Eterniseed › Curriculum › 1 Macabei
Căderea Eliberatorului și Îmbrăcarea Fratelui Său: 1 Macabei 9-10
Deschidere
Eliberatorul cade. Iuda Macabeul, care curățise templul și condusese poporul în luptă, este doborât pe câmp, și tot Israelul ridică o mare lamentație asupra lui: cum a căzut cel puternic, mântuitorul lui Israel. Totuși povestea nu se sfârșește în mormânt. Ionatan, fratele său, preia conducerea, este îmbrăcat în cele din urmă în veșmintele sfinte, și poporul sfânt găsește o măsură de pace. Sfântul Rabanus Maurus, un părinte al Bisericii nedivizate pe care atât Răsăritul cât și Apusul îl venerează, citește aceste două mișcări ca model al vieții întregii Biserici: eliberatorul cade, și conducerea credincioasă este ridicată din nou în harul Duhului; și prin fiecare astfel de cădere și ridicare inima învață să tânjească după singurul și adevăratul Eliberator veșnic, Marele Preot etern, Hristos.
Citește
Citire
Citește 1 Macabei capitolul 9 cu încetineală. Urmărește cum lupta se strânge în jurul lui Iuda, armata care a fugit și clipa morții sale — apoi zăbovește asupra înmormântării în mormântul părinților săi din Modin și asupra marii lamentații a întregului popor al lui Israel. Observă cum durerea nu încheie lucrarea: frații săi Ionatan și Simon îl îngroapă, iar poporul se adună la Ionatan ca să preia conducerea în locul lui. Apoi citește mai departe în capitolul 10, unde Ionatan este în cele din urmă îmbrăcat în veșmintele sfinte, cetatea este reînnoită și întărită, și poporul sfânt găsește un timp de odihnă.
Studiu
De ce moartea eliberatorului rănește atât de adânc întregul popor? Sfântul Rabanus o citește ca o prefigurare a Pătimirii însăși, adunată în cuvântul prorocului:
Pentru că atunci când păstorii sunt uciși, turmele sunt silitate să fugă în direcții diferite, după cum este scris în prorocul Zaharia în prevestirea pătimirii lui Hristos. Lovirea păstorului și risipirea oilor, pe care evanghelistul a citit-o în noaptea trădării Domnului, este prefigurată aici în căderea lui Iuda — căci ceea ce merge înainte în cap trebuie să urmeze în trup. Și astfel lamentația lui Israel nu este o simplă slăbiciune a durerii.
Ruinarea vremelnică a învățătorilor buni prin prilejul morții nu poate trece fără întristarea ucenicilor; poporul care îl plânge pe Iuda cu o mare lamentație are dreptate să plângă, după cum bărbații evlavioși l-au plâns pe Ștefan cu o mare lamentație. A iubi pe eliberator înseamnă a plânge când el cade.
Considerați
Considerare
Totuși durerea nu este ultimul cuvânt, căci sfinții privesc dincolo de mormânt. Sfântul Rabanus temperează lamentația cu nădejde:
mângâierea nu încetează pentru aceia pe care o au din odihna viitoare a sufletelor prin nădejde sigură. Credincioșii se întristează și se bucură deodată, pentru că
Căci sfinții sunt într-un fel întristați în întristarea trupului lor, dar se bucură în minte măcar prin răsplata pecetluită pentru ei în împărăția cerească. Iar căderea eliberatorului nu lasă poporul fără conducător: unde cade Iuda, Ionatan este ridicat. Sfântul Rabanus citește succesiunea ca propria continuitate a Bisericii în conducerea credincioasă:
când primii învățători ai Bisericii au murit prin martiriu, urmașii lor, prin administrarea harului Duhului Sfânt, sunt puși în locul lor. Păstorul poate fi lovit, dar turma nu este niciodată părăsită; același Duh care l-a uns pe unul îl unge pe următorul.
Răspunde
Răspuns
Când Ionatan preia conducerea și este în cele din urmă îmbrăcat în veșmintele sfinte, lucrarea de zidire nu se oprește. Sfântul Rabanus învață că sub conducători credincioși adevărata odihnă a poporului este răbdătoarea zidire a sfințeniei:
învățătorii sfinți insistă totuși cu stăruință asupra zidirii duhovnicești și reînnoiesc cetatea Bisericii. Îmbrăcarea arhierească a lui Ionatan este ea însăși o prefigurare care arată dincolo de el, către Acela a cărui preoție nu trece și a cărui cetate porțile morții nu o pot birui — căci chiar și prinții neamurilor, văzând tăria ei, îi dau cinste,
pentru că o cunosc a fi cu adevărat mireasa Împăratului ceresc. Așadar, când cei pe care ne-am sprijinit cad, nu deznădăjdui și nu fugi în risipire. Plânge cu dreptate, nădăjduiește cu tărie și adună-te iarăși la conducătorii pe care Duhul îi ridică — și prin ei continuă să zidești cetatea lui Dumnezeu, așteptând pe Eliberatorul care nu moare.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care în fiecare veac ridici păstori pentru poporul Tău și nu lași turma Ta părăsită când cel puternic cade: mângâie-ne în durerile noastre cu nădejdea sigură a odihnei viitoare a sufletelor și îmbracă-Ți Biserica din nou în conducători credincioși împodobiți cu harul Duhului Tău cel Sfânt. Precum Israelul l-a plâns pe eliberatorul său căzut și totuși s-a ridicat să zidească iarăși, așa fă-ne statornici în întristare și neclintiți în nădejde, tânjind totdeauna după Unul-Născut Fiul Tău, singurul Mare Preot veșnic, care a fost lovit ca Păstorul ca cei risipiți să fie adunați întru una. Reînnoiește cetatea Bisericii Tale și păstrează-ne ca mireasa Ta până va veni El. Căci Tu ești scăparea și tăria noastră, și Ție înălțăm slavă, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →