Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 27 — cu Whedon
Deschidere
În spiritul învățăturii metodiste episcopale ne întoarcem astăzi la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament pentru expunerea sa asupra capitolului 27 din Levitic. Whedon scrie cu convingerea arminiană clară că orice act voluntar de consacrare rămâne sub pretenția suverană a unui Dumnezeu sfânt. Tratarea sa despre jurăminte și dedicări ne invită să examinăm cum harul desăvârșește mai degrabă decât desființează răspunsul liber al credinciosului. În timp ce ascultăm, același Duh care l-a călăuzit pe Moise să ne călăuzească auzirea astfel încât propriile noastre promisiuni către Dumnezeu să fie ținute cu statornicie cuvenită.
Citește
Citire
Să citim acum capitolul douăzeci și șaptelea din Levitic, acordând atenție distincțiilor sale atente între ceea ce poate și nu poate fi răscumpărat. Pe măsură ce cuvintele sunt citite, amintiți-vă că orice jurământ odată rostit devine o chestiune de obligație sfântă. Duhul să ne acorde atât harul de a auzi cât și curajul de a asculta ceea ce ni se pune înainte în acest capitol final al cărții.
Studiu
Whedon începe prin a stabili caracterul suplimentar al capitolului despre jurăminte.
Introducere. SFINȚENIE ÎN PROMISIUNI ȘI JURĂMINTE. Acest capitol este suplimentar în caracterul său. Cartea se încheie în mod corespunzător cu promisiunile și amenințările, sancțiunile solemne ale legii consemnate în capitolul 26. Cu toate acestea, acest capitol nu este o idee ulterioară, nici o legislație ulterioară adăugată stângaci la carte, ci un tratat despre un subiect neincluș în lege ca obligatoriu. Nimeni nu a fost poruncit să facă un jurământ. A fost un act religios pur voluntar. Deuteronomul 23:21. Deoarece elementul de obligație lipsea, jurămintele nu puteau fi clasificate cu îndatoririle și de aceea au fost rezervate în mod potrivit ca supliment la lege. Locul lor în carte este justificat de faptul că, fiind făcute în mod voluntar, împlinirea lor devine obligatorie.Apoi se îndreaptă spre evaluarea persoanelor jurate.
Versetul 2. PERSOANELE OBIECTE ALE JURĂMINTELOR, Leviticul 27:2-8. 2. Un jurământ deosebit Adică special și extraordinar; ebraică 'dacă vreun om anunță în mod definitiv (R.V. 'împlinește') un jurământ, suflete vor fi Domnului după evaluarea ta'. Același verb ebraic exprimă separarea unui nazireu pentru Domnul. Vezi Numeri 6:2, notă. Persoanele care erau obiectele jurământului trebuiau răscumpărate după o scară de valori fixată de Moise. 'Aceasta implică, destul de clar, că ori de câte ori o persoană era jurată răscumpărarea trebuia să urmeze conform evaluării. Altfel, care era obiectul evaluării lor? 'Evaluarea' presupune fie răscumpărare fie cumpărare. Dar în cazul bărbaților (israeliți) nu putea exista cumpărare ca sclavi și de aceea obiectul evaluării nu putea fi decât în scopul cumpărării persoanei jurate Domnului, iar împlinirea jurământului nu putea consta decât în plata în sanctuar a prețului fixat de lege.' Keil și Delitzsch. Teoria că un israelit nerăscumpărat devenea sclav al sanctuarului nu poate fi susținută de 1 Samuel 2:11; 1 Samuel 2:22; 1 Samuel 2:28, deoarece Ana nu l-a consacrat pe Samuel printr-un simplu jurământ, ci ca nazireu pentru întreaga sa viață. Și mai puțin pertinent pentru susținerea acestei teorii este 2 Samuel 15:8, adus de Michaelis. Evaluarea persoanelor fără nicio gândire la relațiile de servitute apare în continuare în răscumpărarea întâiului născut.Apoi abordează animalele care pot fi jurate.
Versetul 9. ANIMALE JURATE, Leviticul 27:9-13. 9. O fiară din speciile de jertfă, dacă fără cusur, (Leviticul 22:23,) nu era răscumpărabilă, ci era sfântă pentru Domnul. Dar dacă nu era potrivită pentru altar, din cauza vreunui cusur, devenea un beneficiu al preoților ca întâiul născut al vitelor, Leviticul 27:33.Continuă tratând casele și câmpurile sfințite.
Versetul 14. CASE ȘI CÂMPURI JURATE, Leviticul 27:14-25. Deoarece considerații religioase pot determina o persoană în marea sa bucurie pentru eliberarea sa sau în extrema sa necaz să angajeze ca ofrandă către Dumnezeu interesele substanțiale ale vieții, ca case și pământuri, statutele trebuie să reglementeze modul de executare a unui astfel de jurământ. 14. Sfințește casa sa Sfințirea, când se referă la un lucru, înseamnă a consacra sau a pune deoparte pentru un uz sfânt. Devotamentul inimii către Dătătorul a tot binele își găsește expresia în acte de lepădare de sine și jertfă, mai ales în dezbrăcarea de bunurile lumești, de care ne agățăm atât de tenace. Folosirea proprietății este o piatră de încercare a caracterului. După cum va evalua preotul O îndatorire delicată este pusă aici asupra preotului, cerând în el nu numai o judecată bună și o cunoaștere a valorilor, ci și calitățile de imparțialitate și lipsă de lăcomie, deoarece decizia sa implică propriile sale interese financiare. Un preot conștiincios ar înclina în mod natural spre o subevaluare, deoarece banii plătiți ca răscumpărare a obiectului jurat sunt în realitate o ofrandă de bunăvoie care ar fi putut fi reținută în mod nevinovat prin abținerea de la jurământ.
Considerați
Considerare
Despre anatemă și sfințenia sa irevocabilă, Whedon apasă aplicarea la consacrarea creștină.
Căci nu poate fi nicio îndoială că ideea care stătea la baza anatemei era aceea a unei dedicări obligatorii a ceva care rezista sau împiedica sfințirea, astfel încât în toate cazurile în care era dusă la îndeplinire de comunitate sau de magistratură era un act al sfințeniei judiciare a lui Dumnezeu.' Keil și Delitzsch. Preasfânt Lucrul dedicat putea fi mâncat doar de preoți sau, dacă nu era comestibil, putea fi folosit doar pentru slujba lui Iehova. Era sacrilegiu ca dătătorul să întindă mâna pentru a-l lua înapoi. Ar fi putut face heremul foarte cu reticență și pe jumătate inimă, dar, după ce l-a făcut, obiectul a fost îndepărtat pentru totdeauna de sub controlul său. Nu intenția dătătorului l-a făcut sfânt, ci sfințenia Primitorului. O ofrandă odată pusă pe altar din acel moment a aparținut Domnului. Această lege aruncă valuri de lumină asupra subiectului consacrării și sfințirii creștine.În cele din urmă afirmă originea mozaică a legislației.
Versetul 34. 34. Domnul a poruncit lui Moise Nu vreun falsificator necunoscut în zilele regilor sau după exilul babilonian. Cu toate acestea nu avem nicio obiecție la poziția doctorului George P. Fisher, 'Că a existat o creștere în legile ebraice; că codurile au fost ținute deschise, rubricile originale fiind păstrate; că legislația a fost adăugată din timp în timp, sub îndrumarea profeților, pentru a se potrivi circumstanțelor în schimbare, noile rânduieli fiind privite ca mozaice, din motivul că au fost concepute în spiritul și au fost considerate o dezvoltare legitimă a, rânduielilor primitive.' În Muntele Sinai Leviticul 26:46, notă. Astfel acest capitol suplimentar este atașat corpului legii levitice predată, cel puțin în schiță, la poalele Sinaiului. Este potrivit ca autorul său divin, prin agenția lui Moise, să fie atestat în aceste cuvinte de încheiere.
Răspunde
Răspuns
1. În ce domeniu al vieții te invită Domnul să faci o consacrare proaspătă, voluntară? 2. Cum luminează principiul răscumpărării din acest capitol costul harului? 3. Unde ai putea fi tentat să alterezi sau să retragi ceea ce ai dedicat deja lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule milostiv și sfânt, îți mulțumim pentru lumina aruncată asupra cuvântului tău de slujitorul tău Daniel D. Whedon. Acordă-ne aceeași libertate cuvenită pe care el a discernut-o în facerea jurămintelor, ca promisiunile noastre să nu fie nici pripite nici revocabile. Păzește-ne de orice formă de retragere lacomă odată ce ne-am pus pe altarul tău. Același Duh care l-a mișcat pe Moise să ne miște să ne socotim preasfinți pentru tine. Întărește voințele noastre, lărgește iubirea noastră și desăvârșește ascultarea noastră, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →