Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel
2 Samuel 21-22 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la 2 Samuel 21–22 ne invită să zăbovim asupra anilor de încheiere ai domniei lui David, unde consecințele persistente ale legămintelor din trecut se întâlnesc cu acte proaspete de curaj. Citirea atentă a lui Henry arată cum dreptatea și mila lui Dumnezeu se împletesc de-a lungul generațiilor, transformând criza națională în prilejuri de pocăință și încredere reînnoită. Pe măsură ce urmăm expunerea sa, descoperim că nici casele regale nu sunt scutite de chemarea de a îndrepta lucrurile și că lumina lui Israel trebuie păzită de dragul poporului. Lecția de astăzi se inspiră din perspectivele lui Henry pentru a ne ajuta să vedem memoria îndelungată a lui Dumnezeu față de credincioșie și disponibilitatea sa de a răspunde când poporul său întreabă. Fie ca aceste scene străvechi să trezească o recunoștință proaspătă față de Cel care poartă în cele din urmă blestemul pentru a aduce binecuvântare.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești 2 Samuel capitolele 21 și 22 în traducerea preferată. Observă foametea de trei ani, cererea ghibeoniților, veghea Rizpei, înmormântarea casei lui Saul și bătăliile finale cu uriașii filisteni. Lasă mișcarea narațiunii de la judecată la mijlocire și la biruință să se așeze înainte de a trece la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a relata vătămarea pe care Saul a adus-o ghibeoniților.
Aici ni se spune despre vătămarea pe care Saul o făcuse cu mult înainte ghibeoniților, despre care nu avem nicio relatare în istoria domniei sale și pe care n-am fi auzit-o aici dacă nu ar fi trebuit să fie socotită acum. Ghibeoniții erau din rămășița amoriților (v. 2), care prin viclenie făcuseră pace cu Israel și primiseră credința publică de la Iosua pentru siguranța lor. Avem povestea în Iosua 9, unde s-a stabilit (v. 23) că li se vor asigura viețile, dar vor fi lipsiți de pământuri și libertăți, ca ei și ai lor să fie arendași în iobăgie față de Israel. Nu reiese că și-au încălcat partea din legământ, fie refuzând slujba, fie încercând să-și recupereze pământurile sau libertățile; nici nu s-a pretins acest lucru; dar Saul, sub pretextul zelului pentru cinstea lui Israel, ca să nu se spună că aveau printre ei vreun băștinaș, a căutat să-i nimicească și, pentru aceasta, a ucis pe mulți dintre ei. Astfel părea mai înțelept decât predecesorii săi, judecătorii, și mai zelos pentru interesul public; și poate că a intenționat aceasta ca un exemplu al prerogativei sale regale și al puterii pe care și-o asuma ca rege de a anula vechile acte de guvernare și de a desființa cele mai solemne alianțe. Se poate ca el să fi căutat, prin această severitate față de ghibeoniți, să ispășească clemența sa față de amaleciți. Unii presupun că a căutat să-i nimicească pe ghibeoniți în același timp în care a alungat vrăjitoarele (1 Samuel 28:3), sau poate că mulți dintre ei erau remarcabil de evlavioși și el a căutat să-i distrugă când i-a ucis pe preoții, stăpânii lor. Ceea ce a făcut din aceasta un păcat extrem de grav a fost faptul că nu numai că a vărsat sânge nevinovat, ci a încălcat și jurământul solemn prin care națiunea era legată să-i ocrotească. Vedeți ce a adus ruină peste casa lui Saul: era o casă însângerată.Henry examinează apoi foametea rezultată și întrebarea lui David adresată Domnului.
II. Găsim națiunea lui Israel pedepsită cu o foamete aspră, mult mai târziu, pentru acest păcat al lui Saul. Observați: 1. Chiar în țara lui Israel, acea țară roditoare, și în domnia lui David, acea domnie glorioasă, a fost o foamete, nu extremă (căci atunci s-ar fi luat seama mai devreme și s-ar fi cercetat cauza ei), ci secetă mare și lipsă de provizii, consecința ei, timp de trei ani la rând. Dacă recolta lipsește un an, de obicei anul următor compensează lipsa; dar dacă lipsește trei ani consecutiv, va fi o judecată aspră; și omul înțelept va auzi prin ea glasul lui Dumnezeu strigând țării să se pocăiască de abuzul belșugului. 2. David a întrebat pe Dumnezeu despre aceasta. Deși el însuși era profet, trebuia să consulte oracolul și să cunoască gândul lui Dumnezeu pe calea rânduită de El. Notați: Când suntem sub judecățile lui Dumnezeu, trebuie să cercetăm temeiurile controversei. Doamne, arată-mi pentru ce te cerți cu mine. Este ciudat că David nu a consultat mai devreme oracolul, abia în al treilea an; dar poate că până atunci nu a socotit-o o judecată extraordinară pentru un anumit păcat. Chiar și oamenii buni sunt adesea lenți și neglijenți în împlinirea datoriei. Rămânem în neștiință și sub greșeală pentru că întârziem să întrebăm. 3. Dumnezeu a fost gata cu răspunsul Său, deși David a fost lent în întrebările sale: Este din pricina lui Saul. Notați: Judecățile lui Dumnezeu privesc adesea mult înapoi, ceea ce ne obligă să facem la fel când suntem sub mustrările Sale. Nu este al nostru să obiectăm că poporul suferă pentru păcatul regelui său (poate că au ajutat și încurajat), nici că această generație suferă pentru păcatul celei dinainte. Dumnezeu vizitează adesea păcatele părinților asupra copiilor, iar judecățile Sale sunt un mare adânc. El nu dă socoteală de niciuna din lucrările Sale. Timpul nu șterge vinovăția păcatului; nici nu putem clădi speranțe de impunitate pe întârzierea judecăților. Nu există prescripție care să poată fi opusă cererilor lui Dumnezeu. Nullum tempus occurrit Deo — Dumnezeu poate pedepsi când vrea.Henry se îndreaptă apoi spre angajarea lui David cu unul dintre uriașii rămași.
I. David însuși a fost angajat cu unul dintre uriași. Filistenii au început din nou războiul, v. 15. Vrăjmașii lui Israel al lui Dumnezeu sunt neodihniți în încercările lor împotriva lor. David, deși bătrân, nu a dorit un act de odihnă de la slujba publică, ci a coborât personal să lupte împotriva filistenilor (Senescit, non segnescit — îmbătrânește, dar nu devine leneș), semn că nu lupta pentru propria slavă (la această vârstă era încărcat de slavă și nu mai avea nevoie de alta), ci pentru binele împărăției sale. Dar în această angajare îl găsim, 1. În primejdie și pericol. A crezut că poate suporta oboseala războiului la fel de bine ca înainte; voința îi era bună și spera că poate face ca în alte dăți. Dar s-a înșelat; vârsta îi tăiase părul și, după puțină trudă, a slăbit. Trupul său nu putea ține pasul cu mintea. Campionul filistenilor și-a dat seama repede de avantaj, a văzut că puterea lui David îl părăsea și, fiind el însuși puternic și bine înarmat, a crezut că-l va ucide pe David; dar Dumnezeu nu era în gândurile sale și de aceea în chiar acea zi au pierit cu toții. Vrăjmașii poporului lui Dumnezeu sunt adesea foarte puternici, foarte vicleni și foarte siguri de succes, ca Isbi-Benob, dar nu este nici putere, nici sfat, nici încredere împotriva Domnului. 2. Minunat salvat de Abisai, care a venit la timp în ajutorul său, v. 17. Aici trebuie să recunoaștem curajul și credincioșia lui Abisai față de prințul său (pentru a-i salva viața și-a riscat cu vitejie propria), dar mult mai mult buna providență a lui Dumnezeu, care l-a adus în ajutorul lui David în clipa extremei sale nevoi. O astfel de cauză și un astfel de campion, deși în primejdie, nu vor fi părăsiți. Când Abisai l-a ajutat, i-a dat poate un tonic pentru a-i întări duhul slăbit sau s-a arătat ca al doilea, el (adică David, așa înțeleg) l-a lovit pe filistean și l-a ucis; căci se spune (v. 22) că David însuși a avut o mână în uciderea uriașilor. David a leșinat, dar nu a fugit; deși puterea l-a părăsit, și-a păstrat cu vitejie locul, iar apoi Dumnezeu i-a trimis acest ajutor la vreme de nevoie, pe care, deși i l-a adus unul mai tânăr și inferior, l-a primit cu recunoștință și, cu puțină refacere, și-a atins țelul și a ieșit biruitor. Hristos, în agoniile Sale, a fost întărit de un înger. În conflictele duhovnicești, chiar și sfinții tari slăbesc uneori; atunci Satana îi atacă cu furie; dar cei ce își păstrează locul și i se împotrivesc vor fi ajutați și vor fi mai mult decât biruitori. 3. Slujitorii lui David au hotărât atunci că el nu trebuie să se mai expună astfel. Îl convinseseră ușor să nu lupte împotriva lui Absalom (cap. 18:3), dar împotriva filistenilor voia să meargă, până când, după această scăpare la limită, s-a hotărât în sfat și s-a confirmat cu jurământ că lumina lui Israel (călăuza și slava sa, așa era David) să nu mai fie pusă în astfel de primejdie de a fi stinsă. Viețile celor ce sunt la fel de prețioși pentru țara lor ca David trebuie păstrate cu dublă grijă, atât de ei înșiși, cât și de alții.
Considerați
Reflectează
Henry reflectează asupra înmormântării solemne care a urmat după îndepărtarea mâniei.
III. Înmormântarea solemnă a trupurilor lor moarte, împreună cu oasele lui Saul și Ionatan, în locul de înmormântare al familiei lor. David era atât de departe de a fi nemulțumit de ceea ce făcuse Rizpa, încât el însuși a fost îndemnat de aceasta să cinstească casa lui Saul și aceste ramuri ale ei printre celelalte; astfel s-a arătat că nu din vreo repulsie personală față de familie i-a dat pe mâna și că nu dorise ziua nenorocită, ci că era obligat să o facă pentru binele public. 1. S-a gândit acum să mute trupurile lui Saul și Ionatan din locul unde bărbații din Iabes-Galaad le înmormântaseră decent, dar în particular și obscur, sub un copac, 1 Samuel 31:12,13. Deși scutul lui Saul fusese aruncat jos în chip josnic, ca și cum n-ar fi fost uns cu untdelemn, totuși să nu se piardă țărâna regală în mormintele oamenilor de rând. Omenia ne obligă să respectăm trupurile omenești, mai ales pe ale celor mari și buni, în considerație atât a ceea ce au fost, cât și a ceea ce vor fi. 2. Împreună cu ele a îngropat trupurile celor spânzurați; căci, când mânia lui Dumnezeu s-a îndepărtat, ei nu mai trebuiau priviți ca un blestem, v. 13,14. Când apa a picurat peste ei din cer (v. 10), adică atunci când Dumnezeu a trimis ploaie să ude pământul (ceea ce poate nu a fost la multe zile după ce au fost spânzurați), atunci au fost coborâți, căci atunci s-a arătat că Dumnezeu a fost rugat pentru țară. Când dreptatea se împlinește pe pământ, încetează răzbunarea din cer. Prin Hristos, care a fost spânzurat pe un lemn și astfel a fost făcut blestem pentru noi, ca să ispășească vina noastră (deși El însuși era fără vină), Dumnezeu este împăcat și este rugat pentru noi: și se spune (Faptele 13:29) că atunci când au împlinit tot ce era scris despre El, în semn al desăvârșirii jertfei și al acceptării ei de către Dumnezeu, L-au coborât de pe lemn și L-au pus într-un mormânt.Henry încheie notând cum uriașii rămași au căzut în mâna slujitorilor lui David.
II. Restul uriașilor au căzut prin mâna slujitorilor lui David. 1. Saf a fost ucis de Sibecai, unul dintre vitejii lui David, v. 18; 1 Cronici 11:29. 2. Altul, care era frate cu Goliat, a fost ucis de Elhanan, care este menționat în cap. 23:24. 3. Altul, care era de o statură neobișnuită, care avea mai multe degete la mâini și la picioare decât alți oameni (v. 20), și o obrăznicie fără seamăn, încât, deși văzuse căderea altor uriași, totuși a sfidat pe Israel, a fost ucis de Ionatan, fiul lui Șimea. Șimea avea un fiu numit Ionadab (2 Samuel 13:3), pe care l-aș fi luat drept același cu acest Ionatan, dar cel dintâi era remarcat pentru viclenie, cel din urmă pentru vitejie. Acești uriași erau probabil rămășițele fiilor lui Anac, care, deși mult timp temuți, au căzut în cele din urmă. Acum observați: (1.) Este nebunie ca omul tare să se laude cu tăria sa. Slujitorii lui David nu erau mai mari sau mai tari decât alți oameni; totuși, prin ajutorul dumnezeiesc, au biruit un uriaș după altul. Dumnezeu alege lucrurile slabe ca să le încurce pe cele tari. (2.) Este obișnuit ca cei ce au fost groaza celor tari în țara celor vii să coboare uciși în groapă, Ezechiel 32:27. (3.) Cei mai puternici vrăjmași sunt adesea păstrați pentru ultima luptă. David și-a început slava cu biruința asupra unui uriaș și o încheie aici cu biruința asupra a patru. Moartea este ultimul vrăjmaș al creștinului și un fiu al lui Anac; dar prin Cel ce a biruit pentru noi, sperăm să fim mai mult decât biruitori la urmă, chiar și asupra acelui vrăjmaș.
Răspunde
Unde în viața sau comunitatea ta ar putea o veche ruptură să mai ceară încă o socoteală cinstită? Cum provoacă veghea răbdătoare a Rizpei felurile în care răspunzi la pierdere sau nedreptate? Ce „lumină a lui Israel” a pus Dumnezeu în grija ta și ești invitat să o păzești mai degrabă decât să o pui în primejdie?
Roagă-te
Dumnezeule credincios, Tu îți amintești de legăminte mult după ce noi le-am uitat. Învață-ne să Te întrebăm repede când necazul stăruie și dă-ne curaj să facem reparații acolo unde nedreptățile din trecut mai strigă. Păzește-i pe cei pe care i-ai pus ca lumini printre poporul Tău; ferește-i de primejdii de prisos și ridică ajutoare în ziua luptei. Fie ca amintirea dreptății Tale să ne miște la milă, iar nădejdea biruinței Tale finale să ne întărească atunci când uriași mai sfidează făgăduințele Tale. Prin Hristos, care a purtat blestemul ca să ne aducă binecuvântare, ne rugăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →