← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Deuteronomul

Deuteronom 25-26 — cu Matthew Henry

Deuteronomul 25-26Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Deuteronom 25–26 oferă o fereastră bogată în sfințenia practică pe care Dumnezeu o cerea de la Israelul antic. Tratamentul său atent verset cu verset dezvăluie cum justiția civilă, comerțul onest, datoria familială și închinarea recunoscătoare curg toate din aceeași inimă a legământului. Pe măsură ce ascultăm astăzi pe Henry, descoperim că fiecare statut, fie despre pedeapsă măsurată sau grâne măsurate, indică în cele din urmă Israelul — și pe noi — înapoi la Domnul care dă pământul și așteaptă integritate în schimb. Lăsați observațiile sale atemporale să ne modeleze propria noastră umblare de ascultare credincioasă.
Citește

Citire

Luați acum timp să citiți Deuteronom capitolele 25 și 26 încet și cu rugăciune. Observați echilibrul atent între dreptate pentru cei vulnerabili, corectitudine în comerțul zilnic, amintirea dușmanilor din trecut și prezentarea bucuroasă a primelor roade. Lăsați textul să trezească atât recunoștință pentru darurile lui Dumnezeu cât și hotărâre de a trăi cu integritate înaintea Lui.
Studiu
Henry începe prin a oferi îndrumări detaliate pentru biciuirea răufăcătorilor. Iată, I. O îndrumare pentru judecători în biciuirea răufăcătorilor, v. 1-3. 1. Se presupune aici că, dacă un om este acuzat de o crimă, acuzatorul și acuzatul (Actor și Reus) trebuie aduși față în față înaintea judecătorilor, pentru ca disputa să poată fi soluționată. 2. Dacă un om era acuzat de o crimă, iar dovada era insuficientă, astfel încât acuzația nu putea fi dovedită împotriva lui prin mărturii, atunci el trebuia achitat: „Să îndreptățești pe cel drept”, adică „pe cel care apare în fața curții ca fiind astfel”. Dacă acuzația este dovedită, atunci condamnarea acuzatului este o îndreptățire a acuzatorului, ca fiind drept în urmărire. 3. Dacă acuzatul este găsit vinovat, judecata trebuie pronunțată împotriva lui: „Să condamni pe cel rău”; căci a îndreptăți pe cel rău este tot atât de mare o urâciune pentru Domnul ca și a condamna pe cel drept, Prov. xvii. 15. 4. Dacă crima nu era făcută capitală de lege, atunci criminalul trebuie bătut. Am întâlnit multe porunci care nu au nicio pedeapsă anume atașată, încălcarea celor mai multe dintre ele, conform practicii constante a evreilor, era pedepsită prin biciuire, de la care nicio persoană de rang sau calitate nu era scutită dacă era vinovată, dar cu această condiție, că nu trebuia să i se reproșeze niciodată, nici să fie privit ca lăsând vreo marcă de infamie sau dezonoare asupra lui. Îndrumările date aici pentru biciuirea criminalilor sunt: (1.) Să se facă solemn; nu tumultuos prin străzi, ci în curte deschisă înaintea feței judecătorului, și cu atâta deliberare încât loviturile să poată fi numărate. Evreii spun că în timp ce execuția se făcea, judecătorul șef al curții citea cu voce tare Deuteronom xxviii. 58, 59, și xxix. 9, și încheia cu acele cuvinte (Ps. lxxviii. 38), Dar El, fiind plin de milă, a iertat nelegiuirea lor. Astfel a fost făcut un fel de act religios, și cu atât mai probabil să îl reformeze pe cel vinovat însuși și să fie un avertisment pentru alții. (2.) Să se facă proporțional cu crima, potrivit greșelii sale, astfel încât unele crime să apară, așa cum sunt, mai grave decât altele, criminalul fiind bătut cu multe lovituri, la care poate există o aluzie, Luca xii. 47, 48. (3.) Oricât de mare ar fi fost crima, numărul loviturilor nu trebuia să depășească niciodată patruzeci, v. 3. Patruzeci minus una era uzanța comună, după cum apare, 2 Cor. xi. 24. Se pare că îi dădeau lui Pavel tot atâtea lovituri câte dădeau vreodată oricărui răufăcător. Scădeau una de teamă să nu fi numărat greșit (deși unul dintre judecători era desemnat să numere loviturile), sau pentru că nu voiau să meargă la cea mai mare rigoare, sau pentru că execuția se făcea de obicei cu un bici cu trei curele, astfel încât treisprezece lovituri (fiecare fiind socotită pentru trei) făceau treizeci și nouă, dar una în plus prin acea socoteală ar fi fost patruzeci și doi. Motivul dat pentru aceasta este, ca fratele tău să nu pară vrednic de dispreț înaintea ta. El trebuie privit în continuare ca un frate (2 Tes. iii. 15), iar reputația sa ca atare era păstrată prin această limitare milostivă a pedepsei sale. Îl salvează de a părea vrednic de dispreț fraților săi, când Dumnezeu însuși prin legea Sa are această grijă de el. Oamenii nu trebuie tratați ca niște câini; nici cei care ni se par vrednici de dispreț în ochii noștri nu trebuie să fie astfel, căci, pentru ce știm noi, Dumnezeu le poate da încă har să îi facă prețioși în ochii Săi. Henry abordează apoi legea privind boul care treieră grâul. II. O poruncă pentru agricultori să nu împiedice vitele lor să mănânce când lucrau, dacă hrana era la îndemâna lor, v. 4. Acest exemplu al fiarei care treiera grâul (la care există o aluzie în cel al proorocului, Osea x. 11) este pus pentru toate exemplele similare. Ceea ce face această lege foarte remarcabilă față de celelalte (și care susține aplicarea similară a altor astfel de legi) este că este citată de două ori în Noul Testament pentru a arăta că este datoria poporului să le dea slujitorilor lor o întreținere confortabilă, 1 Cor. ix. 9, 10, și 1 Tim. v. 17, 18. Ne învață în litera ei să ne îngrijim mult de creaturile brute care ne slujesc, și să le permitem nu doar susținerea necesară pentru viața lor, ci avantajele muncii lor; și astfel trebuie să învățăm nu doar să fim drepți, ci și buni, cu toți cei angajați pentru binele nostru, nu doar să îi întreținem ci să îi încurajăm, mai ales pe cei care lucrează printre noi în cuvânt și învățătură, și astfel sunt angajați pentru binele părții noastre mai bune. Henry examinează apoi interdicția împotriva greutăților și măsurilor înșelătoare. Iată, I. O lege împotriva greutăților și măsurilor înșelătoare: nu doar că nu trebuie să le folosească, ci nu trebuie să le aibă, nu să le aibă în pungă, nu să le aibă în casă (v. 13, 14); căci, dacă le aveau, ar fi fost puternic tentați să le folosească. Nu trebuie să aibă o greutate și măsură mare cu care să cumpere și una mică cu care să vândă, căci aceasta era a înșela în ambele feluri, când oricare era destul de rea; după cum citim despre cei care făceau efa mică, în care măsurau grâul pe care îl vindeau, și siclul mare, prin care cântăreau banii pe care îi primeau pentru el, Amos viii. 5. Ci să ai o greutate desăvârșită și dreaptă, v. 15. Ceea ce este regula dreptății trebuie să fie el însuși drept; dacă nu este așa, este o înșelătorie constantă. Aceasta fusese avută în vedere mai înainte, Lev. xix. 35, 36. Această lege este întărită cu două motive foarte bune: —1. Că dreptatea și echitatea vor aduce asupra noastră binecuvântarea lui Dumnezeu. Calea de a avea zilele prelungite și de a prospera este să fii drept și corect în toate tranzacțiile. Onestitatea este cea mai bună politică. 2. Că frauda și nedreptatea ne vor expune blestemului lui Dumnezeu, v. 16. Nu doar nedreptatea însăși, ci toți cei care fac nedreptate, sunt o urâciune pentru Domnul. Și nenorocit este omul acela care este urât de Făcătorul său. Cât de urâte, în special, toate artele înșelătoriei sunt pentru Dumnezeu, Solomon observă de mai multe ori, Prov. xi. 1; xx. 10, 23; și apostolul ne spune că Domnul este răzbunătorul tuturor celor care înșală și defraudă în orice chestiune, 1 Tes. iv. 6.
Considerați

Considerare

Henry reflectează asupra practicii de a oferi primele roade lui Dumnezeu. Iată, I. O lucrare bună poruncită să fie făcută, și anume prezentarea unui coș cu primele roade ale lor lui Dumnezeu în fiecare an, v. 1, 2. Pe lângă snopul primelor roade, care era oferit pentru toată țara, în ziua următoare Paștelui (Lev. xxiii. 10), fiecare om trebuia să aducă pentru sine un coș cu primele roade la sărbătoarea Cincizecimii, când recolta era terminată, care de aceea se numește sărbătoarea primelor roade (Exod. xxxiv. 22), și se spune că se ține cu un tribut de ofrandă de bunăvoie, Deut. xvi. 10. Dar evreii spun: „Primele roade, dacă nu erau aduse atunci, puteau fi aduse oricând după aceea, între acea vreme și iarnă.” Când un om intra în câmp sau vie în vremea când roadele se coceau, trebuia să marcheze pe cel pe care îl observa cel mai înainte și să îl pună deoparte pentru primele roade, grâu, orz, struguri, smochine, rodii, măsline și curmale, din fiecare soi trebuiau puse în același coș, cu frunze între ele, și prezentate lui Dumnezeu în locul pe care El îl va alege. Acum din această lege putem învăța, 1. Să recunoaștem pe Dumnezeu ca dătătorul tuturor acelor lucruri bune care sunt susținerea și mângâierea vieții noastre naturale, și de aceea să Îl slujim și să Îl cinstim cu ele. 2. Să ne lepădăm de noi înșine. Ceea ce este mai întâi copt ne este cel mai drag; cei care sunt pretențioși și curioși așteaptă să fie serviți cu fiecare rod la prima sa venire. Sufletul meu a dorit primele roade coapte, Mica vii. 1. Când deci Dumnezeu i-a poruncit să le pună deoparte pe acelea pentru El, i-a învățat să prefere slăvirea numelui Său înaintea satisfacerii propriilor apetituri și dorințe. 3. Să dea lui Dumnezeu cele dintâi și cele mai bune pe care le avem, ca cei care cred că El este cea dintâi și cea mai bună dintre ființe. Cei care consacră zilele tinereții lor și prima parte a timpului lor slujirii și cinstirii lui Dumnezeu, Îi aduc primele roade, și cu astfel de ofrande El este bine plăcut. Îmi amintesc de bunătatea tinereții tale.
Răspunde
1. Unde în tranzacțiile mele zilnice mă cheamă Dumnezeu la o mai mare corectitudine și generozitate? 2. Cum modelează amintirea eliberării trecute a lui Dumnezeu felul în care îmi prezint propriile „prime roade” astăzi? 3. În ce fel practic pot să mă feresc de a trata pe orice persoană ca „vrednică de dispreț” în timp ce susțin totuși dreptatea?
Roagă-te
Doamne milostiv, dă-ne har să susținem dreptatea îmblânzită de milă, să ne purtăm cu cinste în orice tranzacție și să-Ți înfățișăm Ție cele dintâi și mai bune dintre toate darurile Tale, cu inimi vesele și recunoscătoare. Păzește-ne să nu uităm faptele Tale puternice de izbăvire sau să ne mândrim în țara pe care ne-ai dat-o și, prin Duhul Tău, dă-ne putere să trăim în smerită dependență de credincioasa Ta purtare de grijă. În numele lui Isus ne rugăm. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →