrumare se întemeiază pe convingerea că suveranitatea lui Dumnezeu se extinde chiar și la vorbirea adusă în prezența Sa, făcând din orice rostire neglijentă o ofensă adusă maiestății Sale. Textul se întoarce apoi la vederea asupririi și a pervertirii violente a dreptății în provincie, totuși refuză să se mire, căci unul mai înalt decât cei înalți veghează și lucrul este în cele din urmă rânduit de El. Această observație stăvilește atât deznădejdea cât și prezumția, ancorând cititorul în realitatea că autoritățile pământești stau ele înseși sub hotărârea Celui Preaînalt. De aici argumentul trece la deșertăciunea iubirii de abundență. Cel ce iubește argintul nu se satură niciodată de argint, iar cel ce iubește bogăția nu găsește nicio creștere care să-l mulțumească. Creșterea bunurilor aduce creșterea celor ce le consumă, astfel încât stăpânul le vede cu ochii săi totuși nu trage niciun folos durabil. Textul prezintă cazul unui om căruia Dumnezeu i-a dat bogății, avere și cinste, totuși nu i s-a dat putere să mănânce din ele; în schimb un străin consumă partea. Aceasta este declarată deșertăciune și o boală rea. Predicatorul notează mai departe că un om poate zămisli o sută de copii și trăi mulți ani, totuși dacă sufletul său nu este umplut de bine și nu are înmormântare, o naștere prematură este mai bună, căci vine în deșertăciune și pleacă în întuneric, fără să fi văzut soarele. Argumentul atinge punctul cel mai ascuțit în afirmația că toată osteneala omului este pentru gura sa, totuși pofta nu se umple niciodată. Ce avantaj are atunci înțeleptul față de nebun sau săracul care știe cum să umble înaintea celor vii? Mai bună este vederea ochilor decât rătăcirea dorinței; și aceasta este deșertăciune și goană după vânt. Versetele de încheiere ale capitolului șase apasă întrebarea luptei cu cel mai puternic: tot ce a fost numit deja este cunoscut, iar omul nu poate disputa cu Cel mai puternic decât el. Multe cuvinte sporesc deșertăciunea; ce avantaj aparține omului? Textul încheie că toate zilele vieții sale deșarte Dumnezeu i le-a dat sub soare și cine îi poate spune ce va fi după el? De-a lungul acestor capitole Predicatorul susține că fiecare împrejurare — închinare, cârmuire, bogății, urmași și lungime a zilelor — rămâne supusă sfatului de nepătruns al lui Dumnezeu, astfel încât strădania omenească în afara primirii smerite a părții divine aduce numai deșertăciune.
Considerați

Considerare

Învățătura acestor capitole se aliniază cu mărturia mai largă a Scripturii că frica de Domnul este începutul înțelepciunii și că orice dar bun și desăvârșit coboară de la Tatăl luminilor. Aceeași suveranitate care limitează satisfacția găsită în bogății este arătată în Psalmi unde Domnul singur este declarat partea poporului Său și în Proverbe unde binecuvântarea Domnului îmbogățește și nu adaugă nici o întristare. Noul Testament poartă aceeași notă când înregistrează că viața unui om nu constă în abundența averilor sale și că cei ce doresc să se îmbogățească cad în ispită și în cursă. Cadrul legământului din Eclesiast, în care Dumnezeu cere ceea ce s-a jurat și numără zilele omului, își găsește împlinirea în asigurarea că Domnul îi cunoaște pe ai Săi și nu va îngădui ca ai Săi să fie ispitiți peste ce pot. Astfel pasajul îndreaptă cititorul departe de religia voită de sine și de dobândirea îndreptată de sine spre încrederea liniștită care primește din mâna lui Dumnezeu suveran atât ceea ce este dat cât și ceea ce este reținut.
Răspunde

Răspuns

În ce feluri specifice vorbirea ta înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și închinare reflectă cinstirea cuvenită Celui ce locuiește în ceruri? Unde ai urmărit creșterea bunurilor sau a cinstei în așteptarea că acestea ar asigura satisfacție durabilă și cum a expus textul acea așteptare ca goală? Primești partea rânduită ție — fie în bunuri, în ani sau în împrejurări — ca rânduiala Domnului suveran sau te lupți împotriva Celui ce este mai puternic?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeule, care ești în ceruri și rânduiesc toate lucrurile după sfatul voii Tale, dăruiește poporului Tău harul să se apropie cu puține cuvinte și cu inimi supuse de maiestatea Ta. Păzește-ne de jurăminte pripite și de prezumția care ar trata închinarea ca pe un mijloc de a Te lega. Rânduiește gândurile noastre privitoare la cârmuitorii acestei lumi, ca să nu ne mirăm de asuprire ci să ne aducem aminte că Unul mai înalt decât cei mai înalți ia seama. Izbăvește-ne de iubirea de argint și de așteptarea că abundența va umple sufletul. Învață-ne să primim partea noastră, fie mică fie mare, din mâna Ta și să găsim mulțumire în ceea ce ai dat mai degrabă decât să rătăcim după ceea ce ai reținut. Numără zilele noastre în vederea Ta și astfel întocmește inimile noastre ca să umblăm înaintea Ta în frica ce Te recunoaște ca rânduitor al fiecărui eveniment sub soare, prin Isus Hristos Domnul nostru.

Eterniseed Original — Vocea Reformată · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.