Eterniseed › Curriculum › Isaia
Isaia 15-16 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ne întoarcem la glasul lui Ioan Calvin, care deschide povara profetică împotriva Moabului în Isaia 15-16. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie atât severitatea judecății divine, cât și inima tandră cu care profetul deplânge căderea unui popor vecin. Cuvintele sale ne invită să privim providența lui Dumnezeu la lucru în mijlocul ridicării și căderii națiunilor. Pe măsură ce ascultăm, ni se reamintește că fiecare răsturnare istorică slujește scopurile Domnului care stăpânește peste toate. Comentariul lui Calvin ne călăuzește să vedem aceste evenimente străvechi nu ca istorie îndepărtată, ci ca instruire vie pentru poporul lui Dumnezeu de astăzi. Să ne pregătim inimile să primim ceea ce Duhul a păstrat prin lucrarea credincioasă a lui Calvin.
Citește
Citire
Vă invităm acum să citiți Isaia capitolele 15 și 16 în întregime. Ascultați strigătele repetate de distrugere care mătură cetățile și câmpurile Moabului. Observați durerea surprinzătoare a profetului și chemările repetate de a căuta adăpost în Sion. Lăsați greutatea acestor profeții să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin. Luați-vă timp cu textul, citind încet și cu rugăciune.
Studiu
Calvin începe prin a aborda povara Moabului.
1. Povara Moabului. Aici Profetul profețește împotriva moabiților, care erau vecini cu evreii și înrudiți cu ei prin sânge; căci știm că moabiții se trăgeau din Lot, care era nepotul lui Avraam. (Geneza 11:31, Geneza 19:37.) Aceste națiuni fiind atât de strâns înrudite, omenirea cerea cel puțin ca ele să mențină unele relații prietenești între ele. Dar nicio rudenie nu i-a împiedicat pe moabiți să nutrească ostilitate față de evrei sau chiar să-i hărțuiască ori de câte ori le era în putere; ceea ce este o dovadă a unei dispoziții sălbatice și barbare. Și lor, din cauza cruzimii față de poporul lui Dumnezeu, față de care ar fi trebuit să se poarte cu dragoste frățească, Profetul le amenință deci cu distrugerea.Calvin explică apoi dubla intenție a acestor profeții.
Trebuie să ne amintim intenția acestor profeții. Nu se poate crede că ele au fost de vreun folos moabiților, chiar dacă ar fi auzit din gura Profetului însuși cuvintele pe care le citim; dar el nici nu li s-a adresat cu glasul său, nici nu le-a trimis o comunicare scrisă. Prin urmare, era mai degrabă credincioșilor, decât lor, că Profetul privea și din două motive. Primul motiv era ca, atunci când vedeau atâtea schimbări având loc, cetăți răsturnate, împărății distruse și succedându-se una alteia, să nu creadă că această lume este condusă de violența oarbă a sorții, ci să recunoască providența lui Dumnezeu. Dacă nimic nu ar fi fost prevestit, mințile oamenilor, având o puternică tendință spre nebunie și fiind ciudat de oarbe la lucrările lui Dumnezeu, ar fi putut fi dispuse să atribuie toate acestea întâmplării; dar când fuseseră avertizați dinainte de Profeți, vedeau judecățile lui Dumnezeu ca de pe un turn de veghe înalt. Și nouă astăzi Isaia ne-a arătat, ca să zicem așa, cu degetul ceea ce era atunci ascuns. În profețiile sale vedem pe Dumnezeu șezând pe scaunul Său de judecată și rânduind totul după plăcerea Sa; și deși cei răi în felurite chipuri își dezlănțuiau nebuneasca furie, totuși Domnul s-a folosit de lucrarea lor pentru a-Și împlini judecățile. A doua intenție pe care o aveau profeții în vedere era ca, în timp ce întreaga lume era zguduită, evreii să știe că Dumnezeu avea grijă de siguranța lor și că mărturisea căldura afecțiunii Sale pentru Biserică, răzbunându-Se pe vrăjmașii ei de care fusese tratată cu barbarie.Calvin își asumă apoi caracterul unui bocitor.
5. Inima mea va striga pentru Moab. În cele din urmă își asumă caracterul unui bocitor. Dar s-ar putea crede că este ciudat și nepotrivit în el să plângă nenorocirea moabiților; căci ar fi trebuit mai degrabă să plângă distrugerea Bisericii și să se bucure de ruina vrăjmașilor ei. Este obiceiul profeților, totuși, să-și asume în acest fel caracterul celor ale căror nenorociri le prevestesc și astfel să prezinte condiția lor, ca pe o scenă; prin care mijloace produc o impresie mai puternică decât dacă și-ar fi dat instrucțiunea într-o formă directă. Totuși nu poate fi nicio îndoială că profeții s-au cutremurat de judecățile lui Dumnezeu, chiar împotriva celor răi; deși sensul pe care l-am enunțat este mai simplu și mai potrivit și poate fi dedus cu ușurință din folosirea frecventă.
Considerați
Considerare
Calvin încheie arătând cum mâna Domnului îi urmărește pe cei răi.
Celor care au scăpat din Moab lei. Acestea sunt de asemenea adaosurile despre care a vorbit, sau, cel puțin, o parte din ele. Aceasta poate fi privită ca piatra de încheiere a acelei nenorociri; astfel încât, dacă vreun detașament al vrăjmașului încerca să scape și să se salveze de la măcel, trebuia să înfrunte lei [248] și fiare sălbatice, de care erau devorați. 'Vor scăpa, într-adevăr,' spune el, 'de la măcel, dar nu vor fi din această cauză în siguranță, nici nu vor scăpa de mâna lui Dumnezeu.' Și acesta este adevăratul sens al Profetului, dacă examinăm cu atenție scopul întregului pasaj; căci el intenționa să adâncească tabloul acelei nenorociri apăsătoare adăugând că până și micul rest care va fi salvat de la măcel va cădea în fălcile leilor. Mâna Domnului îi urmărește pe cei răi într-un asemenea mod încât ei nu pot în niciun chip să scape; căci dacă evită un pericol, întâlnesc imediat altul. Să ne amintim că aceste lucruri sunt rostite de Profet pentru mângâierea celor evlavioși, ca să-și întărească mințile printr-o promisiune împotriva cruzimii vrăjmașilor lor, care vor fi la urmă distruși și nu vor găsi nicăieri un refugiu nici în zeii lor, nici în fortărețe, nici în ascunzători, nici în fugă.
Răspunde
Răspuns
1. Unde vedeți providența lui Dumnezeu lucrând cel mai clar în ridicarea și căderea națiunilor de astăzi?
2. Cum modelează disponibilitatea lui Calvin de a deplânge judecata propriul vostru răspuns la suferința altora?
3. În ce domeniu al vieții sunteți tentați să vă bizuiți pe securități false în loc de adăpostul pe care Dumnezeu îl oferă?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne suveran, ale cărui judecăți asupra celor mândri și idolatri sunt veșnic drepte, tremurăm înaintea cuvântului pe care L-ai rostit împotriva Moabului și ne încredințăm cu totul credincioșiei legământului Tău. Păzește-ne să nu ne încredem în întărituri pământești sau în dumnezei mincinoși și dă-ne inimi să jelim împreună cu cei ce cad sub mâna Ta, odihnindu-ne în siguranța pe care ai asigurat-o Bisericii Tale prin Hristos. Păstrează în noi o rămășiță credincioasă, ascunsă prin harul Tău până în ziua răscumpărării. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →