Eterniseed › Curriculum › Evrei
Evrei 6 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 6 din Epistola către Evrei ne ghidează prin chemarea la maturitate spirituală și avertismentele sobru împotriva apostaziei. În această lecție zilnică ascultăm cum Reformatorul trasează calea credinciosului de la adevărurile fundamentale spre creșterea deplină în Hristos. Tonul său pastoral echilibrează încurajarea cu o sfântă prudență, amintindu-ne că progresul în credință nu este niciodată automat. Vom auzi cum Calvin explică primele principii ale pocăinței și credinței, apoi trece la realitatea gravă a căderii de la evanghelie. Duhul să folosească aceste perspective antice pentru a stârni o devoțiune proaspătă și statornicie în noi astăzi.
Citește
Citire
Luați câteva clipe liniștite pentru a citi integral capitolul 6 din Epistola către Evrei. Observați trecerea de la îndemn la avertisment solemn și apoi la cuvinte de nădejde. Lăsați textul să vorbească mai întâi înainte de a ne întoarce la comentariul verset cu verset al lui Calvin. Cereți Domnului să vă deschidă inima atât la promisiuni cât și la avertismentele cuprinse în aceste versete.
Studiu
Calvin începe prin a aborda îndemnul de a părăsi primele principii.
1. Așadar, părăsind, etc. La mustrarea sa alătură acest îndemn, — ca, părăsind primele principii, să înainteze spre țintă. Prin cuvântul de început înțelege primele elemente de bază, învățate celor neștiutori când sunt primiți în Biserică. Acum, le poruncește să le părăsească pe acestea, nu ca și cum credincioșii ar trebui vreodată să le uite, ci ca să nu rămână în ele; iar această idee apare mai clar din ceea ce urmează, comparația cu o temelie; căci la zidirea unei case nu trebuie să părăsim niciodată temelia; și totuși ar fi ridicol să fim mereu ocupați cu punerea ei. Căci, precum temelia este pusă de dragul a ceea ce se zidește pe ea, cel care se ocupă cu punerea ei și nu trece la suprastructură se obosește cu o muncă nebunească și inutilă. Pe scurt, precum constructorul trebuie să înceapă cu temelia, tot așa trebuie să continue lucrarea ca să se zidească casa. Asemenea este și cazul creștinismului; avem primele principii ca temelie, dar doctrina mai înaltă trebuie să urmeze imediat pentru a desăvârși clădirea. Așadar, aceia acționează cel mai nerezonabil care rămân în primele elemente, căci nu-și propun niciun scop, ca și cum un constructor și-ar petrece toată osteneala pe temelie și ar neglija să zidească casa. Așadar, el vrea ca credința noastră să fie mai întâi atât de întemeiată încât apoi să se înalțe, până când prin progres zilnic să fie în cele din urmă desăvârșită. [95]Calvin examinează apoi elementele pocăinței și ale credinței.
Să examinăm însă ce spune. El menționează pocăința și credința, care cuprind plinătatea Evangheliei; căci ce altceva poruncește Hristos Apostolilor Săi să propovăduiască, decât pocăință și credință? Așadar, când Pavel a vrut să arate că și-a împlinit cu credincioșie datoria, a invocat grija și sârguința sa în a învăța aceste două lucruri. Pare deci (cum s-ar putea spune) nerezonabil ca Apostolul să poruncească să se omită pocăința și credința, când ar trebui să progresăm în amândouă de-a lungul întregii vieți. Dar când adaugă, de la faptele moarte, dă de înțeles că vorbește despre prima pocăință; căci, deși orice păcat este o faptă moartă, fie pentru că duce la moarte, fie pentru că izvorăște din moartea spirituală a sufletului; totuși, credincioșii, născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu, nu pot fi zişi în mod propriu că se pocăiesc de la faptele moarte. Regenerarea nu este desăvârșită în ei; dar, din pricina seminței vieții noi care este în ei, oricât de mică ar fi, cel puțin se poate spune despre ei că nu pot fi socotiți morți înaintea lui Dumnezeu. Așadar, Apostolul nu include în general întreaga pocăință, a cărei practică trebuie să continue până la sfârșit; ci se referă doar la începutul pocăinței, când aceia care au fost de curând și pentru prima oară consacrați credinței au început o viață nouă. Tot așa, cuvântul credință înseamnă acea scurtă rezumare a doctrinei evlavioase, numită în mod obișnuit Articolele Credinței.Trecând la avertisment, Calvin distinge între căderea particulară și cea generală.
Nodul întrebării stă în cuvântul a cădea. Așadar, oricine înțelege înțelesul acestuia poate ieși cu ușurință din orice dificultate. Dar trebuie observat că există o cădere dublă, una particulară și alta generală. Cel care a greșit în ceva sau în vreun fel a căzut din starea sa de creștin; așadar, toate păcatele sunt tot atâtea căderi. Dar Apostolul nu vorbește aici despre furt, sau sperjur, sau omor, sau beție, sau adulter; ci se referă la o defecțiune totală sau cădere de la Evanghelie, când un păcătos nu-L supără pe Dumnezeu într-un singur lucru, ci renunță cu totul la harul Său.
Considerați
Considerare
Calvin abordează întrebarea cum poate cineva care a gustat harul să cadă mai târziu.
Dar aici apare o nouă întrebare, cum se poate ca acela care a făcut odată un asemenea progres să cadă apoi? Căci Dumnezeu, se poate spune, nu cheamă cu eficacitate decât pe cei aleși, și Pavel mărturisește că sunt cu adevărat fiii Săi cei care sunt conduși de Duhul Său, (Romani 8:14;) și ne învață că este un semn sigur al înfierii când Hristos ne face părtași ai Duhului Său. Cei aleși sunt și dincolo de primejdia de a cădea în cele din urmă; căci Tatăl care i-a dat ca să fie păstrați de Hristos Fiul Său este mai mare decât toți, și Hristos promite să vegheze asupra lor toți ca nimeni să nu piară. La toate acestea răspund: Dumnezeu într-adevăr nu favorizează decât pe cei aleși cu Duhul regenerării, și prin acesta ei se deosebesc de cei osândiți; căci sunt înnoiți după chipul Său și primesc arvuna Duhului în nădejdea moștenirii viitoare, și prin același Duh Evanghelia este pecetluită în inimile lor. Dar nu pot admite că toate acestea sunt vreun motiv pentru care El să nu acorde și celor osândiți un anumit gust al harului Său, pentru care să nu le lumineze mințile cu niște scântei ale luminii Sale, pentru care să nu le dea o anumită percepere a bunătății Sale și, într-un fel, să-Și graveze cuvântul în inimile lor. Altfel, unde ar fi credința vremelnică menționată de Marcu 4:17? Există deci o anumită cunoștință chiar și în cei osândiți, care dispare apoi, fie pentru că nu a prins rădăcini suficient de adânci, fie pentru că se ofilește, fiind înăbușită. [98]
Răspunde
Răspuns
Unde simțiți în propria voastră umblare nevoia de a trece dincolo de adevărurile fundamentale spre o maturitate mai adâncă? Cum afectează distincția lui Calvin între păcatele particulare și defecțiunea totală de la evanghelie felul în care vă cercetați inima? În ce feluri pot sluji pasajele de avertisment drept un paravan plin de har mai degrabă decât o sursă de disperare?
Roagă-te
Rugăciune
O, Tată Suveran, prin Duhul Fiului Tău, păzește-ne de lenevie și de primejdia apostaziei, ca să înaintăm de la cuvântul elementar al lui Hristos la deplina maturitate, fiind păstrați în îndurările legământului pe care le-ai jurat. Ancorează sufletele noastre în nădejdea pusă înaintea noastră, care intră dincolo de perdea, unde Isus a intrat ca Înainte-mergător al nostru, și dă-ne sârguință ca să moștenim promisiunile prin credință și răbdare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →