Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 11 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la perspectivele profunde ale lui Ioan Calvin despre capitolul 11 din Evrei. Expunerea atentă a lui Calvin dezvăluie cum credința susține credinciosul prin fiecare încercare, ancorând speranța în promisiunile nevăzute ale lui Dumnezeu. Comentariul său ne îndrumă să vedem răbdarea ca pe tovarășa inseparabilă a credinței și să recunoaștem pe părinții din vechime ca modele de încredere. Pe măsură ce ascultăm vocea lui Calvin, fie ca încrederea noastră în cuvântul lui Dumnezeu să crească mai profund și rezistența noastră să fie întărită pentru cursa pusă înaintea noastră.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte cuvântul viu. Citește cu încetineală capitolul 11 din Evrei, lăsând fiecare exemplu de credință să vorbească. Observă cum capitolul începe cu o descriere a credinței și apoi desfășoară poveste după poveste a celor care au încredințat promisiunile lui Dumnezeu de departe. Lasă textul să se așeze în mintea ta înainte de a asculta expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a clarifica legătura dintre credință și răbdare.
1. Acum credința, etc. Oricine a făcut din aceasta începutul capitolului al unsprezecelea a rupt în mod neînțelept contextul; căci scopul Apostolului era să dovedească ceea ce spusese deja, că este nevoie de răbdare. [200] El citase mărturia lui Habacuc, care spune că cel drept trăiește prin credință; el arată acum ceea ce mai rămânea de dovedit — că credința nu poate fi despărțită de răbdare mai mult decât de ea însăși. Ordinea a ceea ce spune el este aceasta: „Nu vom ajunge la țelul mântuirii decât dacă avem răbdare, căci Prorocul declară că cel drept trăiește prin credință; dar credința ne îndreaptă spre lucruri îndepărtate pe care nu le bucurăm încă; ea include atunci în mod necesar răbdarea.” Prin urmare, propoziția minoră din argument este aceasta: Credința este substanța lucrurilor sperate, etc. De aici este de asemenea evident că sunt foarte greșiți cei care cred că aici se dă o definiție exactă a credinței; căci Apostolul nu vorbește aici despre întregul a ceea ce este credința, ci selectează acea parte a ei care era potrivită scopului său, și anume că ea are răbdarea mereu legată de ea. [201] Să considerăm acum cuvintele.El expune apoi înțelesul credinței ca substanță a lucrurilor sperate.
El numește credința hypostasis, substanța lucrurilor sperate. Știm într-adevăr că ceea ce sperăm nu este ceea ce avem ca și cum l-am avea în mână, ci ceea ce este încă ascuns de noi sau cel puțin a cărui bucurie este amânată pentru un alt timp. Apostolul ne învață acum același lucru cu ceea ce găsim în Romani 8:24; unde se spune că ceea ce este sperat nu este văzut și de aici se trage concluzia că trebuie așteptat cu răbdare. Astfel Apostolul ne amintește aici că credința nu privește lucrurile prezente, ci pe cele care sunt așteptate. Nici acest fel de contradicție nu este lipsit de forță și frumusețe: Credința, spune el, este hypostasis, sprijinul sau temelia pe care ne așezăm piciorul — sprijinul a ce? Al lucrurilor absente, care sunt atât de departe de a fi cu adevărat posedate de noi, încât sunt cu mult dincolo de atingerea înțelegerii noastre.Calvin continuă să împace neconcordanțele aparente din descrierea credinței.
Apoi aceste două lucruri, deși aparent inconsistente, se armonizează totuși perfect când vorbim despre credință; căci Duhul lui Dumnezeu ne arată lucruri ascunse, a căror cunoaștere nu poate ajunge la simțurile noastre: Ni se promite viața veșnică, dar ni se promite celor morți; suntem asigurați de o înviere fericită, dar suntem încă implicați în stricăciune; suntem declarați drepți, deși păcatul locuiește încă în noi; auzim că suntem fericiți, dar suntem încă în mijlocul multor nenorociri; ni se promite belșug din toate lucrurile bune, dar totuși adesea flămânzim și însetăm; Dumnezeu proclamă că va veni repede, dar pare surd când strigăm la El. Ce s-ar întâmpla cu noi dacă nu am fi susținuți de speranță și dacă mințile noastre nu ar ieși din mijlocul întunericului deasupra lumii prin lumina cuvântului lui Dumnezeu și a Duhului Său? Credința, deci, este pe drept numită subzistența sau substanța lucrurilor care sunt încă obiecte ale speranței și dovada lucrurilor nevăzute. Augustin uneori redă dovada prin 'convingere', ceea ce nu dezaprob, căci exprimă cu credincioșie înțelesul Apostolului: dar prefer 'demonstrație', deoarece este mai literal.
Considerați
Considerare
Calvin subliniază rolul credinței în înțelegerea creației.
3. Prin, sau prin, credință înțelegem, [205] etc. Aceasta este o dovadă foarte izbitoare a ultimului verset; căci nu ne deosebim cu nimic de creația brută dacă nu înțelegem că lumea a fost creată de Dumnezeu. În ce scop au fost înzestrați oamenii cu înțelegere și rațiune, dacă nu ca să-L recunoască pe Creatorul lor? Dar numai prin credință știm că Dumnezeu a creat lumea. Nu este de mirare atunci că credința a strălucit în părinți mai presus de toate celelalte virtuți.
Răspunde
Răspuns
Cum pune accentul lui Calvin pe răbdare în lumină nouă modul în care privești încercările tale actuale? În ce domenii ale vieții ai nevoie ca credința să acționeze ca temelie pentru speranța pe care nu o poți vedea încă? Unde ai putea fi tentat să te bazezi pe circumstanțele vizibile mai degrabă decât pe cuvântul lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
O Tată Suveran, prin harul Fiului Tău și puterea Duhului, întărește credința pe care ne-ai dat-o, ca ea să fie substanța lucrurilor nădăjduite și dovada lucrurilor nevăzute. Dă-ne răbdare să îmbrățișăm promisiunile legământului Tău, deși par îndepărtate, și curaj să credem că răsplătești pe cei ce Te caută cu sârguință, până vom primi țara mai bună pe care ai pregătit-o. Ține-ne să umblăm prin credință, nu prin vedere, până când fiecare promisiune își găsește da-ul în Hristos. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →