← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Filipeni

Filipeni 2 — cu Eadie

Filipeni 2John Eadie — Comentarii la Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni20 min
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la Comentariul lui John Eadie pe textul grecesc al capitolului 2 din Filipeni. Cu grijă reverentă și atenție exactă la limbajul apostolului, Eadie urmărește chemarea la unitate care izvorăște din evanghelie însăși. Expunerea sa deschide inima pasajului, arătând cum fiecare apel se bazează pe Hristos și pe Duhul. Ascultăm ca unul care ar vrea să aibă aceeași minte care era în Hristos Isus.
Citește

Citire

Să citim acum capitolul 2 din Filipeni în Versiunea Scoțiană, acordând atenție cadenței măsurate a apelului apostolului. Citiți încet, permițând fiecărei propoziții să se așeze, pentru ca Duhul să pregătească inima pentru studiul care urmează.
Studiu
Eadie începe prin a stabili contextul îndemnului apostolului la unitate. Introducere. Capitolul 2 Mintea apostolului a fost purtată pentru o clipă de referirea la ostilitatea care se încrunta asupra bisericii din Filipi. Dar el revine imediat la îndemnul pe care îl începuse în Filipeni 2:27. Tema sa este unitatea, cultivarea sentimentelor care o mențin și reprimarea acelei egoism și mândrii care întotdeauna o întârzie și adesea o distrug. El avea bucurie în bunăstarea lor spirituală, dar ar vrea plinătatea bucuriei în armonia și dragostea lor. De aceea îi cheamă solemn prin patru apeluri distincte, să împlinească măsura bucuriei sale. Sinceritatea sa face evident că a prevăzut existența printre ei a unui spirit de gelozie, egoism și facțiune. Această bănuială îl bântuia și îl întrista, sau cel puțin modera acea bucurie pe care ar fi simțit-o altfel în ei și pe care o dorea atât de arzător să o posede. Fericirea sa ar fi la culme, cu condiția ca un singur suflet și o singură minte să domnească în biserică. Ce motiv pentru conciliere și pace stătea în gândul că bucuria sa depindea atât de mult de absența certurilor și schismelor printre ei! Oare puteau fi atât de nepăsători încât să-și întristeze apostolul prin vreun raport al deosebirilor lor? Și trebuiau să se ferească de ceartă și slavă deșartă ca elemente ale dezbinării și să cultive un spirit de smerenie și respect bun pentru bunăstarea unuia față de altul. Căci Hristos este apoi înfățișat ca marele model al condescendenței care se leapădă de sine - El pe care, ca Stăpân, s-au angajat să-L asculte; și pe care, ca Pildă, erau legați să-L imite. El continuă să desfășoare apelul în patru părți care începe capitolul. Prin existența unor astfel de haruri printre voi - prin îndemnul care este în Hristos, prin mângâierea dragostei, prin părtășia Duhului și prin atașamentele și simpatiile evangheliei, vă conjur să-mi împliniți bucuria fiind cugetând la fel. Adică, cele patru propoziții sunt de fapt tot atâtea argumente pentru care biserica din Filipi ar trebui să desăvârșească fericirea apostolului prin unitatea lor constantă și cordială de judecată și urmărire. Iar aceste patru propoziții, începând fiecare cu aceeași formulă εἴ τις, marchează intensitatea dorinței apostolului; argumentele exprimate astfel posedând o putere individuală distinctă și având de asemenea o energie unită provenind din acumularea lor rapidă. Căci apostolul scrie, așa cum descrie stilul său Hrisostom - λιπαρῶς, σφοδρῶς, μετὰ συμπαθείας πολλῆς. Εἴ τις οὖν παράκλησις ἐν Χριστῷ 'Dacă este vreun îndemn în Hristos'. Despre părtășia Duhului el arată legătura ei cu armonia dorită. Apostolul face astfel apel la un alt temei al armoniei - dragostea și limba ei convingătoare: - εἴ τις κοινωνία πνεύματος 'dacă este vreo părtășie a Duhului', genitivul fiind cel de obiect, ca în 1 Corinteni 1:9. Că această expresie izbitoare denotă doar comunitate de sentiment între ei sau între ei și apostol este părerea multor exegeți, deși unii dintre ei, ca De Wette, Usteri, Rilliet, van Hengel și Wiesinger, vorbesc despre un astfel de sentiment comun ca produs de Duhul Sfânt. Simțim că un astfel de înțeles nu se ridică la nivelul frazei pauline și că la Duhul Sfânt se referă apostolul. Pentru exemple de πνεῦμα, etc., cu și fără articol, vezi sub Efeseni 1:17. Wiesinger admite că în binecuvântarea apostolică, 2 Corinteni 13:14, fraza poate avea o astfel de semnificație; dar, într-adevăr, ce altceva ar putea avea acolo? El se întoarce apoi la versetul al doilea și la propoziția sa de scop. Versetul 2. (Filipeni 2:2.) Πληρώσατέ μου τὴν χαράν 'Împliniți bucuria mea'; adică, faceți bucuria mea deplină sau perfectă. Pronumele este, ca adesea, plasat înaintea substantivului său regent. Winer, § 22, 7, 1; Gersdorf, Beitr. 456. El se bucura de ei și de bunăstarea lor spirituală; dar le poruncește prin toate aceste considerații să-i dea bucurie desăvârșită în ei. Dacă un spirit de unitate domnea printre ei, aceasta ar fi plinătatea bucuriei sale: - ἵνα τὸ αὐτὸ φρονῆτε 'ca să cugetați același lucru'. Conjuncția ἵνα indică scop. Obiectul conjurării sale era ca ei să posede unanimitate, și aceasta este reprezentată minții sale prin ἵνα. Dar într-o astfel de formă de exprimare și după imperativ, acel scop capătă aspectul de rezultat.
Considerați

Considerare

Eadie încheie tratarea apelurilor afirmând forța lor absolută și unită. Dar argumentul său împotriva lui Meyer poate fi întors împotriva sa 'De ce n-ar fi exprimat apostolul aceasta, dacă acesta era înțelesul său?' Neexistând pe scurt niciun indiciu al vreunei schimbări de referință, toate cele patru propoziții trebuie să fie similare. Nu pare să existe temei pentru a adăuga vreo referință formală, fie la sine, fie la cititori, la vreuna dintre ele. Este ca și cum ar fi spus: Dacă există o astfel de putere impulsivă ca îndemnul în Hristos; dacă există o astfel de prevenire a certurii ca vorbirea bună a dragostei; dacă există un astfel de temei al unității ca părtășia Duhului; dacă există o astfel de gardă și echilibru ca temperamentul iubitor și compătimitor, - atunci vă conjur prin acestea să-mi împliniți bucuria prin armonia voastră vizibilă și crescândă. El expune apoi smerenia ca harul creștin distinctiv care răspunde slavei deșarte. Această smerenie este una dintre trăsăturile distinctive ale creștinismului, căci ea se odihnește în dependență absolută de Dumnezeu pentru toate lucrurile. Unii dintre înțelepții păgâni ar fi putut ajunge la înțelesul ei, atât cât puteau învăța relațiile creaturii. Dar acel înțeles este adâncit nemăsurat de aspectul relației unui păcătos cu un Răscumpărător, care a murit pentru el în starea sa de totală nevrednicie, îi dăruiește binecuvântări la care nu are niciun drept și, în ciuda tuturor meritelor sale negative, menține viața spirituală în el. Mereu nevrednic și totuși mereu primind, da, neavând nimic ce nu a primit, cât de smerită ar trebui să fie opinia pe care și-o formează vreodată despre sine! Vezi sub Efeseni 4:2; Coloseni 3:12. Această smerenie, pusă aici ca contrast cu căutarea de sine și slava deșartă, trebuia să fie spiritul în care să se privească unul pe altul. Este adevărata cale de a forma o estimare.
Răspunde
Unde în viața părtășiei voastre aveți cea mai mare nevoie ca apelul în patru părți să fie auzit din nou? Cum vă apasă părtășia Duhului deja dată spre cugetare la fel? În ce mod concret veți privi astăzi pe altul ca mai presus de voi înșivă?
Roagă-te
Doamne, care ne-ai dat un singur Duh și o singură nădejde, dă ca mintea lui Hristos să stăpânească printre noi. Să nu rămână nicio rădăcină de ceartă sau slavă deșartă, ci îmbracă-ne cu acea smerenie care nu se uită la lucrurile sale. Împlinește în noi bucuria slujitorilor Tăi făcându-ne de un singur cuget. Fie ca aceeași dragoste care L-a mișcat pe apostolul Tău să ne miște și pe noi, ca biserica să fie unită în pace. Prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

John Eadie — Comentarii la Efeseni, Filipeni, Coloseni, Galateni, Tesaloniceni · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →