Eterniseed › Curriculum › Evrei
Substanța lucrurilor nădăjduite: Marele nor al credinței
Deschidere
Evrei 11 este marea chemare a credinței, capitolul pe care Biserica l-a iubit mai presus de aproape oricare altul pentru parada sa de martori: Abel și Enoh și Noe, Avraam care 'a ieșit fără să știe încotro merge', Moise care a ales suferința cu poporul lui Dumnezeu și o mulțime de alții fără nume 'dintre care lumea nu era vrednică'. Pavel începe cu definiția sa celebră — 'credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute' — și apoi o dovedește nu prin argument, ci prin vieți. Hrisostom insistă asupra îndrăznelii pure a credinței: că acești oameni, fără înviere încă revelată, fără Scripturi în spate, adesea nimic înaintea ochilor decât contradicție, totuși au mizat totul pe Dumnezeul nevăzut și 'au căutat o cetate care are temelii, al cărei ziditor și făcător este Dumnezeu'. Pentru o adunare slabă de inimă sub persecuție, mesajul este întăritor: dacă cei care au avut atât de puțin au fost mântuiți prin credință, cu cât mai mult vom fi noi, care avem atât de mult.
Citește
Citire
Citiți Evrei 11 — 'credința este substanța lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute'; prin credință înțelegem că lumile au fost întemeiate prin cuvântul lui Dumnezeu; jertfa mai bună a lui Abel; Enoh a fost mutat ca să nu vadă moartea; Noe, mișcat de frică, pregătind o corabie; Avraam chemat într-un pământ pe care nu-l cunoștea, locuind în corturi, căutând cetatea cu temelii; Sara primind putere să zămislească; toți aceștia murind în credință, 'fără să fi primit făgăduințele, dar văzându-le de departe', mărturisindu-se 'străini și peregrini pe pământ', dorind 'o țară mai bună, adică una cerească'; Moise refuzând să fie numit fiul fiicei lui Faraon, socotind ocara lui Hristos mai mari bogății decât comorile Egiptului; trecerea prin Marea Roșie; Rahab; și lunga litanie a celor persecutați 'dintre care lumea nu era vrednică', care 'n-au primit făgăduința: Dumnezeu pregătind ceva mai bun pentru noi'.
Studiu
Ce fel de suflet cere credința? Nu unul slab sau timid, insistă Hrisostom, ci unul mare — căci credința înseamnă a crede în cele nevăzute împotriva a tot ce raportează simțurile.
Credința are nevoie de un suflet generos și viguros, și unul care se ridică deasupra tuturor lucrurilor simțurilor și trece dincolo de slăbiciunea raționamentelor omenești.Iar definiția lui Pavel însăși, explică Hrisostom, pretinde ceva uimitor: că credința nu doar așteaptă lucrurile nădăjduite, ci le împrumută o realitate prezentă în suflet. El întoarce versetul cu grijă, refuzând să-l aplatizeze într-un proverb gol.
Căci deoarece obiectele speranței par a fi nesubstanțiale, Credința le dă substanțialitate, sau mai degrabă, nu o dă, ci este ea însăși substanța lor.De aceea eroii capitolului au putut asculta, suferi și muri pentru făgăduințe pe care nu le-au ținut niciodată în mână: credința a făcut cetatea viitoare la fel de solidă pentru ei ca și corturile în care au locuit de fapt. A crede astfel nu este un lucru mic sau pasiv — este cel mai înalt act de putere al sufletului.
Considerați
Considerare
De ce îngrămădește Pavel atât de mulți martori — patriarhi, profeți, femei, cei necunoscuți suferinzi? Pentru că, spune Hrisostom, amintirea celor care au suferit înaintea noastră este ea însăși un leac pentru sufletul care se scufundă sub propriile încercări. Norul nu este departe deasupra capului, ci pretutindeni în jurul nostru, adăpostind.
amintirea acelor bărbați sfinți, restabilește și recuperează sufletul care fusese apăsat de necazuri, așa cum un nor face pentru cel ars de razele prea fierbinți [ale soarelui].Iar cea mai adâncă mângâiere este aceasta: acești martori nu și-au primit încă răsplata. Ei încă așteaptă — pentru noi. Dumnezeu, se minunează Hrisostom, 'a pregătit ceva mai bun pentru noi', rânduind o singură încoronare pentru toți, astfel încât Abel care a biruit primul și noi care luptăm ultimii să fim încoronați împreună. Ei au fost înaintea noastră în conflict, dar nu înaintea noastră în coroană. Așa că capitolul se încheie nu într-un suspin peste răbdarea lor nerăsplătită, ci în uimire față de planul lui Dumnezeu — și se deschide direct în versetul următor, unde ochii care au parcurs întreaga listă de martori sunt ridicați în cele din urmă spre o singură Față: 'privind la Isus'.
Răspunde
Răspuns
Unde, în viața ta, ceri să vezi înainte de a crede? Întregul Evrei 11 stă împotriva acelei cereri. Credința, așa cum spune Hrisostom, 'este ea însăși substanța lor' — face făgăduințele lui Dumnezeu reale și grele în suflet înainte de a fi vreodată văzute cu ochiul. Întreabă-te dacă credința ta are 'sufletul generos și viguros' pe care îl descrie el, dispus să se ridice 'deasupra tuturor lucrurilor simțurilor', sau dacă se retrage înapoi doar la ceea ce poate fi atins și numărat. Iar când ești obosit, fă ceea ce învață capitolul: amintește-ți de martori. Ei sunt un nor în jurul tău, răcorind căldura încercării tale; bărbați și femei care nu au ținut nimic în mână și totuși au îndurat toate lucrurile, 'dintre care lumea nu era vrednică'. Ei nu s-au terminat — te așteaptă pe tine, ca să fii încoronat împreună cu ei. Trăiește, atunci, așa cum a făcut Avraam: un străin și pelerin aici, cu inima pusă pe 'o cetate care are temelii, al cărei ziditor și făcător este Dumnezeu'.
Roagă-te
Rugăciune
O, Dumnezeule al lui Abel și Enoh și Noe, al lui Avraam și al Sarei și al lui Moise, Dumnezeul care nu se rușinează să fie numit Dumnezeul celor care au căutat o țară mai bună: dăruiește-mi credința care este substanța lucrurilor nădăjduite și dovada lucrurilor nevăzute. Dăruiește-mi un suflet generos și viguros, care se ridică deasupra lucrurilor simțurilor și nu se odihnește pe ceea ce pot vedea ochii mei, ci pe cuvântul Tău credincios. Când încercările mă apasă, lasă amintirea sfinților Tăi să mă reîmprospăteze ca un nor împotriva căldurii arzătoare și învață-mă că sunt înconjurat de un nor atât de mare de martori care așteaptă să fie desăvârșiți împreună cu mine. Fă-mă un străin și un pelerin pe pământ, căutând cetatea al cărei ziditor și făcător ești Tu; prin Hristos Domnul nostru, cu care Ție, Părinte, împreună cu Duhul Sfânt, fie slavă, putere și cinste, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →