← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exod 9-10 — cu Ioan Calvin

Exodul 9-10Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra plagilor consemnate în capitolele 9 și 10 din Exod. Tratamentul verset cu verset al lui Calvin dezvăluie avansarea constantă a judecăților lui Dumnezeu asupra lui Faraon și a egiptenilor, evidențiind în același timp grija suverană a Domnului pentru poporul Său. Prin aceste cuvinte antice suntem invitați să considerăm atât răbdarea cât și puterea lui Dumnezeu pe măsură ce El confruntă inimile împietrite. Perspectivele lui Calvin ne ghidează să vedem progresia plagilor nu doar ca evenimente istorice, ci ca demonstrații ale dreptății și milei divine. Fie ca timpul nostru în aceste capitole să ne adâncească reverența față de Domnul care stăpânește peste toată creația și peste toți conducătorii.
Citește
Pregătește-te acum să citești capitolele 9 și 10 din Exod într-un spirit liniștit și atent. Aceste capitole povestesc seria continuă de plăgi care cad asupra Egiptului pe măsură ce Faraon refuză să elibereze poporul lui Dumnezeu. Ascultă chemările repetate de a lăsa pe Israel să plece și judecățile escaladate care urmează fiecărui refuz. Observă distincția pe care o face Dumnezeu între poporul Său și egipteni. Permite narațiunii să se desfășoare în ritmul ei și primește relatarea ca fiind cuvântul viu al lui Dumnezeu pentru astăzi.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a considera cuvintele Domnului către Moise. 1. Atunci a zis Domnul. Nici o plângere sau mustrare a lui Moise nu este consemnată aici; și este posibil ca el să fi fost liniștit și tăcut, în timp ce Dumnezeu a prevăzut ce era necesar să facă și chiar a poruncit ce voia să se facă. Dar deoarece El dă doar un scurt rezumat al întâmplărilor, putem presupune probabil că, pe măsură ce răul s-a înrăutățit, el a recurs din când în când la remediu. În denunțare, 'Domnul Dumnezeul evreilor' nu este o repetare fără sens, ca Faraon să învețe că Acela pe care credea că L-a respins în abundența mândriei sale era încă pe câmp împotriva lui. Căci Dumnezeu insultă ferocitatea lui și, prezentându-și numele cu dispreț, Îi sfidează mânia. Am spus deja că Faraon este condamnat de sacrilegiu, atât în asuprirea poporului lui Dumnezeu, cât și în privarea lui Dumnezeu Însuși de onoarea cuvenită; de aceea acele cuvinte, 'Lasă poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească', au forța de a agrava păcatul lui. Calvin examinează apoi avertismentul dacă Faraon refuză. 2. Dar dacă refuzi. Dumnezeu îl îndeamnă din nou la ascultare prin frica de pedeapsă, așa cum obișnuiește să facă cu cei îndărătnici. Totuși îi permite un scurt răgaz pentru pocăință, (ca și înainte), dacă cumva își va lăsa deoparte hotărârea perversă de a refuza. Și aceasta Moise o relatează acum mai distinct în versetul al cincilea, atât pentru a arăta obstinația extremă a răutății sale, deoarece tiranul își bate joc de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și își urmează propria poftă; cât și pentru a manifesta mai clar din împrejurarea timpului că vitele Egiptului au fost lovite nu din întâmplare, ci de mâna lui Dumnezeu. Există și o mustrare implicită a obstinației sale lipsite de sens, ca și cum Moise ar fi spus că Dumnezeu era deja destul și mai mult decât destul de provocat; și de aceea, dacă nu va înceta, Dumnezeu avea la îndemână plăgi noi și mai groaznice, prin care îl va copleși. Epizootia este numită pe bună dreptate 'mâna' lui Dumnezeu, deoarece a izvorât din judecata Sa dreaptă; căci această expresie se opune cauzelor naturale, artelor și dispozitivelor oamenilor și întâmplărilor accidentale -- ca și cum Moise ar fi spus că mâna lui Dumnezeu va apărea în 'epizootia foarte grea', ca Faraon să perceapă că Divinitatea este mâniată pe el. Mai mult, deși aceasta ar putea părea o plagă mai ușoară decât cele precedente, totuși a fost fără îndoială mai dureroasă și mai chinuitoare pentru egipteni, deoarece implica o vătămare mult mai mare într-o perioadă viitoare. Mâna lui Dumnezeu fusese înainte potrivnică lor pentru scurt timp, iar răul fusese îndepărtat odată cu lovitura; dar acum distrugerea vitelor îi va afecta pentru mulți ani. Căci acest fel de gradare în judecățile lui Dumnezeu trebuie observat, așa cum Legea denunță împotriva călcătorilor pedepse de șapte ori mai mari, dacă nu se întorc repede pe cale. (Vezi Leviticul 26:18, 21, 24, 28.) Cât despre faptul că spune că 'toate vitele au murit', este o expresie cuprinzătoare, căci imediat va apărea că un număr considerabil de animale au mai rămas. Dar el înseamnă că turmele au fost distruse pretutindeni, iar cirezile lovite de epizootie; sau, dacă preferi, că epizootia a fost generală în atacul ei și că a redus Egiptul la o stare de sărăcie prin distrugerea vitelor și a altor animale. În cele din urmă, termenul universal se referă doar la faptul că această plagă a fost o dovadă remarcabilă a mâniei lui Dumnezeu, deoarece molima nu a ucis doar câteva animale, așa cum face de obicei, ci a făcut ravagii pe scară largă asupra unui număr vast de turme și cirezi. Mai târziu Calvin revine la amenințările reînnoite ale lui Dumnezeu împotriva lui Faraon. 13. Și Domnul a zis lui Moise: Ridică-te. Dumnezeu revine din nou la amenințări, pentru a încerca mintea regelui nelegiuit; nu pentru că există vreo speranță de vindecare, ci pentru ca obstinația lui să fie descoperită din ce în ce mai mult. Căci era de dorit ca exemplu ca să se știe deschis cât de nebunește se aruncă aceia care sunt aruncați într-o stare de simțire lepădată și care sunt posedați de un spirit de voință proprie, spre propria lor distrugere. Cu siguranță ar fi de necrezut ca vreo ființă umană să fi rezistat vreodată lui Dumnezeu cu o asemenea nebunie și obstinație îndârjită, dacă această imagine nu ne-ar fi fost prezentată. De câte ori a fost Faraon poruncit să trimită poporul, și la fiecare ocazie a fost adăugată o ratificare a poruncii! Astfel că Dumnezeu nu a tunat mai puțin din cer decât a vorbit pe pământ prin gura slujitorului și ambasadorului Său; totuși mintea tiranului nu a fost supusă ascultării, deoarece Satana înstrăinează mințile acelora pe care, prin îngăduința lui Dumnezeu, îi ține în devotament și robie față de sine. Între timp, ei adună împotriva lor o răzbunare mai teribilă prin disprețul lor nelegiuit față de avertismente.
Considerați

Consideră

Calvin reflectează asupra scopului lui Dumnezeu de a-l ridica pe Faraon. 16. Și într-adevăr din această cauză te-am ridicat. Cuvântul hmdty, hagnemadthi, este explicat în mod diferit; el înseamnă propriu-zis 'a numi'; unii, așadar, îl referă la poziția sa eminentă, ca și cum Dumnezeu l-ar fi pus pe Faraon pe tron, cu scopul de a-Și manifesta mai bine slava Sa. [109] Interpretul grec extinde sensul, traducându-l exegeira se, 'te-am trezit', ca și cum ar spune că Faraon fusese ales prin sfatul secret și providența lui Dumnezeu pentru ca puterea Sa să fie exercitată asupra lui; așa cum se spune constant că El trezește pe aceia pe care îi aduce înainte, pentru a-i aplica la acele obiective pentru care i-a destinat. Alții cred că această propoziție depinde de ceea ce a precedat și o interpretează 'te-am păstrat', sau 'am ales ca să supraviețuiești'. Căci verbul ebraic, care este tranzitiv în Hiphil, este derivat din md, gnamod, care înseamnă 'a se ridica'. Deoarece, așadar, Dumnezeu S-a reținut, El atribuie acum cauza moderației Sale, deoarece dacă Faraon ar fi căzut într-o singură confruntare neînsemnată, slava victoriei Sale ar fi fost mai puțin ilustra. În fine, ca nu cumva Faraon să se măgulească sau să se întărească prin încredere deșartă, Dumnezeu afirmă că nu-I lipsește puterea de a-l distruge imediat, dar că a amânat pedeapsa lui ultimă pentru un alt scop, și anume ca Faraon să învețe încet că se luptă în zadar împotriva puterii Sale incomparabile; și ca astfel această istorie remarcabilă să fie celebrată în toate veacurile. Dar deși Pavel urmează interpretul grec, nu există nici un motiv pentru care să nu îmbrățișăm acest ultim sens; căci știm că Apostolii nu erau atât de meticuloși în citarea cuvintelor, ci că considerau mai degrabă substanța. Dar, deși admitem că prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu Faraon a continuat să reziste, până când a devenit o dovadă clară și notorie a nebuniei și prostiei tuturor acelora care se împotrivesc lui Dumnezeu, totuși aceasta are de asemenea referire la preștiința eternă a lui Dumnezeu; căci de aceea Dumnezeu l-a cruțat pe Faraon să stea pentru o vreme, deoarece, înainte de a se naște, fusese predestinat pentru acest scop. De aceea, de asemenea, Pavel concluzionează pe bună dreptate că Calvin consideră răspunsul celor care s-au temut de cuvântul Domnului. 20. Cel ce s-a temut de cuvântul Domnului. În aceste cuvinte Moise arată că au existat unii care au fost atât de învățați prin experiență încât să nu disprețuiască cu totul ceea ce el denunțase; căci de aici a izvorât teama lor din denunțarea pedepsei, deoarece erau convinși că Moise era slujitorul lui Dumnezeu și un Profet, precum și vestitorul judecății divine. Deși de asemenea apare că ei nu s-au pocăit serios astfel încât să asculte de Dumnezeu, ci au fost împinși să ia aceste precauții de o teroare imediată și momentană. Astfel, teama particulară îi face adesea pe cei lepădați anxioși fie să deprecieze, fie să fugă de răzbunarea lui Dumnezeu. Totuși Moise spune că teama lor le-a folosit, căci nu au experimentat aceeași nenorocire ca alții, care erau mai insensibili. În acest fel Dumnezeu a mărturisit că, în măsura în care fiecare disprețuiește mai obstinat judecățile Sale, cu atât este mai grav și mai greu pedepsit; dar că unii necredincioși sunt într-o oarecare măsură cruțați de neplăceri și pedepsiți mai blând, deoarece ei cel puțin nu se înalță cu mândrie pentru a disprețui puterea Sa. Mai mult, prin această distrugere judecata lui Dumnezeu a strălucit mai clar, când printre egipteni înșiși, oricine era mai împietrit a primit răsplata sigură a disprețului său. Totuși suntem învățați prin acest exemplu că nu le folosește mult necredincioșilor, deși Dumnezeu îi poate ierta pentru o vreme când sunt alarmați și smeriți; deoarece ei rămân mereu sub condamnare la moarte veșnică.
Răspunde
Unde simți că propria ta inimă rezistă poruncilor clare ale lui Dumnezeu în viața de zi cu zi? Cum modelează distincția dintre poporul lui Dumnezeu și lume simțul tău de identitate și securitate? În ce feluri ar putea rezistența prelungită față de Dumnezeu să întărească atitudini care au nevoie de înmuiere astăzi?
Roagă-te
Doamne Suveran, care Ți-ai întins mâna în judecată asupra Egiptului, ocrotind în același timp poporul legământului Tău de orice plagă, dă-ne inimi care să tremure la Cuvântul Tău și să se întoarcă de la orice împietrire. Susține-ne prin harul Tău ales, ca să ne încredem în grija Ta credincioasă peste orice împrejurare și să ne odihnim în deosebirea pe care ai făcut-o în Hristos. Păzește-ne să nu amânăm pocăința și fă-ne să ne temem numai de Tine. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →