Eterniseed › Curriculum › 1 Cronici
1 Cronici 27-29 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În șase bătăi concentrate zăbovim asupra ultimei îndemnări publice a lui David și asupra reflecțiilor cronicarului despre anotimpurile rânduite ale unei vieți trăite înaintea lui Dumnezeu. Expunerea atentă a lui Maclaren deschide textul antic astfel încât sfatul său despre slujire din toată inima și administrarea atentă a timpului ne cercetează și astăzi. Pregătiți-vă să citiți, să studiați, să cugetați, să răspundeți și să vă rugați cu inimi gata să primească ceea ce va aplica Duhul.
Citește
Întoarceți-vă acum la 1 Cronici capitolele 27 până la 29. Citiți încet, observând listele atente ale conducătorilor, adresa publică a lui David către adunare, îndemnarea sa către Solomon și meditația finală asupra vremurilor care trec peste fiecare viață. Lăsați Scriptura să vorbească mai întâi; apoi reveniți pentru expunere.
Studiu
Studiază
Maclaren începe prin a așeza adresa lui David către conducătorii adunați în contextul său istoric și spiritual.
Adresa lui David către această adunare este îndreptată spre asigurarea acestor două puncte. El începe prin a aminti propria sa intenție de a zidi Templul și interzicerea lui Dumnezeu. Motivul acelei interziceri diferă de cel prezentat de Natan, dar nu există contradicție între cele două relatări, iar cronicarul a raportat deja cuvintele lui Natan 1Cr_17:3 etc., astfel încât motivul atribuit multor variații din această carte, dorința preoțească de a înălța Templul și ritualul, nu poate fi activ aici. De ce să nu fi existat o comunicare divină către David, la fel ca mesajul lui Natan? Mâinile înroșite de sânge, chiar dacă acesta fusese vărsat într-un război justificat, nu erau potrivite să zidească Templul, era un gând atât de avansat față de vremea lui David și izvorât dintr-o concepție atât de spirituală despre Dumnezeu, încât ar fi putut fi insuflat în duhul lui David de o voce divină. Sabia într-o mână și mistrie în cealaltă sunt nepotrivite, în ciuda exemplului lui Neemia. Templul Dumnezeului păcii nu poate fi zidit decât de oameni ai păcii. Aceasta este adevărat în aplicarea cea mai largă și mai înaltă. Isus zidește adevăratul Templu. Controversa și cearta nu o fac. Iar, la un nivel mai jos, interzicerea este veșnic valabilă. Oamenii nu ispășesc un trecut îndoielnic prin zidirea de biserici, întemeierea de colegii, înzestrarea de instituții religioase sau de caritate.Maclaren evidențiază apoi alegerea divină a lui Solomon și adevărata sursă a autorității regale.
Cuvântarea declară apoi cu tărie că tronul aparține lui David și urmașilor săi prin adevărat 'drept divin' și că alegerea lui Dumnezeu este Solomon, care urmează să moștenească atât promisiunile cât și obligațiile slujbei și, printre acestea din urmă, aceea de a zidi Templul. Deductia nerostită este că loialitatea față de Solomon ar fi ascultare față de Iehova. Legătura dintre adevăratul Împărat ceresc și reprezentantul Său pământesc este exprimată cu tărie în expresia remarcabilă: 'El l-a ales pe Solomon... să stea pe tronul împărăției lui Iehova', care atât sfințește cât și limitează domnia lui Solomon, făcându-l doar vicerege al adevăratului împărat al lui Israel. Când împărații lui Israel își aminteau aceasta, înfloreau; când o uitau, își distrugeau împărăția și pe ei înșiși. Principiul este la fel de adevărat astăzi și se aplică la toate formele de influență, autoritate și daruri. Ele sunt ale lui Dumnezeu, iar noi suntem doar administratori.Maclaren apasă apoi chemarea fundamentală de a-L cunoaște pe Dumnezeul părinților.
Dar Solomon era prezent la fel ca notabilii, și era bine ca, în auzul lor, să i se amintească îndatoririle. David îl învățase mai înainte în particular acestea, dar această 'îndemnare' publică înaintea oamenilor de frunte ai împărăției le-a legat mai solemn asupra lui și a chemat un nor de martori împotriva lui dacă ar fi căzut sub idealul înalt. Este rostit pe o cheie înaltă a religiei spirituale, căci pune 'Cunoaște-L pe Dumnezeul părinților tăi' ca temelie a tuturor. Acea cunoaștere nu este o simplă înțelegere intelectuală, ci, ca întotdeauna în Scriptură, o cunoaștere personală a unei Persoane, care implică comuniune cu El și dragoste față de El. Și pentru noi, este sămânța oricărei îndepliniri stăruitoare a sarcinilor vieții noastre, fie că suntem conducători sau nimeni, și înseamnă o experiență mult mai adâncă decât înțelegerea sau acceptarea unui set de adevăruri despre Dumnezeu. Ne cunoaștem unii pe alții când petrecem vara și iarna împreună, și nu altfel decât dacă ne iubim, iar pe Dumnezeu nu-L cunoaștem în alți termeni.Maclaren încheie porțiunea adresei arătând cum cunoașterea lăuntrică trebuie să se reverse în slujire activă.
După o astfel de cunoaștere vine o viață exterioară de slujire. Ascultarea activă este expresia comuniunii lăuntrice, a dragostei și a încrederii. Arcul care mișcă acele pe cadran este dragostea, iar dacă acele nu se mișcă, este ceva în neregulă cu arcul. Morala este haina religiei; religia este principiul care animă morala. Credința fără fapte este moartă, iar faptele fără credință sunt de asemenea moarte.
Considerați
Cugetă
Maclaren se întoarce de la îndemnarea către Solomon la adevărul mai larg că toate vremurile noastre se odihnesc în mâna lui Dumnezeu.
Este foarte frumos să observi că aceeași expresie, sau cel puțin partea ei esențială, este folosită într-unul din Psalmii atribuiți lui David, cu o adăugire foarte semnificativă. El spune: 'Vremurile mele sunt în mâna Ta.' Așadar, trecerea epocilor noastre peste noi nu este doar curgerea fără țintă a unui râu, ci mișcarea unui curent pe care Dumnezeu îl conduce. De aceea, dacă în vreun moment trece peste capetele noastre și pare să ne copleșească, putem privi în sus prin apa transparentă și să spunem: 'Valurile Tale și talazurile Tale au trecut peste mine', și astfel nu mor din sufocare sub ele. Dumnezeu rânduiește vremurile și, de aceea, deși, așa cum se plângea amărăciunea ingenioasă a Eclesiastului, în căutarea de dovezi ale deșertăciunii vieții, într-o vedere unilaterală, ca o agravare a sorții omului, că există un timp pentru toate, totuși acel aspect al schimbării nu este cel mai adânc sau mai adevărat.Maclaren încheie subliniind trecerea fiecărui anotimp și înregistrarea pe care o scriem cu zilele noastre.
Au 'trecut peste el' ca vântul printr-o arcadă, care fluieră și nu mai revine. Gândul vechi, atât de uzat și totuși mereu atât de solemnizant și patetic, pe care îl cunoaștem atât de bine încât îl uităm, și suntem atât de siguri de el încât are puțin efect asupra vieții, gândul vechi, vechi, 'și aceasta va trece', stă la temelia expresiei din textul meu. Cât de binecuvântat este, fraților! să prețuim acel simțământ sănătos al trecătoriei lucrurilor de aici jos; numai cei care trăiesc sub puterea sa obișnuită pot estima corect. Se crede că este melancolic. Ni se spune că strică bucuriile și ucide interesul și nu știu ce altceva. Nu strică nicio bucurie care ar trebui să fie bucurie. Nu ucide niciun interes care nu este, din alte motive, nevrednic de a fi prețuit. Dimpotrivă, cu cât suntem mai deplin pătrunși de convingerea persistentă a trecătoriei lucrurilor văzute și vremelnice, cu atât devin ele mai mari, printr-un paradox ciudat. Căci atunci numai sunt văzute în adevărata lor mărime și noblețe, în adevărata lor solemnitate și importanță ca având o legătură cu cele veșnice. Timpul este 'sluga neîncetată a veșniciei', iar lucrurile care trec peste noi pot deveni, asemenea valurilor mării, mijloacele de a ne purta spre țărmul nemișcat. O! dacă doar în mijlocul bucuriilor și întristărilor, al sarcinilor grele și al grijilor corozive, al muncii obositoare și al duhurilor rănite, am putea simți 'dar pentru o clipă', totul ar fi diferit, și bucuria ar veni, și puterea ar veni, și răbdarea ar veni, și orice har ar veni, în alaiul convingerii sănătoase că 'aici nu avem cetate care să rămână'.
Răspunde
Unde, în anotimpul vostru prezent, vă invită Dumnezeu să-L cunoașteți mai adânc astfel încât slujirea să curgă din dragoste mai degrabă decât din datorie? Care 'vreme' care trece acum peste voi se simte cea mai urgentă și ce ascultare specifică cere ea? Cum veți trăi astăzi cu conștiența că aceste clipe sunt înregistrate pentru veșnicie?
Roagă-te
Doamne al tuturor timpurilor noastre, dă-ne să Te cunoaștem pe Tine, Dumnezeul părinților noștri, cu o cunoaștere personală și cu dragoste plină de bucurie. Rânduiește anotimpurile noastre astfel încât fiecare să aducă rodul pe care Tu îl ai în vedere, și păstrează inimile noastre desăvârșite și mințile noastre voitoare, ca să Te slujim fără împotrivire. Când timpurile par copleșitoare, amintește-ne că sunt ținute în mâna Ta, și fie ca mărturia pe care o scriem cu zilele noastre să fie plăcută înaintea Ta. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →