Eterniseed › Curriculum › Numeri
Num 13-15 — cu Matei Henry
Deschidere
Expunerea atentă a lui Matei Henry asupra Numeri 13–15 ne invită să zăbovim la hotarul făgăduinței și să observăm cât de repede teama poate întoarce un popor înapoi. Reflecțiile sale dezvăluie necredința subtilă care pune la îndoială cuvântul lui Dumnezeu chiar după îndurări repetate. Prin ochii lui Henry vedem atât tragedia moștenirii pierdute, cât și credincioșia statornică a Domnului care păstrează totuși legământul. Lecția de astăzi ne atrage în acea poveste antică pentru ca inimile noastre să fie întărite de aceleași promisiuni divine. Ascultăm nu doar pentru informație, ci pentru avertizarea și încurajarea Duhului. Fie ca perspectivele lui Henry să ne ajute să umblăm prin credință, nu prin vedere.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește Numeri capitolele 13 până la 15 încet. Observă întoarcerea iscoadelor, disperarea bruscă a adunării și jurământul solemn al Domnului. Lasă tensiunea și tragedia narațiunii să vorbească despre propriile tale anotimpuri de ezitare. Cere Duhului să-ți deschidă urechile atât la avertizare, cât și la îndurarea țesute prin aceste capitole. Ia-ți timp; povestea răsplătește atenția răbdătoare.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a urmări originea misiunii de a cerceta țara.
Aici avem, I. Porunci date pentru a trimite iscoade să cerceteze țara Canaanului. Se spune aici că Dumnezeu l-a îndrumat pe Moise să le trimită (v. 1, 2), dar reiese din repetarea poveștii mai târziu (Deut. i. 22) că propunerea a venit inițial de la popor; au venit la Moise și au zis: Vom trimite oameni înaintea noastră; și a fost rodul necredinței lor. Nu au vrut să ia cuvântul lui Dumnezeu că era o țară bună și că El îi va pune fără greș în stăpânirea ei. Nu au putut avea încredere în stâlpul de nor și de foc să le arate calea spre ea, ci au avut o părere mai bună despre propriile lor politici decât despre înțelepciunea lui Dumnezeu. Cât de absurd a fost pentru ei să trimită să iscodească o țară pe care Dumnezeu Însuși o cercetase pentru ei, să întrebe calea spre ea când Dumnezeu Însuși se angajase să le arate calea! Dar astfel ne ruinăm dând mai mult credit rapoartelor și reprezentărilor simțurilor decât revelației divine; umblăm prin vedere, nu prin credință; pe când, dacă primim mărturia oamenilor, fără îndoială mărturia lui Dumnezeu este mai mare. Poporul făcând această propunere lui Moise, el (poate neștiind de necredința din spatele ei) L-a consultat pe Dumnezeu în această privință, care i-a poruncit să satisfacă poporul în această chestiune și să trimită iscoade înaintea lor: „Să umble în propriile lor sfaturi.” Totuși Dumnezeu nu a fost nicidecum părtaș la păcatul care a urmat, căci trimiterea acestor iscoade era atât de departe de a fi cauza păcatului, încât dacă iscoadele și-ar fi făcut datoria, iar poporul pe a sa, ar fi putut fi întărirea credinței lor și un bun serviciu pentru ei.Henry detaliază apoi raportul descurajator adus de majoritatea iscoadelor.
1. Observă raportul lor. (1.) Nu au putut nega că țara Canaanului era o țară foarte roditoare; ciorchina de struguri pe care au adus-o cu ei era o demonstrație oculară a acestui fapt, v. 27. Dumnezeu le promisese o țară care curge cu lapte și miere, iar iscoadele rele înseși recunosc că este o astfel de țară. Astfel, chiar din gura adversarilor Dumnezeu va fi slăvit și adevărul promisiunii Sale atestat. Și totuși mai târziu se contrazic, când spun (v. 32): Este o țară care își mănâncă locuitorii; ca și cum, deși avea lapte, miere și struguri, totuși îi lipseau alte provizii necesare; unii cred că a fost o mare ciumă în țară în timpul când au cercetat-o, pe care ar fi trebuit să o atribuie înțelepciunii providenței divine, care a micșorat astfel numărul dușmanilor lor, pentru a le facilita cuceririle; dar ei au atribuit-o invidios nesănătății aerului și de acolo au luat prilejul să disprețuiască țara. Pentru această teamă nerezonabilă de o ciumă în Canaan, au fost tăiați pe dreptate imediat printr-o ciumă în pustiu, cap. xiv. 37. Dar, (2.) Au prezentat cucerirea ei ca fiind cu totul imposibilă și că nu avea niciun rost să încerce. Poporul este puternic (v. 28), oameni de statură mare (v. 32), mai puternici decât noi, v. 31. Cetățile sunt prezentate ca fortărețe inexpugnabile: sunt zidite și foarte mari, v. 28. Dar nimic nu le-a servit scopului rău mai mult decât descrierea uriașilor, asupra cărora au pus un mare accent: Am văzut acolo copiii lui Anak (v. 28) și din nou, am văzut uriașii, acei oameni de mărime prodigioasă, fiii lui Anak, care vin din uriași, v. 33. Au vorbit ca și cum erau gata să tremure la menționarea lor, așa cum făcuseră la vederea lor. „O, acești uriași înfricoșători! Când am fost aproape de ei, eram în ochii noștri ca niște greieri, nu doar mici și slabi, ci tremurând și descurajați.” Compară Iov xxxix. 20: Poți să-l faci să se teamă ca pe un greier? „Ba chiar și așa eram în ochii lor; ne priveau cu atâta dispreț și disprețuire pe cât îi priveam noi pe ei cu frică și tremur.” Așa că, în ansamblu, au dat ca judecata lor: Nu suntem în stare să mergem împotriva lor (v. 31) și de aceea trebuie să ne gândim la luarea unei alte căi.Henry evidențiază apoi chemarea îndrăzneață a lui Caleb de a înainta în ciuda obstacolelor.
II. Caleb i-a încurajat să meargă înainte, deși a fost secondat doar de Iosua (v. 30): Caleb a liniștit poporul, pe care l-a văzut deja pus în ferment chiar înaintea lui Moise însuși, a cărui față strălucitoare nu i-a putut intimida, când au început să devină nestăpâniți. Caleb înseamnă toată inima, și și-a răspuns numelui, a fost el însuși cu inimă, și i-ar fi făcut pe oameni așa dacă l-ar fi ascultat. Dacă Iosua ar fi început să oprească valul, ar fi fost suspectat de parțialitate față de Moise, al cărui slujitor era; și de aceea a lăsat cu înțelepciune la început în grija lui Caleb, care era din seminția lui Iuda, seminția conducătoare, și de aceea cel mai potrivit să fie ascultat. Caleb văzuse și observase puterea locuitorilor la fel de mult ca tovarășii săi și, în ansamblu, 1. Vorbește foarte încrezător de succes: Suntem bine în stare să-i biruim, oricât de puternici ar fi. 2. Îi animă pe oameni să continue și, căzând sorțul lui în frunte, vorbește ca unul hotărât să-i conducă cu bravură: „Să mergem sus deodată, un pas îndrăzneț, o lovitură îndrăzneață în plus, ne va face treaba; este tot al nostru dacă avem curaj să-l facem așa: Să mergem sus și să-l stăpânim.” Nu spune: „Să mergem sus și să-l cucerim;” privește asta ca fiind deja la fel de bine făcut; ci: „Să mergem sus și să-l stăpânim; nu este nimic de făcut decât să intrăm și să luăm stăpânirea pe care marele nostru Domn Dumnezeu este gata să ne-o dea.” Observă: Cei drepți sunt îndrăzneți ca un leu. Greutățile care stau în calea mântuirii se micșorează și dispar înaintea unei credințe vii și active în puterea și promisiunea lui Dumnezeu. Toate lucrurile sunt cu putință, dacă sunt promise, celui ce crede.
Considerați
Consideră
Henry trece la a considera izbucnirea răzvrătirii care a urmat raportului rău.
Acest capitol ne dă socoteală de acea ceartă fatală dintre Dumnezeu și Israel, asupra căreia, pentru murmurarea și necredința lor, a jurat în mânia Sa că nu vor intra în odihna Sa. Aici este, I. Revolta și răzvrătirea lui Israel împotriva lui Dumnezeu, la raportul iscoadelor rele, ver. 1-4. II. Încercarea zadarnică a lui Moise și Aaron, Caleb și Iosua, de a liniști tumultul, ver. 5-10. III. Ruinarea lor totală amenințată pe drept de un Dumnezeu ofensat, ver. 11, 12. IV. Intercesiunea smerită a lui Moise pentru ei, ver. 13-19. V. O atenuare a sentinței ca răspuns la rugăciunea lui Moise; nu vor fi toți tăiați, dar decretul iese ratificat cu un jurământ, publicat poporului, repetat iar și iar, că toată această adunare va pieri în pustiu și niciunul dintre ei nu va intra în Canaan decât doar Caleb și Iosua, ver. 20-35. VI. Moartea prezentă a iscoadelor rele, ver. 36-39. VII. Mustrarea dată celor care au încercat să meargă înainte cu toate acestea, ver. 40-45. Și acestea sunt scrise pentru avertizarea noastră, ca să „nu cădem după aceeași pildă de necredință”.
Răspunde
1. Unde în viața mea sunt ispitit să trimit „iscoade” ale îndoielii înainte de a avea încredere în cuvântul clar al lui Dumnezeu?
2. Cum provoacă încrederea lui Caleb temerile pe care le nutresc în prezent?
3. Ce pas practic pot face astăzi pentru a reduce la tăcere rapoartele necredincioase și a merge înainte în credință?
Roagă-te
Tată Milostiv, iartă-ne că ne-am lăsat pradă fricii și necredinței, așa cum au făcut iscoadele, și dă-ne în schimb credința de a ne încrede în promisiunile Tale sigure și în prezența Ta statornică. Umple-ne cu Duhul Tău ca să Te urmăm din toată inima acolo unde ne conduci și să nu ne întoarcem niciodată cu murmurări. Întărește inimile noastre ca să intrăm în odihna pe care ai pregătit-o pentru cei ce cred, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →