← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezec. 31-32 — cu Matthew Henry

Ezechiel 31-32Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Ezechiel 31–32 ne invită să privim cum Domnul dărâmă mândria semeață a Egiptului, ținând în fața noastră cedrul căzut al Asiriei ca pe o oglindă. În aceste capitole, profetul consemnează două profeții datate care împreună arată cât de repede se prăbușește slava pământească atunci când uită izvorul ei. Henry călăuzește cititorii prin imaginile copacului falnic, ale securii subite și ale bocetului care urmează, arătând că fiecare națiune și fiecare inimă stau sub aceeași avertizare. La începutul acestui studiu, cerem Duhului să cerceteze propriile noastre ambiții și să sădească smerenia acolo unde odinioară a crescut înălțarea de sine.
Citește

Citire

Acordă-ți acum timp să citești Ezechiel 31 și 32 cu încetineală, lăsând imaginile repetate ale cedrului, leului și bocetului funerar să se așeze în inimă. Observă datele care fixează aceste profeții și felul în care Domnul declară în mod repetat că prăbușirea Egiptului va învăța neamurile să se teamă de El. Cere Duhului să-ți deschidă inima la avertizarea împotriva mândriei care străbate ambele capitole.
Studiu
Henry începe prin a schița scopul și structura profeției împotriva Egiptului. Profeția acestui capitol, ca și cele două capitole dinainte, este împotriva Egiptului și are ca scop smerirea și mortificarea lui Faraon. Atunci când se pronunță sentința asupra unor mari criminali, este obișnuit să se consulte precedente și să se vadă ce s-a făcut cu alții în cazuri asemănătoare, ceea ce servește atât la îndrumarea, cât și la justificarea procedurii. Faraon este acuzat la bara dreptății divine pentru mândria și trufia sa și pentru nedreptățile aduse poporului lui Dumnezeu; dar se socotește atât de înalt, atât de mare, încât nu poate fi tras la răspundere de nicio autoritate, atât de puternic și atât de bine păzit, încât nu poate fi biruit de nicio forță. Profetul este deci îndrumat să-i facă un raport despre cazul regelui Asiriei, a cărui cetate de căpetenie era Ninive. I. Trebuie să-i arate cât de mare monarh fusese regele Asiriei, ce vast imperiu avusese, ce putere uriașă purtase; regele Egiptului, oricât de mare ar fi fost, nu-l putea întrece, v. 3-9. II. Trebuie apoi să-i arate cât de asemenea îi era regelui Asiriei în mândrie și siguranță trupească, v. 10. III. Trebuie apoi să-i citească istoria căderii și ruinei regelui Asiriei, ce zgomot a făcut printre neamuri și ce avertizare a dat tuturor prinților puternici să se ferească de mândrie, v. 11-17. IV. Trebuie să-l lase pe regele Egiptului să aplice toate acestea la sine, să-și vadă propria față în oglinda păcatului regelui Asiriei și să prevadă propria cădere prin perspectiva ruinei acestuia, v. 18. El detaliază apoi comparația trasată între Faraon și monarhul asirian. II. Este îndrumat să-i arate un exemplu de unul căruia îi seamănă în mărime și acela era asirianul (v. 3), a cărui monarhie continuase de la Nimrod. Sanherib a fost unul dintre prinții puternici ai acelei monarhii; dar ea s-a prăbușit curând după el, iar monarhia lui Nabucodonosor a fost zidită pe ruinele ei sau mai degrabă altoită pe trunchiul ei. Să vedem acum ce prinț înfloritor era regele Asiriei. El este comparat aici cu un cedru falnic, v. 3. Slava casei lui David este ilustrată prin aceeași asemănare, cap. XVII, 3. Măslinul, smochinul și vița-de-vie, care erau toți pomi roditori, refuzaseră să fie promovați peste copaci pentru că nu voiau să-și părăsească rodnicia (Jud. IX, 8 ș.u.) și de aceea alegerea cade pe cedru, care este falnic și puternic și aruncă o umbră mare, dar nu poartă rod. 1. Monarhul asirian era un cedru înalt, așa cum erau de obicei cedrii din Liban, de statură înaltă, iar vârful lui printre ramurile dese; era înconjurat de alți principi care îi erau supuși și era înconjurat de o gardă de bărbați viteji. Îi întrecea pe toți prinții din vecinătate; ei erau toți arbuști față de el (v. 5): Înălțimea lui era mai presus de toți copacii câmpiei; mulți dintre ei erau foarte înalți, dar el îi întrecea pe toți, v. 8. Cedrii, chiar și cei din grădina Edenului, pe care îi socotim cei mai buni de felul lor, nu-l ascundeau, ci ramurile lui de vârf îi întreceau pe ale lor. 2. Era un cedru întins; ramurile lui nu alergau numai în înălțime, ci alergau și în lățime, arătând că acest prinț puternic nu era numai înălțat la mare demnitate și cinste și avea un nume mai presus de numele celor mari ai pământului, ci că obținuse mare stăpânire și putere; teritoriile lui erau întinse și își extinsese cuceririle departe, iar influențele sale și mai departe. Acest cedru, ca o viță, și-a întins ramurile spre mare, spre râu, Ps. LXXX, 11. Ramurile lui s-au înmulțit; ramurile lui au devenit lungi (v. 5); astfel încât avea un acoperământ umbros, v. 3. Aceasta contribuia foarte mult la frumusețea lui, că creștea proporțional de mare cât și de înalt. Era frumos în mărimea lui, în lungimea ramurilor lui (v. 7), foarte plăcut la vedere cât și foarte falnic, frumos prin mulțimea ramurilor lui, v. 9. Marile lui stăpâniri erau bine administrate, ca un copac întins care este ținut în formă și ordine bună de priceperea grădinarului, astfel încât să fie foarte frumos la vedere. Guvernarea lui era la fel de plăcută în ochii oamenilor înțelepți pe cât era de admirabilă în ochii tuturor oamenilor. Brazii nu erau ca ramurile lui, atât de drepți, atât de verzi, atât de regulați; nici ramurile castanilor nu erau ca ramurile lui, atât de dese, atât de întinse. Pe scurt, niciun copac din grădina lui Dumnezeu, în Eden, în Babilon (căci acolo stătea unde fusese sădit raiul), unde era tot copacul plăcut la vedere (Fac. II, 9), nu era asemenea acestui cedru în frumusețe; adică, în toate neamurile dimprejur nu era niciun principe atât de admirat, atât de căutat și de care toată lumea era atât de îndrăgostită, ca regele Asiriei. Mulți dintre ei au făcut cu virtute, dar el i-a întrecut pe toți, i-a întrecut pe toți în strălucire. Toți copacii Edenului l-au invidiat, v. 9. Când au văzut că nu se pot compara cu el, s-au mâniat și s-au întristat că îi întrecea atât de mult și i-au invidiat în taină lauda cuvenită. Observă, Este nefericirea celor care în ceva îi întrece pe alții că prin aceasta se fac obiectul invidiei; și cine poate sta înaintea invidiei? 3. Era folositor, atât cât putea fi un cedru în picioare și crescând, și anume numai prin umbra lui (v. 6): Toate păsările cerului, din toate soiurile, și-au făcut cuiburile în ramurile lui, unde erau adăpostite de vătămările vremii. Fiarele câmpului s-au pus sub ocrotirea ramurilor lui. Acolo se ridicau și se culcau; acolo își aduceau puii; căci aveau acolo un adăpost firesc de căldură și de furtună. Înțelesul tuturor este: Sub umbra lui locuiau toate neamurile mari; toate fugeau la el după siguranță și erau gata să-i jure credință dacă el se angaja să le ocrotească, așa cum călătorii într-o ploaie vin sub copaci deși pentru adăpost. Observă, Cei care au putere trebuie s-o folosească pentru ocrotirea și mângâierea celor peste care au putere; căci pentru acest scop li s-a încredințat puterea. Chiar și mărăcinele, dacă este uns rege, invită copacii să vină și să se încreadă în umbra lui, Jud. IX, 15. Dar cea mai mare siguranță pe care o poate da orice făptură, chiar și regele Asiriei însuși, nu este decât ca umbra unui copac, care este doar o ocrotire săracă și slabă și lasă omul expus în multe feluri. Să fugim deci la Dumnezeu după ocrotire, iar El ne va lua sub umbra aripilor Lui, unde vom fi mai calzi și mai în siguranță decât sub umbra celui mai puternic și mai falnic cedru, Ps. XVII, 8; XCI, 4. 4. Părea a fi așezat și întărit în mărimea și puterea lui. Căci, (1.) Dumnezeu l-a făcut frumos, v. 9. Căci prin El împărătesc împărații. Era plăcut cu plăcerea pe care Dumnezeu i-o pusese. Observă, Mâna lui Dumnezeu trebuie privită și recunoscută în înălțarea oamenilor mari ai pământului și de aceea nu trebuie să-i invidiem; totuși aceasta nu va asigura continuitatea prosperității lor, căci Cel care le-a dat frumusețea, dacă sunt lipsiți de ea, știe cum s-o schimbe în urâciune. (2.) Părea să aibă un temei bun. Acest cedru nu era ca ierburile din pustiu, făcute să locuiască în locurile arse (Ier. XVII, 6); nu era o rădăcină într-un pământ uscat, Is. LIII, 2. Nu; avea belșug de bogății ca să-și sprijine puterea și mărirea (v. 4): Apele l-au făcut mare; avea comori uriașe, mari depozite și magazine, care erau ca adâncul ce-l înălța, venituri constante intrând prin taxe, vamă și arendă regală, care erau ca niște râuri curgând împrejurul plantelor lui; acestea îi permiteau să-și întărească și să-și asigure interesele pretutindeni, căci și-a trimis râulețele sau canalele la toți copacii câmpiei, ca să-i adape; și când aveau întreținere de la palatul regelui (Ezra IV, 14) și țara lor era hrănită de țara regelui (Fap. XII, 20), erau slujitori și credincioși față de el. Cei peste care curg bogății în râuri mari se simt obligați să le trimită din nou în râulețe; căci, pe măsură ce bunurile sporesc, sporesc și cei ce le mănâncă, și cu cât au mai mult, cu atât au mai multă nevoie de ele; ba chiar cu cât au mai mult, cu atât au mai multă nevoie. Ramurile acestui cedru au devenit lungi din pricina mulțimii apelor care le hrăneau (v. 5 și 7); rădăcina lui era lângă ape mari, ceea ce părea să o asigure că frunza lui nu se va veșteji niciodată (Ps. I, 3), că nu va vedea când vine căldura, Ier. XVII, 8. Observă, Oamenii lumești pot părea că au o prosperitate așezată, totuși numai așa pare, Iov V, 3; Ps. XXXVII, 35. Apoi Henry arată cum cei doi regi se aseamănă în mândrie. I. Cum se aseamănă și el cu el în mândria lui, v. 10. Căci, precum fața răspunde feței în oglindă, tot așa răspunde o inimă trupească strâmtorată alteia; și aceleași ispite ale unei stări prospere prin care unii sunt biruiți sunt fatale și multor altora. 'Tu, o, rege al Egiptului! te-ai înălțat în înălțime, te-ai mândrit cu bogăția și puterea ta, Ezec. XXIX, 3. Și tot așa și el (adică regele Asiriei); când și-a ridicat vârful printre ramurile dese, inima i s-a înălțat îndată în înălțimea lui și a devenit insolent și trufaș, l-a sfidat pe Dumnezeu însuși și a călcat în picioare poporul Lui;' mărturie stau mesajele și scrisoarea pe care marele rege, regele Asiriei, le-a trimis lui Ezechia, Is. XXXVI, 4. Cât de trufaș vorbește despre sine și despre propriile sale fapte! Cât de disprețuitor despre acel om mare și bun! Mai erau și alte păcate în care egiptenii și asirienii se întâlneau, în special acela de a asupri poporul lui Dumnezeu, care le este imputat amândurora împreună (Is. LII, 4); dar aici acel păcat este urmărit până la cauza lui, și aceea era mândria; căci este disprețul celor mândri de care sunt plini. Observă, Când condiția exterioară a oamenilor se ridică, mințile lor se ridică de obicei odată cu ea; și este foarte rar să găsești un duh smerit în mijlocul unor mari înaintări. În cele din urmă aplică întreaga avertizare direct regelui Egiptului. 2. Aici este o profeție a căderii regelui Egiptului în același fel, v. 18. Se socotea asemenea asirianului în slavă și mărime, întrecând toți copacii Edenului, așa cum chiparosul întrece arbuștii. 'Dar și tu vei fi coborât, împreună cu ceilalți copaci plăcuți la vedere, ca aceia din Eden. Vei fi adus la mormânt, la părțile de jos ale pământului; vei zăcea în mijlocul celor netăiați împrejur, care mor în necurăția lor, mor fără slavă, mor sub blestem și la distanță de Dumnezeu; atunci cei pe care i-ai călcat în picioare se vor bucura de tine, zicând: Acesta este Faraon și toată mulțimea lui. Vezi cât de josnic arată, cât de jos zace; vezi la ce au ajuns toată pompa și mândria lui; iată tot ce a mai rămas din el.' Observă, Oamenii mari și mulțimile mari, cu figura mare și zgomotul mare pe care îl fac în lume, când Dumnezeu vine să se certe cu ei, vor deveni curând mici, mai mici decât nimic, ca Faraon și toată mulțimea lui.
Considerați

Considerare

Henry încheie tratarea capitolului 31 rezumând lecția sa durabilă. (2.) În această istorie a căderii asirianului observă, [1.] O continuare a asemănării cu cedrul. A crescut foarte înalt și și-a întins ramurile foarte departe; dar ziua lui vine să cadă. Mai întâi, Acest cedru falnic a fost tăiat: Grozavii neamurilor l-au tăiat. Ostașii, care fiind și înarmați și însărcinați să ucidă, să junghie și să nimicească, pot fi socotiți pe bună dreptate printre grozavii neamurilor. Mai întâi i-au tăiat ramurile, au pus stăpânire pe unele părți ale stăpânirii lui și le-au scos din mâinile lui; astfel încât în toate munții și văile neamurilor dimprejur, în ținuturile înalte și joase și lângă toate râurile, erau cetăți sau țări care fuseseră rupte de la monarhia asiriană, care îi fuseseră supuse, dar fie se răsculaseră, fie fuseseră recuperate de la ea. Penele lui erau împrumutate; și, când fiecare pasăre și-a luat înapoi pe a ei, era gol ca un ciot de copac. În al doilea rând, A fost părăsit: Toți oamenii pământului, care fugeau la el după adăpost, au coborât din umbra lui și l-au părăsit. Când el nu mai putea să le dea ocrotire, au socotit că nu-i mai datorează credință. Să nu se mândrească oamenii mari cu numărul celor care îi însoțesc și care depind de ei; este numai pentru ce pot obține. Când Providența se încruntă asupra lor, suita lor se risipește curând și se împrăștie de la ei. În al treilea rând, A fost batjocorit și căderea lui a fost prăznuită (v. 13): Peste ruina lui vor rămâne toate păsările cerului, ca să calce ramurile rupte ale acestui cedru. Căderea lui este prăznuită de ceilalți copaci, care s-au mâniat să se vadă atât de mult întrecuți: Toți copacii Edenului, care au fost tăiați și au căzut înaintea lui, toți cei ce beau apă din ploaia cerului, așa cum ciotul copacului rămas în sud se spune că este udat de roua cerului (Dan. IV, 23) și înmugurește prin mireasma apei (Iov XIV, 9), vor fi mângâiați în părțile de jos ale pământului când vor vedea acest cedru mândru adus la fel de jos ca ei. Solamen miseris socios habuisse doloris — A avea tovarăși în nenorocire este o mângâiere pentru cei ce suferă. Dar, dimpotrivă, copacii Libanului, care încă stau în înălțimea și puterea lor, l-au bocit, iar copacii câmpiei au leșinat pentru el, pentru că nu puteau decât să citească propria lor soartă în căderea lui. Urlă, brazi, dacă cedrul este clătinat, căci ei nu se pot aștepta să stea mult, Zah. XI, 2. [2.] O explicare a asemănării cu cedrul. Prin tăierea acestui cedru este însemnată uciderea acestui monarh puternic și a tuturor adepților și susținătorilor lui; toți sunt dați morții, să cadă de sabie, ca cedrul de secure. El și prinții lui, care, spunea el, erau cu toții împărați, coboară la mormânt, la părțile de jos ale pământului, în mijlocul copiilor oamenilor, ca niște oameni de rând fără calitate sau distincție. Au murit ca oamenii (Ps. LXXXII, 7); au fost duși cu cei ce coboară în groapă, iar pompa lor nu i-a ocrotit și nici nu a coborât după ei. Din nou (v. 16), A fost aruncat în iad cu cei ce coboară în groapă; a intrat în starea celor morți și a fost înmormântat ca ceilalți, în obscuritate și uitare. Din nou (v. 17), Toți cei ce erau brațul lui, pe care se sprijinea, prin care acționa și își exercita puterea, toți cei ce locuiau sub umbra lui, supușii și aliații lui și toți cei ce aveau vreo dependență de el, toți au coborât în ruină, în mormânt cu el, la cei uciși de sabie, la cei tăiați de morți timpurii înaintea lor, sub povara vinovăției și rușinii. Când cad oamenii mari, cad mulți odată cu ei, așa cum mulți în același fel au căzut înaintea lor. [3.] Ce a intenționat și a urmărit Dumnezeu prin doborârea acestui monarh puternic și a monarhiei lui. A intenționat prin aceasta, Mai întâi, Să dea o alarmă neamurilor dimprejur, să le pună pe toate în așteptare, să le pună pe toate în uimire (v. 16): Am făcut neamurile să se clatine la sunetul căderii lui. Toate au fost lovite de uimire văzând un principe atât de puternic doborât astfel. A dat o lovitură tuturor încrederilor lor, fiecare socotind că rândul lui va fi următorul. Când a coborât la mormânt (v. 15) am pricinuit un bocet, o jale generală, așa cum întregul regat intră în jale la moartea regelui. În semn al acestei dureri generale, am acoperit adâncul pentru el, l-am pus în negru, am oprit afacerile, în complezență față de acest bocet universal. Am oprit râurile, iar apele cele mari au fost oprite, ca să curgă pe alt canal, acela al bocetului. Libanul în mod deosebit, regatul Siriei, care era uneori în alianță cu asirianul, l-a bocit; ca aliații Babilonului, Apoc. XVIII, 9. În al doilea rând, Să dea o îndrumare neamurilor dimprejur și regilor lor (v. 14): Ca niciunul dintre toți copacii de lângă ape, oricât de avantajos așezați, să nu se înalțe pentru înălțimea lor, să nu fie mândri și îngâmfați de ei înșiși și să nu-și ridice vârful printre ramurile dese, privindu-i disprețuitor pe alții, nici să nu stea pe ei înșiși pentru înălțimea lor, încrezându-se în propriile politici și puteri, ca și cum n-ar putea fi niciodată doborâți. Să ia toți aminte la asirian, căci el și-a ținut odinioară capul la fel de sus și a socotit că își ține piciorul la fel de ferm ca oricare dintre ei; dar mândria lui a mers înaintea nimicirii lui și încrederea lui l-a părăsit. Observă, Căderea oamenilor mândri și prezumțioși este menită ca avertizare pentru alții ca să rămână smeriți. Ar fi fost bine pentru Nabucodonosor, care a fost el însuși activ în doborârea asirianului, dacă ar fi luat îndrumarea. Apoi se întoarce la capitolul 32 și introduce cele două bocete suplimentare consemnate acolo. Încă suntem la nimicirea lui Faraon și a Egiptului, care este minunat lărgită și cu mult accent. Când citim atât de mult despre ruina Egiptului, nu mai puțin de șase profeții separate rostite la timpuri diferite despre ea, suntem gata să socotim că trebuie să fie vreun motiv special pentru aceasta. Și, I. Poate că privește atât de departe în urmă ca cartea Genezei, unde aflăm (cap. XV, 14) că Dumnezeu a hotărât să judece Egiptul pentru asuprirea poporului Său; și, deși aceea a fost împlinită în parte în plăgile Egiptului și înecarea lui Faraon, totuși, în această nimicire, prevestită aici, acele vechi socoteli au fost luate în seamă și aceea trebuia să-și aibă împlinirea deplină. II. Poate că privește atât de departe înainte ca cartea Apocalipsei, unde aflăm că marele vrăjmaș al Bisericii evanghelice, care face război cu Mielul, este numit duhovnicește Egipt, Apoc. XI, 8. Și, dacă este așa, nimicirea Egiptului și a Faraonului său a fost un tip al nimicirii acelui vrăjmaș mândru; și între această profeție a ruinei Egiptului și profeția nimicirii generației anticreștine există o oarecare analogie. Avem două profeții distincte în acest capitol privitoare la Egipt, ambele în aceeași lună, una în ziua 1, cealaltă la cincisprezece zile de atunci, probabil ambele în ziua de sabat. Sunt ambele bocete, nu numai pentru a arăta cât de jalnică va fi căderea Egiptului, ci pentru a arăta cât de mult va boci profetul însuși, dintr-un principiu generos de dragoste față de omenire. Nimicirea Egiptului este înfățișată aici sub două asemănări: 1. Uciderea unui leu sau a unei balene sau a vreunei astfel de făpturi hăpăitoare, v. 1-16. 2. Înmormântarea unui mare comandant sau căpitan-general, v. 17-32. Cele două profeții ale acestui capitol sunt cam de aceeași lungime.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea sunt cel mai ispitit să mă măsor prin comparație cu alții mai degrabă decât prin standardul lui Dumnezeu? 2. Cum provoacă căderea subită a cedrului asirian orice încredere pe care o pun în propria mea putere sau reputație? 3. Ce pas practic pot face în această săptămână ca să umblu în smerenia pe care o recomandă aceste capitole?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeule Atotputernic, numai Tu ești înalt și înălțat, iar Cuvântul Tău din Ezechiel ne avertizează cum cedrul mândru și leul puternic sunt doborâți atunci când se înalță deasupra Dătătorului oricărui dar bun. Prin Duhul Tău, smulge din inimile noastre orice urmă de mândrie și învață-ne să ținem binecuvântările și chemările noastre ca niște încredințări smerite, spre folosul altora. Fixează-ne privirile asupra lui Hristos, singurul refugiu adevărat, ca să umblăm în smerenia care Îți este plăcută. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →