← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › A Doua Carte a Omiliilor (1571)

Omilie — Despre Rugăciunea Comună și Taine

A Doua Carte a Omiliilor (1571) 9Cărțile de Omilii (Certain Sermons or Homilies)15 min
Deschidere
Această lecție se inspiră din Omilia despre Rugăciunea Comună și Taine din Cartea a Doua a Omiliilor, o declarație cheie a Reformei care expune modul în care biserica trebuie să abordeze aceste acte centrale de închinare. Ea invită credincioșii să primească învățătura cu reverență pentru ca practica lor de rugăciune și taine să fie modelată de Scriptură și de mintea bisericii primare.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la omilie și citiți-o cu atenție. Textul se bazează în special pe pasaje precum 1 Corinteni 14, Matei 18 și mărturia lui Augustin și a altor părinți ai bisericii primare, pe măsură ce își desfășoară învățătura despre rugăciune și taine.
Studiu
Mărturisirea începe prin a declara necesitatea rugăciunii publice și a folosirii cuvenite a tainelor. Printre numeroasele exerciții ale poporului lui Dumnezeu (scumpi creștini) nu este niciunul mai necesar pentru toate stările și în toate timpurile decât rugăciunea publică și folosirea cuvenită a tainelor. Căci în prima cerem de la Dumnezeu toate acele lucruri pe care altfel nu le putem obține. Iar în cealaltă, El ne îmbrățișează și Se oferă să fie îmbrățișat de noi. Știind deci că aceste două exerciții sunt atât de necesare pentru noi, să nu socotim nepotrivit să luăm în considerare mai întâi ce este rugăciunea și ce este o taină, iar apoi câte feluri de rugăciuni există și câte taine, ca să înțelegem mai bine cum să le folosim în mod drept. Ca să știm ce sunt ele, Sfântul Augustin ne învață în cartea sa intitulată „Despre duh și suflet” (Augustin, `De Spiritu et anima'). El spune astfel despre rugăciune: Rugăciunea este (zice el) devoțiunea minții, adică întoarcerea la Dumnezeu printr-o afecțiune evlavioasă și smerită, afecțiune care este o anumită înclinare voitoare și dulce a minții însăși către Dumnezeu. Mărturisirea trece apoi la numărul tainelor instituite de Hristos. Acum, cu aceeași sau mai degrabă mai mare concizie, veți auzi câte taine au fost instituite de Mântuitorul nostru Hristos și trebuie să fie continuate și primite de fiecare creștin la timpul și ordinea cuvenite și în scopul pentru care Mântuitorul nostru Hristos a voit ca ele să fie primite. Iar în ce privește numărul lor, dacă ar fi considerate după semnificația exactă a unei taine, și anume pentru semnele vizibile poruncite în mod expres în Noul Testament, cărora li se alătură făgăduința iertării libere a păcatului nostru și a sfințeniei și unirii noastre în Hristos, nu sunt decât două: și anume Botezul și Cina Domnului. Căci deși dezlegarea are făgăduința iertării păcatului, totuși prin cuvântul expres al Noului Testament ea nu are această făgăduință alăturată și legată de semnul vizibil, care este punerea mâinilor. În continuare, Mărturisirea abordează problema folosirii limbilor necunoscute în rugăciunea comună și taine. Acum, înțelegând îndeajuns ce este rugăciunea și ce este o taină de asemenea și câte feluri de rugăciuni există și câte taine ale instituției Mântuitorului nostru Hristos: să vedem dacă Scripturile și exemplele Bisericii Primare vor îngădui vreo rugăciune vocală, adică atunci când gura rostește cererile cu voce, sau vreun fel de taină sau alt rit sau acțiune publică sau comună, ținând de folosul și edificarea celor neînvățați, să fie administrate într-o limbă necunoscută sau neînțeleasă de slujitor sau de popor: da, și dacă vreo persoană poate folosi în particular vreo rugăciune vocală într-o limbă pe care el însuși nu o înțelege. La această întrebare trebuie să răspundem nu. Și mai întâi despre rugăciunea comună și administrarea tainelor. Mărturisirea își încheie argumentul afirmând că rugăciunea comună și tainele trebuie să fie într-o limbă înțeleasă de ascultători. Acest împărat (după cum scrie Sabellicus) a favorizat pe episcopul Romei și totuși vedem ce decret limpede face el pentru rugăciune și administrarea tainelor într-o limbă cunoscută, ca devoțiunea ascultătorilor să fie trezită prin cunoaștere, contrar judecății celor ce ar vrea ca ignoranța să facă devoțiune. El face din aceasta și o chestiune de osândă, a face aceste lucruri într-o limbă pe care ascultătorii nu o înțeleg. Să încheiem deci cu Dumnezeu și cu învoirea tuturor oamenilor buni că nicio rugăciune comună sau taine nu trebuie administrate într-o limbă care nu este înțeleasă de ascultători. Acum un cuvânt sau două despre rugăciunea particulară într-o limbă necunoscută. Ne-am angajat acolo unde am început să vorbim despre această chestiune nu numai să dovedim că nicio rugăciune comună sau administrare a tainelor nu trebuie să fie într-o limbă necunoscută ascultătorilor: ci și că nicio persoană nu trebuie să se roage în particular în acea limbă pe care el însuși nu o înțelege. Acest lucru nu va fi greu de dovedit dacă nu uităm ce este rugăciunea.
Considerați

Considerare

Mărturisirea își adună învățătura arătând de ce și rugăciunea particulară cere înțelegere. Căci dacă rugăciunea este acea devoțiune a minții care silește inima să se ridice către Dumnezeu: cum s-ar putea spune că se roagă acea persoană care nu înțelege cuvintele pe care limba sa le rostește în rugăciune? Da, cum se poate spune că el vorbește? Căci a vorbi înseamnă a rosti prin voce gândul minții. Iar vocea pe care o rostește un om în vorbire nu este altceva decât mesagerul minții, ca să aducă la lumină cunoașterea a ceea ce altfel zace ascuns în inimă și nu poate fi cunoscut după ceea ce scrie Sfântul Pavel: Ce om (zice el) cunoaște lucrurile care țin de om, afară doar de duhul omului care este în om (1 Corinteni 2:11)? Deci acela care nu înțelege vocile pe care limba sa le rostește nu poate fi spus în mod propriu că vorbește, ci mai degrabă că contrafăce, precum papagalii și alte asemenea păsări obișnuiesc să contrafacă vocile oamenilor.
Răspunde

Răspuns

Cum schimbă insistența omiliei asupra înțelegerii modul în care vă apropiați de închinarea duminicală? În ce feluri ar putea o participare mai clară la rugăciunea comună să vă adâncească simțul apartenenței la un singur trup al lui Hristos? Unde simțiți că Domnul vă invită să vă pregătiți inima mai deliberat înainte de a vă ruga sau de a primi tainele?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, dăruiește ca rugăciunile noastre comune și tainele pe care le primim să fie oferite și primite cu înțelegere și credință vie. Plămădește-ne ca un singur popor care ridică o singură voce și o singură inimă către Tine, ca să fim edificați și atrași tot mai adânc în unitatea pe care o avem în Hristos. Păzește-ne de cuvinte deșarte sau de ritual necugetat și lasă fiecare act de închinare să ne trezească inimile să Te iubim și să Te slujim mai credincios. Prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.

Cărțile de Omilii (Certain Sermons or Homilies) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →