Eterniseed › Curriculum › Iosua
Ios 21-22 — cu Matei Henry
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la bogatul comentariu al lui Matei Henry pe capitolele 21 și 22 din Iosua. Henry urmărește cu atenție cum leviții și-au primit cetățile alocate și cum cele două triburi și jumătate au fost trimise acasă după slujire credincioasă. Reflecțiile sale evidențiază grija meticuloasă a lui Dumnezeu pentru cei care Îl slujesc și împlinirea perfectă a fiecărei promisiuni. Pe măsură ce ascultăm vocea lui, suntem invitați să vedem aceeași credincioșie la lucru în propriile noastre vieți și chemări. Lăsați-vă perspectivele lui să ne atragă mai adânc în recunoștință și încredere.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți capitolele 21 și 22 din Iosua încet și cu rugăciune. Observați distribuirea atentă a cetăților către leviți și descărcarea de onoare dată triburilor de la răsărit. Lăsați narațiunea promisiunilor împlinite și a ascultării atente să pătrundă în inima voastră înainte de a explora împreună observațiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a prezenta cererea leviților înaintea conducătorilor la Silo.
Iată, I. Cererea leviților prezentată acestei adunări generale a statelor, care ședea acum la Silo, v. 1, 2. Observați, 1. Ei nu și-au primit partea atribuită până nu și-au făcut revendicarea. Există o moștenire pregătită pentru toți sfinții, acea preoție împărătească, dar atunci ei trebuie să ceară pentru ea. Cereți și vi se va da. Iosua îi grăbise pe celelalte seminții care erau leneșe să-și facă revendicările, dar leviții, se presupune, își cunoșteau datoria și interesul mai bine decât ceilalți și de aceea au fost înainte în această chestiune, când a venit rândul lor, fără a fi chemați. Ei își întemeiază revendicarea pe o temelie foarte bună, nu pe meritele sau slujirile lor, ci pe porunca divină: „Domnul a poruncit prin mâna lui Moise să ne dea cetăți, v-a poruncit vouă să le acordați, ceea ce implica o poruncă pentru noi să le cerem.” Notați, Întreținerea slujitorilor nu este un lucru arbitrar, lăsat pur și simplu la bunăvoința poporului, care îi poate lăsa să moară de foame dacă vrea; nu, așa cum Dumnezeul lui Israel a poruncit ca leviții să fie bine îngrijiți, tot așa Domnul Isus, Împăratul Bisericii creștine, a orânduit, și este o rânduială perpetuă ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie (1 Corinteni 9:14) și să trăiască confortabil. 2. Ei nu și-au făcut revendicarea până când toate celelalte seminții au fost asigurate, și atunci au făcut-o imediat. A existat un motiv pentru aceasta; fiecare seminție trebuie mai întâi să-și cunoască propria parte, altfel nu ar ști ce dau leviților, și astfel nu ar putea fi un serviciu atât de rezonabil cum ar trebui. Dar este și un exemplu de umilință, modestie și răbdare a lor (și leviții ar trebui să fie exemple ale acestor și altor virtuți), că au fost dispuși să fie serviți ultimii, și nu le-a mers mai rău din această cauză. Să nu se plângă slujitorii lui Dumnezeu dacă uneori se găsesc amânați în gândurile și îngrijorările oamenilor, dar să se asigure de favoarea lui Dumnezeu și de onoarea care vine de la El, și atunci pot foarte bine să suporte disprețurile și neglijările oamenilor.Henry observă apoi împrăștierea înțeleaptă a leviților în fiecare seminție.
I. Că leviții au fost împrăstiați în toate semințiile și nu li s-a permis să locuiască toți împreună în vreo parte a țării. Aceasta le-ar fi dat de lucru tuturor și i-ar fi folosit pe toți pentru binele altora; căci slujitorii, dintre toți oamenii, nu trebuie să fie leneși nici să trăiască pentru ei înșiși sau doar unii pentru alții. Hristos i-a lăsat pe cei doisprezece ucenici împreună într-un trup, dar a lăsat porunci ca ei să se împrăștie la timpul potrivit, ca să propovăduiască Evanghelia fiecărei făpturi. Amestecarea leviților astfel cu celelalte seminții ar fi o obligație pentru ei să umble cu circumspecție și cum se cuvine funcției lor sfinte și să evite orice ar putea să o dezonoreze. Dacă ar fi locuit toți împreună, ar fi fost ispitiți să treacă cu vederea greșelile unuia altuia și să se excuse reciproc când greșeau; dar prin acest mijloc au fost făcuți să vadă ochii întregului Israel asupra lor și de aceea au văzut că este preocuparea lor să umble astfel încât slujirea lor să nu fie în niciun fel învinuită și caracterul lor înalt să nu sufere din cauza purtării lor rele.Henry se îndreaptă apoi către declarația de rezumat care înregistrează împlinirea completă a Cuvântului lui Dumnezeu.
Avem aici încheierea acestei întregi chestiuni, istoria de mai sus rezumată și, pentru a o face să apară mai strălucitoare, comparată cu promisiunea a cărei împlinire deplină a fost. Cuvântul lui Dumnezeu și lucrările Sale se ilustrează reciproc. Împlinirea face ca promisiunea să apară foarte adevărată, iar promisiunea face ca împlinirea să apară foarte bună.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea subliniind mărturia lui Israel despre adevărul neclintit al fiecărei promisiuni divine.
III. Dumnezeu promisese să le dea biruință și succes în războaiele lor, și această promisiune a fost de asemenea împlinită: Nu a stat niciun om înaintea lor, v. 44. Au avut superioritatea în fiecare bătălie și oriunde își întorceau forțele, prosperau. Este adevărat că mai rămăseseră canaaniți în multe părți ale țării și unii care mai târziu s-au ridicat împotriva lor și au devenit foarte formidabili. Dar, 1. Cât despre rămășițele prezente ale canaaniților, ele nu contraziceau promisiunea, căci Dumnezeu spusese că nu îi va alunga pe toți deodată, ci puțin câte puțin, Exod 23:30. Aveau acum în deplină posesie atât cât aveau nevoie și cât aveau mâini să gestioneze, astfel încât canaaniții păstrau doar posesia unor părți mai puțin cultivate ale țării împotriva fiarelor câmpului, până când Israel, în timp, ar fi devenit suficient de numeros pentru a le umple. 2. Cât despre predominanța ulterioară a canaaniților, aceea a fost pur și simplu efectul lașității și lenei lui Israel și pedeapsa înclinației lor păcătoase spre idolatriile și alte urâciuni ale păgânilor, pe care Domnul i-ar fi alungat dinaintea lor, dar ei i-au adăpostit și i-au îngăduit. Astfel, temelia lui Dumnezeu stă sigură. Experiența lui Israel cu privire la credincioșia lui Dumnezeu este consemnată aici și este o achitare sub mâinile lor spre onoarea lui Dumnezeu, apărarea promisiunii Sale care fusese atât de des pusă la îndoială și încurajarea tuturor credincioșilor până la sfârșitul lumii: Nu a căzut niciun cuvânt bun, nici măcar ceva din vreun cuvânt bun (atât de deplin este exprimat), pe care Domnul îl spusese casei lui Israel, ci la timpul potrivit toate s-au împlinit, v. 45. O astfel de recunoaștere ca aceasta, semnată aici de Iosua în numele întregului Israel, o găsim mai târziu făcută de Solomon, și tot Israelul a spus în esență Amin la ea, 1 Împărați 8:56. Adevărul inviolabil al promisiunii lui Dumnezeu și împlinirea ei la maximum sunt ceea ce toți sfinții au fost gata să mărturisească; și, dacă în ceva împlinirea a părut să rămână în urmă, ei au fost la fel de gata să recunoască că ei înșiși trebuie să poarte toată vina.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața voastră simțiți că Dumnezeu vă invită să vă faceți propria revendicare asupra proviziilor Sale promise? Cum ar putea principiul de a fi împrăstiați pentru binele altora să vă modeleze sezonul actual de slujire? În ce domeniu sunteți tentați să vă îndoiți că fiecare cuvânt bun rostit de Dumnezeu se va împlini într-adevăr?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule credincios, Te lăudăm pentru împlinirea sigură a fiecărei făgăduințe rostite poporului Tău, așa cum Leviții au primit cetățile lor rânduite și semințiile și-au ținut jurămintele. Dă-ne încredere smerită că niciun cuvânt bun pe care L-ai rostit nu va da greș vreodată și împrăștie-ne oriunde vei alege, ca alții să cunoască Lumina Ta. Întărește-ne prin Duhul Tău să trăim astăzi în odihna și biruința deja asigurată pentru noi în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →