Eterniseed › Curriculum › Iov
Omul Se Naște la Truda: Săgețile Celui Atotputernic
Deschidere
Elifaz continuă și în mijlocul sfatului său greșit rostește un cuvânt mai adevărat decât știe: 'omul se naște la necaz, precum scânteile zboară în sus'. Apoi Iov răspunde, iar răspunsul său este greu de durere — 'săgețile Celui Atotputernic sunt în mine, otrava lor îmi bea duhul'. Sfântul Grigore cel Mare adună ambele cuvântări într-o singură temă mare: viața de acum este o trudă și un pelerinaj, iar sufletul care iubește adevărata sa patrie simte exilul cu durere. El citește dorul lui Iov după ușurare — strigătul său după 'cumpănă' ca să-și cântărească durerea — ca dorul adânc al omului căzut după Răscumpărător, care singur a venit 'să cântărească meritul vieții noastre', punând într-o parte nenorocirea noastră și în cealaltă păcatele noastre, ca prin moartea Sa pedeapsa să se arate grea și prin milostivirea Sa păcatul să se facă ușor. Durerea lui Iov nu este o nenorocire goală; este geamătul spre casă al unei inimi care știe ce a pierdut.
Citește
Citește Iov 5–6 — Elifaz încă vorbind: 'necazul nu iese din țărână, nici truda nu răsare din pământ; totuși omul se naște la necaz, precum scânteile zboară în sus'; sfatul său de a-L căuta pe Dumnezeu, care 'rănește și leagă', și catalogul binecuvântărilor omului mustrat. Apoi răspunsul lui Iov — 'o, de s-ar cântări cu adevărat durerea mea și nenorocirea mea s-ar pune laolaltă în cumpănă! căci acum ar fi mai grea decât nisipul mării'; 'săgețile Celui Atotputernic sunt în mine, otrava lor îmi bea duhul; spaimele lui Dumnezeu se așază în rând împotriva mea'; măgarul sălbatic care nu rage fără iarbă, boul care nu muge la ieslea plină; și tânguirea sa că până și prietenii săi au devenit 'un pârâu' care nu mai potolește setea călătorului.
Studiu
Studiază
Cuvântul adevărat al lui Elifaz — că omul se naște la necaz — Sfântul Grigore îl citește ca soarta fiecărui suflet înzestrat cu rațiune în exil:
este cu totul cu neputință ca el să treacă prin acest timp al pelerinajului său fără a suferi. Totuși durerea nu este fără scop. Însăși necazurile care cad asupra trupului sunt menite să înalțe mintea:
trebuie să luăm mare și sârguincioasă grijă ca, atunci când în împrejurările din afară suntem apăsați de o greutate de durere, să ne întindem înainte în nădejde spre cele de sus. Apoi Iov răspunde, iar Sfântul Grigore găsește în durerea sa o sănătate ciudată. Numai sufletul care știe că este în exil poate plânge cum se cuvine:
Cel ce iubește șederea în străinătate în loc de propria sa țarănu știe să se întristeze nici măcar în mijlocul întristărilor. Dar lacrimile lui Iov sunt pline de înțeles:
cuvintele omului drept sunt pline de durere, căci fiind încă supus necazurilor de acum,
în cuvântul său suspină după altceva— după patria pe care nu a ajuns încă.
Considerați
Cugetă
Sfântul Grigore citește 'săgețile Celui Atotputernic' ca loviturile vizitei dumnezeiești care trag sufletul înăuntru și îl îndepărtează de mândrie. Ele rănesc, dar rana aduce sănătate, căci din ea curge sângele mărturisirii. Și totuși creștinul nu trebuie să fie stăpânit de teama judecății, ci înălțat în libertatea iubirii:
mintea trebuie să fie lipsită de frică șitristețe și atrasă doar în dorul după pământul veșnic. Căci există o frică de rob și o iubire filială, iar Evanghelia ne cheamă din una în cealaltă:
dacă Îl iubim ca pe un Tată pe Cel pe care acum, cu suflet de rob, Îl temem ca pe un Stăpân, arătăm nașterea nobilă a regenerării noastre. Sfântul Grigore adaugă o mângâiere duioasă din același capitol: sufletul smerit și neînvățat, așezat în 'ogorul credinței', adesea întrece pe cel isteț doar prin sârguința iubirii —
omul simplu, prin sârguința practicii drepte, ajunge acolo unde omul cu abilitate nu se înalță niciodată. Săgețile rănesc doar ca să ne întoarcă spre casă.
Răspunde
Nu te mira că drumul este greu. Omul se naște la trudă și nu poți trece prin acest pelerinaj fără a suferi; necazul care răsare în jurul tău nu este un semn că Dumnezeu a uitat, ci însăși mijloacele prin care El te îndeamnă să te întinzi înainte în nădejde spre cele de sus. Când săgețile Celui Atotputernic te străpung, lasă rana să-și facă lucrarea — lasă sângele mărturisirii să curgă, lasă mândria să se scurgă din duhul tău. Dar nu te opri la frică. Întregul scop al mustrării este ca tu să fii lipsit de spaimă și atras în iubire, ca să slujești ca fiu pe Cel pe care odinioară Îl temeai ca un rob pe stăpân. Iar dacă ești printre cei simpli și neînvățați, ia-ți inima: sufletul simplu care practică cu sârguință ceea ce știe puțin urcă mai sus decât cel isteț care disprețuiește să asculte. Lasă-ți durerea, ca a lui Iov, să fie plină de înțeles — suspinul de dor de casă al unei inimi care nu și-a atins încă patria, dar călătorește mereu spre ea.
Roagă-te
O, Dumnezeule al toată mângâierea, care ai rânduit ca viața de acum să fie o trudă și un pelerinaj și care rănești doar ca să vindeci: când săgețile vizitei Tale mă străpung, lasă-le să scurgă mândria mea și să mă atragă înăuntru la Tine. Ia din inima mea frica de rob și dă-mi iubirea de fiu, ca să-Ți slujesc nu în spaimă, ci în dor, întinzându-mă mereu înainte spre pământul cel veșnic. Lasă durerea mea să fie suspinul de dor de casă al unuia care își cunoaște adevărata patrie și lasă-mă, deși simplu și neînvățat, să urc la Tine prin sârguința iubirii care nu disprețuiește nici un lucru mic pe care îl poruncești. Cântărește păcatele mele în cumpăna milei Tale, Hristoase, care ai pus nenorocirea noastră și vina noastră în balanța Crucii Tale; și adu-mă acasă la urmă. Căci Tu ești iubitorul de oameni și Ție înălțăm slavă, împreună cu Tatăl Tău și cu Duhul Tău cel Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →