← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 13 — cu Ioan Calvin

Romani 13Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Romani 13 îi invită pe credincioși să reflecteze la felul în care Evanghelia modelează viața sub autoritatea pământească. Scriind în mijlocul unor tensiuni reale dintre Biserică și puterile cârmuitoare, Calvin arată că ascultarea creștină nu este niciodată o concesie făcută cu silă, ci o expresie plină de bucurie a încrederii în rânduiala lui Dumnezeu asupra lumii. Cuvintele sale continuă să liniștească și astăzi inimile neliniștite, amintindu-ne că supunerea față de conducători face parte din închinarea noastră adusă Domnului care îi rânduiește. Pe măsură ce ascultăm, descoperim motive noi de a-i cinsti pe cei aflați în autoritate, păstrând în același timp supunerea supremă doar față de Hristos.
Citește

Citire

Acordă un moment de liniște pentru a citi Romani 13 în întregime. Lasă îndemnurile apostolului despre conducători, dări și dragoste să se așeze în inima ta. Observă cum Pavel trece de la datoria civică la puterea împlinitoare a dragostei și apoi la chemarea de a trăi ca fii ai zilei. Cere Duhului să te pregătească să primești cu smerenie și cu dorință de ascultare perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a explica necesitatea care l-a determinat pe Pavel să învețe despre autoritatea civilă. 1. Orice suflet, [399] etc. Deoarece tratează acest subiect cu atâta grijă în legătură cu ceea ce alcătuiește viața creștină, se vede că a fost constrâns să o facă de o mare necesitate care exista mai ales în acea vreme, deși propovăduirea Evangheliei face acest lucru necesar în toate timpurile. Există întotdeauna unii duhuri tulburătoare care cred că împărăția lui Hristos nu poate fi înălțată îndeajuns dacă nu sunt desființate toate puterile pământești și că nu pot savura libertatea dată de El decât dacă scutură orice jug al supunerii omenești. Această rătăcire, totuși, a stăpânit mințile iudeilor mai mult decât pe ale altora; căci li se părea rușinos ca urmașii lui Avraam, a cărui împărăție a înflorit înainte de venirea Răscumpărătorului, să continue acum, după arătarea Sa, să se supună unei alte puteri. Mai era și un alt lucru care îi înstrăina pe iudei nu mai puțin decât pe neamuri de conducătorii lor, deoarece aceștia nu numai că urau evlavia, ci prigoneau și religia cu cele mai ostile sentimente. De aceea li se părea nerezonabil să-i recunoască drept principi și conducători legitimi pe cei care încercau să ia împărăția de la Hristos, singurul Domn al cerului și al pământului. Calvin definește apoi puterile mai înalte și înlătură orice posibilă excepție de la ascultare. El le numește puteri mai înalte, [400] nu supreme, care dețin autoritatea cea mai înaltă, ci pe cele care le întrece pe celelalte. Cârmuitorii sunt numiți astfel în raport cu supușii lor, și nu în comparație unii cu alții. Și mi se pare, într-adevăr, că Apostolul a intenționat prin acest cuvânt să îndepărteze curiozitatea frivolă a oamenilor, care obișnuiesc adesea să întrebe prin ce drept au obținut autoritatea cei care cârmuiesc; dar trebuie să ne fie de ajuns că ei cârmuiesc; căci nu au urcat prin propria lor putere în această poziție înaltă, ci au fost așezați acolo de mâna Domnului. Și, pomenind orice suflet, îndepărtează orice excepție, ca nu cumva cineva să pretindă o scutire de la datoria comună a ascultării. [401] Calvin arată apoi că toată puterea legitimă vine din rânduiala lui Dumnezeu. Căci nu este nicio putere, etc. Motivul pentru care trebuie să ne supunem cârmuitorilor este că ei sunt constituiți prin rânduiala lui Dumnezeu. Căci, deoarece lui Dumnezeu Îi place să cârmuiască astfel lumea, cel care încearcă să răstoarne rânduiala lui Dumnezeu și astfel să se împotrivească lui Dumnezeu Însuși disprețuiește puterea Sa; deoarece a disprețui providența Celui care este întemeietorul puterii civile înseamnă a purta război cu El. Înțelege mai departe că puterile sunt de la Dumnezeu, nu așa cum ciuma, foametea, războaiele și alte pedepse pentru păcat sunt spuse a fi de la El; ci pentru că El le-a rânduit pentru cârmuirea legitimă și dreaptă a lumii. Căci, deși tiraniile și exercitarea nedreaptă a puterii, fiind pline de dezordine (ataxias), nu sunt o cârmuire rânduită; totuși dreptul de a cârmui este rânduit de Dumnezeu pentru bunăstarea omenirii. Așa cum este îngăduit să respingi războaiele și să cauți remedii pentru alte rele, de aceea Apostolul ne poruncește să respectăm și să cinstim de bunăvoie și cu bucurie dreptul și autoritatea cârmuitorilor, ca fiind de folos oamenilor: căci pedeapsa pe care Dumnezeu o trimite oamenilor pentru păcatele lor nu o putem numi în mod potrivit rânduieli, ci sunt mijloacele pe care El le-a rânduit cu bună știință pentru păstrarea ordinii legitime. Calvin continuă să laude slujba cârmuitorului pe temeiul binelui public. 3. Căci domnitorii, etc. El ne recomandă acum ascultarea de domnitori pe temeiul utilității; căci conjuncția cauzală gar, căci, se referă la prima propoziție și nu la ultimul verset. Iar utilitatea este aceasta: că Domnul a intenționat în acest fel să poarte de grijă liniștii celor buni și să înfrâneze nestăpânirea celor răi; prin aceste două lucruri fiind asigurată siguranța omenirii: căci dacă nu s-ar împotrivi furia celor răi și dacă nu ar fi ocrotiți cei nevinovați de violența lor, toate lucrurile ar ajunge la o dezordine deplină. Deoarece acesta este singurul remediu prin care omenirea poate fi păstrată de la pieire, trebuie să-l observăm cu grijă, dacă nu voim să ne mărturisim dușmani publici ai neamului omenesc.
Considerați

Considerare

Calvin leagă ascultarea exterioară de pretenția mai adâncă a conștiinței înaintea lui Dumnezeu. 5. De aceea este necesar, etc. Ceea ce poruncise mai întâi cu privire la darea ascultării cârmuitorilor, repetă acum pe scurt, dar cu o oarecare adăugire, și anume că trebuie să ne supunem lor nu numai pe temeiul necesității izvorâte din om, ci că prin aceasta Îl ascultăm pe Dumnezeu; căci prin mânie înțelege pedeapsa pe care o aplică cârmuitorii pentru disprețuirea demnității lor; ca și cum ar fi spus: „Nu trebuie să ascultăm doar pentru că nu putem rezista cu nepedepsire celor puternici și celor înarmați cu autoritate, așa cum se obișnuiește să se suporte nedreptățile care nu pot fi respinse; ci trebuie să ascultăm de bunăvoie, deoarece conștiința, prin Cuvântul lui Dumnezeu, ne leagă astfel.” Așadar, chiar dacă cârmuitorul ar fi dezarmat, astfel încât să-l putem provoca și disprețui cu nepedepsire, totuși un asemenea lucru nu ar trebui încercat mai mult decât dacă am vedea pedeapsa suspendată deasupra noastră; căci nu este de datoria unui om particular să ia autoritatea de la cel pe care Domnul l-a pus cu putere peste noi. Acest întreg discurs privește cârmuirea civilă; de aceea este zadarnic ca cei care ar vrea să exercite stăpânire asupra conștiințelor să încerce de aici să-și întemeieze tirania lor sacrilegă. Calvin leagă mai departe întreaga discuție de legea dragostei care împlinește fiecare poruncă. Dar unii sunt împiedicați aici și nu se pot descurca bine din această dificultate: că Pavel ne învață că legea este împlinită când ne iubim aproapele, căci aici nu se face nicio mențiune despre ceea ce se datorează lui Dumnezeu, ceea ce nu ar fi trebuit omis în niciun caz. Dar Pavel nu se referă la întreaga lege, ci vorbește doar despre ceea ce cere legea de la noi față de aproapele nostru. Și este fără îndoială adevărat că întreaga lege este împlinită când ne iubim aproapele; căci adevărata dragoste față de om nu curge decât din dragostea de Dumnezeu și este dovada ei și, ca să zicem așa, efectele ei. Dar Pavel înregistrează aici doar preceptele celei de-a doua table și despre acestea vorbește, ca și cum ar fi spus: „Cel ce își iubește aproapele ca pe sine însuși își împlinește datoria față de întreaga lume.” Copilărească este deci glosa sofiștilor care încearcă să scoată din acest pasaj ceva ce să favorizeze justificarea prin fapte: căci Pavel nu declară ce fac sau nu fac oamenii, ci vorbește ipotetic despre ceea ce nu vei găsi împlinit nicăieri. Și când spunem că oamenii nu sunt justificați prin fapte, nu negăm că păzirea legii este dreptatea adevărată: dar, deoarece nimeni nu o împlinește și nu a împlinit-o vreodată, spunem că toți sunt excluși de la ea și că, de aceea, singurul refugiu este în harul lui Hristos.
Răspunde
1. Unde aș putea fi ispitit să tratez supunerea față de autoritate ca fiind opțională mai degrabă decât un act de închinare? 2. Cum schimbă felul în care mă rog pentru conducători faptul că îmi amintesc că ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu? 3. În ce mod practic poate fi exprimată dragostea față de aproape prin atitudinea mea față de autoritățile cârmuitoare în această săptămână?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care ai rânduit orice autoritate după voia Ta desăvârșită, înnoiește-ne conștiințele prin Duhul Tău, ca să ne supunem celor ce sunt la putere nu doar din frică, ci ca pentru Tine, care ești Împăratul cel adevărat. Dă-ne har să nu datorăm nimănui nimic decât dragoste, pentru ca ascultarea noastră liniștită să împodobească Evanghelia Fiului Tău și să împlinească Legea Ta sub orice jug legiuit. Susține-ne în credincioșia legământului Tău până vom sta desăvârșiți în Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →