Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 45-46 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Geneza 45–46 dezvăluie momentul în care îndurarea mult timp ascunsă iese la lumină. Reflecțiile sale urmăresc lacrimile lui Iosif, primirea din partea lui Faraon și călătoria lui Iacov, cu ochiul păstorului îndreptat spre providență și împăcare. În aceste capitole Henry arată cum Dumnezeu transformă trădarea în ocrotire și teama în făgăduința reînnoită a legământului. Lecția de astăzi ne invită să zăbovim acolo unde a zăbovit Henry, lăsând povestea antică să ne întărească propriile speranțe. Vom citi textul, vom studia paragrafele alese de Henry, vom reflecta asupra înțelesului lor mai larg, vom răspunde printr-o meditație personală și vom încheia cu rugăciune.
Citește
Citire
Așază-te în Geneza 45 și 46. Ascultă strigătul neașteptat „Eu sunt Iosif”, carele trimise din Egipt și vedenia din timpul nopții de la Beer-Șeba. Lasă narațiunea să curgă în ritmul ei; observă cum bucuria și teama, porunca și făgăduința merg împreună. Citește îndeajuns de încet ca să auzi atât glasurile omenești, cât și mâna statornică a lui Dumnezeu care călăuzește fiecare pas.
Studiu
Henry începe prin a remarca porunca lui Iosif ca toți însoțitorii să se retragă.
I. Iosif a poruncit tuturor însoțitorilor săi să se retragă, v. 1. Convorbirile particulare ale prietenilor sunt cele mai libere. Când Iosif voia să îmbrace dragostea, își lepăda rangul, și nu era potrivit ca slujitorii lui să fie martori la aceasta. Astfel Hristos Se descoperă cu har și cu bunătatea Sa iubitoare poporului Său, departe de privirile și auzul lumii.Henry zăbovește apoi asupra lacrimilor care preced descoperirea.
II. Lacrimile au fost prefața sau introducerea cuvântării sale, v. 2. El barase acest șuvoi multă vreme și cu mare trudă; dar acum se umflase atât de mult încât nu-l mai putea stăvili și a plâns cu glas tare, încât cei pe care îi oprise să-l vadă nu puteau să nu-l audă. Acestea erau lacrimi de duioșie și de dragoste puternică, și prin ele a lepădat asprimea cu care se purtase până atunci față de frații săi; căci nu mai putea îndura. Acestea reprezintă milostivirea dumnezeiască față de cei ce se întorc pocăiți, tot atât de mult ca și aceea a tatălui fiului risipitor, Luca 15:20; Osea 14:8,9.Henry urmărește apoi cuvintele de mângâiere ale lui Iosif către frații săi.
IV. El caută să potolească durerea lor pentru nedreptățile pe care i le făcuseră, arătându-le că, oricât ar fi intenționat ei, Dumnezeu a voit spre bine și a scos mult bine din acestea (v. 5): Nu vă întristați și nu vă mâniați pe voi înșivă. Păcătoșii trebuie să se întristeze și să se mânie pe ei înșiși pentru păcatele lor; da, chiar dacă Dumnezeu prin puterea Sa scoate bine din ele, căci păcătosului nu i se datorează nici o mulțumire pentru aceasta; dar adevărații pocăiți trebuie să fie profund mișcați când văd că Dumnezeu scoate astfel binele din rău, hrană din cel ce mănâncă. Deși nu trebuie să micșorăm prin aceasta propriile noastre păcate și să ștergem ascuțișul pocăinței noastre, totuși este bine să micșorăm astfel păcatele altora și să ștergem ascuțișul resentimentelor noastre mâniate. Așa face Iosif aici; frații săi nu aveau de ce să se teamă că el va răzbuna asupra lor o nedreptate pe care providența lui Dumnezeu o făcuse să se întoarcă atât de mult spre folosul lui și al familiei sale. Acum le spune cât de mult va mai ține foametea — cinci ani; totuși (v. 6) în ce postură se afla el de a fi bun cu rudele și prietenii săi, ceea ce este cea mai mare mulțumire pe care bogăția și puterea o pot da unui om bun, v. 8. Vezi ce culoare favorabilă pune el pe nedreptatea pe care i-o făcuseră: Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră, v. 5,7. Observă, 1. Israelul lui Dumnezeu este grija deosebită a providenței lui Dumnezeu. Iosif socotea că înălțarea sa nu era atât de mult menită să mântuiască un întreg regat de egipteni, cât să păstreze o mică familie de israeliți: căci partea Domnului este poporul Său; orice s-ar întâmpla cu alții, ei vor fi ocrotiți. 2. Providența privește mult înainte și are o rază lungă. Chiar cu mult înainte de anii de belșug, providența pregătea hrana casei lui Iacov în anii de foamete. Psalmistul Îl laudă pe Dumnezeu pentru aceasta (Ps. 105:17): A trimis un om înaintea lor, și anume pe Iosif. Dumnezeu Își vede lucrarea de la început până la sfârșit, dar noi nu, Eclesiastul 3:11. Cât de admirabile sunt planurile providenței! Cât de îndepărtate sunt tendințele ei! Ce roți sunt înăuntrul roților și totuși toate sunt îndreptate de ochii din roți și de duhul făpturii vii! Să nu judecăm deci nimic înainte de vreme. 3. Dumnezeu lucrează adesea prin contrarii. Invidia și certurile dintre frați amenință ruinarea familiilor, totuși, în acest caz, ele devin prilejul de a păstra familia lui Iacov. Iosif nu ar fi putut fi niciodată păstorul și stânca lui Israel dacă frații săi nu l-ar fi împușcat și urât; chiar și cei ce l-au vândut cu răutate pe Iosif în Egipt au cules ei înșiși rodul binelui pe care Dumnezeu l-a scos din aceasta; după cum cei ce L-au dat pe Hristos la moarte au fost mulți dintre ei mântuiți prin moartea Lui. 4. Dumnezeu trebuie să primească toată slava pentru ocrotirile la timp ale poporului Său, prin orice cale ar fi ele înfăptuite. Nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu, v. 8. După cum, pe de o parte, ei nu trebuie să se supere pentru că s-a sfârșit atât de bine, tot așa, pe de altă parte, nu trebuie să se mândrească cu aceasta, pentru că a fost lucrarea lui Dumnezeu, nu a lor. Ei au intenționat, prin vânzarea lui în Egipt, să zădărnicească visurile lui, dar Dumnezeu a intenționat prin aceasta să le împlinească. Isaia 10:7: „Dar el nu așa gândește”.
Considerați
Reflectare
Henry încheie scena urmărind aceeași îndurare care se extinde spre casa lui Faraon și carele trimise după Iacov.
Aici este, 1. Bunătatea lui Faraon față de Iosif și față de rudele acestuia de dragul lui: i-a primit cu bine pe frații săi (v. 16), deși era vreme de lipsă și era probabil ca ei să fie o povară pentru el. Ba chiar, pentru că i-a plăcut lui Faraon, le-a plăcut și slujitorilor lui, sau cel puțin s-au prefăcut că le place pentru că lui Faraon îi plăcea. L-a îndemnat pe Iosif să trimită după tatăl său ca să coboare în Egipt și a făgăduit să le pună la dispoziție toate cele necesare atât pentru mutarea lui acolo, cât și pentru așezarea lui acolo. Dacă tot ce era bun în țara Egiptului (căci nu era mai bine aprovizionată decât orice altă țară, mulțumită lui Iosif, sub Dumnezeu) i-ar fi fost de ajuns, era binevenit la toate, era tot al lui, chiar și grăsimea țării (v. 18), așa încât ei nu trebuiau să se mai gândească la lucrurile lor, v. 20. Ceea ce aveau ei în Canaan, el socotea doar lucruri de prisos, în comparație cu ceea ce avea el pentru ei în Egipt; și de aceea, dacă ar fi fost constrânși să lase ceva din acestea în urmă, să nu fie nemulțumiți; Egiptul le-ar fi oferit destul ca să acopere pierderile mutării. Astfel, cei pentru care Hristos intenționează părți în slava Sa cerească nu trebuie să se gândească la lucrurile acestei lumi: cele mai bune dintre desfătările ei nu sunt decât lucruri de prisos, doar povară; nu ne putem asigura de ele cât timp suntem aici, cu atât mai puțin le putem lua cu noi; să nu fim deci îngrijorați de ele, nici să ne ațintim ochii sau inimile asupra lor. Sunt lucruri mai bune păstrate pentru noi în acea țară binecuvântată spre care Iosif al nostru a mers să pregătească un loc.
Răspunde
Răspuns
Unde în povestea ta a așteptat îndurarea ascunsă momentul potrivit ca să fie descoperită? Cum ar putea scopul mai larg al lui Dumnezeu să înmoaie orice resentiment care încă te mai stăpânește? Ce „car” al providenței este deja pe drum și tu nu l-ai recunoscut încă?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Te lăudăm pentru îndurarea Ta suverană arătată în povestea lui Iosif, unde scopuri ascunse de împăcare și păstrare au fost aduse la lumină de mâna Ta. Învață-ne să așteptăm vremea Ta când restaurarea pare imposibilă și dă-ne curaj prin Duhul Tău să vorbim adevărul cu blândețe, primindu-l totodată cu smerenie. Așa cum ai coborât cu Iacov în Egipt, mergi cu noi în fiecare loc necunoscut, ațintindu-ne privirile asupra lui Iosif cel mai mare, care pregătește un loc pentru noi și va șterge într-o zi orice lacrimă. Transformă temerile noastre în credință și dezbinările noastre în unitate, spre slava Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →