Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 117-118 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Scripturii continuă să îndrume credincioșii spre o încredere mai profundă în mila și adevărul lui Dumnezeu. În comentariul său la Psalmii 117 și 118, Calvin subliniază cum lauda izvorăște din recunoașterea caracterului statornic al lui Dumnezeu în mijlocul fiecărei încercări. Perspectivele sale ne invită să ni se alăturăm corului tuturor națiunilor și să ne odihnim în ajutorul neclintit al Domnului. Pe măsură ce îl urmăm pe Calvin prin aceste capitole, descoperim motive proaspete pentru a celebra eliberarea lui Dumnezeu și pentru a trăi fiecare zi ca beneficiari recunoscători ai harului său. Această lecție ne atrage în același spirit de închinare și dependență.
Citește
Acordă câteva clipe de liniște pentru a citi Psalmii 117 și 118 încet și cu rugăciune. Observă chemarea repetată la laudă și mărturia vie a eliberării care străbate al doilea psalm. Lasă cuvintele să se așeze în inima ta în timp ce te pregătești să auzi cum Calvin le dezvăluie înțelesul pentru Biserică în toate veacurile.
Studiu
Studiază
Calvin își începe comentariul la Psalmul 117 abordând îndemnul adresat tuturor națiunilor.
1 Lăudați pe Domnul, toate neamurile. Duhul Sfânt, prin gura prorocului, îndemnând toate neamurile să celebreze laudele milei și credincioșiei lui Dumnezeu, Pavel, în Epistola către Romani, consideră pe bună dreptate aceasta o profeție privitoare la chemarea întregii lumi (Romani 15:11). Cum pot fi necredincioșii în stare să laude pe Dumnezeu, care, deși nu sunt cu totul lipsiți de mila Sa, totuși sunt insensibili la ea și ignoranți față de adevărul Său? De aceea nu ar servi la nimic ca prorocul să se adreseze neamurilor păgâne, dacă acestea nu urmau să fie adunate laolaltă în unitatea credinței cu copiii lui Avraam. Nu există temei pentru ca cei cenzuratori să încerce, prin argumentele lor sofistice, să respingă raționamentul lui Pavel. Recunosc că Duhul Sfânt cheamă în altă parte munții, râurile, copacii, ploaia, vânturile și tunetul să răsune laudele lui Dumnezeu, deoarece întreaga creație proclamă în tăcere că El este Făcătorul ei. Este într-un mod diferit că El este lăudat de făpturile Sale raționale. Motivul arătat este că mila și adevărul lui Dumnezeu furnizează material pentru celebrarea laudelor Sale. În plus, prorocul nu înseamnă că Dumnezeu va fi lăudat pretutindeni de către neamuri, deoarece cunoașterea caracterului Său este limitată la o mică porțiune din pământul Iudeii, ci pentru că urma să fie răspândită peste întreaga lume. Mai întâi, el poruncește ca Dumnezeu să fie lăudat, deoarece bunătatea Sa este sporită sau întărită, căci termenul ebraic admite ambele sensuri. În al doilea rând, deoarece adevărul Său rămâne statornic pentru totdeauna. Cum, atunci, sunt aceia în stare să celebreze laudele Sale, care, cu o insensibilitate brutală, trec peste bunătatea Sa și își astupă urechile în fața doctrinei Sale cerești?Calvin continuă să examineze chemarea lui David la laudă în începutul Psalmului 118.
1 Lăudați pe Domnul În acest pasaj vedem că David nu doar în mod privat mulțumește lui Dumnezeu, ci cheamă cu glas tare poporul să se angajeze în exercițiile comune ale evlaviei. El face aceasta nu doar pentru că a fost numit divin să fie căpetenia și învățătorul altora, ci pentru că Dumnezeu, investindu-l cu putere regală, și-a arătat simpatia față de Biserica Sa necăjită. De aceea el îndeamnă pe israeliți să mărească harul lui Dumnezeu, sub a cărui ocrotire binevoitoare El pare să-i restabilească în siguranță. La începutul psalmului el face aluzie în general la bunătatea și mila lui Dumnezeu, dar menționează în scurt timp pe sine însuși ca o dovadă a bunătății Sale, după cum se va vedea la locul cuvenit. Ni se cuvine acum să ne reamintim ceea ce am menționat în psalmul precedent, că ni se dă un motiv pentru a-L lăuda pe Dumnezeu din cauza milei Sale, preferabil puterii sau dreptății Sale, deoarece, deși slava Sa strălucește și în acestea, totuși nu vom suna niciodată prompt și din inimă laudele Sale până când El nu ne va câștiga prin dulceața bunătății Sale. În consecință, în Psalmul 51:17, am aflat că buzele credincioșilor au fost deschise să-L laude pe Dumnezeu atunci când au perceput că El este cu adevărat eliberatorul lor. Limitându-și adresa la Israel și la copiii lui Aaron, el este condus de o considerație față de timpurile sale, deoarece, până în acea perioadă, înfierea nu se extinsese dincolo de acea singură națiune. El reia din nou ordinea pe care a observat-o în Psalmul 116:1, căci, după ce i-a îndemnat pe copiii lui Avraam, care fuseseră despărțiți de neamuri prin alegerea lui Dumnezeu, și de asemenea pe fiii lui Aaron, care, prin virtutea preoției, ar trebui să aibă întâietate în conducerea cântării psalmilor, își îndreaptă discursul către ceilalți închinători ai lui Dumnezeu, deoarece erau mulți ipocriți printre israeliți, care, ocupând un loc în Biserică, erau totuși străini de ea. Aceasta nu este incompatibil cu faptul că David vorbește aici prin duhul profeției, cu privire la viitoarea împărăție a lui Hristos. Acea împărăție, fără îndoială, s-a extins la neamuri, dar începutul și primele roade au fost printre poporul ales al lui Dumnezeu.La versetul 5, Calvin scrie despre aplicarea la necazul lui David.
5 Am strigat către Dumnezeu în necazul meu. Avem aici o aplicare particulară a doctrinei pe care am menționat-o mai înainte, la persoana lui David, cu care este unită și bucuria întregii Biserici, pentru a cărei bunăstare publică Dumnezeu a făcut provizie susținându-l. Prin propriul său exemplu el îi întărește pe credincioși, arătându-le că nu trebuie să leșine în ziua necazului. El pare să anticipeze în mod intenționat o obiecție care este gata să apară în mințile oamenilor în clipa în care bunătatea lui Dumnezeu este proclamată: 'De ce permite El ca slujitorii Săi să fie atât de apăsați și chinuiți?' David îi amintește, așadar, că, cu toate acestea, mila lui Dumnezeu nu lipsește niciodată, căci avem în rugăciune mângâiere și un antidot pentru toate relele noastre. Timpul, de asemenea, în care spune că a făcut cererea, prin care a obținut eliberarea, a fost acela al necazului, ceea ce ne atinge, că timpul de tristețe și adversitate este cel mai potrivit pentru a abundă în rugăciune.Calvin consideră apoi superioritatea încrederii în Domnul față de ajutorul omenesc.
8 Este mai bine să te încrezi în Domnul El pare să afirme nimic altceva decât ceea ce este obișnuit, fiind unanim admis că atunci când Dumnezeu și oamenii intră în comparație, El trebuie privit ca infinit de înălțat deasupra lor și de aceea este mai bine să te încrezi în El pentru ajutorul pe care l-a promis poporului Său. Toți fac această recunoaștere și totuși abia unul din o sută este pe deplin convins că numai Dumnezeu îi poate oferi ajutor suficient. Omul acela a atins un rang înalt printre credincioși, care, odihnindu-se mulțumit în Dumnezeu, nu încetează niciodată să nutrească o speranță vie, chiar atunci când nu găsește niciun ajutor pe pământ. Comparația, totuși, este nepotrivită, întrucât nu ni se permite să transferăm oamenilor nici cea mai mică parte din încrederea noastră, care trebuie pusă numai în Dumnezeu. Înțelesul nu este deloc ambiguu, psalmistul ridiculizează speranțele iluzorii ale oamenilor prin care sunt aruncați încoace și încolo și declară că atunci când lumea le zâmbește ei se mândresc și fie Îl părăsesc pe Dumnezeu fie Îl disprețuiesc. Unii sunt de părere că David îi mustră cu amărăciune pe vrăjmașii săi pentru că au fost înșelați depinzând de favoarea lui Saul. Aceasta mi se pare a fi o vedere prea limitată a pasajului și nu mă îndoiesc că David se propune aici ca un exemplu pentru toți credincioșii, în aceea că a cules rodul deplin al speranței sale atunci când, depinzând numai de Dumnezeu, a purtat cu răbdare pierderea oricărui ajutor pământesc. În versetul 9, în care el substituie prinții oamenilor, există o extindere a ideii. 'Nu doar cei care își pun încrederea în oameni de rang jos acționează nebunește, ci și cei care se încred chiar și în cei mai mari potentati, căci încrederea pusă în carne va fi în cele din urmă blestemată, dar bucuria favorii lui Dumnezeu va converti chiar și moartea însăși în viață.'
Considerați
Consideră
Calvin reflectă asupra folosirii potrivite a vieții în comentariile sale la versetul 17.
17. Nu voi muri David vorbește ca unul care iese din mormânt. Aceeași persoană care spune 'Nu voi muri' recunoaște că a fost salvat de la moarte, la care era aproape ca unul condamnat la ea. Timp de o serie de ani viața sa a fost în pericol iminent, expusă în fiecare clipă la o mie de morți și nu mai devreme era eliberat de una decât intra în alta. Astfel el declară că nu va muri, deoarece și-a recăpătat viața, toată speranța căreia o abandonase complet. Noi, a căror viață este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, ar trebui să medităm asupra acestui cântec în toate zilele noastre, Coloseni 3:3. Dacă ne bucurăm ocazional de o oarecare relaxare, suntem obligați să ne unim cu David spunând că noi, care eram înconjurați de moarte, am înviat la o viață nouă. Între timp, trebuie să perseverăm constant prin mijlocul întunericului: deoarece siguranța noastră stă în speranță, este imposibil ca ea să ne fie foarte vizibilă. În al doilea membru al versetului, el indică folosirea potrivită a vieții. Dumnezeu nu prelungește viețile poporului Său ca să se răsfețe cu mâncare și băutură, să doarmă cât doresc și să se bucure de fiecare binecuvântare temporală, ci ca să-L mărească pentru binefacerile Sale pe care le revarsă zilnic asupra lor. Despre acest subiect am vorbit la [22]Psalmul 115În cele din urmă, Calvin consideră natura mustrării lui Dumnezeu în versetul 18.
18. În mustrare Dumnezeu m-a mustrat. În aceste cuvinte David recunoaște că vrăjmașii săi l-au atacat pe nedrept, că au fost folosiți de Dumnezeu pentru a-l corecta, că aceasta a fost o mustrare părintească, Dumnezeu neprovocând o rană mortală, ci corectându-l cu măsură și cu milă. El pare să anticipeze deciziile perverse ale oamenilor perverși care apăsau asupra lui cu greutate, ca și cum toate relele pe care le îndurase erau atâtea dovezi că este lepădat de Dumnezeu. Aceste calomnii pe care cei răi i le aruncă el le aplică foarte diferit, declarând că mustrarea sa a fost blândă și părintească. Lucrul principal în adversitate este să știm că suntem doborâți de mâna lui Dumnezeu și că acesta este modul în care El procedează pentru a ne dovedi credincioșia, pentru a ne trezi din toropeală, pentru a răstigni omul nostru cel vechi, pentru a ne curăți de necurăția noastră, pentru a ne aduce la supunere și ascultare față de Dumnezeu și pentru a ne stârni să medităm la viața cerească.
Răspunde
1. Unde în viața ta ai cea mai mare nevoie să-ți amintești că mila și adevărul lui Dumnezeu dăinuie pentru totdeauna?
2. Cum ar putea accentul lui Calvin pe încrederea numai în Dumnezeu să remodeleze modul în care înfrunți opoziția sau incertitudinea astăzi?
3. În ce moduri practice poți folosi viața pe care ți-a dat-o Dumnezeu pentru a vorbi despre lucrările Sale?
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, a cărui dragoste statornică dăinuiește veșnic și a cărui credincioșie a legământului se întinde peste toate neamurile, dăruiește-ne să ne alăturăm popoarelor în a preamări Numele Tău cu laudă nedespărțită. Prin harul Tău suveran, întărește-ne să ne încredem în mila Ta în mijlocul oricărei necazuri și să ne odihnim în ajutorul Tău neșovăielnic mai degrabă decât în puterea omenească. Ține-ne smeriți sub îndreptarea Ta părintească și umple-ne de bucuria celor izbăviți de la moarte, ca să vestim lucrările Tale cu inimi recunoscătoare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →