Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Memorialul și omul binecuvântat: Psalmi 111 și 112
Deschidere
Psalmii 111 și 112 sunt Psalmii gemeni — primii Psalmii alfabetici din Psalter, fiecare vers începând cu o literă a alfabetului ebraic în ordine, cei doi stând împreună ca psalmi de companie, unul fiind tovarășul celuilalt. Sunt Psalmii de învățare: așa cum copiii mici sunt învățați literele lor și astfel avansează spre înțelepciune, spun Părinții, așa acești Psalmii sunt dați începătorilor pentru a-i ghida în primii pași în laudă. Psalmul 111 este marele Alleluia al lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu, iar în centrul său Părinții au auzit o profeție a Sfintei Euharistii: "El a dat hrană celor ce se tem de El: El va fi totdeauna atent la legământul Său." Psalmul 112 începe exact de unde s-a oprit 111. Psalmul anterior s-a încheiat cu "Frica de Domnul este începutul înțelepciunii"; cel mai târziu începe cu "Binecuvântat este omul care se teme de Domnul." Așadar, frica de Dumnezeu este balama între ele — poarta de aur, o numește Sf. Ioan Gură de Aur, a fericirii. De la memorialul morții lui Hristos dat poporului Său, până la viața binecuvântată a omului care se teme de El: laudă și ascultare, cele două jumătăți ale unui Alleluia.
Citește
Citește Psalmul 111 ca un alfabet al laudei. "Îți voi mulțumi Ție, Doamne, din toată inima mea: în ascuns între cei credincioși și în adunare. Lucrările Domnului sunt mari: căutate de toți cei ce au plăcere în ele… Domnul milostiv și îndurător a făcut lucrările Sale minunate: căci ele trebuie să fie ținute în amintire." Apoi versul pe care Părinții l-au păzit ca o profeție a Euharistiei: "El a dat hrană celor ce se tem de El: El va fi totdeauna atent la legământul Său." Se ridică la vârful său: "El a trimis răscumpărare poporului Său: El a poruncit legământul Său pentru totdeauna; sfânt și înfricoșător este Numele Său. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii: o bună înțelegere au toți cei ce fac după aceasta; lauda lui durează pentru totdeauna." Acum citește Psalmul 112, portretul omului care a trecut prin acea poartă de aur. "Binecuvântat este omul care se teme de Domnul: el are mare plăcere în poruncile Sale… Pentru cel drept se ridică lumină în întuneric: el este milostiv, iubitor și drept. Un om bun este milostiv și împrumută… El a împrăștiat în lume și a dat săracilor; și dreptatea lui rămâne pentru totdeauna." Se încheie cu jalea omului rău: "Cel necredincios o va vedea și se va întrista… dorința celui necredincios va pieri."
Studiu
Studiază
Centru Psalmului 111 este "El a dat hrană celor ce se tem de El." Sub mesele festive ale vechiului legământ Părinții au auzit o promisiune mai profundă, iar Teodorit ne conduce spre ea. Hrana pusă înaintea închinătorilor în templu nu era pâine obișnuită: era
hrana dată închinătorilor, a căror parte în slujbă dovedea frica lor de Dumnezeu— și aceasta era figura Sfintei Euharistii, Memorialul poruncit de Fondatorul său, "Oferiți aceasta ca un memorial al Meu." Căci în acel Sacrament Biserica nu doar că își amintește o învățătură; ea proclamă o moarte. Așa cum citește Teodorit,
în acel mister adorabil proclamăm moartea lui Hristos— moartea Unsului care a fost vânat de prigonitorii Săi și dat de atunci înainte să fie hrana poporului Său. Așadar, "El va fi totdeauna atent la legământul Său" se împlinește în paharul care este "Noul Legământ în Sângele Său," amintit de fiecare dată când jertfa creștină este adusă. De aceea Psalmul 111 urcă de la "lucrările Domnului sunt mari" la "El a trimis răscumpărare poporului Său": cea mai mare dintre toate lucrările Sale, spun Părinții, este darul conceput de dragostea Sa pentru sfințirea oamenilor — Memorialul propriei Sale morți, dat celor ce se tem de El.
Considerați
Consideră
Psalmul 112 începe acolo unde Psalmul 111 s-a încheiat — cu frica de Domnul, pe care Sf. Ioan Gură de Aur o numește poarta de aur a fericirii, intrarea în viața binecuvântată. "Bogățiile și belșugul vor fi în casa lui," spune al treilea vers; dar Părinții nu ne lasă să ne odihnim în bogăția pământească. Sf. Ioan Gură de Aur ridică promisiunea la adevărata sa comoară: nu aur, ci
acele adevărate bogății spirituale care sunt păstrate pentru săracii în duh, adesea cei mai nevoiași în prosperitatea lumii— bogățiile omului care, "ca sărac, totuși îmbogățește pe mulți," este moștenitor al lui Dumnezeu și co-moștenitor cu Hristos. Și când Psalmul ajunge la ultimul său vers — "cel necredincios o va vedea și se va întrista; el va scrâșni din dinți și se va consuma" — Părinții răsăriteni refuză să-l citească doar ca disperarea celor pierduți. Ei țin deschisă ușa mai blândă. Scrâșnirea și consumarea, învață ei, pot fi de asemenea munca unei pocăințe care nu este prea târzie; cuvintele nu trebuie să fie auzite doar ca osânda celor pierduți, căci așa cum permite Teodorit,
dar putem lua și versul în sensul mai blând al agoniilor pocăinței, nu prea târzie— lacrimile și mortificarea care îl aduc pe păcătos în cele din urmă la picioarele Crucii, pentru a fi ridicat din nou în nouă viață. Jalea celui necredincios nu trebuie să fie sfârșitul; poate fi începutul întoarcerii sale.
Răspunde
Acești Psalmii gemeni pun înaintea ta două discipline: lauda și frica de Dumnezeu, care nu sunt două lucruri, ci unul. Începe de unde încep copiii, cu alfabetul mulțumirii — "Îți voi mulțumi Ție, Doamne, din toată inima mea" — și lasă-ți lauda să fie întreagă, nu dată cu o inimă pe jumătate, în timp ce cealaltă jumătate se îndreaptă spre păcat. Apoi vino la Memorial: cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu nu este în splendoarea creației, ci pe altar, unde Biserica proclamă moartea lui Hristos și este hrănită cu hrana dată celor ce se tem de El. Aproape de ea ca unul dintre cei a căror parte în slujbă dovedește reverența lor. Și treci prin poarta de aur a fricii sfinte în viața binecuvântată a Psalmului 112: nu căuta bogățiile care întristează sufletul în prosperitatea lumii, ci adevăratele bogății păstrate pentru săracii în duh; "împrăștie în lume și dă săracilor," căci "dreptatea lui rămâne pentru totdeauna." În cele din urmă, dacă ai cunoscut jalea scrâșnitoare a celui necredincios în inima ta, nu te descuraja de ea — las-o să devină agonia unei pocăințe nu prea târzii, lacrimile care te duc la Cruce și te ridică din nou.
Roagă-te
O, Doamne milostiv și îndurător, care ai făcut un memorial al lucrărilor Tale minunate și ai dat hrană celor ce se tem de Tine: deschide-ne poarta de aur a fricii Tale sfinte, ca să putem intra în viața binecuvântată și să ne bucurăm de poruncile Tale. Învață-ne să Te lăudăm cu toată inima noastră, în ascuns între cei credincioși și în adunare, și să ne apropiem cu reverență de acel mister adorabil în care Biserica Ta proclamă moartea Ta și este hrănită cu Noul Legământ în Sângele Tău. Fă-ne bogați nu cu bogăția care întristează sufletul, ci cu acele adevărate bogății păstrate pentru săracii în duh, și învață-ne să împrăștiem în lume și să dăm săracilor, ca dreptatea noastră să rămână pentru totdeauna. Și dacă vreodată cunoaștem jalea celui necredincios, transform-o în noi în agonia unei pocăințe nu prea târzii, lacrimile care ne aduc la picioarele Crucii Tale pentru a fi ridicați din nou în nouă viață. Căci Tu ești Răscumpărarea noastră, sfânt și înfricoșător este Numele Tău, și Ție, împreună cu Tatăl Tău și cu Duhul Tău cel tot sfânt, bun și dătător de viață, fie slavă, onoare și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →