Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel
1Sam 5-6 — cu Matei Henry
Deschidere
Matei Henry ne călăuzește prin evenimentele remarcabile legate de chivotul lui Dumnezeu din capitolele 5 și 6 ale 1 Samuel. Comentariul său dezvăluie cum Domnul își apără propria onoare atunci când poporul său nu acționează. Urmărind expunerea atentă a lui Henry, vedem contrastul dintre prezumția omenească și puterea divină manifestată în moduri clare și memorabile. Acest studiu ne invită să reflectăm la suveranitatea lui Dumnezeu asupra oricărei pretenții rivale și asupra oricărei inimi încăpățânate. Să lăsăm perspectivele lui Henry să ne pregătească mințile pentru a primi Scriptura cu proaspătă reverență și smerenie astăzi.
Citește
Ne întoarcem acum la 1 Samuel capitolele 5 și 6. Acordă timp pentru a citi aceste două capitole încet și cu rugăciune. Observă mișcările chivotului, reacțiile filistenilor și modurile surprinzătoare în care Dumnezeu își face prezența cunoscută. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă, astfel încât greutatea fiecărui eveniment să se așeze în inima ta înainte de a ne întoarce la observațiile lui Matei Henry.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a relata tratamentul inițial al filistenilor față de chivot.
Iată, I. Triumful filistenilor asupra chivotului, de care s-au bucurat cu atât mai mult, cu cât erau mai mândri să fie acum stăpâni peste el, deoarece înainte de luptă fuseseră cuprinși de o mare teamă față de el, cap. iv. 7. Când l-au avut în mâini, Dumnezeu i-a oprit, astfel încât nu au comis nicio violență împotriva lui, nu l-au sfărâmat în bucăți, așa cum israeliții fuseseră porunciți să facă cu idolii păgânilor, ci i-au arătat un oarecare respect și l-au dus cu grijă într-un loc sigur. Dacă curiozitatea i-a îndemnat să-l deschidă și să citească ceea ce fusese scris cu degetul lui Dumnezeu pe cele două table de piatră aflate în el, nu ni se spune; poate că nu au privit mai departe de învelișul aurit și de heruvimii care îl acopereau, asemenea copiilor care sunt mai impresionați de legătura frumoasă a bibliei lor decât de conținutul prețios din ea. L-au dus la Asdod, una dintre cele cinci cetăți ale lor, și anume aceea în care se afla templul lui Dagon; acolo au așezat chivotul lui Dumnezeu lângă Dagon (v. 2), fie 1. Ca un lucru sfânt, căruia intenționau să-i arate un oarecare respect religios, împreună cu Dagon; căci zeii păgânilor nu au fost niciodată priviți ca adversari ai partenerilor. Deși neamurile nu și-ar schimba zeii, totuși i-ar înmulți și le-ar adăuga. Dar s-au înșelat în privința Dumnezeului lui Israel când, punând chivotul său lângă chipul lui Dagon, au intenționat să-i aducă cinste; căci el nu este deloc adorat dacă nu este adorat singur. Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Sau, mai degrabă, 2. L-au așezat acolo ca un trofeu al victoriei, în cinstea lui Dagon, zeul lor, căruia, fără îndoială, intenționau să-i aducă o mare jertfă, așa cum făcuseră când îl prinseseră pe Samson (Judc. xvi. 23, 24), lăudându-se că, precum triumfaseră atunci asupra campionului lui Israel, tot așa acum asupra Dumnezeului lui Israel. Ce ocară a fost aceasta pentru marele nume al lui Dumnezeu! Ce rușine pentru tronul slavei sale! Să fie chivotul, simbolul prezenței lui Dumnezeu, prizonier al lui Dagon, o zeitate de gunoi? (1.) Așa este, deoarece Dumnezeu vrea să arate cât de puțină importanță are chivotul legământului dacă legământul însuși este rupt și neglijat; chiar semnele sacre nu sunt lucruri la care el să fie legat sau în care noi să ne putem încrede. (2.) Așa este pentru o vreme, ca Dumnezeu să aibă cu atât mai multă slavă, atunci când va cere socoteală celor care îl insultă astfel și să-și dobândească cinste de la ei. După ce a pedepsit pe Israel, care a trădat chivotul, dându-l în mâinile filistenilor, el va trata în continuare cu cei care l-au abuzat și îl va scoate din nou din mâinile lor. Astfel, chiar și mânia omului îl va lăuda; și el își aduce propria slavă chiar și atunci când pare să o neglijeze, Ps. lxxvi. 10. Din cel care mănâncă va ieși hrană.Henry arată apoi umilirea repetată a lui Dagon înaintea chivotului.
1. Dagon, adică chipul (căci acesta era tot zeul), căzuse cu fața la pământ înaintea chivotului, v. 3. Dumnezeu păruse să uite chivotul, dar vezi cum vorbește psalmistul despre apariția sa, în cele din urmă, pentru a-și apăra propria onoare. Când își dăduse tăria în robie și totul părea să se ducă spre ruină, atunci Domnul s-a trezit ca unul din somn și ca un om puternic care strigă din pricina vinului, Ps. lxxviii. 59-65. Și de aceea a prevenit pustiirile totale ale bisericii iudaice, deoarece se temea de mânia vrăjmașului, Deut. xxxii. 26, 27. S-a avut mare grijă, la ridicarea chipurilor zeilor lor, să le fixeze. Profetul ia seama la aceasta, Isa. xli. 7, L-a fixat cu cuie ca să nu se miște; și iarăși, Isa. xlvi. 7. Și totuși, fixările lui Dagon nu i-au folosit la nimic. Chivotul lui Dumnezeu triumfă asupra lui pe propriul său gunoi, în propriul său templu. El cade jos înaintea chivotului, direct spre el (deși chivotul era așezat pe o parte a lui), ca și cum ar arăta spre biruitor, căruia este constrâns să i se supună și să-i aducă omagiu. Observă, Împărăția lui Satan va cădea cu siguranță înaintea împărăției lui Hristos, eroarea înaintea adevărului, necinstea înaintea evlaviei și stricăciunea înaintea harului în inimile credincioșilor. Când interesele religiei par să fie doborâte și gata să se scufunde, totuși chiar atunci putem fi siguri că va veni ziua triumfului lor. Mare este adevărul și va birui. Dagon, căzând prosternat înaintea chivotului lui Dumnezeu, care era o postură de adorație, a îndreptat, ca să zicem așa, pe închinătorii săi să-și aducă omagiul Dumnezeului lui Israel, ca fiind mai mare decât toți zeii. Vezi Exod. xviii. 11.Henry urmărește apoi judecățile succesive care cad asupra cetăților filistene.
Căderea lui Dagon (dacă poporul ar fi făcut un bun uz de ea și ar fi fost adus prin ea să se pocăiască de idolatriile sale și să se smerească înaintea Dumnezeului lui Israel și să caute fața lui) ar fi putut preveni răzbunarea pe care Dumnezeu o ia aici asupra lor pentru indignitățile aduse chivotului său și pentru aderarea lor obstinată la idolul lor, în sfidarea celei mai clare convingeri. Doamne, când mâna ta este ridicată ei nu vor vedea, dar vor vedea, Isa. xxvi. 11. Și, dacă nu vor vedea slava, vor simți greutatea mâinii lui Dumnezeu, căci așa au făcut filistenii. Mâna Domnului a fost grea asupra lor (v. 6), și el nu numai că i-a convins de nebunia lor, ci le-a pedepsit aspru insolența. 1. I-a nimicit, adică a tăiat mulți dintre ei prin moarte subită, pe aceia, putem presupune, care triumfaseră cel mai mult în robia chivotului. Aceasta se deosebește de boala cu care au fost loviți alții. La Gat se numește o mare nimicire (v. 9), o nimicire mortală, v. 11. Și se spune explicit (v. 12) că aceia care au fost loviți de bube erau bărbații care nu au murit prin cealaltă nimicire, care probabil era ciuma. Ei se lăudaseră cu marele măcel pe care sabia lor îl făcuse printre israeliți, cap. iv. 10. Dar Dumnezeu le face să știe că, deși nu socotește potrivit să tragă sabia lui Israel împotriva lor (erau nevrednici să fie folosiți), totuși Dumnezeu avea o sabie a sa, cu care putea face o execuție nu mai puțin înfricoșătoare printre ei, pe care, dacă o ascute și mâna lui apucă judecata, va da răzbunare vrăjmașilor săi, Deut. xxxii. 41, 42. Observă, Cei care se luptă cu Dumnezeu, cu chivotul său și cu Israelul său vor fi cu siguranță nimiciți la urmă. Dacă convingerea nu biruie, nimicirea va birui. 2. Pe cei care nu au fost nimiciți i-a lovit cu bube (v. 6), în părțile lor ascunse (v. 9), atât de dureroase încât (v. 12) strigătul s-a înălțat la cer, adică s-a putut auzi de departe, și poate, în extrema durerii și mizeriei lor, au strigat nu lui Dagon, ci Dumnezeului cerului. Psalmistul, vorbind despre această judecată aspră asupra filistenilor, o descrie astfel: Dumnezeu i-a lovit pe vrăjmașii săi în părțile dinapoi și i-a pus într-o ocară veșnică, Ps. lxxviii. 66. Bubele (pe care le numim hemoroizi și poate că atunci era o boală mai gravă decât acum) sunt amenințate printre judecățile care ar fi rodul blestemului, Deut. xxviii. 27. Era atât o boală dureroasă cât și rușinoasă; o boală josnică pentru merite josnice. Prin ea Dumnezeu voia să le smerească mândria și să-i pună în dispreț, așa cum ei făcuseră cu chivotul său. Boala era epidemică și poate, printre ei, o boală nouă. Asdod a fost lovit și țărmurile sale, țara din jur. Pentru disprețul rânduielilor lui Dumnezeu, mulți sunt slabi și bolnavi, și mulți adorm, 1 Cor. xi. 30. 3. Bărbații din Asdod au înțeles curând că era mâna lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, v. 7. Astfel au fost constrânși să recunoască puterea și stăpânirea lui și să mărturisească că sunt sub jurisdicția lui, și totuși nu au vrut să renunțe la Dagon și să se supună lui Iehova; ci mai degrabă, acum când i-a atins osul și carnea și într-o parte gingașă, erau gata să-l blesteme în față și, în loc să facă pace cu el și să ceară șederea chivotului său în condiții mai bune, au dorit să scape de el, ca gadarenii, care, când și-au pierdut porcii, au cerut lui Hristos să plece din ținuturile lor. Inimile trupești, când suferă sub judecățile lui Dumnezeu, ar prefera, dacă ar fi posibil, să-l îndepărteze de ele decât să intre în legământ și comuniune cu el și să-l facă prietenul lor. Astfel, bărbații din Asdod hotărăsc: Chivotul Dumnezeului lui Israel nu va rămâne cu noi. 4. Se hotărăște să se schimbe locul închisorii sale. S-a chemat un mare sfat și întrebarea propusă tuturor domnilor a fost: 'Ce vom face cu chivotul?' Și în cele din urmă s-a convenit ca el să fie dus la Gat, v. 8. Aveau oarecare superstiție că vina era în loc și că chivotul ar fi mai mulțumit cu o altă locuință, mai departe de templul lui Dagon; și de aceea, în loc să-l întoarcă, cum ar fi trebuit să facă, la locul său, au născocit să-l trimită în alt loc. Gat este ales, un loc renumit pentru o rasă de uriași, dar puterea și statura lor nu sunt un gard împotriva ciumei și a bubelor: bărbații acelei cetăți au fost loviți, atât cei mari cât și cei mici (v. 9), atât pitici cât și uriași, toți la fel pentru judecățile lui Dumnezeu; niciunul atât de mare încât să le treacă peste cap, niciunul atât de mic încât să fie trecut cu vederea de ele. 5. Au fost toți în cele din urmă obosiți de chivot și foarte dornici să scape de el. A fost trimis de la Gat la Ecron și, venind prin ordinul sfatului, ecroniții nu l-au putut refuza, dar au fost mult exasperați împotriva oamenilor lor mari pentru că le trimiseseră un asemenea dar fatal (v. 10): L-au trimis la noi ca să ne omoare pe noi și pe poporul nostru. Chivotul avea tablele legii în el; și nimic mai binevenit pentru israeliții credincioși decât cuvântul lui Dumnezeu (pentru ei este un miros de viață spre viață), dar pentru filistenii netăiați împrejur, care persistă în dușmănie față de Dumnezeu, nimic mai înfricoșător sau mai nedorit: pentru ei este un miros de moarte spre moarte. O adunare generală este chemată imediat, pentru a sfătui despre trimiterea din nou a chivotului la locul său, v. 11. În timp ce ei se sfătuiesc despre el, mâna lui Dumnezeu face execuție; și născocirile lor de a evita judecata nu fac decât să o răspândească. Mulți cad morți printre ei. Mulți mai mulți sunt bolnavi grav de bube, v. 12. Ce vor face? Triumfurile lor în robia chivotului se transformă curând în bocete și sunt la fel de dornici să scape de el cum fuseseră vreodată să-l prindă. Observă, Dumnezeu poate face cu ușurință din Ierusalim o piatră împovărătoare pentru toți cei care o ridică, Zah. xii. 3. Cei care luptă împotriva lui Dumnezeu vor avea curând destul de el și, mai devreme sau mai târziu, vor fi făcuți să știe că nimeni nu și-a împietrit vreodată inima împotriva lui și a prosperat. Bogăția dobândită prin fraudă și nedreptate, mai ales cea dobândită prin sacrilegiu și jefuirea lui Dumnezeu, deși înghițită cu lăcomie și rostogolită sub limbă ca o bucată dulce, trebuie vărsată din nou; căci, până atunci, păcătosul nu va simți liniște în pântecele său, Iov xx. 15-20.
Considerați
Reflectează
Henry încheie secțiunea reflectând asupra robiei prelungite a chivotului.
Primele cuvinte ale capitolului ne spun cât a durat robia chivotului — a fost în țara filistenilor șapte luni. În câmpul filistenilor (așa este în original), din care unii deduc că, după ce l-au încercat în toate cetățile lor și l-au găsit o plagă pentru locuitorii fiecăreia, în cele din urmă l-au trimis în câmpurile deschise, după care au ieșit din pământ șoareci în mari mulțimi și au distrus grâul care era acum aproape copt și au pustiit pământul. Cu acea judecată au fost loviți (v. 5), și totuși nu este menționată în capitolul precedent; astfel Dumnezeu le-a făcut să știe că oriunde ar duce chivotul, atâta timp cât îl duceau rob, îl vor găsi un blestem pentru ei. Blestemat vei fi în cetate și blestemat în câmp, Deut. xxviii. 16. Dar cei mai mulți iau aceasta ca însemnând, așa cum îl redăm, Țara filistenilor. Acum, 1. Șapte luni Israel a fost pedepsit cu absența chivotului, acel semn special al prezenței lui Dumnezeu. Cât de goală arăta cortul fără el! Cât de pustie era acum cetatea sfântă și pământul sfânt un pustiu! O vreme melancolică a fost fără îndoială pentru oamenii buni dintre ei, în special pentru Samuel; dar aveau aceasta cu care să se mângâie, așa cum avem noi în suferința asemănătoare când suntem lipsiți de mângâierea rânduielilor publice, că, oriunde este chivotul, Domnul este în templul său sfânt, tronul Domnului este în cer și prin credință și rugăciune putem avea acces cu îndrăzneală la el acolo. Putem avea pe Dumnezeu aproape de noi când chivotul este la distanță. 2. Șapte luni filistenii au fost pedepsiți cu prezența chivotului; atât de mult timp a fost o plagă pentru ei, deoarece nu l-au trimis acasă mai devreme. Observă, Păcătoșii își prelungesc propriile mizerii refuzând cu obstinație să se despartă de păcatele lor. Plăgile Egiptului ar fi fost mai puține decât zece dacă inima lui Faraon nu ar fi fost împietrită ca să nu lase poporul să plece. Dar în cele din urmă s-a hotărât ca chivotul să fie trimis înapoi; nu este niciun remediu, sunt pierduți dacă îl rețin.
Răspunde
Unde în viața ta ai văzut pe Dumnezeu apărându-și onoarea fără ajutorul omenesc? Cum provoacă povestea căderii lui Dagon orice loialități rivale pe care le mai poți avea? Ce pași poți face săptămâna aceasta pentru a trata prezența lui Dumnezeu cu mai mare reverență mai degrabă decât cu prezumție?
Roagă-te
Doamne, Tu singur ești Dumnezeu și Ți-ai arătat mâna Ta cea puternică, doborând orice idol care ar rivaliza cu tronul Tău. Învață-ne să ne temem de prezența Ta sfântă și să doborâm orice afecțiune rivală care Te-ar înlocui în inimile noastre. Prin Duhul Tău, întărește-ne să ne încredem că Tu vei pleda cauza Ta și vei susține slava Ta printre neamuri. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →