Eterniseed › Curriculum › Hagai
Agheu 1-2 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În tratarea sa a capitolelor 1 și 2 din Agheu, Maclaren explorează chemarea de a pune casa lui Dumnezeu mai presus de confortul personal și urmărește consecințele durabile ale vieților trăite departe de El. Cuvintele sale ne invită să ne examinăm propriile priorități și să găsim putere în promisiunea prezenței lui Dumnezeu. În următoarele câteva minute vom citi mesajul profetului, vom studia perspectivele lui Maclaren, vom reflecta asupra forței lor practice, vom răspunde prin meditație și vom încheia cu rugăciune.
Citește
Citire
Luați câteva clipe liniștite pentru a citi integral capitolele 1 și 2 din Agheu. Ascultați chemarea urgentă a profetului de a reconstrui templul și promisiunea slavei viitoare care urmează. Lăsați cuvintele străvechi să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a identifica datoria centrală care încadrează întregul mesaj.
Cuvintele sale se aplică unei stări supranaturale a lucrurilor cu care el se confruntă, dar conțin adevăruri ilustrate de aceasta și valabile pentru totdeauna. Pentru noi toți, la fel de adevărat ca și pentru acei evrei, primul lucru, datoria primară, atotcuprinzătoare, este să slujim lui Dumnezeu, să ascultăm, să iubim și să trăim cu El. Aceleași scuze egoiste și lumești au putere asupra noastră: 'Avem treburi de care să ne ocupăm; oamenii trebuie să trăiască; nu avem timp să ne gândim la religie; mi-am construit o moară nouă care îmi ocupă gândurile; am găsit o jucărie nouă și trebuie să o încerc; m-am căsătorit cu o soție și de aceea nu pot veni.' Astfel, Dumnezeu și pretențiile Sale, Hristos și dragostea Sa, sunt împinși într-un colț pentru a fi tratați când se ivește ocazia, dar neglijați între timp. Și același rezultat urmează, nu prin minune, ci prin necesitate naturală. Agheu prezintă aceste rezultate în textul nostru cu o amplificare amară și indignată. Cuvintele sale sunt toate dezvoltarea unei singure idei – nerentabilitatea, în ansamblu și pe termen lung, a unei vieți fără Dumnezeu. El ilustrează aceasta în clauzele textului nostru în diverse forme, iar scopul meu acum este pur și simplu să aplic fiecare dintre acestea la realitățile unei vieți fără Dumnezeu.Maclaren urmărește apoi experiența foamei nesatisfăcute care urmează priorităților greșite.
Rezultatele slabe ale muncii exilaților nu au reușit să oprească foamea roasă nici să stingă setea arzătoare, iar același rezultat se aplică prea trist vieților trăite departe de Dumnezeu. Există o mulțime de dorințe proprii sufletului uman în afară de cele care aparțin trupului, iar acestea au obiectele lor potrivite. Este adevărat că obiectele sunt suficiente pentru a satisface dorințele? Oare vreunul dintre lucrurile pentru care trudim ne hrănește pe deplin când îl avem? Nu vrem întotdeauna doar puțin mai mult? Și nu este acea dorință însoțită de un sentiment real și ascuțit de foame? Nu este adevărat că pofta CREȘTE cu ceea ce se hrănește? Iar chiar dacă un om se disciplinează spre ceva asemănător mulțumirii, aceasta nu vine pentru că dorința este satisfăcută, ci pentru că este cumva înfrânată. Cerberus își rupe adesea lanțul, în ciuda prăjiturilor cu miere aruncate în gurile largi ale celor trei capete. Ce fac bogăția și ambiția pentru adepții lor? Iar chiar și cel care însetează după ocupații mai nobile și trăiește pentru țeluri mai înalte este adesea obligat să admită, în oboseală, că 'și aceasta este deșertăciune'.Maclaren înfățișează apoi pierderea repetată care întâlnește fiecare efort pus într-o pungă cu găuri.
În metafora puternică a lui Agheu, muncitorul sărac își câștigă salariul mic și îl pune într-o pungă zdrențuită sau, cum am spune noi, într-un buzunar cu o gaură; iar când vine să-l caute, acesta a dispărut și toată truda lui este zadarnică. Ce tablou este acesta al experienței care se abate asupra tuturor celor care lucrează pentru salarii mai mici decât 'Bine, slugă bună' a lui Dumnezeu. Luați un exemplu sau două: iată un om care muncește din greu mult timp și își pune banii într-o bancă, iar într-o dimineață primește o scrisoare care îi spune că ușile băncii sunt închise și economiile lui au dispărut – o pungă cu găuri. Iată un om care urcă treptat în fruntea profesiei sale și trăiește în admirația populară, iar într-o zi vede un competitor mai tânăr depășindu-l și totul este pierdut – o pungă cu găuri. Iată un om care, printr-o mare descoperire, și-a stabilit faima sau averea, iar un om nou, stând pe umerii lui, face una mai mare, iar faima lui se micșorează și comerțul lui se îndreaptă pe alte căi – o pungă cu găuri. Iată un om care a cucerit o lume și moare pe stânca Sfânta Elena, cu titlurile sale pompoase smulse și în loc de regate o bucată de grădină de doi acri, iar în loc de legiunile sale, jumătate de duzină de soldați, un doctor și un temnicer – o pungă cu găuri. Iată un om care, după ce și-a adunat bogățiile și le-a păstrat fără pierderi toată viața, este pe moarte. Ele nu pot merge cu el. Asta nu ar conta; dar, din nefericire, trebuie să trăiască dincolo, și nu va avea 'nimic din toată truda lui pe care să-l poată duce în mâini' – o pungă cu găuri.
Considerați
Reflectare
Maclaren adună imaginile precedente într-un apel final de a căuta comoara durabilă în Hristos.
Astfel de pierdere și despărțire finală ne întâmpină pe toți; dar cel care iubește pe Dumnezeu nu pierde nimic din comoara sa reală când se desparte de comorile pământești. Averea poate întoarce roata după bunul ei plac, bogăția lui nu poate fi luată de la el. Bogățiile lui sunt puse într-un tezaur sigur, 'unde nici molia nici rugina nu strică'. Fiecare dintre noi trăiește veșnic. Nu ar trebui să avem ca obiectiv în viață ceea ce este veșnic ca noi înșine? De ce să ne fixăm speranțele pe ceea ce nu rămâne – pe lucruri care pot pieri, pe lucruri pe care trebuie să le pierdem? Să nu alergăm acest risc înfricoșător. Nu sărăciți și nu întunecați viața de aici; nu vă condamnați la trudă neroditoare, la dorințe nesatisfăcute, la nenorociri neapărate, la posesiuni instabile; ci veniți, ca niște oameni păcătoși ce trebuie să venim, la Iisus Hristos pentru iertare și pentru viață. Atunci, la vremea potrivită, veți secera dacă nu obosiți; iar secerișul nu va fi mic, ci 'unele șaizeci, iar altele o sută'; atunci 'nu veți mai flămânzi, nici nu veți mai înseta', ci 'Cel ce are milă de voi vă va duce la izvoare vii de apă'; atunci nu va trebui să vă înfășurați în zdrențe sărace pentru căldură, ci veți fi îmbrăcați cu haina dreptății și cu veșmântul laudei; atunci nu va trebui să vă temeți niciodată de pierderea bogățiilor voastre, ci veți purta cu voi cât timp trăiți comorile dincolo de atingerea schimbării și le veți găsi înmulțite de o mie de ori când veți muri și veți merge la Dumnezeu, partea și bucuria voastră pentru totdeauna.Maclaren încheie arătând cum slava promisă își găsește adevărata casă în templul pe care Hristos l-a zidit.
În acel Templu adevărat, slava Șechinei, care lipsea în al doilea, rămâne pentru totdeauna, 'slava ca a Unuia-Născut din Tatăl'; și în el locuiește pentru totdeauna porumbelul păcii, gata să alunece în fiecare inimă care intră să se închine la altar. Iisus Hristos nu este 'dorința tuturor neamurilor' care va veni la Templu, ci este Templul la care va fi adusă bogăția tuturor neamurilor, în care locuiește slava adevărată a unui Dumnezeu manifestat și din care pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere, și care este și propria Sa pace, va intra în sufletele împăcate și va potoli patimile tulburate și va împăca popoarele în conflict și își va răspândi liniștea prin toate neamurile celor mântuiți care 'umblă în lumina Domnului' acolo.
Răspunde
Răspuns
Unde, în rutinele voastre actuale, conforturile personale înlocuiesc în liniște prima datorie de a sluji lui Dumnezeu? Care dintre 'pungile cu găuri' descrise de Maclaren se potrivește cel mai bine cu un domeniu al propriului vostru efort? Cum ar putea siguranța că Dumnezeu este cu voi schimba felul în care înfruntați o sarcină neterminată astăzi?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al oștirilor, aducem înaintea Ta prioritățile risipite ale zilelor noastre. Învață-ne să punem casa Ta și prezența Ta pe primul loc, înainte de confort sau câștig. Unde secerișurile noastre au fost mici și pungile noastre au scurs, redă-ne bucuria trudei făcute doar pentru Tine. Întărește fiecare mână tremurândă cu promisiunea prezenței Tale statornice și lasă pacea care curge din adevăratul Tău templu să umple inimile și lumea noastră. Cerem aceasta în numele lui Iisus, templul viu și pacea noastră. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →