Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ier 31-32 — cu Matthew Henry
Deschidere
Expunerea atemporală a lui Matthew Henry despre Ieremia 31–32 ne invită în inima promisiunilor de restaurare ale lui Dumnezeu. În aceste capitole profetul primește cuvinte de mângâiere pentru un popor în exil, arătând dincolo de întoarcerea imediată spre lucrarea mai mare a Mesia. Tratamentul atent verset cu verset al lui Henry dezvăluie cum îndurările străvechi hrănesc încă speranța prezentă. Ascultând astăzi glasul său, fie ca aceeași dragoste veșnică ce odinioară a atras pe Israel să ne atragă acum mai adânc în credincioșia legământului și în așteptarea plină de bucurie.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 31 și 32 din Ieremia cu încetineală. Ascultă temele repetate ale adunării, reînnoirii legământului și speranței viitoare. Lasă promisiunile de restaurare să vorbească propriei tale povești de așteptare sau rătăcire. Oprește-te după fiecare secțiune pentru a observa cum cuvintele lui Dumnezeu trec de la judecată la milă duioasă.
Studiu
Henry începe prin a afirma relația restabilită a legământului.
I. Că El îi va lua din nou într-o relație de legământ cu Sine, de la care păreau a fi tăiați. În același timp, când mânia lui Dumnezeu izbucnește împotriva celor răi (cap. xxx. 24), poporul Său va fi recunoscut de El ca fiii dragostei Sale: Eu voi fi Dumnezeul (adică Mă voi arăta a fi Dumnezeul) tuturor familiilor lui Israel (v. 1), — nu doar al celor două seminții, ci al tuturor semințiilor, — nu doar al casei lui Aaron și al familiilor lui Levi, ci al tuturor familiilor lor; nu doar starea lor în general, ci familiile lor particulare și interesele acestora vor avea parte de binecuvântarea unei relații speciale cu Dumnezeu. Observă: familiile oamenilor buni, în calitatea lor de familie, pot să se adreseze lui Dumnezeu și să se sprijine pe El ca Dumnezeul lor. Dacă noi și casele noastre slujim Domnului, noi și casele noastre vom fi ocrotiți și binecuvântați de El, Prov. iii. 33.Apoi el trasează paralela cu eliberarea mai timpurie din Egipt.
II. Că El va face pentru ei, aducându-i din Babilon, ceea ce a făcut pentru părinții lor când i-a eliberat din Egipt, și ceea ce a intenționat să facă atunci când i-a luat întâi ca popor al Său. 1. El le amintește ce a făcut pentru părinții lor când i-a scos din Egipt, v. 2. Atunci ei erau, ca și aceștia, un popor rămas de sabie, acea sabie a lui Faraon cu care a tăiat pe toți copiii de parte bărbătească îndată ce s-au născut (o sabie sângeroasă într-adevăr de care au scăpat cu greu) și acea sabie cu care a amenințat să-i taie când i-a urmărit până la Marea Roșie. Atunci ei erau în pustie, unde păreau pierduți și uitați, așa cum aceștia erau acum într-o țară străină, și totuși au găsit har în ochii lui Dumnezeu, au fost recunoscuți și foarte onorați de El, și binecuvântați cu minunate dovezi ale bunăvoinței Sale deosebite, iar El era în acest timp gata să-i facă să se odihnească în Canaan. Observă: când suntem aduși foarte jos și apar dificultăți de netrecut în calea eliberării noastre, este bine să ne amintim că așa a fost și cu Biserica odinioară, și totuși ea a fost ridicată din starea ei joasă și a ajuns în Canaan prin toate greutățile unei pustii; și Dumnezeu este același. 2. Ei Îi amintesc ce a făcut Dumnezeu pentru părinții lor, arătând că acum nu văd astfel de semne și sunt gata să întrebe, ca Ghedeon, Unde sunt toate minunile pe care ni le-au povestit părinții noștri? Este adevărat, Domnul S-a arătat de demult mie (v. 3), în Egipt, în pustie, S-a arătat cu mine și pentru mine, a fost văzut în slava Sa ca Dumnezeul meu. Anii vremurilor străvechi au fost ani glorioși; dar acum este altfel; ce bine ne va face că El S-a arătat de demult nouă când acum El este un Dumnezeu care Se ascunde de la noi? Isa. xlv. 15. Observă: este greu să iei mângâiere din zâmbetele de odinioară sub încruntările prezente. 3. La aceasta El răspunde cu o asigurare a statorniciei dragostei Sale: Da, te-am iubit, nu doar cu o dragoste străveche, ci cu o dragoste veșnică, o dragoste care nu va da greș niciodată, oricât de mult ar fi suspendate pentru o vreme mângâierile ei. Este o dragoste veșnică; de aceea ți-am întins sau ți-am trasat bunătatea iubitoare și ție, ca și strămoșilor tăi, sau cu bunătate iubitoare te-am tras la Mine ca Dumnezeul tău, de la toți idolii la care te-ai întors. Observă: este fericirea celor care prin har sunt interesați în dragostea lui Dumnezeu că este o dragoste veșnică (din veșnicie în planurile ei, spre veșnicie în continuitatea și consecințele ei), și că nimic nu-i poate despărți de acea dragoste. Pe cei pe care Dumnezeu îi iubește cu această dragoste El îi va trage în legământ și comuniune cu Sine, prin influențele Duhului Său asupra sufletelor lor; El îi va trage cu bunătate iubitoare, cu funiile unui om și legăturile dragostei, decât care nicio atracție nu poate fi mai puternică.Apoi Henry dezvăluie promisiunea așezării vesele în țară.
III. Că El îi va forma din nou ca popor și le va da o așezare foarte veselă în propria lor țară, v. 4, 5. Este Biserica lui Dumnezeu casa Sa, templul Său? Este acum în ruine? Este așa; dar, Iarăși te voi zidi și vei fi zidită. Sunt ei părți ale acestei clădiri risipite? Vor fi adunați și puși împreună din nou, fiecare la locul său. Dacă Dumnezeu se angajează să-i zidească, vor fi zidiți, oricare ar fi opoziția adusă? Este Israel o fecioară frumoasă? Este ea acum dezbrăcată de podoabele ei și redusă la o stare melancolică? Este așa; dar tu vei fi din nou împodobită și făcută frumoasă, împodobită cu tobele tale, sau timpanii, podoabele camerei tale, și făcută veselă. Își vor relua harpele care fuseseră atârnate pe sălcii, le vor acorda și ei înșiși vor fi în acord să le folosească. Vor fi împodobiți cu tobele lor, căci acum veselia și muzica lor vor fi potrivite; va fi un timp potrivit pentru ele, Dumnezeu în providența Sa îi va chema la ele, și atunci va fi o podoabă pentru ei; pe când tobele, la un timp de nenorocire comună, când Dumnezeu chema la bocet, erau o rușine pentru ei. Sau se poate referi la folosirea tobelor în sărbătorirea praznicelor lor religioase și ieșirea lor în dansuri atunci, ca fiicele din Silo, Judc. xxi. 19, 21. Veselia noastră este atunci într-adevăr o podoabă pentru noi când slujim lui Dumnezeu și Îl cinstim cu ea. Este bucuria cetății întreținută de produsele țării? Este așa; și de aceea se promite (v. 5), Vei mai planta vii pe munții Samariei, care fusese cetatea de căpetenie a regatului lui Israel, în opoziție cu cel al lui Iuda; dar ei vor fi acum uniți (Ezec. xxxvii. 22), și va fi o pace și securitate atât de desăvârșită încât oamenii se vor dedica cu totul îmbunătățirii pământului lor: plantatorii vor planta, fără a se teme de venirea soldaților să mănânce roadele a ceea ce au plantat sau să le smulgă; ci ei înșiși le vor mânca în voie, ca lucruri obișnuite, nu roade oprite, nu oprite de legea lui Dumnezeu (cum erau până în al cincilea an, Lev. xix. 23-25), nu oprite de proprietari, pentru că va fi atâta belșug încât să ajungă pentru toți, destul pentru fiecare.
Considerați
Considerare
Henry încheie subliniind declarația mondială a răscumpărării.
Se proorocește, 1. Că cei risipiți vor fi adunați din nou din risipirile lor: Cel ce risipește pe Israel îl va aduna; căci El știe unde i-a risipit și deci unde să-i găsească, v. 10. Una eademque manus vulnus opemque tulit — mâna care a pricinuit rana o va vindeca. Și când i-a adunat într-un singur trup, o singură turmă, El îl va păzi, ca un păstor turma sa, de a fi risipit din nou. 2. Că cei vânduți și înstrăinați vor fi răscumpărați și aduși înapoi, v. 11. Deși vrăjmașul care pusese stăpânire pe el era mai tare decât el, totuși Domnul, care este mai tare decât toți, l-a răscumpărat și l-a răscumpărat, nu cu preț, ci cu putere, ca odinioară din mâinile egiptenilor. 3. Că împreună cu libertatea lor vor avea belșug și bucurie, și Dumnezeu va fi cinstit și slujit cu ele, v. 12, 13. Când se vor întoarce în propria lor țară vor veni și vor cânta în locul înalt al Sionului; pe vârful acelui munte sfânt vor cânta spre lauda și slava lui Dumnezeu. Citim că au făcut așa când temelia templului a fost pusă acolo; au cântat împreună, lăudând și mulțumind Domnului, Ezra iii. 11. Vor curge împreună spre bunătatea Domnului; adică vor veni în număr mare și cu mare promptitudine și veselie, ca șuvoaie de apă, spre bunătatea Domnului, la templu unde El face să treacă bunătatea Sa înaintea poporului Său. Vor veni împreună în adunări solemne, să-L laude pentru bunătatea Sa și să se roage pentru roadele ei și continuarea ei; vor veni să-L binecuvânteze pentru bunătatea Sa, dându-le grâu, vin și untdelemn și puii turmei și ai cirezii, pe care, acum că și-au obținut libertatea, au o proprietate necontestată și bucuria liniștită și pașnică, și pe care de aceea Îl cinstesc pe Dumnezeu cu primele roade și din care aduc jertfe altarului Său. Observă: este mângâietor să observi bunătatea Domnului în darurile providenței comune și chiar în ele să gusti dragostea legământului. Având belșug (belșug din lipsă și penurie) se vor bucura foarte mult, sufletul lor va fi ca o grădină udată, înfloritoare și roditoare (Isa. lviii. 11), plăcută și înmiresmată și abundând în toate lucrurile bune. Observă: sufletele noastre nu sunt niciodată valoroase ca grădini decât atunci când sunt udate cu roua Duhului și harului lui Dumnezeu. Este o promisiune prețioasă care urmează și care nu-și va avea împlinirea deplină nicăieri de partea aceasta a înălțimii Sionului ceresc, că nu vor mai jeli deloc; căci numai în noul Ierusalim toate lacrimile vor fi șterse, Apoc. xxi. 4. Totuși, atât de mult s-a împlinit pentru captivii întorși că nu au mai avut cauzele de jale pe care le avuseseră odinioară; și de aceea (v. 13) tineri și bătrâni se vor bucura împreună; atât de serioși vor fi tinerii în bucuriile lor încât să țină tovărășie cu bătrânii, și atât de transportați vor fi bătrânii încât să se asocieze cu tinerii. Salva res est, saltat senex — starea prosperă și bătrânul dansează. Dumnezeu le va preface jalea în bucurie, posturile în sărbători solemne, Zah. viii. 19. A fost în întoarcerea din Babilon că cei ce au semănat cu lacrimi au secerat cu bucurie, Ps. cxxvi. 5, 6. Aceia sunt mângâiați cu adevărat pe care Dumnezeu îi mângâie și pot uita necazurile lor când El îi face să se bucure din jalea lor, nu doar să se bucure după ea, ci să se bucure din ea; bucuria lor va împrumuta strălucire din jalea lor, care va servi ca un fundal pentru ea; și cu cât se gândesc mai mult la necazurile lor, cu atât se bucură mai mult de eliberarea lor. 4. Că atât slujitorii cât și cei cărora slujesc vor avea mulțumire abundentă în ceea ce Dumnezeu le dă (v. 14): Voi sătura sufletul preoților cu grăsime; va fi atâta belșug de jertfe aduse la altar încât cei ce trăiesc de pe altar vor trăi foarte confortabil, ei și familiile lor vor fi săturați cu grăsime, vor avea destul și din cel mai bun; și poporul Meu va fi mulțumit cu bunătatea Mea și va socoti că este destul în ea ca să-i facă fericiți; și așa este. Poporul lui Dumnezeu are o mulțumire abundentă în bunătatea lui Dumnezeu, deși au puțin din lumea aceasta. Să fie mulțumiți de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu și vor fi mulțumiți cu ea și nu vor dori mai mult ca să-i facă fericiți. Toate acestea se aplică la binecuvântările duhovnicești pe care le savurează cei răscumpărați ai Domnului prin Isus Hristos, infinit mai valoroase decât grâul, vinul și untdelemnul, și mulțumirea sufletului pe care o au în savurarea lor. 5. Că aceia în mod deosebit care fuseseră în jale pentru pierderea copiilor lor care fuseseră duși în captivitate vor avea acea jale prefăcută în bucurie la întoarcerea lor, v. 15-17. Aici avem, (1.) Trista bocet pe care mamele au făcut-o pentru pierderea copiilor lor (v. 15): În Rama s-a auzit un glas, în timpul când a fost captivitatea generală, nimic decât bocet și plâns amar, mai mult acolo decât în alte locuri, pentru că acolo Nebuzaradan a avut adunarea generală a captivilor săi, după cum se vede, cap. xl. 1, unde îl găsim trimițându-l pe Ieremia înapoi din Rama. Rahela este aici spusă că plânge pentru copiii ei. Mormântul Rahelei era între Rama și Betleem. Beniamin, una din cele două seminții, și Efraim, capul celor zece seminții, erau amândoi descendenți din Rahela. Ea a avut doar doi fii, cel mai mare dintre care a fost unul pentru care tatăl său a jelit și a refuzat să fie mângâiat (Gen. xxxvii. 35); pe celălalt ea însăși l-a numit Benoni — fiul durerii mele. Acum locuitorii Ramei au jelit în același fel pentru fiii și fiicele lor care au fost duși (ca 1 Sam. xxx. 6), și un astfel de glas de bocet a fost acolo încât, vorbind poetic, ar fi putut chiar să o ridice pe Rahela din mormânt ca să jelească împreună cu ei. Părinții duioși chiar au refuzat să fie mângâiați pentru copiii lor, pentru că nu erau, nu erau cu ei, ci erau în mâinile vrăjmașilor lor; nu era probabil să-i mai vadă vreodată. Aceasta este aplicată de evangheliști la marea jale care a fost la Betleem pentru uciderea pruncilor acolo de către Irod (Mat. ii. 17-18), și se spune că această Scriptură s-a împlinit atunci. Au plâns pentru ei și n-au vrut să fie mângâiați, presupunând că cazul nu admite niciun temei de mângâiere, pentru că nu erau. Observă: jalea pentru pierderea copiilor nu poate fi decât o mare jale, mai ales dacă greșim atât de mult încât să socotim că nu sunt. (2.) Mângâiere potrivită administrată lor în referință la aceasta, v. 16, 17. Li se sfătuiește să modereze acea jale și să pună hotare ei: Oprește-ți glasul de la plâns și ochii de la lacrimi. Nu ni se interzice să jelim într-un astfel de caz; se fac îngăduințe pentru afecțiunea firească. Dar nu trebuie să lăsăm jalea noastră să alerge într-un extrem, să împiedice bucuria noastră în Dumnezeu sau să ne abată de la datoria noastră față de El. Deși jelim, nu trebuie să murmurăm, nici nu trebuie să hotărâm, cum a făcut Iacov, să mergem la mormânt jelind. Pentru a reprima jalea necuvenită, trebuie să considerăm că este speranță în sfârșitul nostru, speranță că va fi un sfârșit (necazul nu va dura veșnic), că va fi un sfârșit fericit — sfârșitul va fi pace. Observă: ar trebui să ne susțină sub necazurile noastre că avem temei să sperăm că se vor sfârși bine. Cel drept are speranță în moartea sa; aceea va fi perioada binecuvântată a jalei sale și trecerea binecuvântată spre bucuriile sale. 'Există speranță pentru posteritatea ta' (așa citesc unii); 'deși s-ar putea să nu trăiești să vezi aceste zile glorioase tu însuți, există speranță că posteritatea ta va vedea. Deși o generație cade în pustie, următoarea va intra în Canaan. Două lucruri te poți mângâia cu speranța:' — [1.] 'Răsplata lucrării tale: — Lucrarea ta de suferință va fi răsplătită. Mângâierile eliberării vor fi suficiente să echilibreze toate nemulțumirile captivității tale.' Dumnezeu își face poporul bucuros potrivit zilelor în care i-a necăjit și astfel există o proporție între bucurii și necazuri, ca între răsplată și lucrare. Slava ce va fi descoperită, pe care sfinții o speră la sfârșit, va contrabalansa din belșug suferințele vremii de față, Rom. viii. 18. [2.] 'Restaurarea copiilor tăi: Ei se vor întoarce din țara vrăjmașului (v. 16); se vor întoarce la hotarul lor,' v. 17. Există speranță că copiii la distanță pot fi aduși acasă. Iacov a avut o întâlnire mângâietoare cu Iosif după ce a disperat să-l mai vadă vreodată. Există speranță cu privire la copiii luați prin moarte că se vor întoarce la hotarul lor, la partea fericită ce le-a fost hărăzită în înviere, o parte în Canaanul ceresc, acel hotar al sanctuarului Său. Vom vedea temei să ne reprimăm jalea pentru moartea copiilor noștri care sunt luați în legământ cu Dumnezeu când considerăm speranțele pe care le avem de învierea lor la viața veșnică. Ei nu sunt pierduți, ci au plecat înainte.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta ai nevoie cel mai mult să auzi asigurarea unei dragoste veșnice? Cum ar putea amintirea eliberărilor trecute ale lui Dumnezeu să-ți întărească încrederea pentru dificultățile prezente? În ce mod practic te poți alătura corului de laudă pentru rămășița pe care Dumnezeu o adună încă?
Roagă-te
Rugăciune
Tată credincios, Te lăudăm pentru dragostea veșnică vestită în Ieremia, care nu voiește să-Și lase poporul, atrăgându-ne înapoi cu funii de îndurare și făgăduind un nou legământ scris pe inimile noastre. Prin Duhul Tău, sădește acele cuvinte de restaurare adânc în noi, adunând fiecare fragment risipit al vieților noastre și prefăcând jalea noastră în dans, pe când ne saturăm sufletele cu bunătatea Ta. Umple-ne de curaj ca să umblăm pe calea pe care ai pregătit-o, până ce fiecare făgăduință își găsește „da”-ul în Isus Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →