Eterniseed › Curriculum › Exodul
Exodul 17-18 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Exodul 17–18 oferă o călăuzire statornică credincioșilor care străbat încercările pustiei și conflictul duhovnicesc. Reflecțiile sale scot în evidență purtarea de grijă a lui Dumnezeu în mijlocul cârtirii, puterea mijlocirii în luptă și sfatul înțelept din surse neașteptate. Urmărind observațiile sale verset cu verset, suntem invitați să vedem propriile noastre călătorii oglindite în istoria lui Israel. Tonul său pastoral ne amintește că fiecare dificultate devine o ocazie de încredere mai adâncă. Lecția de astăzi se inspiră direct din observațiile sale pentru a întări credința și practica.
Citește
Citire
Pregătește-ți inima să asculte Cuvântul cel viu. Exodul 17 consemnează setea din pustie și războiul cu Amalec, iar capitolul 18 aduce reunirea familiei și înțelepciunea practică. Citește ambele capitole cu încetineală, remarcând momentele de cârtire, rugăciune, biruință și sfat. Lasă textul să trezească atât amintirea cât și nădejdea, pe măsură ce asculți glasul Duhului prin aceste relatări străvechi.
Studiu
Henry începe prin a remarca strâmtorarea în care se aflau copiii lui Israel.
Iată, I. Strâmtorarea în care se aflau copiii lui Israel din lipsă de apă; odată fuseseră în aceeași nevoie și acum, a doua oară, v. 1. Au călătorit după porunca Domnului, conduși de stâlpul de nor și de foc, și totuși au ajuns într-un loc unde nu era apă de băut. Observație: putem fi pe calea datoriei noastre și totuși putem întâlni necazuri pe care Providența ni le aduce spre încercarea credinței noastre și ca Dumnezeu să fie slăvit prin izbăvirea noastră.Henry descrie apoi arătarea plină de har a lui Dumnezeu pentru ușurarea lor.
IV. Arătarea plină de har a lui Dumnezeu pentru ușurarea lor, v. 5, 6. El poruncește lui Moise să meargă înaintea poporului și să se expună în postul său, deși aceștia vorbeau să-l ucidă cu pietre. Trebuie să ia toiagul cu el, nu (cum ar fi putut porunci pe dreptate Dumnezeu) ca să cheme vreo urgie spre pedepsirea neîncrederii și a cârtirii lor, ci ca să scoată apă pentru aprovizionarea lor. O, minunata răbdare și îndelungă-răbdare a lui Dumnezeu față de păcătoșii care-L provoacă! El încarcă cu binefaceri pe aceia care-L fac să slujească prin păcatele lor, îi întreține pe cei care sunt în război cu El și întinde mâna generozității Sale către cei care ridică călcâiul împotriva Lui. Astfel ne învață, dacă vrăjmașul nostru flămânzește, să-l hrănim, iar dacă îi este sete, așa cum i-a fost lui Israel acum, să-i dăm de băut, Romani 12:20; Matei 5:44, 45. Va părăsi El pe cei ce se încred în El, când a fost atât de darnic chiar și față de cei ce L-au ispitit? Dacă Dumnezeu i-ar fi arătat lui Moise doar un izvor de apă în pustie, așa cum a făcut cu Agar nu departe de acolo (Facere 21:19), ar fi fost o mare favoare; dar ca să-Și arate puterea la fel de mult ca și mila Sa și să facă din aceasta o minune a îndurării, le-a dat apă din stâncă. A îndrumat pe Moise încotro să meargă și l-a rânduit să ia cu el pe unii dintre bătrânii lui Israel, ca martori ai celor întâmplate, ca ei înșiși să fie mulțumiți și să-i mulțumească și pe alții de certitudinea prezenței lui Dumnezeu cu ei. A promis că Se va întâlni cu el acolo în norul slavei (ca să-l încurajeze) și i-a poruncit să lovească stânca; Moise a ascultat și îndată a ieșit apă din stâncă din belșug, care a curs prin toată tabăra în pâraie și râuri (Psalmul 78:15, 16) și i-a urmat oriunde au mers în pustia aceea: este numită izvor de ape, Psalmul 114:8. Dumnezeu a arătat grija pe care o poartă poporului Său dându-le apă când au avut nevoie; Și-a arătat puterea scoțând apa din stâncă; și a pus o cinste asupra lui Moise rânduind ca apa să curgă la lovirea stâncii de către el. Această apă curată care a ieșit din stâncă este numită miere și untdelemn (Deuteronom 32:13), pentru că setea poporului o făcea de două ori mai plăcută; venind când erau în mare nevoie, le-a fost ca mierea și untdelemnul. Este probabil ca poporul să fi săpat canale pentru transportul ei și bazine pentru primirea ei, la fel cum, mult mai târziu, trecând prin valea Baca, au făcut-o fântână, Psalmul 84:6; Numeri 21:18. Să ne îndrume aceasta să trăim în dependență, 1. De providența lui Dumnezeu, chiar și în cele mai mari strâmtorări și dificultăți. Dumnezeu poate deschide izvoare pentru aprovizionarea noastră acolo unde ne așteptăm mai puțin, ape în pustie (Isaia 43:20), pentru că El face o cale în pustie, v. 19. Cei care, în această pustie, rămân pe calea lui Dumnezeu, pot avea încredere că El le va purta de grijă. Cât timp urmăm stâlpul de nor și de foc, cu siguranță bunătatea și îndurarea vor urma după noi, ca apa din stâncă. 2. De harul lui Hristos: Acea stâncă era Hristos, 1 Corinteni 10:4. Harurile și mângâierile Duhului sunt asemănate cu râuri de apă vie, Ioan 7:38, 39; 4:14. Acestea curg de la Hristos, care este stânca lovită de legea lui Moise, căci El a fost pus sub lege. Nimic nu va împlini nevoile și nu va satisface dorințele unui suflet, decât apa din această stâncă, acest izvor deschis. Plăcerile simțurilor sunt apă din băltoace; desfătările duhovnicești sunt apă din stâncă, atât de curată, atât de limpede, atât de răcoritoare — râuri de desfătare.Henry detaliază apoi postul pe care și l-a asumat Moise în timpul luptei.
2. Postul asumat de Moise: Voi sta pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână, v. 9. Vedeți cum Dumnezeu îi pregătește pe poporul Său și îi cheamă la felurite slujiri pentru binele Bisericii Sale: Iosua luptă, Moise se roagă, și amândoi slujesc lui Israel. Moise s-a suit pe vârful dealului și s-a așezat, probabil, astfel încât să fie văzut de Israel; acolo a ținut ridicat toiagul lui Dumnezeu în mâna sa, acel toiag făcător de minuni care chemase plăgile Egiptului și sub care Israel trecuse din casa robiei. Acest toiag l-a ținut Moise ridicat înaintea lui Israel, ca să-i însuflețească; toiagul era ținut ridicat ca un steag pentru a încuraja ostașii, care puteau privi în sus și spune: „Acolo este toiagul și acolo mâna care l-a folosit, când s-au săvârșit pentru noi lucruri atât de slăvite.” Observație: este de mare folos pentru încurajarea credinței să reflectăm asupra lucrurilor mari pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi și să trecem în revistă monumentele favorurilor Sale. Moise a ținut de asemenea acest toiag ridicat către Dumnezeu, ca un apel către El: „Nu este lupta a Domnului? Nu este El în stare să ajute și nu S-a angajat să ajute? Mărturie este acest toiag, al cărui glas, astfel ridicat, este (Isaia 51:9, 10): „Îmbracă-te în putere, braț al Domnului; nu ești Tu Cel ce ai tăiat Rahab?” Moise nu era doar purtător de steag, ci și mijlocitor, rugându-se lui Dumnezeu pentru succes și biruință. Observație: când oastea pornește împotriva vrăjmașului, trebuie înălțate rugăciuni stăruitoare către Dumnezeul oștirilor pentru prezența Sa cu ei. Aici legiunea care se roagă este cea care se dovedește a fi legiunea trăsnitoare. Acolo, în Salem, în Sion unde s-au făcut rugăciuni, acolo s-a câștigat biruința, acolo s-au frânt săgețile arcului, Psalmul 76:2, 3. Observați, (1.) Cum a obosit Moise (v. 12): Mâinile i s-au făcut grele. Cel mai puternic braț va slăbi dacă este ținut mult timp întins; numai mâna lui Dumnezeu este întinsă neîncetat. Nu citim că mâinile lui Iosua s-au făcut grele în luptă, dar mâinile lui Moise s-au făcut grele în rugăciune. Cu cât o slujire este mai duhovnicească, cu atât suntem mai înclinați să obosim și să slăbim în ea. Lucrarea de rugăciune, dacă este făcută cu intensitatea cuvenită a minții și vigoarea afecțiunii, se va dovedi a fi o lucrare grea și, deși duhul este voitor, trupul este slab. Marele nostru Mijlocitor din ceruri nu obosește, nici nu Se istovește, deși veghează neîncetat la acest lucru. (2.) Ce influență a avut toiagul lui Moise asupra luptei (v. 11): Când Moise și-a ridicat mâna în rugăciune (așa explică Chaldaiul), Israel biruia, dar când și-a lăsat mâna jos de la rugăciune, Amalec biruia. Ca să convingă pe Israel că mâna lui Moise (cu care tocmai se certaseră) a contribuit mai mult la siguranța lor decât propriile lor mâini, toiagul său mai mult decât sabia lor, succesul crește și scade pe măsură ce Moise își ridică sau își lasă jos mâinile. Se pare că balanța a oscilat o vreme, înainte de a se înclina de partea lui Israel. Chiar și cea mai bună cauză trebuie să aștepte dezamăgiri ca un aliaj al succeselor sale; deși lupta este a Domnului, Amalec poate birui pentru o vreme. Motivul a fost că Moise și-a lăsat mâinile jos. Observație: cauza Bisericii este, în general, mai mult sau mai puțin de succes după cum prietenii Bisericii sunt mai mult sau mai puțin tari în credință și înflăcărați în rugăciune. (3.) Grija care s-a purtat pentru susținerea lui Moise. Când nu a mai putut sta în picioare, s-a așezat, nu pe un scaun de stat, ci pe o piatră (v. 12); când nu a mai putut ține mâinile ridicate, a vrut ca ele să fie ținute ridicate. Moise, omul lui Dumnezeu, se bucură de ajutorul lui Aaron, fratele său, și al lui Hur, despre care unii cred că era cumnatul său, soțul Miriamei. Nu trebuie să fim sfioși nici când cerem ajutor de la alții, nici când dăm ajutor altora, căci suntem mădulare unii altora. Mâinile lui Moise, astfel susținute, au rămas tari până la apusul soarelui; și, deși a fost cu mare greutate că a rezistat, totuși mintea sa voitoare a fost primită. Fără îndoială că a fost o mare încurajare pentru popor să-l vadă pe Iosua înaintea lor pe câmpul de luptă și pe Moise deasupra lor pe vârful dealului: Hristos este amândouă pentru noi — Iosua al nostru, căpetenia mântuirii noastre care ne luptă bătăliile, și Moise al nostru, care, în lumea de sus, trăiește pururea ca să mijlocească, ca credința noastră să nu piară.
Considerați
Cugetare
Henry încheie examinând trofeele ridicate după biruință.
IV. Trofeele acestei biruințe ridicate. 1. Moise a avut grijă ca Dumnezeu să primească slava pentru ea (v. 15); în loc să ridice un arc triumfal în cinstea lui Iosua (deși ar fi fost o politică lăudabilă să pună semne de cinste asupra lui), el zidește un altar în cinstea lui Dumnezeu și putem presupune că nu era un altar fără jertfă; dar ceea ce este consemnat cu cea mai mare grijă este inscripția de pe altar, Iehova-nisi — Domnul este steagul meu, care probabil se referă la ridicarea toiagului lui Dumnezeu ca un steag în această acțiune. Prezența și puterea lui Iehova au fost steagul sub care s-au înrolat, prin care au fost însuflețiți și ținuți împreună, și de aceea l-au ridicat în ziua triumfului lor. În numele Dumnezeului nostru trebuie să ridicăm întotdeauna steagurile noastre, Psalmul 20:5. Este potrivit ca Cel ce face toată lucrarea să primească toată lauda. 2. Dumnezeu a avut grijă ca posteritatea să aibă mângâierea și folosul ei: „Scrie aceasta ca o aducere-aminte, nu pe foi volante, ci într-o carte, scrie-o și apoi repet-o în auzul lui Iosua, încredințeaz-o lui cu această aducere-aminte, ca s-o transmită generațiilor viitoare.” Moise trebuie acum să înceapă să țină un jurnal al întâmplărilor; este prima mențiune a scrierii pe care o găsim în Scriptură și poate că porunca nu a fost dată decât după scrierea Legii pe tablele de piatră: „Scrie-o spre pomenire veșnică a lucrului — ca evenimentul să rămână în veșnică aducere-aminte; ceea ce este scris rămâne.” (1.) „Scrie ce s-a făcut, ce a făcut Amalec împotriva lui Israel; scrie cu fiere ura lor amară, scrie cu sânge încercările lor crude, să nu fie uitate niciodată, nici ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Israel mântuindu-i de Amalec. Să știe veacurile viitoare că Dumnezeu luptă pentru poporul Său și că cel ce se atinge de ei se atinge de lumina ochiului Său.” (2.) Scrie ce se va face. [1.] Că, cu timpul, Amalec va fi nimicit cu desăvârșire și șters de pe fața pământului (v. 14), că va fi pomenit doar în istorie.” Amalec ar fi vrut să taie numele lui Israel, ca să nu mai fie în aducere-aminte (Psalmul 83:4, 7); și de aceea Dumnezeu nu numai că îl dezamăgește în aceasta, ci îi taie și numele lui. „Scrie-o spre încurajarea lui Israel, ori de câte ori Amaleciții le vor fi o supărare, că Israel va triumfa în cele din urmă în căderea lui Amalec.” Această sentință a fost împlinită în parte de Saul (1 Samuel 15) și pe deplin de David (cap. 30; 2 Samuel 1:1; 8:12); după vremea lui nu mai citim nici măcar numele lui Amalec. [2.] Între timp, Dumnezeu va avea o ceartă neîncetată cu el (v. 16): Pentru că mâna lui este împotriva tronului Domnului, adică împotriva taberei lui Israel în care Domnul stăpânea, care era locul sfântului Său locaș și de aceea este numit un tron înalt și slăvit dintru început (Ieremia 17:12); de aceea Domnul va avea război cu Amalec din generație în generație. Aceasta a fost scrisă ca îndrumare pentru Israel să nu facă niciodată vreo alianță cu Amaleciții, ci să-i privească drept vrăjmași de neîmpăcat, sortiți pieirii. Distrugerea lui Amalec era o prefigurare a distrugerii tuturor vrăjmașilor lui Hristos și ai împărăției Sale. Oricine face război cu Mielul, Mielul îi va birui.
Răspunde
Răspuns
Unde, în pustia ta actuală, simți că Dumnezeu te invită la o încredere mai mare decât la cârtire? Cum ar putea schimba rugăciunea statornică rezultatul unei lupte cu care te confrunți astăzi? Ce înțelepciune practică de la o voce de încredere ai putea primi și aplica în această săptămână?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule credincios, Tu îi întâlnești pe ai Tăi în fiecare loc de pustie și în fiecare conflict. Învață-ne să strigăm către Tine așa cum a făcut Moise și să rămânem tari în rugăciune așa cum a făcut el pe deal. Ferește-ne de păcatul cârtirii și dă-ne harul să primim ajutorul de la cei pe care îi trimiți. Fie ca steagul prezenței Tale să meargă înaintea noastră, ca să luptăm și să ne odihnim sub numele Tău singur. Întărește-ne mâinile și liniștește-ne inimile până când fiecare vrăjmaș va fi supus și fiecare nevoie împlinită. În numele puternic al lui Iisus ne rugăm, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →