← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Tesaloniceni

1 Tes. 2 — cu Matei Henry

1 Tesaloniceni 2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 1 Tesaloniceni capitolul 2 oferă o fereastră bogată în slujirea apostolului Pavel printre primii credincioși. Cu căldura și precizia caracteristice, Henry urmărește integritatea propovăduirii lui Pavel, gingășia îngrijirii sale pastorale și rodul durabil al lucrării credincioase. Lecția de astăzi ne invită să zăbovim asupra acestor reflecții pentru ca aceeași sinceritate a evangheliei să ne modeleze propria mărturie. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Henry, vom vedea cum curajul, simplitatea și afecțiunea se unesc pentru a face slujirea eficientă. Duhul care l-a întărit pe Pavel să ne trezească și nouă inimile pe măsură ce studiem împreună.
Citește

Citire

Acordați câteva clipe de liniște pentru a citi 1 Tesaloniceni capitolul 2 în traducerea preferată. Observați cum Pavel apără atât mesajul cât și purtarea sa printre tesaloniceni. Acordați atenție temelor de îndrăzneală, sinceritate și îngrijire părintească ce străbat pasajul. Lăsați cuvintele să se așeze înainte de a trece la observațiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a reflecta asupra modului de propovăduire al lui Pavel și asupra reflecțiilor sale mângâietoare. Aici avem o descriere a modului de propovăduire al lui Pavel și a reflecției sale mângâietoare asupra intrării sale printre tesaloniceni. Așa cum avea mărturia propriei conștiințe ce îi confirma integritatea, tot așa putea face apel la tesaloniceni cu privire la felul credincios în care el, și Sila, și Timotei, ajutoarele sale în lucrarea Domnului, își împliniseră slujba: Voi înșivă, fraților, știți intrarea noastră la voi. Notați, este o mare mângâiere pentru un slujitor să aibă propria conștiință și conștiințele altora mărturisind pentru el că a pornit bine, cu intenții bune și din principii bune; și că propovăduirea sa nu a fost în zadar sau, cum citesc unii, nu a fost slabă. Apostolul se mângâie aici fie prin succesul slujirii sale, că nu a fost nerodnic sau zadarnic (după traducerea noastră), fie, cum cred alții, reflectând asupra sincerității propovăduirii sale, că nu a fost zadarnică și goală sau înșelătoare și trădătoare. Subiectul propovăduirii apostolului nu a constat în speculații zadarnice și inutile despre subtilități nefolositoare și întrebări prostești, ci în adevăr sănătos și solid, de natură să îi folosească cel mai mult pe ascultători. Un bun exemplu acesta, de urmat de toți slujitorii evangheliei. Cu atât mai puțin a fost propovăduirea apostolului zadarnică sau înșelătoare. El putea spune acestor tesaloniceni ceea ce le-a spus corintenilor (2 Corinteni 4:2): Am lepădat lucrurile ascunse ale rușinii, nefăcând umbletul în viclenie și nici stricând Cuvântul lui Dumnezeu. El nu avea un scop ascuns sau lumesc în propovăduirea sa, ceea ce le amintește că a fost, Henry explorează apoi simplitatea și sinceritatea evlavioasă din îndemnul apostolului. II. Cu mare simplitate și sinceritate evlavioasă: Îndemnul nostru nu a fost din înșelăciune, nici din necurăție, nici cu viclenie, v. 3. Aceasta, fără îndoială, a fost pentru apostol materia celei mai mari mângâieri — conștiința propriei sale sincerități; și a fost un motiv al succesului său. Era evanghelia sinceră și necoruptă pe care o propovăduia și pe care îi îndemna să o creadă și să o asculte. Scopul său nu era să înființeze o facțiune, să atragă oamenii spre un partid, ci să promoveze religia curată și nepătată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl. Evanghelia pe care o propovăduia era fără înșelăciune, era adevărată și credincioasă; nu era înșelătoare, nici o fabulă născocită cu viclenie. Nici nu era din necurăție. Evanghelia sa era curată și sfântă, vrednică de autorul ei cel sfânt, având tendința de a descuraja orice fel de necurăție. Cuvântul lui Dumnezeu este curat. Nu trebuie să existe amestecuri stricate cu el; și, așa cum materia îndemnului apostolului era astfel adevărată și curată, maniera vorbirii sale era fără viclenie. El nu prefăcea un lucru și nu intenționa altul. El credea și de aceea vorbea. El nu avea scopuri și vederi ascunse și lumești, ci era în realitate ceea ce părea a fi. Apostolul nu doar își afirmă sinceritatea, ci adaugă și motivele și dovezile acesteia. Motivele sunt cuprinse în v. 4. Apoi, Henry se îndreaptă spre blândețea purtării lor printre tesaloniceni. I. El menționează blândețea purtării lor: Am fost blânzi printre voi, v. 7. El a arătat mare blândețe și gingășie, el care ar fi putut acționa cu autoritatea unui apostol al lui Hristos. O astfel de purtare recomandă mult religia și este cea mai potrivită cu purtarea plină de har a lui Dumnezeu față de păcătoși, în și prin evanghelie. Acest mare apostol, deși a urât și a evitat lingușirea, a fost cel mai condescendent față de toți oamenii. S-a adaptat la capacitățile tuturor oamenilor și s-a făcut tuturor toate. A arătat bunătatea și grija unei doici care își alintă copiii. Aceasta este calea de a câștiga oamenii, mai degrabă decât de a stăpâni cu asprime. Cuvântul lui Dumnezeu este într-adevăr puternic; și așa cum vine adesea cu autoritate înfricoșătoare asupra minților oamenilor, așa cum are întotdeauna destul în el pentru a convinge orice judecată nepărtinitoare, tot așa vine cu o putere mai plăcută atunci când slujitorii evangheliei se recomandă afecțiunilor poporului. Și așa cum o mamă care alăptează rabdă încăpățânarea unui copil și se coboară la slujbe umile pentru binele lui și își scoate sânul, alinându-l la sânul ei, tot așa în același fel trebuie să se poarte slujitorii lui Hristos față de poporul lor. Slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând față de toți oamenii și răbdător, 2 Timotei 2:24. Această blândețe și bunătate apostolul le-a exprimat în mai multe feluri. 1. Prin dorința cea mai afectuoasă a bunăstării lor: Fiind plin de dorință afectuoasă față de voi, v. 8. Apostolul avea o dragoste cea mai afectuoasă față de persoanele lor și îi căuta pe ei, nu ale lor; pe ei înșiși, nu bunurile lor; și să îi câștige, nu să câștige de pe urma lor sau să facă negoț cu ei: era bunăstarea și mântuirea lor spirituală și veșnică cea de care era el cu ardoare dornic. 2. Prin marele său devotament de a le face bine, împărtășindu-le de bunăvoie nu doar evanghelia lui Dumnezeu, ci și sufletele noastre, v. 8. Vedeți aici maniera propovăduirii lui Pavel. El nu a cruțat niciun efort în aceasta. Era gata să își asume riscuri și să își pună în joc sufletul sau viața propovăduind evanghelia. Era gata să se cheltuiască și să fie cheltuit în slujirea sufletelor oamenilor; și, așa cum cei ce dau pâine celui flămând dintr-un principiu de milostenie se spune că își împărtășesc sufletele în ceea ce dau (Isaia 58:10), tot așa au făcut apostolii dând pâinea vieții; atât de dragi îi erau acești tesaloniceni în mod deosebit acestui apostol și atât de mare era dragostea lui față de ei. 3. Prin munca trupească pentru a preveni povara asupra lor sau ca slujirea sa să nu fie costisitoare și împovărătoare pentru ei: Vă aduceți aminte de osteneala și truda noastră; căci, lucrând noaptea și ziua, etc., v. 9. El s-a lepădat de libertatea pe care o avea de a primi plată de la biserici. La osteneala slujirii a adăugat pe cea a chemării sale, ca făcător de corturi, ca să își câștige propria pâine. Nu trebuie să presupunem că apostolul a petrecut toată noaptea și ziua în muncă trupească sau lucru pentru a-și satisface nevoile trupului; căci atunci nu ar fi avut timp pentru lucrarea slujirii. Dar a petrecut o parte din noapte, precum și ziua, în această lucrare; și era gata să renunțe la odihna din noapte ca să aibă ocazia de a face bine sufletelor oamenilor în timpul zilei. Un bun exemplu este pus aici înaintea slujitorilor evangheliei, de a fi harnici pentru mântuirea sufletelor oamenilor, deși nu urmează de aici că ei sunt întotdeauna obligați să propovăduiască gratuit. Nu există o regulă generală de tras din acest exemplu, nici că slujitorii nu pot lucra niciodată cu mâinile lor pentru a-și satisface nevoile exterioare, nici că ei trebuie întotdeauna să facă așa. 4. Prin sfințenia conversației lor, despre care el face apel nu doar la ei, ci și la Dumnezeu (v. 10): Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea. Ei erau observatori ai conversației lor exterioare în public înaintea oamenilor, iar Dumnezeu era martor nu doar al purtării lor în taină, ci și al principiilor interioare din care acționau. Purtarea lor era sfântă față de Dumnezeu, dreaptă față de toți oamenii și fără vină, fără a da pricină de scandal sau ofensă; și ei aveau grijă să nu dea ofensă nici celor din afară, nici celor ce credeau, ca să nu dea un exemplu rău; ca propovăduirea și viața lor să fie toate de o bucată. În aceasta, spunea acest apostol, mă exercit eu însumi, ca să am totdeauna o conștiință fără ofensă față de Dumnezeu și față de oameni, Faptele Apostolilor 24:16.
Considerați

Considerare

Henry reflectă asupra succesului slujirii asupra apostolului însuși și asupra credincioșilor. 2. Asupra lor. Cuvântul a lucrat cu putere în ei, nu doar ca să fie exemple pentru alții în credință și fapte bune (ceea ce menționase mai înainte), ci și în statornicie și răbdare sub suferințe și încercări de dragul evangheliei: Ați devenit următori ai bisericilor lui Dumnezeu și ați suferit lucruri asemenea celor ce au suferit ele (v. 14), și cu același curaj și statornicie, cu aceeași răbdare și nădejde. Notați, crucea este semnul creștinului: dacă suntem chemați să suferim, suntem chemați doar să fim următori ai bisericilor lui Dumnezeu; așa au prigonit ei pe profeții care au fost înaintea voastră, Matei 5:12. Este un bun efect al evangheliei când suntem în stare să suferim de dragul ei. Apostolul menționează suferințele bisericilor lui Dumnezeu, care în Iudeea erau în Hristos Isus. Acelea din Iudeea au auzit mai întâi evanghelia și ele au suferit mai întâi pentru ea: căci iudeii erau dușmanii cei mai aprigi pe care i-a avut creștinismul și erau în mod deosebit înfuriați împotriva compatrioților lor care îmbrățișau creștinismul. Notați, zelul amar și prigoana aprigă vor pune compatrioții în vrajbă și vor rupe toate legăturile firii, precum și vor contrazice toate regulile religiei. În fiecare cetate unde apostolii mergeau să propovăduiască evanghelia, iudeii ațâțau pe locuitori împotriva lor. Ei erau instigatorii prigoanei în toate locurile; așa în mod deosebit a fost la Tesalonic: Faptele Apostolilor 17:5, Iudeii care nu au crezut, mișcați de invidie, au luat cu ei niște oameni răi din plebea de jos, au adunat o mulțime și au pus toată cetatea în tulburare. Cu această ocazie, apostolul dă o caracterizare a iudeilor necredincioși (v. 15), de ajuns pentru a justifica lepădarea lor finală și ruinarea locului, bisericii și națiunii lor, care se apropia acum. (1.) Ei l-au ucis pe Domnul Isus și au dorit cu nerușinare și cu îndrăzneală ca sângele lui să fie asupra lor și asupra copiilor lor. (2.) Și-au ucis propriii profeți: așa au făcut tot timpul; părinții lor făcuseră la fel: ei fuseseră o generație prigonitoare. (3.) I-au urât pe apostoli și le-au făcut tot răul pe care l-au putut. I-au prigonit și i-au alungat și gonit din loc în loc: și nu e de mirare, dacă l-au ucis pe Domnul Isus, că i-au prigonit pe urmașii lui. (4.) Nu I-au plăcut lui Dumnezeu. Pierduseră cu totul simțul religiei și grija cuvenită de a-și împlini datoria față de Dumnezeu. A fost o greșeală fatală să creadă că fac un serviciu lui Dumnezeu ucigând pe slujitorii lui Dumnezeu. Uciderea și prigoana sunt cele mai urâte lui Dumnezeu și nu pot fi justificate sub niciun pretext; ele sunt atât de contrare religiei naturale încât niciun zel pentru vreo instituție adevărată sau doar pretinsă a religiei nu le poate scuza vreodată. (5.) Erau potrivnici tuturor oamenilor. Spiritul lor prigonitor era un spirit pervers; potrivnic luminii firii și potrivnic umanității, potrivnic bunăstării tuturor oamenilor și potrivnic sentimentelor tuturor oamenilor care nu se aflau sub puterea bigotismului. (6.) Aveau o dușmănie neînduplecată față de neamuri și le invidiau ofertele evangheliei: Oprindu-i pe apostoli să vorbească neamurilor, ca acestea să fie mântuite. Mijloacele mântuirii fuseseră mult timp limitate la iudei. Mântuirea este de la iudei, spune Mântuitorul nostru. Și ei erau invidioși pe neamuri și supărați că acestea ar trebui admise să împărtășească mijloacele mântuirii. Nimic nu i-a provocat mai mult decât faptul că Mântuitorul nostru vorbea cu ei în orice moment despre această chestiune; aceasta i-a înfuriat pe iudeii din Ierusalim când, în apărarea sa, Pavel le-a spus că el a fost trimis la neamuri, Faptele Apostolilor 22:21. L-au ascultat cu răbdare până când a rostit aceste cuvinte, dar atunci nu au mai putut îndura și și-au ridicat glasurile și au zis: Ia-l de pe pământ pe un astfel de om, căci nu este vrednic să trăiască. Astfel au împlinit iudeii păcatele lor; și nimic nu contribuie mai mult la împlinirea măsurii păcatelor vreunei persoane sau popor decât opunerea la evanghelie, obstrucționarea progresului ei și împiedicarea mântuirii sufletelor prețioase. Din pricina acestor lucruri, mânia a venit peste ei până la capăt; adică, mânia a fost hotărâtă împotriva lor și avea să îi ajungă curând. Nu au trecut mulți ani după aceasta când Ierusalimul a fost distrus și națiunea iudaică nimicită de romani. Notați, când măsura nelegiuirii vreunui om este plină și el a păcătuit până la capăt, atunci vine mânia, și aceea până la capăt.
Răspunde

Răspuns

1. Unde simt chemarea Domnului la o mai mare îndrăzneală sau simplitate în felul în care împărtășesc evanghelia? 2. Cum ar putea o gingășie mai părintească sau mai maternă să îmi schimbe interacțiunile cu cei pe care îi slujesc? 3. În ce feluri permit Cuvântului lui Dumnezeu să lucreze cu putere în mine chiar și în mijlocul opoziției?
Roagă-te

Rugăciune

Tată milostiv, prin Duhul Tău întărește-ne să vestim Evanghelia cu îndrăzneală și integritate, căutând să-Ți plăcem doar Ție, nu oamenilor. Lucrează cu putere Cuvântul Tău în inimile noastre și prin viețile noastre, dăruindu-ne afecțiune tandră pentru cei pe care i-ai pus în grija noastră și răbdare statornică în fața oricărei împotriviri. Păstrează-ne credincioși până la întoarcerea lui Hristos, ca să stăm fără prihană în prezența Sa. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →