Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 115-116 — cu Matthew Henry
Deschidere
În orele liniștite ale reflecției deschidem paginile Scripturii alături de vocea de încredere a lui Matthew Henry, ale cărui note atente pe Psalmii 115 și 116 încă trezesc inimile spre încredere umilă și laudă recunoscătoare. Aceste capitole ne cheamă departe de încrederea în sine și idolii fără viață, invitând fiecare credincios să se odihnească în Dumnezeul cel viu care aude rugăciunea și își ține promisiunile. Expunerea lui Henry ne ajută să vedem cum gloria aparține numai Domnului și cum îndurările trecute alimentează credința prezentă. Pe măsură ce ascultăm, fie ca sufletele noastre să învețe din nou să spună: 'Nu nouă, Doamne,' în timp ce ne pregătim să primim cuvântul cu reverență și bucurie.
Citește
Citire
Cu inimile gata să primească, să citim Psalmii 115 și 116 cu voce tare sau în tăcere. Aceste cântări trec de la strigătul că toată gloria aparține numelui lui Dumnezeu, prin contrastul dintre Domnul cel viu și idolii muți, până la hotărârea plină de bucurie a unui suflet eliberat care va umbla înaintea Domnului și-L va chema în veci. Ascultați invitația repetată la încredere și consemnarea tandră a rugăciunii ascultate. Lăsați Duhul să trezească încredere și mulțumire proaspete pe măsură ce cuvintele se desfășoară.
Studiu
Henry începe prin a exclude orice laudă de sine din rugăciunile și laudele noastre.
I. Lăudarea de sine este aici exclusă pentru totdeauna, v. 1. Să nu aibă nicio părere despre meritele noastre vreun loc fie în rugăciunile fie în laudele noastre, ci să le centreze pe amândouă în slava lui Dumnezeu. 1. Am primit vreo îndurare, am trecut prin vreun serviciu sau am obținut vreun succes? Nu trebuie să ne asumăm gloria pentru noi înșine, ci să o atribuim în întregime lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne închipuim că facem ceva pentru Dumnezeu prin propria noastră putere sau că merităm ceva de la Dumnezeu prin propria noastră dreptate; ci tot binele pe care îl facem este făcut prin puterea harului Său, și tot binele pe care îl avem este darul milei Sale simple, și de aceea El trebuie să aibă toată lauda. Nu spuneți: Puterea mâinii mele mi-a câștigat această bogăție, Deut. viii. 17. Nu spuneți: Pentru dreptatea mea Domnul a făcut aceste lucruri mari și bune pentru mine, Deut. ix. 4. Nu; toate cântările noastre trebuie cântate pe acest ton umil: Nu nouă, Doamne! și iarăși: Nu nouă, ci numelui Tău, să I se dea toată slava; căci orice bine este lucrat în noi sau pentru noi, este pentru mila și adevărul Său, pentru că El va slăvi mila Sa și va împlini promisiunea Sa. Toate coroanele noastre trebuie aruncate la picioarele Celui ce șade pe tron, căci acolo este locul lor potrivit. 2. Suntem în căutarea vreunei îndurări și ne luptăm cu Dumnezeu pentru ea? Trebuie să ne luăm încurajarea, în rugăciune, numai de la Dumnezeu, și să avem ochiul mai mult la slava Sa decât la propriul nostru folos în ea. 'Doamne, fă așa și așa pentru noi, nu ca să avem noi creditul și mângâierea ei, ci ca mila și adevărul Tău să aibă slava ei.' Acesta trebuie să fie scopul nostru cel mai înalt și ultim în rugăciunile noastre, și de aceea este făcută prima cerere în rugăciunea Domnului, ca aceea care călăuzește pe toate celelalte: Sfințească-se numele Tău; și, pentru ca aceasta să se împlinească, dă-ne pâinea noastră cea de toate zilele, etc. Aceasta trebuie de asemenea să ne mulțumească, dacă rugăciunile noastre nu sunt ascultate în litera lor. Orice s-ar întâmpla cu noi, numelui Tău dă slavă. Vezi Ioan xii. 27, 28.Apoi, Henry contrastează pe Dumnezeul cel viu cu idolii fără simțire ai păgânilor.
3. El le întoarce întrebarea asupra lor înșiși. Ei au întrebat: Unde este Dumnezeul lui Israel? pentru că nu este văzut. El întreabă în efect: Ce sunt zeii păgânilor? pentru că sunt văzuți. (1.) El arată că zeii lor, deși nu sunt lucruri fără formă, sunt lucruri fără simțire. Închinătorii la idoli, la început, se închinau soarelui și lunii (Iov xxxi. 26), ceea ce era destul de rău, dar nu atât de rău ca ceea ce ajunseseră acum (căci oamenii răi se înrăutățesc tot mai mult), adică închinarea la chipuri, v. 4. Materia lor era argint și aur, scoase din pământ (omul le-a găsit sărace și murdare într-o mină, Herbert), lucruri potrivite pentru a face bani din ele, dar nu pentru a face zei din ele. Făurirea lor era de la meșteșugar; ele sunt creaturi ale închipuirilor deșarte ale oamenilor și lucrări ale mâinilor oamenilor, și de aceea nu pot avea nicio divinitate în ele. Dacă omul este lucrarea mâinilor lui Dumnezeu (cum este cu siguranță, și era cinstea lui că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu) este absurd să credem că acela poate fi Dumnezeu care este lucrarea mâinilor oamenilor, sau că poate fi altceva decât o necinstire a lui Dumnezeu să-L facă după chipul omului. Argumentul este irefragabil: Meșteșugarii l-au făcut, deci nu este Dumnezeu, Osea viii. 6. Acești idoli sunt reprezentați aici ca cele mai ridicole lucruri, o simplă glumă, care par a fi ceva, dar erau cu adevărat nimic, mai potriviți pentru un magazin de jucării decât pentru un templu, pentru copii să se joace cu ei decât pentru oameni să se roage la ei. Pictorul, cioplitorul, statuarul și-au făcut partea destul de bine; i-au făcut cu guri și ochi, urechi și nasuri, mâini și picioare, dar nu au putut pune nicio viață în ei și de aceea nicio simțire. Ar fi fost mai bine să se închine unui cadavru (căci acela a avut viață odinioară) decât unei chip mort, care nici nu are viață și nici nu poate avea. Ei nu vorbesc, ca răspuns la cei ce îi consultă; preotul viclean trebuie să vorbească pentru ei. În chipul lui Baal nu era nicio voce, nici vreunul care să răspundă. Ei nu văd prosternările închinătorilor lor înaintea lor, cu atât mai puțin poverile și nevoile lor. Ei nu aud rugăciunile lor, oricât de tare ar fi; ei nu miros tămâia lor, oricât de puternică, oricât de dulce; ei nu ating darurile prezentate lor, cu atât mai puțin au ei daruri de dat închinătorilor; ei nu pot întinde mâinile spre cei nevoiași. Ei nu umblă, nu pot mișca un pas pentru alinarea celor ce apelează la ei. Ba chiar nu suflă nici prin gât; ei nu au nici cel mai mic semn sau simptom de viață, ci sunt la fel de morți, după ce preotul a pretins că i-a sfințit și a chemat o zeitate în ei, ca și înainte. (2.) De aici deduce prostia închinătorilor lor (v. 8): Cei ce le fac chipuri își arată ingeniozitatea, și fără îndoială sunt oameni sensibili; dar cei ce le fac zei își arată prostia și nebunia, și sunt asemenea lor, ca niște lucruri fără simțire, fără minte; ei nu văd lucrurile nevăzute ale adevăratului și viu Dumnezeu în lucrările creației; ei nu aud vocea zilei și a nopții, care în orice vorbire și limbă declară slava Lui, Ps. xix. 2, 3. Închinându-se acestor marionete prostești, se fac pe ei înșiși tot mai proști asemenea lor, și se pun la o distanță mai mare de tot ce este spiritual, scufundându-se mai adânc în noroiul simțurilor; și totodată provoacă pe Dumnezeu să-i dea pe mâna unei minți osândite, o minte lipsită de judecată, Rom. i. 28. Cei ce se încred în ei acționează foarte absurd și foarte nerezonabil, sunt fără simțire, fără ajutor, fără folos, asemenea lor; și vor afla aceasta ei înșiși, spre propria lor rușine. Vom ști unde este Dumnezeul nostru, și așa vor ști și ei, spre paguba lor, când zeii lor vor fi plecați, Ier. x. 3-11; Isa. xliv. 9, etc.Henry apoi îndeamnă pe Israel și pe toți cei ce se tem de Domnul să-și pună încrederea în El.
I. Suntem îndemnați cu stăruință, pe toți, să ne punem încrederea în Dumnezeu, și să nu permitem ca încrederea noastră în El să fie clătinată de batjocurile păgânilor asupra noastră din pricina necazurilor noastre prezente. Este nebunie să te încrezi în chipuri moarte, dar este înțelepciune să te încrezi în Dumnezeul cel viu, căci El este ajutor și scut pentru cei ce se încred în El, un ajutor pentru a-i înzestra și a-i înainta în ceea ce este bun, și un scut pentru a-i întări împotriva și a-i proteja de tot ce este rău. De aceea, 1. Să se încreadă Israel în Domnul; trupul poporului, în ce privește interesele lor publice, și fiecare israelit în parte, în ce privește propriile sale preocupări private, să lase pe seama lui Dumnezeu să dispună de toate pentru ei, și să creadă că va dispune de toate spre bine și va fi ajutorul și scutul lor. 2. Să se încreadă preoții, slujitorii Domnului, și toate familiile casei lui Aaron, în Domnul, (v. 10); ei sunt cel mai mult urâți și loviți de dușmani și de aceea Dumnezeu are grijă deosebită de ei. Ei trebuie să fie exemple pentru alții ale unei încrederi vesele în Dumnezeu, și ale unei alipiri credincioase de El în cele mai rele vremuri. 3. Să se încreadă prozeliții, care nu sunt din sămânța lui Israel, dar se tem de Domnul, care I se închină și își țin datoria față de El, să se încreadă în El, căci El nu va da greș și nu-i va părăsi, v. 11. Notați, Oriunde este o frică sfântă de Dumnezeu, poate fi o credință veselă în El: cei ce respectă Cuvântul Său se pot bizui pe el.
Considerați
Considerare
Henry încheie psalmul îndemnându-ne să-L lăudăm pe Dumnezeu cu exemplul psalmistului.
III. Suntem îndemnați să-L lăudăm pe Dumnezeu prin exemplul psalmistului, care încheie psalmul cu o hotărâre de a persevera în laudele sale. 1. Dumnezeu trebuie lăudat, v. 16. El este vrednic de mare laudă; căci, (1.) Slava Lui este înaltă. Vedeți cât de măreț este palatul Său, și tronul pe care l-a pregătit în ceruri: Cerul, chiar cerurile sunt ale Domnului; El este proprietarul de drept al tuturor comorilor de lumină și fericire din lumea de sus și mai bună, și este în deplina posesie a lor, căci El însuși este infinit de luminos și fericit. (2.) Bunătatea Lui este mare, căci pământul l-a dat copiilor oamenilor, după ce l-a destinat, când l-a făcut, pentru folosul lor, ca să le dea hrană, băutură și adăpost. Nu că totuși El nu ar fi proprietar principal; pământul este al Domnului, și plinătatea lui; dar a dat această vie acestor viticultori nemulțumitori, și de la ei așteaptă arendele și serviciile; căci, deși le-a dat pământul, ochiul Lui este asupra lor, și îi va chema să dea socoteală cum îl folosesc. Calvin se plânge că oamenii profani și răi, în zilele sale, au pervertit această scriptură, și au făcut o glumă din ea, ceea ce fac și unii în zilele noastre, argumentând, în batjocură, că Dumnezeu, dând pământul copiilor oamenilor, nu se va mai uita la el, nici la ei pe el, ci ei pot face ce vor cu el, și pot profita cât pot de el ca parte a lor; este ca și cum ar fi aruncat ca o pradă printre ei, Să-l apuce cine poate. Este păcat ca un astfel de exemplu ca acesta al dărniciei lui Dumnezeu față de om, și o astfel de dovadă ca cea ce rezultă din el a obligației omului față de Dumnezeu, să fie astfel abuzat. Din cerurile cele mai înalte, este sigur, Dumnezeu privește la toți copiii oamenilor; lor le-a dat pământul; dar copiilor lui Dumnezeu li se dă cerul. 2. Morții nu sunt capabili să-L laude (v. 17), nici vreunul care intră în tăcere. Sufletul trăiește într-adevăr într-o stare de despărțire de trup și este capabil să-L laude pe Dumnezeu; și sufletele credincioșilor, după ce sunt eliberate de poverile cărnii, Îl laudă pe Dumnezeu, Îl laudă neîncetat; căci se duc în țara luminii desăvârșite și a lucrării neîncetate. Dar trupul mort nu poate să-L laude pe Dumnezeu; moartea pune capăt glorificării noastre a lui Dumnezeu în această lume de încercare și conflict, tuturor serviciilor noastre pe câmp; mormântul este o țară a întunericului și a tăcerii, unde nu este lucrare sau plan. Aceasta ei o pledează cu Dumnezeu pentru eliberare din mâna dușmanilor lor: 'Doamne, dacă ei vor birui să ne taie, idolii vor câștiga ziua, și nu va fi nimeni să Te laude, să poarte numele Tău, și să dea mărturie împotriva închinătorilor la idoli.' Morții nu-L laudă pe Domnul, așa cum facem noi în afacerile și pentru mângâierile acestei vieți. Vezi Ps. xxx. 9; lxxxviii. 10. 3. De aceea ne privește pe noi să-L lăudăm (v. 18): 'Dar noi, noi cei vii, vom binecuvânta pe Domnul; noi și cei ce vor veni după noi, vom face aceasta, din vremea aceasta și în veci, până la sfârșitul vremii; noi și cei la care vom merge, din vremea aceasta și în veșnicie. Morții nu-L laudă pe Domnul, de aceea vom face noi aceasta cu atât mai sârguincios.' (1.) Alții sunt morți, și prin aceasta se pune capăt serviciului lor, și de aceea ne vom strădui să facem cu atât mai mult pentru Dumnezeu, ca să umplem golul. Moise, robul Meu, a murit; acum deci, Iosua, ridică-te. (2.) Noi înșine trebuie să mergem curând în țara tăcerii; dar, cât timp trăim, vom binecuvânta pe Domnul, vom folosi timpul nostru și vom face lucrarea Celui ce ne-a trimis în lume ca să-L lăudăm înainte de a veni noaptea, și pentru că vine noaptea, când nimeni nu poate lucra. Domnul ne va binecuvânta (v. 12); El va face bine pentru noi, și de aceea Îl vom binecuvânta, vom vorbi bine despre El. Sărace întoarceri pentru astfel de primiri! Ba chiar nu numai că vom face aceasta noi înșine, ci vom îndemna și pe alții să o facă. Lăudați pe Domnul; lăudați-L împreună cu noi; lăudați-L în locurile voastre, cum facem noi în ale noastre; lăudați-L când vom fi plecați, ca El să fie lăudat în veci. Aleluia.Trecând la psalmul următor, Henry consemnează hotărârile lui David născute din eliberare.
I. O relatare generală a experienței lui David, și a hotărârilor sale evlavioase (v. 1, 2), care sunt ca un cuprins al întregului psalm, și dau o idee despre el. 1. El a experimentat bunătatea lui Dumnezeu față de el ca răspuns la rugăciune: El a auzit glasul meu și cererile mele. David, în necazuri, a cerut cu umilință și stăruință milă de la Dumnezeu, și Dumnezeu l-a auzit, adică i-a primit cu har rugăciunea, a luat cunoștință de cazul său, și i-a dat un răspuns de pace. El și-a plecat urechea la mine. Aceasta arată promptitudinea și voința Sa de a auzi rugăciunea; El își pune urechea, ca să zicem așa, la gura rugăciunii, ca s-o audă, chiar dacă este șoptită în suspine care nu pot fi rostite. El ascultă și aude, Ier. viii. 6. Totuși implică și că este o condescendență minunată din partea lui Dumnezeu să asculte rugăciunea; este plecarea urechii Sale. Doamne, ce este omul, ca Dumnezeu să se plece astfel la el! — 2. El a hotărât, în considerarea aceasta, să se consacre în întregime lui Dumnezeu și cinstei Sale. (1.) Îl va iubi pe Dumnezeu mai mult. El începe psalmul oarecum brusc cu o mărturisire a ceea ce era plin inima lui: Îl iubesc pe Domnul (ca Ps. xviii. 1); și pe bună dreptate începe cu aceasta, în conformitate cu prima și marea poruncă și cu scopul lui Dumnezeu în toate darurile îndurării Sale față de noi. 'Îl iubesc numai pe El, și nimic în afară de El, decât ceea ce iubesc pentru El.' Dragostea de compasiune a lui Dumnezeu față de noi cere pe drept dragostea noastră de mulțumire în El. (2.) Va iubi mai mult rugăciunea: De aceea Îl voi chema. Experiențele pe care le-am avut despre bunătatea lui Dumnezeu față de noi, ca răspuns la rugăciune, sunt mari încurajări pentru noi să continuăm să ne rugăm; am reușit bine, în ciuda nevredniciei și a slăbiciunilor noastre în rugăciune, și de aceea de ce nu am putea? Dumnezeu răspunde la rugăciune, ca să ne facă s-o iubim, și așteaptă aceasta de la noi, în schimbul favorii Sale. De ce să culegem în alt ogor când am fost atât de bine tratați în acesta? Ba chiar Îl voi chema cât voi trăi (Evr., În zilele mele), în fiecare zi, până în ultima zi. Notați, Cât timp continuăm să trăim trebuie să continuăm să ne rugăm. Această suflare trebuie s-o respirăm până când ne vom da ultima suflare, pentru că atunci ne vom lua rămas-bun de la ea, și până atunci avem nevoie continuă de ea.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră sunteți tentați să păstrați o parte din slavă pentru voi înșivă mai degrabă decât să aruncați fiecare coroană la picioarele Domnului? Cum întărește amintirea credincioșiei trecute a lui Dumnezeu încrederea voastră când idolii mângâierii sau ai controlului încă șoptesc? În ce mod specific veți răspunde chemării de a umbla înaintea Domnului în țara celor vii în această săptămână?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, numai numelui Tău fie toată slava, căci Tu domnești în ceruri și faci tot ce-Ți place, auzind strigătele poporului Tău și izbăvindu-i din moarte. Păzește-ne de orice idol care nu poate vedea sau mântui, și dă-ne har să ne încredem în Tine ca ajutor și scut al nostru. Prin Duhul Tău, trezește inimile noastre să Te iubească, să cheme numele Tău și să umble înaintea Ta în laudă de mulțumire toate zilele noastre. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →