← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Iosua 19-20 — cu Ioan Calvin

Iosua 19-20Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ascultăm din Ioan Calvin în timp ce ne călăuzește prin ultimele împărțiri ale Pământului Făgăduit în Iosua 19 și prevederea milostivă a cetăților de refugiu în Iosua 20. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie atât precizia cuvântului lui Dumnezeu cât și instrumentele umane care l-au dus la îndeplinire. Perspectivele sale ne ajută să vedem cum credincioșia divină întâlnește ascultarea practică. Pe măsură ce îi urmăm comentariul, suntem invitați să considerăm cum Dumnezeu rându iește viețile poporului său cu dreptate și compasiune. Să lăsăm cuvintele lui Calvin să ne atragă mai adânc în mesajul viu al Scripturii pentru biserica de astăzi.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește capitolele 19 și 20 din Iosua încet. Observă enumerarea atentă a hotarelor semințiilor și stabilirea cetăților de refugiu. Lasă textul să vorbească despre credincioșia lui Dumnezeu în împlinirea promisiunilor și în dăruirea milei. Oprește-te unde narațiunea subliniază responsabilitatea umană alături de îndrumarea divină. Lasă citirea să-ți pregătească inima pentru reflecțiile lui Calvin asupra acestor capitole.
Studiu
Calvin începe prin a considera sorțul atribuit lui Simeon. Urmă apoi sorțul seminției lui Simeon, nu ca semn de cinste, ci mai degrabă ca semn de ocară. Iacov spusese despre Simeon și Levi: 'Îi voi împărți în Iacov și îi voi risipi în Israel.' (Geneza 49:7) Pedeapsa lui Levi, într-adevăr, nu numai că a fost ușurată, ci transformată într-o demnitate excelentă, întrucât urmașii săi au fost așezați pe un fel de turnuri de veghe pentru a ține poporul pe căile evlaviei. În privința lui Simeon, risipirea proorocită de Iacov s-a împlinit în mod vizibil atunci când anumite cetăți din teritoriul lui Iuda au fost date urmașilor săi ca moștenire. Căci deși nu au fost trimiși la mari depărtări, totuși au locuit risipiți și ca străini într-un pământ care aparținea de drept altuia. De aceea, din pricina măcelului pe care l-au săvârșit cu tot atâta perfidie câtă cruzime, au fost așezați separat în locuințe diferite. În acest fel, vina tatălui a fost pedepsită asupra copiilor, iar Domnul a întărit în fapt acea sentință pe care o dictase slujitorului său. Adevărul sorțului a fost de asemenea dovedit cu claritate. El abordează apoi îndreptarea necesară în moștenirea lui Iuda. În împrejurarea în care o anumită parte a fost retrasă din familia lui Iuda, observăm din nou că, deși împărțitorii se străduiseră cu grijă să păstreze echitatea, au căzut într-o greșeală pe care nu s-au rușinat s-o îndrepte de îndată ce a fost descoperită. Și deși erau călăuziți de Duhul, nu este nimic ciudat în faptul că au fost parțial înșelați, deoarece Dumnezeu uneori își lasă slujitorii lipsiți de duhul judecății și îi lasă să acționeze ca niște oameni în diferite ocazii, ca să nu se mândrească prea mult cu clarviziunea lor. Putem adăuga că poporul a fost pedepsit pentru nepăsarea și graba sa încrezătoare, deoarece ar fi trebuit de la început să cerceteze mai cu exactitate cât pământ putea fi atribuit în mod potrivit fiecăruia. Ei au neglijat să facă acest lucru. Prin procedura lor nepricepută, copiii lui Iuda primiseră o acumulare disproporționată de teritoriu, iar echitatea cerea ca ei să renunțe la o parte. Ar fi fost de asemenea mai bine pentru ei înșiși ca hotarele să le fie fixate cu certitudine de la început decât să fie supuși ulterior unei spolieri dureroase. Adaugă că fiecare seminție se lăsase pradă speranței deșarte că membrii ei vor locui departe și larg, ca și cum pământul ar fi fost de întindere nelimitată. Calvin se îndreaptă apoi spre răsplata dată lui Iosua după împărțire. 49. Când au terminat de împărțit, etc. Avem aici, în cele din urmă, o relatare a recunoștinței poporului față de Iosua. Căci deși împărțirea pământului Canaan între urmașii lui Avraam trebuia să fie dreaptă, totuși Iosua, prin virtuțile sale alese, merita o răsplată de onoare. Nici nu putea cineva să se plângă că un singur om s-a îmbogățit pe cheltuiala lor. Căci, mai întâi, în întârziere a fost o dovadă izbitoare a moderației acestui sfânt slujitor al lui Dumnezeu. El nu se gândește la propriul său interes până când binele comun a fost asigurat. Cât de rar găsim pe cineva care, după ce a dat una sau două dovezi de vitejie, nu se grăbește îndată la pradă? Nu așa Iosua, care nu se gândește la sine până când pământul a fost împărțit. Și în răsplata însăși se văd aceeași temperanță și frugalitate. Cetatea pe care o cere să i se dea lui și familiei sale era doar o grămadă de pietre, fie pentru că fusese dărâmată și transformată în ruine, fie pentru că nu fusese încă zidită nicio cetate pe ea.
Considerați

Considerare

Calvin deschide tratarea cetăților de refugiu observând întârzierea poporului. 1. Domnul a vorbit de asemenea lui Iosua, etc. În faptul că nu le-a venit în minte să desemneze cetățile de refugiu până nu au fost din nou amintiți de aceasta, lenevia lor apare indirect mustrată. Porunca divină în acest sens fusese dată dincolo de Iordan. Când motivul pentru ea rămânea totdeauna la fel de valabil, de ce așteaptă? De ce nu dau deplin efect la ceea ce începuseră în mod drept? Putem adăuga cât de important era ca să existe locuri de refugiu pentru cei nevinovați, ca să nu se polueze pământul cu sânge. Căci dacă acel remediu nu ar fi fost prevăzut, rudele celor uciși ar fi dublat răul, procedând fără discernământ la răzbunarea morții lor. Cu siguranță nu se cuvenea ca poporul să fie inactiv în păzirea pământului de pată și întinare. [172] De aici percepem cât de înceți sunt oamenii, nu numai să-și împlinească datoria, ci să vegheze la propria lor siguranță, dacă Domnul nu îi îndeamnă adesea și nu îi împunge înainte prin stimulentul îndemnului. Dar că au păcătuit doar din nepăsare, este evident din faptul că sunt îndată gata să asculte, fără a amâna și fără a crea obstacole sau întârzieri unei chestiuni necesare, prin a pune la îndoială potrivirea ei.
Răspunde

Răspuns

Cum modelează lectura lui Calvin a proorociei lui Iacov viziunea ta asupra dreptății lui Dumnezeu în împărțirile semințiilor? În ce feluri ai putea fi tentat să treci cu vederea mila practică așa cum israeliții au trecut inițial cu vederea cetățile de refugiu? Unde vezi credincioșia lui Dumnezeu întâlnind limitarea umană în propriile tale împrejurări de viață?
Roagă-te

Rugăciune

Stăpâne Suveran, care împarți moștenirea poporului Tău după sfatul Tău și le așezi hotarele cu credincioșie, dă-ne har să primim părțile noastre cu încredere smerită și să arătăm milă așa cum ne-ai arătat-o nouă. Atrage-ne zilnic la refugiul pe care L-ai rânduit în Hristos, ca să scăpăm de răzbunător și să ne odihnim în mila legământului Tău. Păzește-ne de trândăvie în ascultarea poruncilor Tale și întărește Biserica Ta să umble cu dreptate în țara pe care ai dat-o. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →