← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Matei

Matei 18 — cu Simeon

Matei 18Charles Simeon — Horae Homileticae20 min
Deschidere
În spiritul căii de mijloc, ne întoarcem astăzi la Horae Homileticae a lui Charles Simeon, acea comoară a expunerii omiletice anglicane. În discursurile sale despre Matei 18, Simeon călăuzește Biserica prin învățătura Domnului despre adevărata măreție, securitatea celor mici și necesitatea iertării din inimă. Metoda sa unește exegeza atentă cu căldura pastorală, invitând ascultătorii să-și examineze propria convertire și să se odihnească în voia păstrătoare a Tatălui. Ascultăm acum după același Duh care a animat amvonul lui Simeon.
Citește

Citire

Să luăm aminte la capitolul al optsprezecelea din Evanghelia Sfântului Matei. În aceste versete, Domnul nostru așază un copil în mijloc, avertizează împotriva pricinuirii de sminteală și dezvăluie îndurarea fără margini care trebuie să-i însemneze pe ucenicii săi. În timp ce citim, cerem Duhului Sfânt să ne deschidă inimile către același cuvânt pe care Simeon l-a tâlcuit pentru Biserica din vremea sa.
Studiu
Simeon începe expunerea sa despre convertire tratând smerenia minții. Domnul nostru a hotărât-o, dar într-un mod pe care ei nu-l așteptau. El a înfățișat înaintea ochilor lor un simbol al adevăratei măreții și le-a arătat, I. Firea convertirii — Convertirea despre care se vorbește aici înseamnă fie o eliberare de acel păcat de care erau vinovați, fie o întoarcere de la păcat în general [Notă: Cuvintele Domnului pot fi înțelese fie ca o mustrare anume adresată lor, fie ca o declarație generală întemeiată pe această întâmplare anume.]. Luând-o în sensul mai larg, ea înseamnă a deveni asemenea unui copil mic, 1. În smerenia minții — [Un copil mic nu este plin de idei despre propria sa măreție și autosuficiență, ci simte dependența sa de alții pentru sprijin. Fericit ar fi pentru noi dacă un astfel de obicei ar fi al minții noastre față de Dumnezeu. Dar firea căzută este departe de o astfel de stare.] El dezvăluie apoi al doilea semn, docilitatea dispoziției. Ne socotim pe noi înșine mai presus decât se cuvine și ne închipuim că posedăm tot ce este necesar pentru mântuirea noastră. Dar în convertire vederile noastre se schimbă mult. Suntem aduși să ne mărturisim vina și neputința extremă și devenim dispuși să ne bizuim numai pe Hristos pentru dreptate și putere [Notă: Vezi vederile Sfântului Pavel despre aceste lucruri înainte și după convertirea sa, Romani 7:9 și Filipeni 3:6-7.].] 2. În docilitatea dispoziției — [Omul în starea sa firească este tot atât de înclinat să se bizuie pe propria sa înțelegere pe cât este să se încreadă într-un braț de carne. Aproape fiecare crede că își cunoaște datoria; nici cei care mărturisesc nevoia de îndrumare omenească nu simt vreo lipsă a învățăturilor Duhului lui Dumnezeu. Dar și în această privință vederile lor se schimbă de îndată ce primesc harul convertirii. Simeon abordează apoi al treilea semn, nepăsarea față de lume. Așa cum un copil mic este conștient de neștiința sa și gata să primească, fără împotrivire, învățăturile ce i se dau, tot așa cel convertit, conștient că nu știe nimic așa cum ar trebui să știe, dorește ca ochii înțelegerii sale să fie luminați. El nu mai discută împotriva declarațiilor Scripturii, ci le primește implicit și privește spre Dumnezeu după acea discernere duhovnicească prin care singur poate descoperi adevărul și importanța lor [Notă: Iov 34:32; Psalmii 119:18.].] 3. În nepăsarea față de lume — [Lumea este idolul pe care omul în starea sa neconvertită îl adoră; bogățiile și cinstea ei sunt marile obiecte ale afecțiunii și căutării sale. În aceasta el este tocmai contrariul unui copil mic. Un prunc nu are nicio îngrijorare față de deosebirile pământești: mulțumit cu singurul obiect al dorinței sale, îi lasă pe alții să se certe pentru putere și întâietate. El încheie prima mișcare declarând necesitatea unei astfel de convertiri. Așa este cu creștinul care este cu adevărat convertit la Dumnezeu. El are o singură mare preocupare care îi ocupă mintea, un singur mare premiu pe care caută să-l dobândească. Fie că are mult sau puțin din această lume, el socotește că este un lucru de mică însemnătate. El dorește într-adevăr bogății și cinste; dar este cinstea care vine de la Dumnezeu și bogățiile nepătrunse ale lui Hristos: iar grijile excesive față de cinstea sau bogăția pământească le lasă celor care nu au moștenire dincolo de mormânt [Notă: Galateni 6:14.].] Arătându-le ucenicilor Săi prin această reprezentare emblematică ce era convertirea, Domnul nostru a continuat să declare, II. Importanța ei — El sugerează aceasta din două puncte de vedere diferite: 1. Fără o astfel de convertire niciun om nu poate fi părtaș la împărăția harului pe pământ sau la împărăția slavei în cer — [Convertirea este necesară înainte de a putea fi cu adevărat admiși în împărăția harului pe pământ.
Considerați

Considerare

Simeon apasă promisiunea înălțării care urmează adevăratei convertiri. Chiar în clipa în care îi batjocoresc și îi prigonesc, ei îi cinstesc în inimile lor și au o dorință tainică ca ei înșiși să fie asemenea lor. Iar cei evlavioși îi admiră întotdeauna cel mai mult pe cei mai înaintați în acest har. Înălțarea unor astfel de persoane în viitor va fi cu siguranță proporțional de mare. Poate că nu este nimeni în cer mai aproape de tronul lui Dumnezeu decât acela care, pe pământ, se numea pe sine 'mai mic decât cel mai mic dintre toți sfinții' [Notă: Efeseni 3:8.]. Într-adevăr, Dumnezeu ne-a asigurat în repetate rânduri că 'cel ce se smerește pe sine va fi înălțat'.] Putem folosi acest subiect, 1. Pentru mustrare — [Cât de puțini sunt cei care seamănă cu adevărat cu un copil mic! De către cei mai mulți o astfel de dispoziție ar fi socotită ca josnică, umilă, entuziastă. Dar să ne aducem aminte că este absolut necesară pentru mântuirea sufletelor noastre. El încheie discursul cu îndrumare practică pentru creșterea continuă în harul copilăresc. Prezența unui copil mic să fie deci totdeauna pentru noi o sursă de învățătură. Părinții în special și toți cei care au grija copiilor să învețe de la ei; da, să nu privească niciodată un copil fără a învăța de la el ce trebuie să fie ei în mâinile lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi să observe simplitatea minții sale și unitatea dorinței sale; și să-l privim ca pe un model de urmat. Aceasta a fost însăși mintea lui Hristos însuși, care, fiind în chipul lui Dumnezeu, s-a smerit și a luat chip de rob. Aceeași minte să fie deci în noi care a fost în El [Notă: Filipeni 2:5-6.]. 'Cauți lucruri mari pentru tine? Nu le căuta' [Notă: Ieremia 45:5.]: 'Nu umblați după lucruri înalte, ci plecați-vă la cele smerite' [Notă: Romani 12:16. în greacă.]. 'Oricine voiește să devină cel mai mare dintre toți, să se facă pe sine cel mai mic dintre toți și slujitorul tuturor.'
Răspunde

Răspuns

Unde mai rezist eu smereniei unui copil mic înaintea lui Dumnezeu? În ce domeniu al vieții sunt cel mai puțin dispus să primesc învățătură din Scriptură și de la Duh? Cum ar putea vederea unui copil în ziua aceasta să-mi amintească să caut cinstea care vine numai de la Dumnezeu?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Iisuse, care ai așezat un copil mic în mijlocul ucenicilor Tăi, dă-ne harul să fim convertiți și să devenim ca niște copii în împărăția Ta. Plămădește în noi acea smerenie care își mărturisește deplina dependență, acea docilitate care primește cu bucurie orice cuvânt din gura Ta și acea sfântă nepăsare față de lume care caută numai cinstea Ta. Păzește-ne, Te rugăm, de a sminti pe cei mici ai Tăi; păstrează-ne prin puterea Ta prin credință spre mântuire; și fă-ne grabnici să iertăm așa cum am fost iertați. Astfel să umblăm pe calea de mijloc a Bisericii Tale, privind totdeauna la Tine până ce Te vom vedea față către față. Amin.

Charles Simeon — Horae Homileticae · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →