← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Dorul Ochilor Săi: Durerea lui Dumnezeu pentru un Oraș Necredincios

Ezechiel 23-24Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Capitolul douăzeci și trei este printre cele mai grele din profet – alegoria celor două surori, Oola și Ooliba, Samaria și Ierusalim, a căror necredință Dumnezeu o descoperă fără milă. Fericitul Teodoret de Cir îl citește cu sobrietate și reverență, fără a zăbovi asupra figurii obscene, ci ridicând-o mereu la înțelesul ei: aceasta este povestea unui suflet odinioară consacrat lui Dumnezeu, care Îl părăsește pentru tovărășia idolilor și a alianțelor străine, și consecința amară pe care și-o atrage asupra sa. Curvia este idolatrie; iubiții sunt demonii și neamurile pe care Iuda le-a curtat în locul Dumnezeului ei. Este, în esență, o chemare înapoi – un portret al trădării pictat astfel încât trădătorul să se vadă pe sine și să se întoarcă. Apoi capitolul douăzeci și patru aduce semnul cel mai tandru și mai cumplit din tot Ezechiel. Chiar în ziua în care începe asediul Babilonului, Dumnezeu ia de la profet 'dorul ochilor săi' – propria lui soție – dintr-o singură lovitură și îi interzice să jelească. Teodoret citește durerea tăcută a profetului ca un tip al durerii lui Dumnezeu Însuși pentru Ierusalim: o mustrare pe care o aduce împotriva voii Sale, pentru că nu dorește moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă și să trăiască.
Citește

Citire

Citește Ezechiel 23–24 – cele două surori, fiice ale aceleiași mame, 'Samaria este Oola și Ierusalimul Ooliba'; cea mai mare care 's-a îndrăgostit de iubiții ei, asirienii' și cea mai mică care 'a fost mai stricăcioasă… decât sora ei'; sentința 'voi aduce împotriva lor o ceată și le voi da să fie duse în robie și jefuite'; și sfârșitul 'îți vor răsplăti desfrânarea asupra ta… și vei ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu'. Apoi capitolul douăzeci și patru: oala clocotindă 'Vai de cetatea sângeroasă, de oala a cărei drojdie este în ea'; cuvântul Domnului 'Fiul omului, iată, iau de la tine dorul ochilor tăi printr-o lovitură: totuși nici nu vei jeli, nici nu vei plânge'; soția profetului care moare seara; 'așa am vorbit poporului dimineața: iar seara soția mea a murit; și am făcut dimineața cum mi s-a poruncit'; și poporului i se spune 'Ezechiel este pentru voi un semn: după tot ce a făcut el, așa veți face și voi'.
Studiu
Teodoret menține alegoria grea ferm pe terenul ei duhovnicesc: curvia pe care o deplânge capitolul este apostazia sufletului de la Dumnezeu. El enunță figura limpede – căci sufletele unite și consacrate lui Dumnezeu, apoi părăsindu-L și îmbrățișând tovărășia demonilor, sunt numite pe bună dreptate adulterese. 'Paharul' pe care sora trebuie să-l bea îl citește nu ca cruzime, ci ca amorțeala nenorocirii care urmează părăsirii lui Dumnezeu: căci El a numit pedeapsa pahar, ca una ce produce somn și beție celor ce o beau. Și ca nu cumva cineva să se poticnească de limbajul omenesc pe care profetul îl folosește despre Dumnezeu – 'sufletul' Său depărtându-se de ea – Teodoret apără transcendența dumnezeiască chiar și aici: dar omenesc și în chip omenesc vorbește, plecându-Se la slăbiciunea oamenilor. Astfel, citirea sobră rămâne: un Dumnezeu care este mai presus de orice patimă, vorbind în cuvintele noastre, întristându-Se pentru un suflet care L-a părăsit și intenționând chiar pedeapsa ei spre binele ei.
Considerați

Considerare

Inima acestor capitole este semnul soției profetului. Dumnezeu o ia pe ea – 'dorul ochilor săi' – și îi interzice lui Ezechiel să plângă, iar Teodoret citește durerea silită și tăcută a profetului ca o icoană vie a inimii lui Dumnezeu Însuși față de Ierusalim: Profetul împlinește un anumit tip al Dumnezeului tuturor. Căci mustrarea care vine, oricât de cumplită, este adusă cu reticență de un Dumnezeu care nu are plăcere în ea: căci El nu voiește moartea păcătosului, ci ca acesta să se întoarcă și să trăiască. Gemuțul tăcut al profetului este atunci chipul unui Dumnezeu îndurerat – Unul care trebuie să pedepsească și totuși se întristează să o facă: El de asemenea împotriva voii Sale îndură nenorocirile aduse asupra poporului, având mare bunătate și prin ea înclinând spre filantropie, dar fiind silit să pedepsească din pricina prisosului de fărădelege. Iar alegoria înfricoșată a capitolului douăzeci și trei este îndreptată spre milă în cele din urmă, căci întregul scop al mustrării este ca cel mustrat să ajungă să-și cunoască Dumnezeul: din pedeapsă vei culege cel mai mare folos – recunoașterea stăpânirii Mele.
Răspunde

Răspuns

Auzi, sub cuvintele grele ale acestor capitole, o dragoste care se întristează. Cele două surori sunt o avertizare împotriva apostaziei lente și zâmbitoare care schimbă pe Dumnezeul cel viu cu iubiri mai mici – idolii și alianțele și siguranțele la care alergăm când nu vrem să ne încredem în El. Întreabă-te unde ai făcut și tu aceasta: ce 'iubiți' ai curtat în locul Aceluia căruia sufletul tău i-a fost consacrat. Dar nu citi judecata ca pe mânia unei puteri indiferente. Dumnezeul care ia 'dorul ochilor' și îi interzice profetului să jelească îți arată propria Sa durere – El mustră împotriva voii Sale, cu mare bunătate înclinând spre filantropie, nevrând moartea ta, ci întoarcerea ta. Așa să lase durerile pe care le îngăduie să-și facă lucrarea lor tandră: să rupă beția paharului și să te trezească la recunoașterea stăpânirii Sale, pe care Teodoret o numește cel mai mare folos pe care îl poate culege cel mustrat. Întoarce-te la Dumnezeul care nu a încetat niciodată să se întristeze pentru tine și trăiește.
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule, care ești mai presus de orice patimă, totuși Te pleci să vorbești cu noi în chip omenesc pentru slăbiciunea oamenilor: am jucat rolul celui necredincios, părăsindu-Te pe Tine căruia sufletul meu i-a fost consacrat și curtând iubiri mai mici. Iartă-mă și întoarce-mă înainte de a bea până la fund paharul rătăcirii mele. Învață-mă să văd în mustrarea Ta nu mânia unei puteri indiferente, ci durerea unui Tată, care împotriva voii Sale îndură să pedepsească, având mare bunătate și înclinând spre filantropie, nevrând moartea mea, ci ca eu să mă întorc și să trăiesc. Precum l-ai făcut pe profetul Tău semn al durerii Tale tăcute, fă din durerile mele un mijloc al întoarcerii mele; să rupă ele amorțeala mea și să mă trezească la recunoașterea stăpânirii Tale, care este cel mai mare folos pe care îl poate culege un suflet mustrat. Primește-mă acasă, Doamne, și nu mă mai întrista. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →