← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 137-138 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)

Psalmii 137-138Eterniseed Original — Vocea Reformată22 min
Deschidere
Psalmii 137 și 138 stau împreună ca o mărturie a lucrării Domnului cu poporul Său al legământului în mijlocul judecății și al restaurării. Primul înregistrează experiența celor îndepărtați de la pământul făgăduinței, unde fuseseră rânduite rânduielile închinării, în timp ce al doilea ridică glasul unuia care a fost păstrat și răspunde credincioșiei divine cu o mărturisire reînnoită a supremației lui Dumnezeu peste toți conducătorii și națiunile. În aceste capitole suveranitatea lui Dumnezeu este arătată atât în pedeapsa care îndepărtează poporul Său de la moștenirea lor, cât și în mila care îi susține chiar și atunci când semnele vizibile ale prezenței Sale sunt retrase. Legământul rămâne temelia fixă a întregii reflecții, astfel încât nici amărăciunea exilului, nici întoarcerea favorii nu sunt atribuite întâmplării sau meritului uman, ci scopului neschimbător al Aceluia care S-a legat de ai Săi.
Citește

Citire

Pe măsură ce acești doi psalmi sunt citiți consecutiv, atenția trebuie să se oprească asupra mișcării de la plângerea pentru pierderea cântărilor Sionului și refuzul de a aduce laudă într-o țară străină până la declarația că Domnul va desăvârși ceea ce privește pe slujitorul Său și nu va părăsi lucrarea mâinilor Sale. Observă cum amintirea Ierusalimului stăpânește primul psalm și cum înălțarea cuvântului lui Dumnezeu mai presus de tot numele Său stăpânește al doilea. Observă contrastul dintre națiunile care nu cunosc legământul și acela care umblă în mijlocul necazului, dar Îl găsește pe Domnul păzindu-l. Citirea trebuie să fie măsurată, permițând fiecărei cereri și fiecărei mărturisiri a stăpânirii divine să stea fără grabă.
Studiu
Psalmul 137 începe prin a-i așeza pe captivi lângă râurile Babilonului, unde șederea continuă indică nu o întrerupere scurtă, ci o stare statornică de îndepărtare de locul unde Dumnezeu Își pusese numele. Refuzul de a cânta cântarea Domnului în acel cadru izvorăște din recunoașterea că închinarea rânduită aparține pământului făgăduinței legământului, nu oricărui teritoriu ales de om. Cererea captivatorilor pentru veselie este întâmpinată cu hotărârea ca mâna dreaptă să-și uite îndemânarea mai degrabă decât să trateze cântările sfinte ca pe un divertisment obișnuit. Psalmul se întoarce apoi la amintirea Ierusalimului ca bucurie supremă, astfel încât orice binecuvântare asupra celui care împlinește dreapta răsplătire asupra distrugătorilor cetății este încadrată în aceeași ordine a legământului care odinioară ocrotise Sionul și acum permite răsturnarea lui. În acest fel, blestemul nu este o răzbunare personală, ci un apel la Judecătorul drept care S-a legat să apere moștenirea Sa. Psalmul 138 urmează imediat cu glasul unuia care, deși încă înconjurat de cei mândri, mulțumește înaintea dumnezeilor și se închină spre templu. Mărturisirea că Domnul Și-a mărit cuvântul mai presus de tot numele Său stabilește temelia încrederii: făgăduințele rostite părinților rămân regula fixă după care Dumnezeu lucrează, chiar atunci când împrejurările vizibile le contrazic. Psalmistul mărturisește că în ziua necazului Domnul a răspuns, a întărit sufletul și va desăvârși ceea ce privește pe slujitorul Său. Împărații pământului sunt recunoscuți doar pentru a fi coborâți înaintea slavei Domnului, în timp ce Domnul Însuși privește la cei smeriți și îi cunoaște pe cei mândri de departe. Rugăciunea de încheiere ca Domnul să nu părăsească lucrarea mâinilor Sale îl readuce pe cititor la temelia legământului, unde păstrarea nu depinde de puterea slujitorului, ci de credincioșia Făcătorului. În ambii psalmi, deosebirea dintre cei care aparțin legământului și cei care nu aparțin este menținută fără compromis, iar fiecare mișcare de durere sau de mulțumire este raportată la voia suverană care rânduște atât judecata, cât și mila.
Considerați

Considerare

Acești psalmi stau într-o legătură clară cu plângerile anterioare ale Psaltirii și cu vestirile profetice ale exilului și ale întoarcerii. Refuzul de a cânta într-o țară străină răsună principiul că închinarea primită este legată de locul și de felul rânduit de Dumnezeu, o temă deja prezentă în îndrumările date lui Israel înainte de a intra în Canaan. Înălțarea cuvântului Domnului în Psalmul 138 își găsește corespondentul în accentul pus pe caracterul statornic al acelui cuvânt, întâlnit de-a lungul Psaltirii și confirmat mai târziu în scrierile apostolice. În linia interpretativă a Reformei, aceste capitole au fost citite ca confirmând atât realitatea pedepsei divine asupra celor care încalcă legământul, cât și certitudinea păstrării pentru cei pe care Dumnezeu i-a ales, astfel încât aceeași suveranitate care permite îndepărtarea de la pământ garantează și împlinirea fiecărei făgăduințe făcute rămășiței. Mișcarea de la plângere la mulțumire ilustrează deci tiparul prin care Biserica din fiecare veac învață să se odihnească în cuvântul care nu poate fi frânt, mai degrabă decât în împrejurările prezente.
Răspunde

Răspuns

În ce împrejurări prezente te simți ispitit să tratezi mijloacele rânduite ale harului ca interschimbabile cu orice cadru sau obicei? Cum modelează amintirea făgăduințelor legământului lui Dumnezeu răspunsul tău atunci când ordinea vizibilă a Bisericii pare micșorată sau împotrivită? În ce fel anume corectează mărturisirea că Domnul va desăvârși ceea ce privește pe slujitorul Său tendința de a măsura credincioșia după rezultate imediate, mai degrabă decât după cuvântul care stă mai presus de toate numele?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeule, care Te-ai legat prin legământ de poporul Tău și care rânduiesc atât pedepsele, cât și restaurările lor după scopul Tău, dă-ne ca să ne aducem aminte de locul Tău sfânt chiar atunci când suntem îndepărtați de semnele lui exterioare și să refuzăm să dăm cântările Tale spre orice întrebuințare străină. Susține-ne prin cuvântul pe care L-ai mărit mai presus de tot numele Tău, ca în ziua necazului să Te chemăm și să ne găsim sufletul întărit. Desăvârșește ceea ce privește pe slujitorii Tăi și nu părăsi lucrarea mâinilor Tale, ca împărații pământului să vadă totuși slava Ta și cei smeriți să fie păstrați în mijlocul potrivnicilor lor. Ține-ne statornici în legământul care nu poate fi revocat, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Eterniseed Original — Vocea Reformată · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.