← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 47-48 — cu Matei Henry

Geneza 47-48Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Geneza 47–48 ne introduce în ultimele perioade ale vieții lui Iacov și în credincioșia statornică a lui Iosif. Cu discernământ pastoral Henry arată cum providența divină rându iește atât afecțiunile personale cât și responsabilitățile publice. Reflecțiile sale ne invită să observăm cum slujitorii lui Dumnezeu cinstesc pe conducătorii pământești, prețuiesc legăturile de familie și se pregătesc pentru călătoria finală spre casă. Pe măsură ce ascultăm, descoperim modele de recunoștință, prevedere și binecuvântare care încă modelează viețile celor ce umblă cu același Domn astăzi.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la Geneza 47 și 48. Lasă narațiunea despre administrația lui Iosif, audiența lui Iacov la Faraon și înfierea lui Efraim și Manase să se așeze liniștit în inima ta. Citește cu încetineală, observând împletirea dintre favoarea regală, duioșia familială și binecuvântarea profetică ce marchează aceste ultime scene patriarhale.
Studiu
Henry începe prin a examina respectul arătat de Iosif lui Faraon ca prinț al său. Iată, I. Respectul pe care Iosif, ca supus, l-a arătat prințului său. Deși era favorit al acestuia și prim-ministru al statului și primise porunci speciale de la el să-l cheme pe tatăl său în Egipt, totuși nu a îngăduit ca acesta să se așeze până nu i-a dat de știre lui Faraon, v. 1. Hristos, Iosif al nostru, își așază urmașii în împărăția Sa așa cum este pregătită de Tatăl Său, zicând: Nu este al Meu să dau, Matei 20:23. Henry continuă descriind respectul pe care Iosif l-a arătat fraților săi în ciuda neîndurării de mai înainte. 1. Deși era un om mare, iar ei erau relativ umili și disprețuiți, mai ales în Egipt, totuși i-a recunoscut. Cei ce sunt bogați și mari în lume să învețe de aici să nu-și treacă cu vederea sau să nu-și disprețuiască rudele sărace. Nu fiecare ramură a copacului este o ramură de vârf; dar, pentru că este o ramură mai joasă, nu mai este oare a copacului? Domnul nostru Iisus, asemenea lui Iosif aici, nu se rușinează să ne numească frați. Henry se îndreaptă apoi spre purtarea de grijă duioasă a lui Iosif față de tatăl său și gospodăria sa în Goşen. 2. A purtat bine de grijă de el și de ai săi, l-a așezat în Goşen (v. 11), l-a hrănit pe el și pe toți ai săi cu hrană potrivită pentru ei, v. 12. Aceasta arată nu numai că Iosif era un om bun, care a avut această grijă duioasă față de rudele sale sărace, ci și că Dumnezeu este un Dumnezeu bun, care l-a ridicat în acest scop și l-a pus în stare să facă aceasta, așa cum Estera a ajuns la împărăție pentru o astfel de vreme ca aceasta. Ceea ce a făcut Dumnezeu aici pentru Iacov a promis, în esență, să facă pentru toți ai Săi care Îl slujesc și se încred în El. Psalmi 37:19: În zilele de foamete vor fi săturați.
Considerați

Considerare

Henry încheie capitolul reflectând la mângâierea de care s-a bucurat Iacov și la aranjamentele grijulii pe care le-a făcut pentru înmormântarea sa. Observă, 1. Mângâierea în care a trăit Iacov (v. 27, 28); în timp ce egiptenii erau sărăciți în propria lor țară, Iacov era îmbelșugat într-o țară străină. A trăit șaptesprezece ani după ce a venit în Egipt, cu mult peste propria sa așteptare. Șaptesprezece ani l-a hrănit pe Iosif (căci atâta vârstă avea când a fost vândut de la el, cap. 37:2), iar acum, ca răsplată, șaptesprezece ani l-a hrănit Iosif. Observă cum cu bunătate providența a rându it afacerile lui Iacov, astfel încât atunci când era bătrân și mai puțin în stare să poarte grijă sau osteneală, avea cel mai puțin prilej pentru aceasta, fiind bine îngrijit de fiul său fără propria sa prevedere. Astfel Dumnezeu ia în seamă starea poporului Său. 2. Grija în care a murit Iacov. În cele din urmă s-a apropiat vremea când Israel trebuia să moară, v. 29. Israel, un prinț cu Dumnezeu, care avusese putere asupra îngerului și biruise, totuși trebuie să se supună morții. Nu este leac, trebuie să moară: este rânduit pentru toți oamenii, deci și pentru el; și nu este iertare în acest război. Iosif i-a dat pâine, ca să nu moară de foame; dar aceasta nu l-a ferit de a muri de bătrânețe sau de boală. A murit treptat; lumânarea lui nu a fost stinsă, ci s-a ars treptat până la fitil, astfel încât a văzut, de la o oarecare depărtare, că vremea se apropie. Observă, Este un avantaj folositor să vezi apropierea morții înainte de a-i simți strânsoarea, ca să fim îndemnați să facem ce găsește mâna noastră de făcut cu toată puterea: oricum, nu este departe de niciunul dintre noi. Acum grija lui Iacov, pe măsură ce vedea ziua apropiindu-se, era legată de înmormântarea sa, nu de fastul ei (nu era deloc îngrijorat de aceasta), ci de locul ei. (1.) Voia să fie înmormântat în Canaan. Aceasta a hotărât-o nu din simplă dorință, pentru că Canaanul era pământul nașterii sale, ci în credință, pentru că era pământul făgăduinței (pe care dorea astfel, ca să zicem așa, să-l păstreze în stăpânire până când avea să vină vremea când urmașii săi aveau să fie stăpâni peste el) și pentru că era un chip al cerului, acea țară mai bună pe care Cel ce a spus aceste lucruri a arătat limpede că o aștepta, Evrei 11:14. Țintea spre o țară bună, care avea să fie odihna și fericirea sa dincolo de moarte. (2.) Voia ca Iosif să jure că îl va duce acolo să fie înmormântat (v. 29, 31), pentru ca Iosif, fiind sub o asemenea obligație solemnă să facă aceasta, să aibă ce răspunde la obiecțiile ce altfel ar fi putut fi aduse împotriva ei și pentru mai marea mulțumire a lui Iacov acum, în clipele sale de moarte. Nimic nu va ajuta mai bine să facă un pat de moarte ușor decât perspectiva sigură a unei odihne în Canaan după moarte. (3.) Când aceasta s-a împlinit, Israel s-a plecat pe capul patului, predându-se, ca să zicem așa, loviturii morții („Acum să vină și va fi binevenită”), sau închinându-se lui Dumnezeu, așa cum se explică în Evrei 11:21, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și în mod deosebit pentru aceasta, că Iosif era gata nu numai să-și pună mâna peste ochii săi ca să-i închidă, ci și sub coapsa sa ca să-i dea mulțumirea dorită cu privire la înmormântare. Astfel, cei ce coboară în țărână trebuie, cu umilă mulțumire, să se plece înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul îndurărilor lor, Psalmi 22:29.
Răspunde

Răspuns

Unde în responsabilitățile tale actuale simți chemarea de a cinsti atât pe Dumnezeu cât și autoritățile cârmuitoare așa cum a făcut Iosif? Cum te-ar putea invita Domnul să arăți bunătate practică față de membrii familiei care ți-au pricinuit odinioară durere? În ce fel îți pregătești inima și gospodăria pentru ziua când tu, asemenea lui Iacov, va trebui să lași legăturile pământești și să te odihnești în făgăduința unei țări mai bune?
Roagă-te

Rugăciune

Tată milostiv, Te lăudăm pentru că ai păzit poporul Tău prin isprăvnicia credincioasă a lui Iosif și pentru promisiunile legământului pe care Iacov le-a îmbrățișat chiar în zilele sale de pe urmă. Prin Duhul Tău, dă-ne înțelepciune ca să purtăm de grijă celor pe care i-ai pus sub îngrijirea noastră, să umblăm cu integritate înaintea altora și să ținem cu ușurință anii pe care ni-i dai aici. Fixează-ne nădejdea pe moștenirea veșnică asigurată nouă în Hristos, ca viețile noastre să se sfârșească în binecuvântare și încredere. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →