Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 23-24 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În lecția de astăzi ne întoarcem la expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra sărbătorilor rânduite și adunărilor sfinte din Leviticul 23–24. Calvin arată cum aceste rânduieli antice îndreptau continuu atenția lui Israel către bunătatea și sfințenia lui Dumnezeu. Comentariul său ne invită să vedem dincolo de simplul ritual în chemarea mai profundă la închinare recunoscătoare și dependență umilă. Pe măsură ce ascultăm cuvintele sale, fie ca inimile noastre să fie mișcate să ne amintim de faptele răscumpărătoare ale lui Dumnezeu și să trăim înaintea Lui cu reverență și bucurie. Să ne pregătim să primim instrucțiuni care încă hrănesc biserica astăzi.
Citește
Citire
Vă invităm să citiți Leviticul capitolele 23 și 24 încet și cu rugăciune. Ascultați ritmul timpului sacru, chemarea la odihnă, darurile primelor roade și avertismentele solemne împotriva profanării numelui sau Sabatului lui Dumnezeu. Lăsați textul să trezească recunoștință pentru Domnul care își desparte poporul și îi oferă comuniunea continuă cu El.
Studiu
Calvin începe prin a explica legătura dintre sărbători și Sabat și Paște.
4. Acestea sunt sărbătorile Domnului. Celelalte sărbători pe care Moise le enumeră aici au o afinitate cu Sabatul. În primul rând este pus Paștele, al cărui mister l-am anexat, nu fără motiv, la Prima Poruncă, căci instituirea sa a fost explicată acolo, întrucât a acționat ca o restricție pentru popor de a nu cădea în zei străini. În acea rânduială au fost inițiați în slujirea lui Dumnezeu, ca să părăsească toate superstițiile neamurilor și să se mulțumească cu învățătura curată a Legii. Paștele, așadar, în sine era un supliment la Prima Poruncă; totuși ziua care revine din an în an este enumerată pe bună dreptate printre celelalte sărbători. Și cu siguranță este clar că A Patra Poruncă nu avea alt obiect sau folos decât să exercite poporul în slujirea lui Dumnezeu; dar deoarece uciderea mielului reprezenta harul adopției prin care Dumnezeu îi legase de Sine, a fost necesar să fie anexat la Prima Poruncă. Cititorii mei să fie deci mulțumiți acum cu cealaltă parte, adică faptul că celebrarea sa anuală era un ajutor pentru amintirea perpetuă de către israeliți a răscumpărării lor.Calvin se îndreaptă apoi spre darul primelor roade la intrarea în țară.
10. Când veți veni în țară. Moise stabilește acum reguli cu privire la a doua zi de sărbătoare, care era dedicată darului primelor roade. Ceremonia este descrisă astfel încât să predea o mână plină în mâna preotului; deși unii cred că măsura semnificată era a zecea parte dintr-o efă. Cuvântul Omer [345] înseamnă ambele. Dar în acest pasaj expresia „mână plină” este cea mai potrivită, deoarece reprezenta într-un mod viu începutul secerișului; întrucât nu era îngăduit să guste nici măcar din grâne prăjite înainte de darul primelor roade. Preotul îl înălța înaintea altarului, dar cu o mișcare de legănare; căci astfel evreii deosebesc cele două moduri, [346] trvmh, therumah, care era înălțat, și tnvphh, thenuphah, care este menționat aici, și care era legănat spre cele patru puncte ale busolei, iar apoi se făcea o jertfă și o libație. Știm că neamurile [347] au inventat astfel zei și zeițe care prezidau asupra roadelor, astfel încât pământul era marea și comuna mamă a zeilor și a oamenilor. În această greșeală ar fi căzut îndată evreii, sau s-ar fi îndopat fără să se gândească la Dumnezeu, dacă nu ar fi fost amintiți prin această ceremonie că Tatăl subzistenței lor era în ceruri, al cărui slujitor era pământul pentru a le asigura hrana. Căci deoarece întregul seceriș era sfințit într-o singură mână plină, era ca și cum ar fi arătat că tot ce producea pământul aparținea în întregime lui Dumnezeu. Dar astfel bunătatea admirabilă a lui Dumnezeu era vizibilă, când, revendicând ceea ce era al Său, nu diminua deloc hrana poporului; apoi primeau, ca din mâna Sa, tot ce fiecare avea depozitat acasă, exact ca și cum ar fi ieșit din sanctuarul Său. Afirmația lui Pavel este bine cunoscută: „Căci dacă pârgul este sfânt, și frământătura este sfântă” (Romani 11:16), în care face aluzie la această veche ceremonie a Legii. Cuvântul pe care îl traduc „spre primirea voastră” [348] este același pe care interpreții îl redau altundeva „bună plăcere” și îl referă la popor, ca și cum s-ar spune „după voia voastră” sau „ad libitum”, cum se spune barbar. Dar am arătat mai înainte că trebuie înțeles despre favoarea și bunăvoința lui Dumnezeu, deși este transferat într-un sens pasiv la popor, ca în Psalmul 106:4, rtsvn, ratson, sau favoarea poporului ales, înseamnă dragostea gratuită cu care Dumnezeu privește Biserica Sa. Dar Moise semnifică faptul că roadele pământului nu pot fi mâncate altfel cu conștiință curată, pentru că nu ar simți că Dumnezeu le primește și le privește cu afecțiune părintească. Ceremonia, acum abolită, rămâne în vigoare deplină printre noi în ceea ce privește substanța sa, căci nimic altceva decât recunoașterea bunătății lui Dumnezeu, care izvorăște din credință și mulțumire, sfințește tot ce primim din mâna Sa.În a zecea zi a lunii a șaptea, Calvin se adresează zilei ispășirii.
27. De asemenea, în a zecea zi a acestei luni a șaptea. Cuvântul kphr, caphar, de unde substantivul kphrym, cephurim, înseamnă atât a propitia cât și a șterge vina și acuzația prin mijloace de ispășire; kphrym, așadar, sunt ispășiri (libații) pentru a-L îmblânzi pe Dumnezeu; și cuvântul este folosit la plural, deoarece nu erau sub imputarea unui singur fel de vină, ci aveau nevoie de împăcări multiple din cauza numeroaselor și variatelor lor fărădelegi. Aceasta se făcea într-adevăr atât public cât și privat de-a lungul restului anului, căci toate victimele pe care le ofereau erau atâtea satisfacții pentru a obține iertare și a-L împăca pe Dumnezeu. Totuși acestor exerciții zilnice li se adăuga și o zi de sărbătoare anuală ca o amintire specială și ca un stimulent mai ascuțit la pocăință: căci era potrivit ca ei să fie treziți la durere evlavioasă prin post solemn și jertfe, întrucât provocaseră mânia lui Dumnezeu împotriva lor prin tot anul. De aceea în această zi de sărbătoare erau chemați înaintea tribunalului Său, ca, așezându-se acolo, să recunoască că meritau această judecată și totuși să se roage să scape de pedeapsă; și acesta era obiectul postului. Între timp învățau din jertfe că erau restaurați la favoarea Sa, deoarece simpla mărturisire ar fi fost doar un motiv de disperare. Astfel, așadar, Dumnezeu cerea de la ei durere și alte semne de pocăință, ca din partea Sa să mărturisească că este pe deplin îmblânzit astfel încât să le fie milostiv. Expresia „vă veți întrista sufletele” se referă aici la post, care era cerut ca o mărturisire exterioară a pocăinței. Și cu siguranță nu era nicio greutate în post în sine, deoarece Dumnezeu arată clar prin Isaia că nu ține seama de ipocriți, care se încred că Îl îmblânzesc prin post (Isaia 58:3); dar fiind retrași de la hrana luxoasă și de toate delicatesele, erau amintiți de nenorocirea lor, astfel încât, doborâți de durere și umiliți, să caute cu mai multă ardoare și zel remediul. Căci iertarea păcatelor este promisă numai celor care, afectați de durere serioasă, se simt pierduți și nenorociți și recunosc și mărturisesc ce au meritat. În acest fel se deschide o ușă pentru a implora mila lui Dumnezeu. Totuși nu trebuie presupus că cei care sunt astfel nemulțumiți de ei înșiși merită iertare prin pregătirea lor pentru ea. [352] Dar deoarece ar fi contrar naturii lui Dumnezeu să îmbrățișeze oamenii cu favoarea Sa pe cei care sunt cufundați în nelegiuirile lor și încăpățânați în păcat; și din nou, deoarece ar fi cel mai nerezonabil ca prin îndurarea Sa să se dea licență de a păcătui sub pretextul impunității, este nevoie ca pocăința să preceadă împăcarea noastră cu Dumnezeu. De unde reiese și că El iartă astfel pe păcătoși încât încă urăște păcatele lor, deoarece El îi absolvă doar pe cei care se condamnă voluntar și nu admite pe nimeni în favoarea Sa decât pe cei care își părăsesc păcatele; nu că cineva renunță perfect la sine sau la păcatele sale, ci prin îngăduință acea pocăință este acceptabilă lui Dumnezeu, [353] care ar putea fi pe bună dreptate respinsă pe motivul deficiențelor sale. Prin care se confirmă și ceea ce am spus mai sus, că nu din cauza meritului pocăinței noastre ne achită Dumnezeu de păcatele noastre; ca și cum ne-am răscumpăra de vină și pedeapsă prin plâns, întristare și mărturisire, în timp ce la cei mai buni dintre noi pocăința va fi întotdeauna slabă și imperfectă. De aceea cauza și onoarea iertării noastre trebuie atribuite doar bunătății gratuite a lui Dumnezeu. De aici am spus că în postul lor israeliții își mărturiseau vina și condamnarea, în timp ce erau ispășiți prin jertfă, deoarece nu există alt mijloc de satisfacție.
Considerați
Considerare
Calvin leagă Sărbătoarea Corturilor de amintirea continuă a eliberării lui Dumnezeu.
34. A cincisprezecea zi a acestei luni a șaptea. Se arată la sfârșitul capitolului de ce a instituit Dumnezeu Sărbătoarea Corturilor, și anume ca copiii lui Israel să-și amintească că au locuit în corturi în pustiu, când nu aveau un loc de locuit sigur, ci, ca să zicem așa, duceau o viață rătăcitoare. Paștele arăta cum au fost minunatește salvați de la moartea imediată prin mâna lui Dumnezeu; dar prin această altă zi Dumnezeu a mărit fluxul continuu și zilnic al harului Său; căci nu ar fi fost de ajuns să recunoască puterea Sa în plecarea lor efectivă și să-I mulțumească pentru eliberarea lor momentană, dacă nu reflectau cu totul asupra progresului eliberării lor desăvârșite, pe care o experimentaseră timp de patruzeci de ani. Făcând aluzie la aceasta, profetul Zaharia, când vorbește despre a doua răscumpărare, poruncește tuturor neamurilor care aveau să fie convertite la închinarea lui Dumnezeu să urce în fiecare an să sărbătorească această zi. (Zaharia 14:16.) Și de ce aceasta mai degrabă decât celelalte sărbători? pentru că întoarcerea lor din Babilon printr-o călătorie lungă și dificilă, pusă în pericol de atacurile violente ale dușmanilor, ar fi fost la fel de memorabilă ca trecerea poporului din Egipt în Țara Promisă. De aici deducem că, deși ceremonia este acum abolită, totuși folosul ei există încă în duh și în adevăr, pentru ca puterea și mila incomparabilă a lui Dumnezeu să fie ținute constant înaintea ochilor noștri, când ne-a eliberat din întuneric și din adâncul morții și ne-a mutat în viața cerească. Dar se cuvenea ca poporul antic în ignoranța sa să fie astfel exercitat, ca toți de la tinerețe până la bătrânețe, ieșind din casele lor, să fie aduși, ca să zicem așa, în circumstanțele actuale, și în acel spectacol să perceapă ceea ce altfel nu ar fi pătruns suficient în mințile lor; în timp ce în același timp erau instruiți pentru vremea ce va veni, că chiar și în țara Canaanului aveau să fie niște străini, deoarece aceasta este condiția prescrisă tuturor celor evlavioși și copiilor lui Dumnezeu, ca ei să fie străini pe pământ, dacă doresc să fie moștenitori ai cerului. În mod special, totuși, Dumnezeu voia să-i trezească la recunoștință, ca să prețuiască mai mult ocuparea liniștită a Țării Promise și confortul caselor lor, când își aminteau că fuseseră aduși aici de mâna Sa din pustiu și din cea mai nenorocită lipsă a tuturor lucrurilor.
Răspunde
Răspuns
Cum rememorează vremurile rânduite de Dumnezeu felul în care îți ordonezi propriile zile? În ce moduri ar putea vorbi încă chemarea de a aduce primele roade despre dărnicia și recunoștința ta? Unde simți că Duhul te invită la o pocăință mai profundă și la o încredere reînnoită în providența lui Dumnezeu?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeul nostru, care prin harul Tău suveran ai rânduit adunări sfinte și vremuri de aducere aminte pentru poporul legământului Tău, dă-ne inimi să păzim sărbătorile Tale cu evlavie, aducând întâiul și cel mai bun din tot ce ne-ai dat. Îndreaptă ochii noștri spre Hristos, adevăratul Miel de Paște, ca să ne odihnim în eliberarea împlinită de Tine și să nu profanăm ce ai sfințit. Prin Duhul Tău atrage-ne zilnic în bucuria prezenței Tale, susținuți de credincioșia Ta neschimbătoare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →