Eterniseed › Curriculum › Galateni
Galateni 3 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolul 3 din Galateni ne invită la o examinare atentă a credinței, a legii și a libertății găsite în Hristos. Cu urgență pastorală și precizie teologică, Calvin confruntă erorile care amenințau credincioșii galateni și îndreaptă cititorii înapoi spre suficiența evangheliei. Cuvintele sale rămân surprinzător de relevante pentru oricine este tentat să adauge efortul uman la harul lui Dumnezeu. În următoarele câteva minute vom asculta expunerea proprie a lui Calvin, vom considera implicațiile sale și vom răspunde în rugăciune și reflecție. Pregătește-ți inima să primească atât mustrarea cât și mângâierea care curg din acest text antic, dar viu.
Citește
Întoarce-te acum la capitolul 3 din Galateni și citește întregul capitol încet și cu rugăciune. Observă limbajul puternic al apostolului împotriva adăugării faptelor la credință și apelul său repetat la Avraam și la făgăduință. Permite textului să confrunte orice tendință din propria ta inimă de a te încrede în performanță mai degrabă decât în lucrarea împlinită a lui Hristos. Pe măsură ce citești, cere Duhului să te pregătească să auzi cu umilință și credință perspectivele lui Calvin.
Studiu
Studiază
Calvin începe prin a aborda nebunia galatenilor.
1. O, galateni nechibzuiți. Oustrare este aici împletită — sau, mai degrabă, aș spune, inserată — în mijlocul afirmațiilor sale doctrinare. Unii se vor întreba de ce nu a amânat-o până la încheierea epistolei, dar natura foarte gravă a erorilor pe care le-a adus în discuție l-a stârnit fără îndoială la un izbucnire de patimă. Când auzim că Fiul lui Dumnezeu, cu toate binefacerile sale, este respins, că moartea sa este socotită ca nimic, ce minte evlavioasă nu ar izbucni în indignare? El declară deci că cei care s-au lăsat implicați într-o crimă atât de cumplită trebuie să fi fost anoetoi, adică 'tulburați la minte'. El îi acuză nu doar că s-au lăsat înșelați, ci că au fost duși de un fel de farmec magic, [54] ceea ce este o acuzație și mai gravă. El sugerează că căderea lor a ținut mai mult de nebunie decât de prostie.La versetul 2, Calvin se îndreaptă spre experiența lor de primire a Duhului.
2. Aceasta vreau să aflu de la voi. El trece acum la susținerea cauzei sale prin argumente suplimentare. Primul este extras din experiența lor, căci le amintește în ce fel a fost introdusă evanghelia printre ei. Când au auzit evanghelia, au primit Duhul. Nu legii, deci, ci credinței i-au datorat primirea acestui dar. Același argument este folosit de Petru în apărarea pe care o face fraților săi pentru că a botezat persoane necircumcise. (Faptele 10:47.) Pavel și Barnaba au urmat aceeași cale în dezbaterea pe care au susținut-o la Ierusalim pe această temă. (Faptele 15:2, 12.) Era deci o ingratitudine vădită să nu se supună doctrinei prin care primiseră Duhul Sfânt. Ocazia pe care le-o oferă de a răspunde exprimă nu îndoială, ci o mai mare încredere: căci convingerile lor, întemeiate pe propria experiență, i-au silit să recunoască că era adevărat.Calvin introduce apoi exemplul lui Avraam.
După ce a apelat la fapte și experiență, el oferă acum citate din Scriptură. Și mai întâi, aduce exemplul lui Avraam. Argumentele extrase din exemple nu sunt întotdeauna atât de concludente, dar acesta este unul dintre cele mai puternice, deoarece nici în subiect, nici în persoană nu există vreun temei de excepție. Nu există o varietate de căi spre dreptate, și de aceea Avraam este numit 'tatăl tuturor celor ce cred' (Romani 4:11), pentru că el este un model adaptat tuturor; ba mai mult, în persoana sa a fost așezată pentru noi regula universală de obținere a dreptății.El explică apoi natura credinței justificatoare a lui Avraam.
A crezut pe Dumnezeu. Prin acest citat el dovedește atât aici, cât și în capitolul 4 al Epistolei către Romani, că oamenii sunt justificați prin credință, deoarece credința lui Avraam i-a fost socotită ca dreptate. (Romani 4:3.) Trebuie să cercetăm aici pe scurt, mai întâi, ce înțelege Pavel prin credință; în al doilea rând, ce este dreptatea; și în al treilea rând, de ce credința este prezentată ca o cauză a justificării. Credința nu înseamnă orice fel de convingere pe care oamenii ar putea-o avea despre adevărul lui Dumnezeu; căci, deși Cain a exercitat de o sută de ori credința în Dumnezeu când îi denunța pedeapsa, aceasta nu avea nimic de-a face cu obținerea dreptății. Avraam a fost justificat prin a crede, deoarece, când a primit de la Dumnezeu o făgăduință a bunătății părintești, a îmbrățișat-o ca sigură. Credința are deci o relație și un respect față de o astfel de făgăduință divină care să le permită oamenilor să-și pună încrederea și siguranța în Dumnezeu.
Considerați
Consideră
Calvin explorează modul în care credința funcționează ca cauză instrumentală a justificării.
Dar de ce primește credința o asemenea cinste încât să fie numită o cauză a justificării noastre? Mai întâi, trebuie să observăm că ea este doar o cauză instrumentală; căci, strict vorbind, dreptatea noastră nu este nimic altceva decât acceptarea noastră liberă de către Dumnezeu, pe care se întemeiază mântuirea noastră. Dar, deoarece Domnul își mărturisește dragostea și harul în evanghelie, oferindu-ne acea dreptate despre care am vorbit, o primim prin credință. Și astfel, când atribuim credinței justificarea omului, nu vorbim despre cauza principală, ci arătăm doar calea prin care oamenii ajung la adevărata dreptate. Căci această dreptate nu este o calitate care există în oameni, ci este doar darul lui Dumnezeu și este savurată numai prin credință; și nu chiar ca o răsplată cuvenită credinței, ci pentru că primim prin credință ceea ce Dumnezeu dă în mod liber. Toate expresiile de felul următor au un înțeles similar: Suntem 'justificați în mod gratuit prin harul său'. (Romani 3:24.) Hristos este dreptatea noastră. Mila lui Dumnezeu este cauza dreptății noastre. Prin moartea și învierea lui Hristos, dreptatea a fost dobândită pentru noi. Dreptatea ne este dăruită prin evanghelie. Dobândim dreptatea prin credință.
Răspunde
1. Unde în viața ta ești cel mai tentat să adaugi ceva la lucrarea împlinită a lui Hristos?
2. Cum îți întărește amintirea propriei experiențe de primire a Duhului încrederea în evanghelie?
3. Cum ar arăta pentru tine să te odihnești mai deplin pe făgăduința lui Dumnezeu mai degrabă decât pe propria ta performanță astăzi?
Roagă-te
Părinte milostiv, care îndreptățești pe cei nelegiuiți prin credință, în afara lucrărilor Legii, dă-ne credința lui Avraam, ca să fim socotiți drepți înaintea Ta și să primim Duhul promis. Susține-ne prin harul Tău suveran, ca să ne odihnim cu totul pe făgăduința legământului împlinită în Fiul Tău și să nu ne întoarcem iarăși la propriile noastre străduințe. Păstrează-Ți Biserica statornică în această Evanghelie, spre lauda numelui Tău preaslăvit.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →