Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 4 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică Eterniseed extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolul 4 din Ioan. Expunerea atentă a lui Maclaren evidențiază întâlnirea de la fântâna lui Iacov, revelând atât umanitatea cât și misiunea divină a lui Iisus. Prin perspectivele sale suntem invitați să vedem din nou cum oboseala și ascultarea se întâlnesc în Hristos, și cum această întâlnire încă hrănește ucenicii astăzi. Pregătiți-vă inima să ascultați, să reflectați și să răspundeți pe măsură ce parcurgem aceste cuvinte antice împreună.
Citește
Luați un moment liniștit pentru a citi capitolul 4 din Ioan în întregime. Observați oboseala lui Iisus, conversația surprinzătoare cu femeia samariteancă și dezvăluirea treptată a apei vii și a adevăratei închinări. Lăsați narațiunea să se desfășoare fără grabă, permițând detaliilor sale să vorbească înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren.
Studiu
Maclaren propune trei puncte de vedere pentru a înțelege contrastul.
Acum, cred că dacă luăm doar trei puncte de vedere, vom dobândi lecțiile acestui contrast remarcabil. Observați, deci, pe Hristos obosit; pe Hristos devotat; pe Hristos întărit din nou.El explorează cum oboseala lui Hristos dezvăluie dragostea și puterea Sa.
Nu doar că acest incident patetic ne învață, pentru o credință mai fermă și o înțelegere mai plină de simpatie și mai apropiată, realitatea umanității lui Iisus Hristos, ci oferă de asemenea o măsură imperfectă a dragostei Sale și ne revelează o condiție a puterii Sale. Ah! Dacă El Însuși nu ar fi cunoscut oboseala, nu ar fi putut niciodată să spună: 'Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă'. A fost pentru că El Însuși 'a luat slăbiciunile noastre' și, printre acestea, slăbiciunea mușchilor obosiți și a trupului epuizat, că 'El dă putere celui obosit și celui fără vlagă îi sporește tăria'. Creatorul nu trebuie să aibă parte din slăbiciunile creaturii. Trebuie să fie puterea Sa neobosită care le cheamă pe toate pe nume; și pentru că El este mare în putere, 'nici una' din creaturile mâinii Sale nu poate 'lipsi'. Dar Răscumpărătorul trebuie să participe la ceea ce răscumpără; și condiția ca puterea Sa să fie 'desăvârșită în slăbiciunea noastră' este ca slăbiciunea noastră să fi aruncat o umbră asupra slavei puterii Sale. Măsura dragostei Sale se vede în faptul că, cu mult înainte de Calvar, El a intrat în umilința și suferințele și durerile umanității; o condiție a puterii Sale se vede în faptul că, întrucât 'copiii au fost părtași la carne și sânge, și El Însuși a luat parte la acestea', nu doar ca 'prin moarte să izbăvească' de moarte, ci ca în viață să răscumpere de relele și durerile vieții.Maclaren examinează scopul vieții lui Hristos în împlinirea voii Tatălui.
Acum, nu este doar o pedanterie gramaticală când vă rog să observați că limbajul original este construit astfel încât să dea proeminență ideii că scopul vieții lui Hristos era împlinirea voii Tatălui; și că este scopul mai degrabă decât împlinirea și realizarea efectivă a scopului care este indicat de Domnul nostru. Cuvintele ar fi traduse literal 'Hrana Mea este ca să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui' – adică, chiar hrana și împrospătarea lui Hristos se aflau în a face din împlinirea poruncii Tatălui motivul Său mereu impulsor, țelul Său mereu urmărit. Expresia ne poartă în inima cea mai lăuntrică a lui Iisus, ocupându-se, așa cum o face, de unicul motiv atotcuprinzător mai degrabă decât de acțiunile rezultate, frumoase și sfinte cum erau acestea.
Considerați
Consideră
Maclaren extrage implicațiile pentru viața creștină.
Fraților, secretul vieților noastre, dacă acestea trebuie să fie cât de cât vrednice și nobile, trebuie să fie același – recunoașterea, nu doar cum se spune acum, că avem o misiune, ci că există un Trimițător; ceea ce este o viziune cu totul diferită asupra poziției noastre, și că Acela care trimite este Tatăl iubitor, care ne-a vorbit în acel Fiu drag, care Însuși și-a făcut scopul astfel să asculte, pentru ca să ne fie posibil nouă să răsunăm glasul Său și să repetăm scopul Său. Recunoașterea Trimițătorului, supunerea absolută a voilor noastre față de a Sa, trebuie să străbată întreaga viață. Puteți face lucrarea voastră zilnică, oricare ar fi ea, cu aceasta ca deviză: 'voia Domnului să se facă'; și cei care astfel pot privi la meseria sau profesia lor și pot vedea trivialitățile și monotonii ocupațiilor lor zilnice în lumina transfiguratoare a acelui mare gând, nu vor avea niciodată nevoie să se plângă că viața este mică, ignobilă, obositoare, nesemnificativă. Ca și cu pietricelele într-un pârâu limpede cu soarele pe el, apa în care sunt scufundate le glorifică și le mărește. Dacă le ridicați, nu sunt decât bucăți de piatră ternă; zăcând sub undele luminate de soare, sunt nestemate. Cufundați proza vieții voastre și toate trivialitățile ei în acel mare fluviu, și el va mări și va glorifica cele mai mici și mai obișnuite. Supunerea absolută față de voia divină și conștiința vibrantă, mereu prezentă, a împlinirii ei, au fost secretul vieții lui Hristos și ar trebui să fie secretul vieților noastre.El reflectează mai departe asupra adevăratei hrane a sufletului.
Observați, totuși, că Hristos prezintă aici țelul înalt al conformării la voia divină și împlinirii lucrării divine ca fiind hrana sufletului. Este adevărata hrană pentru noi toți. Spiritul care se hrănește cu o astfel de hrană va crește și va fi hrănit. Iar sufletul care se hrănește cu propria voință și fantezii, și nu cu pâinea brună simplă a ascultării, care este sănătoasă, deși adesea amară, se va hrăni cu cenușă, care va scrâșni pe dinți și va răni cerul gurii. Un astfel de suflet va fi ca acei prunci nenorociți care sunt descoperiți uneori la 'ferme de bebeluși', înfometați și piperniciți, și nu au crescut la jumătate din mărimea lor potrivită. Dacă doriți ca spiritele voastre să fie puternice, robuste, bine hrănite, trăiți prin ascultare și lăsați voia lui Dumnezeu să fie hrana sufletelor voastre, și toate vor fi bine.
Răspunde
Unde, în circumstanțele voastre prezente, simțiți că Iisus împărtășește oboseala voastră? Cum ar putea recunoașterea dependenței Sale de Tatăl să vă remodeleze propria ascultare zilnică? Ce un singur act de slujire ați putea îmbrățișa săptămâna aceasta chiar dacă vă costă confort sau odihnă?
Roagă-te
Doamne Iisuse, îți mulțumim pentru exemplul oboselii Tale la fântână și pentru scopul statornic care Te-a susținut. Învață-ne să găsim adevărata noastră hrană în împlinirea voii Tatălui. Dă-ne harul să slujim fără a socoti costul, să bem adânc din apa vie pe care o oferi și să umblăm în libertatea supunerii absolute față de scopul Tău iubitor. Fie ca zilele noastre obișnuite să fie transfigurate de același secret care Te-a întărit pe Tine. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →