← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iov

Iov 37-38 — cu Whedon

Iov 37-38Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
Preaiubiților, ne adunăm astăzi sub lumina statornică a Scripturii pentru a asculta din Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament. În aceste pagini, venerabilul savant metodist ne călăuzește prin cuvintele finale ale lui Elihu și prin intrarea maiestuoasă a lui Iehova însuși în Iov 37–38. Cu claritate arminiană directă, Whedon arată cum furtuna cu tunete, gerul și scopurile ascunse ale lui Dumnezeu împreună reduc la tăcere orice plângere mândră și cheamă inima la o încredere smerită. Duhul care l-a călăuzit pe comentator să deschidă acum urechile noastre pentru a primi cuvântul cu blândețe.
Citește

Citire

Cu evlavie, să citim acum cu glas tare cele două capitole rânduite. Ascultați tunetul care se rostogolește pe care Elihu îl tâlcuiește și glasul Domnului care urmează. Citiți încet, oprindu-vă după fiecare strofă, ca greutatea întrebărilor și slava Creatorului să pătrundă adânc în sufletul care așteaptă.
Studiu
Whedon începe prin a așeza discursul meteorologic al lui Elihu în cadrul mai larg al cârmuirii morale a lui Dumnezeu. Introducere. În timp ce furtuna se adună încă pe cer, Elihu este îndemnat să vorbească despre alte fenomene ale naturii care de asemenea arată puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Pretutindeni apare un plan binevoitor, chiar și pe calea fulgerului înfricoșător. Dumnezeu mânuiește forțele naturii pentru bunăstarea morală a omului. Necunoașterea noastră a celor mai simple procese ale naturii (Iov 37:14-19) ar trebui să ne învețe o supunere liniștită voii dumnezeiești, căci este lumină în norii cei mai întunecați. Oamenii nu ar trebui, așadar, să se oprească de la o doxologie de laudă (Iov 37:23) Ființei înfricoșător de maiestuoase ale cărei fapte nu depășesc niciodată hotarele dreptății și ale binelui. Humboldt, omul de știință desăvârșit, vorbește astfel despre „capitolul treizeci și șaptelea al vechii, dacă nu antemosaice, Cărți a lui Iov: Procesele meteorologice care au loc în atmosferă, formarea și dizolvarea vaporilor potrivit direcției schimbătoare a vântului, jocul culorilor sale, generarea grindinei și a tunetului care se rostogolește, sunt descrise cu o precizie individualizantă; și multe întrebări sunt puse pe care noi, în starea actuală a cunoștințelor noastre fizice, le putem într-adevăr exprima prin definiții mai științifice, dar cu greu le putem răspunde satisfăcător.” Cosmos, 2:414. Apoi se îndreaptă spre a treia parte a capitolului și arată cum Elihu aplică minunile precedente direct la îndrăzneala lui Iov. Versetul 15. A treia parte O APLICARE LA IOV A DISCURSURILOR PRECEDENTE. NERĂZUNEA DE A SE CERTA CU DUMNEZEU SAU DE A ÎNCERCA SĂ PRINDĂ TAINA SUFERINȚEI ATÂT TIMP CÂT TAINele LUCRĂRII LUI DUMNEZEU ÎN NATURĂ RĂMÂN NEEXPLICATE, Iov 37:14-24. a. Cel care îndrăznește să-l cheme pe Dumnezeu la judecată (compară Iov 37:19 cu Iov 13:18; Iov 23:4) și nu poate da socoteală de cele mai simple fapte ale sale decât recunoscând că ele există, poate cu dreptate să se teamă că această orbire a minții se va transforma într-o nebunie a acțiunii care va aduce o distrugere grabnică, Iov 37:14-20. 15. Când Alții, cum. Cea mai satisfăcătoare lectură este cea a lui Heiligstedt: „Știi tu cum Dumnezeu le-a impus [legi]; cum a făcut ca aceste minuni să apară; de exemplu, cum lumina țâșnește din norul întunecat.” În cele din urmă, Whedon introduce primul discurs al lui Iehova, marcând trecerea de la argumentul omenesc la auto-revelația dumnezeiască. Introducere. DISCURSURILE LUI Iehova A DOUA PARTE A SOLUȚIEI POZITIVE A PROBLEMEI, capitolele Iov 38:1 la Iov 42:6. „Scopul lor este de a dovedi că Dumnezeul atotputernic și numai înțelept, cu care niciun muritor nu ar trebui să se certe, ar putea de asemenea să rânduiască suferința doar pentru a dovedi și a încerca pe cel drept.” Zockler. PRIMUL DISCURS AL LUI IEHOVA, capitolele 38, 39. Deși Iov, care la încheierea dezbaterii era biruitor (vezi pagina 170), a păstrat tăcerea pe care o promisese în cazul în care ar fi fost convins (Iov 6:24), nu există încă nimic care să indice că sufletul a fost supus. Cu toate că este învins în domeniul minții, el poate totuși să stea drept în vanitate și auto-înălțare. Lăsând deoparte aspectul spiritual al cazului, lucrarea, dintr-o perspectivă artistică, ar fi incompletă cu eroul ei nesupus și sfidător.
Considerați

Reflectare

Whedon insistă asupra ultimei închinări aduse Celui Atotputernic care răspunde la fiecare obiecție ridicată de Iov. Versetul 23. 23. Privitor la Cel Atotputernic… el nu va întrista. Cel Atotputernic! Nu-L putem pricepe; mare este El în putere, dar dreptatea și plinătatea dreptății nu le va perverti. O închinare vrednică adusă Dumnezeirii. Puterea Sa infinită este limitată de simțul Său al dreptății și al binelui. „Neputința de a-L înțelege și desăvârșirea infinită a lui Dumnezeu reduc la tăcere toate obiecțiile la cârmuirea Sa.” Scott. Astfel, marile dificultăți enunțate de Iov sunt întâmpinate și răspunse. Cel mai smerit poate nutri încredere în Dumnezeu că „El nu va întrista de bunăvoie”, căci mustrarea și încercarea, care izvorăsc din adâncurile întunecate și de nepătruns, vin cu adevărat din inima dumnezeiască. În loc de El nu va întrista, (El nu va perverti, יענה), Hirtzel și Rosenmuller citesc „El nu răspunde”, când este chemat la judecată de mintea firavă a omului. Nu-L putem pricepe Vezi nota la Iov 11:7 și „Bampton Lectures” a lui Garbett (1867), Leviticul 4:0. El încheie capitolul subliniind deșertăciunea desăvârșită a înțelepciunii omenești îngâmfate înaintea Dumnezeului celui viu. Versetul 24. 24. El nu respectă El nu ia în seamă (sau, ca nimic Schultens) pe niciunul dintre cei înțelepți cu inima. „care li se par lor înșiși înțelepți.” (Vulgata.) Înțelepciunea îngâmfată a oamenilor este sub disprețul lui Dumnezeu. Chiar și „nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii.” 1 Corinteni 1:25-29. Disputa, atât de îndelung prelungită, se sfârșește în deșertăciunea omului. Înțelepciunea omenească, care a afișat pretenții înalte, se târăște în țărână. Suferindul care murmura și se răzvrătise, care cu puțin timp înainte sfidase pe om și-L chestionase pe Dumnezeu, este acum rușinat până la tăcere și prin tăcerea sa recunoaște dreptatea raționamentului și mustrării lui Elihu (comp. Iov 6:24), astfel încât acum nu mai rămâne decât descoperirea dumnezeiască, pe care Iov are tot temeiul să o aștepte cu teamă.
Răspunde

Răspuns

1. Unde, în încercarea mea de acum, mai încerc încă să „rânduiesc” pricina mea înaintea lui Dumnezeu? 2. Cum mă invită taina norilor și a gerului să încetez de la strădania neliniștită și să mă odihnesc în dreptatea lui Dumnezeu? 3. În ce domeniu al vieții mă cere acum Domnul să mă plec în tăcere mai degrabă decât să cer o explicație?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeule Atotputernic, înaintea căruia maiestatea înfricoșătoare îi aduce la nimic pe cei înțelepți cu inima, dăruiește-ne harul sfintei tăceri. Așa cum Elihu a privit furtuna și gerul, învață-ne și pe noi să urmărim planul Tău binevoitor chiar și în furtunile care trec peste viețile noastre. Glasul care a vorbit din vârtejul de vânt să liniștească acum orice gând murmurător din noi. Să ne încredem că puterea Ta este mereu mărginită de dreptate și că nu vei întrista de bunăvoie. Prin Iisus Hristos, Domnul nostru, care a fost zdrobit pentru noi și totuși nu a frânt trestia, aducem această rugăciune. Amin.

Comentariul lui Daniel D. Whedon la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →