Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 1 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolul 1 din Romani. Maclaren aduce profunzimea și căldura pastorală caracteristice temelor de început ale lui Pavel, urmărind locul central al învierii în evanghelie și identitatea credincioșilor ca sfinți iubiți. În următoarele minute vom asculta expunerea sa, îi vom considera forța și vom răspunde în credință și rugăciune.
Citește
Citire
Luați Biblia și citiți capitolul 1 din Romani încet și cu rugăciune. Observați cum Pavel își întemeiază salutul pe învierea lui Isus și se adresează credincioșilor din Roma ca fiind iubiți de Dumnezeu și chemați să fie sfinți. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a așeza cuvintele lui Pavel în propria experiență a apostolului cu Hristosul înviat.
Este o mare greșeală să tratăm scrierile lui Pavel, și mai ales această epistolă, ca simplă teologie. Ele sunt transcrierea experienței vieții sale. Așa cum s-a spus bine, evanghelia lui Pavel este o interpretare a semnificației vieții și lucrării lui Isus bazată pe revelația către el a lui Isus ca Hristosul înviat. El a crezut că L-a văzut pe Isus pe drumul Damascului, și acea arătare i-a revoluționat viața, l-a transformat dintr-un prigonitor într-un ucenic și l-a unit cu apostolii ca fiind rânduit să fie martor împreună cu ei al învierii. Pentru ei toți învierea lui Isus a fost mai întâi de toate un fapt istoric apreciat mai ales în legătura sa cu El. Treptat au deslușit că un fapt atât de transcendent purta în sine o revelație a ceea ce avea să devină experiența tuturor urmașilor Săi dincolo de mormânt și un simbol al vieții prezente posibile pentru ei. Toate aceste trei aspecte sunt declarate clar în scrierile lui Pavel. În textul nostru este accentuat mai ales primul. Tot ce deosebește creștinismul și îl face vrednic de crezare sau puternic este legat în mod inseparabil de înviere.Maclaren arată apoi cum învierea funcționează ca confirmarea hotărâtă a lui Dumnezeu a pretențiilor lui Isus.
Mai departe, învierea este 'Aminul' solemn al lui Dumnezeu la pretențiile extraordinare pe care Hristos le-a făcut. Faptul învierii Sale, într-adevăr, nu ar declara divinitatea Sa; dar învierea Unuia care a rostit asemenea cuvinte o face. Dacă crucea și un mormânt fără nume ar fi fost sfârșitul, ce reductio ad absurdum ar fi fost aceea pentru pretențiile lui Isus de a fi fost vreodată cu Tatăl și de a face totdeauna lucrurile care Îi sunt plăcute. Învierea este ultima și cea mai puternică proclamare a lui Dumnezeu: 'Acesta este Fiul Meu preaiubit: ascultați-L.' Psalmistul din vechime învățase să creadă că filiația și consacrarea sa față de Tatăl făceau imposibil ca acel Tată să lase sufletul său în Șeol sau să îngăduie unuia care era legat de El prin legături atât de sfinte să vadă stricăciunea; și filiația unică și consacrarea de sine desăvârșită a lui Isus au coborât în mormânt cu încrederea asigurată, așa cum El Însuși a declarat, că a treia zi va învia. Vechea alternativă pare să-și păstreze toate punctele ascuțite: Ori Hristos a înviat din morți, ori pretențiile Sale sunt o serie de aroganțe hulitoare și caracterul Său iremediabil pătat.Maclaren urmărește apoi legătura indispensabilă dintre învierea lui Hristos și viața continuă a Bisericii.
Nu există contrast mai izbitor decât acela dintre lipsa absolută de receptivitate a ucenicilor față de toate învățăturile clare ale lui Hristos despre moartea Sa și percepția clară de după Rusalii a puterii puternice care stătea în ea. Însuși faptul că au continuat să fie ucenici și că a continuat să existe o comunitate ca Biserica cere credința lor în înviere ca singura cauză care o poate explica. Dacă El nu a înviat din morți și dacă urmașii Săi nu au știut că a făcut-o prin cele mai simple învățături ale bunului-simț, ar fi trebuit să se risipească și să poarte în inimi izolate amintirile amare ale speranțelor dezamăgite; căci dacă El zăcea într-un mormânt fără nume și ei nu erau siguri că a înviat din morți, moartea Sa ar fi fost o dovedire concludentă a falsității pretențiilor Sale. În ea nu ar fi existat nicio putere mântuitoare, nicio biruință asupra păcatului. Dacă moartea lui Hristos nu ar fi fost urmată de învierea și înălțarea Sa, întregul edificiu al creștinismului s-ar prăbuși. Așa cum spune apostolul în marele său capitol despre înviere: 'Sunteți încă în păcatele voastre.' Iertarea pe care evanghelia o oferă oamenilor nu depinde de mila lui Dumnezeu sau de simpla pocăință a omului, ci de aducerea singurei jertfe pentru păcate în moartea Sa, care este justificată de învierea Sa ca fiind acceptată de Dumnezeu. Dacă nu putem proclama triumfător 'Hristos a înviat cu adevărat', nu avem nimic vrednic de propovăduit.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie subliniind învierea ca piatra de temelie care asigură fiecare nădejde creștină.
Pavel la Atena a declarat în auzul filozofilor greci disprețuitori că Isus, pe care li-L propovăduia, era 'Omul pe care Dumnezeu L-a rânduit să judece lumea în dreptate' și că 'a dat tuturor oamenilor o dovadă prin faptul că L-a înviat din morți'. Învierea a fost începutul procesului care, din punct de vedere omenesc, a culminat în înălțare. Dincolo de înălțare se întinde viața supranaturală a Fiului lui Dumnezeu preaslăvit. Muntele Măslinilor nu poate fi sfârșitul, iar cuvintele celor doi bărbați în veșminte albe care stăteau printre micul grup al prietenilor ce priveau în sus rămân ca nădejdea Bisericii: 'Acest Isus va veni astfel în chipul în care L-ați văzut mergând la cer.' Acea mare asigurare implică o întoarcere vizibilă, trupească, definită local, având ca scop să desăvârșească lucrarea pe care întruparea, moartea, învierea și înălțarea au înaintat-o fiecare câte o etapă. Învierea este piatra de temelie a întregii credințe creștine. Ea pecetluiește adevărurile că Isus este Fiul lui Dumnezeu cu putere, că a murit pentru noi, că S-a înălțat la cer ca să ne pregătească un loc, că va veni iarăși și ne va lua la Sine. Dacă noi, prin credință în El, luăm ca al nostru salutul femeilor în acea dimineață de Paști, 'Domnul a înviat cu adevărat', El va veni la noi cu propriul Său salut: 'Pace vouă.'
Răspunde
Răspuns
Cum modelează învierea felul în care auziți evanghelia astăzi? În ce domenii ale vieții trăiți ca unul iubit de Dumnezeu și chemat să fie sfânt? Unde ați putea odihni mai deplin în lucrarea împlinită a lui Hristos cel înviat?
Roagă-te
Rugăciune
Tată preabun, Îți mulțumim pentru Domnul cel înviat a cărui înviere pecetluiește fiecare făgăduință. Dă-ne har să primim din nou darul de a fi sfinții Tăi iubiți și chemați. Întărește-ne credința ca să putem trăi vieți consacrate care să reflecte dragostea Ta. Fie ca puterea care L-a înviat pe Isus din morți să lucreze în noi astăzi, umplându-ne de nădejde și curaj. În numele Mântuitorului nostru cel înviat ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →