← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 113-114 — cu Ioan Calvin

Psalmii 113-114Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În ceasurile liniștite ale acestei zile, ne întoarcem din nou la glasul lui Ioan Calvin, care deschide Scripturile cu grijă reverentă. Comentariul său la Psalmii 113 și 114 ne invită să zăbovim acolo unde lauda întâlnește providența și unde minunile exodului mai vorbesc încă. Cuvintele lui Calvin ne amintesc că fiecare generație este chemată să-și ridice ochii dincolo de obișnuit către Dumnezeu care stăpânește atât cerul cât și pământul. Pe măsură ce ne pregătim să ascultăm, fie ca inimile noastre să fie înmuiate pentru a primi același Duh care l-a mișcat pe reformator să scrie. Fie ca această lecție să devină un loc unde minunea crește și recunoștința se adâncește.
Citește

Citire

Cu Bibliile deschise înaintea noastră, citim acum cu glas tare Psalmii 113 și 114. Aceste cântări scurte celebrează numele Domnului de la răsăritul soarelui până la apus și amintesc faptele puternice care au eliberat pe Israel din Egipt. Lăsați cuvintele să vă învăluie încet, observând cum creația însăși răspunde Făcătorului ei. Faceți o pauză între cei doi psalmi pentru ca tema lor comună a grijii înălțate, dar duioase a lui Dumnezeu să se așeze în duhul vostru. Citiți cu așteptarea că același Dumnezeu se apropie și acum.
Studiu
Calvin începe adresându-se în mod deosebit slujitorilor lui Dumnezeu. 1 Lăudați, slujitori ai lui Iehova! Acest psalm cuprinde motive abundente pentru ca toți oamenii fără excepție să-L laude pe Dumnezeu. Doar credincioșii fiind înzestrați cu percepție spirituală pentru a recunoaște mâna lui Dumnezeu, profetul li se adresează în mod deosebit. Iar dacă luăm în considerare cât de reci și împietriți sunt oamenii în acest exercițiu religios, nu vom socoti de prisos repetarea chemării de a-L lăuda pe Dumnezeu. Cu toții recunoaștem că suntem creați ca să lăudăm numele lui Dumnezeu, în timp ce, în același timp, slava Lui este nesocotită de noi. O asemenea apatie criminală este pe drept condamnată de profet, cu scopul de a ne trezi la o râvnă neobosită în lauda lui Dumnezeu. Repetarea, deci, a îndemnului de a-L lăuda trebuie privită ca referindu-se atât la perseverență cât și la ardoare în acest serviciu. Dacă, prin slujitorii lui Dumnezeu, unii ar înțelege mai degrabă pe leviți, cărora le-a fost încredințată sub Lege sarcina de a-I celebra laudele, nu mă opun prea mult, cu condiția să nu-i excludă pe ceilalți credincioși, peste care odinioară Dumnezeu i-a rânduit pe leviți ca conducători și muzicieni principali, pentru ca El să fie lăudat de tot poporul Său fără excepție. Când Duhul Sfânt li se adresează leviților în mod expres în legătură cu subiectul laudelor lui Dumnezeu, este în mod intenționat pentru ca, prin exemplul lor, ei să arate calea altora și ca întreaga Biserică să răspundă într-un singur cor sfânt. Acum, când suntem cu toții „o preoție împărătească” (1 Petru 2:9) și, după cum mărturisește Zaharia (Zaharia 14:21), că sub domnia lui Hristos, cei mai de jos dintre popor vor fi leviți, nu este nicio îndoială că, cu excepția necredincioșilor care sunt muți, profetul ne invită pe toți în comun să-I aducem acest serviciu lui Dumnezeu. Calvin se îndreaptă apoi spre natura incomparabilă a lui Iehova Dumnezeul nostru. 5 Cine este ca Iehova Dumnezeul nostru Profetul își întărește poziția pentru celebrarea laudelor lui Dumnezeu, contrastând înălțimea slavei și puterii Sale cu bunătatea Sa nemărginită. Nu că bunătatea Sa poate fi despărțită de slava Sa; dar această distincție este făcută din considerație pentru oameni, care nu ar putea îndura maiestatea Sa, dacă El nu S-ar smeri cu bunătate și nu ne-ar atrage cu blândețe și bunătate spre Sine. Concluzia este că faptul că Dumnezeu locuiește deasupra cerurilor, la o asemenea distanță de noi, nu-L împiedică să Se arate a fi aproape și să poarte de grijă în mod evident bunăstării noastre; iar spunând că Dumnezeu este înălțat deasupra cerurilor, el mărește îndurarea Sa față de oameni, a căror condiție este umilă și disprețuită, și ne informează că El ar putea pe drept disprețui chiar și pe îngeri, dacă nu ar fi că, mișcat de grijă părintească, Se coboară să-i ia sub îngrijirea Sa. Dacă în privința îngerilor Se smerește, ce este de spus în privința oamenilor, care, târându-se pe pământ, sunt cu totul murdari? Se întreabă dacă Dumnezeu umple sau nu cerul și pământul? Răspunsul este evident. Cuvintele profetului înseamnă pur și simplu că Dumnezeu poate călca în picioare cele mai nobile dintre creaturile Sale sau, mai degrabă, că, din cauza distanței lor infinite, El poate să le nesocotească cu totul. Pe scurt, trebuie să concluzionăm că nu din apropierea noastră de El, ci din propria Sa alegere liberă, El Se coboară să ne facă obiectele grijii Sale deosebite. Trecând la psalmul următor, Calvin reflectă asupra exodului ca un angajament al iubirii lui Dumnezeu. 1 Când a ieșit Israel din Egipt Acest exod fiind un angajament și un simbol remarcabil al iubirii lui Dumnezeu pentru copiii lui Avraam, nu este surprinzător că ar trebui să fie atât de des amintit. La începutul psalmului, profetul ne informează că poporul pe care Dumnezeu l-a cumpărat cu un preț atât de mare nu mai este al său. Părerea anumitor exegeți, că în acel timp seminția lui Iuda a fost consacrată serviciului lui Dumnezeu, conform celor spuse în Exod 19:6 și 1 Petru 2:9, mi se pare străină de intenția profetului. Orice îndoială în această privință este înlăturată de ceea ce este imediat adăugat, luarea lui Israel de Dumnezeu sub domnia Sa, care este pur și simplu o repetare a aceluiași sentiment în alte cuvinte. Iuda fiind cea mai puternică și numeroasă dintre toate semințiile și ocupând locul principal printre ele, ia aici precedența asupra restului poporului. În același timp, este foarte evident că onoarea care le este atribuită în mod deosebit aparține în egală măsură întregului trup al poporului. [359] Când se spune că Dumnezeu este sfințit, trebuie înțeles că profetul vorbește după felul oamenilor, pentru că, în Sine, Dumnezeu este incapabil de creștere sau diminuare. Iuda este numit sfințenia Sa, [360] iar Israel domnia Sa, [361] pentru că maiestatea Sa sfântă, care până atunci fusese puțin cunoscută, a asigurat venerarea tuturor celor care au fost martori la manifestările puterii Sale incredibile. În eliberarea poporului Său, Dumnezeu Și-a ridicat o împărăție pentru Sine și a procurat respect pentru numele Său sfânt; dacă atunci ei nu reflectă constant asupra unui asemenea exemplu remarcabil al bunătății Sale, insensibilitatea lor este cu totul de neiertat.
Considerați

Considerare

Calvin explorează grija providențială a lui Dumnezeu în ridicarea celor săraci. 7 Cel care ridică pe sărac din țărână În acest pasaj, el vorbește în termeni de laudă despre grija providențială a lui Dumnezeu în legătură cu acele schimbări diversificate pe care oamenii sunt înclinați să le considere accidentale. El declară că este doar prin rânduiala lui Dumnezeu că lucrurile suferă schimbări care depășesc cu mult așteptările noastre. Dacă cursul evenimentelor ar fi întotdeauna uniform, oamenii i l-ar atribui doar cauzelor naturale, în timp ce vicisitudinile care au loc ne învață că toate lucrurile sunt reglementate în conformitate cu sfatul secret al lui Dumnezeu. Pe de altă parte, loviți de uimire la evenimentele care s-au întâmplat contrar așteptărilor noastre, le atribuim instantaneu întâmplării. Și deoarece suntem atât de predispuși să privim lucrurile dintr-un punct exact opus recunoașterii grijii supraveghetoare a lui Dumnezeu, profetul ne îndeamnă să admirăm providența Sa în chestiuni de apariție minunată sau neobișnuită; căci deoarece păstorii de vite și oamenii din condiția cea mai de jos și mai abjectă au fost înălțați la culmea puterii, este cel mai rezonabil ca atenția noastră să fie atrasă de o schimbare atât de neașteptată. Percepem acum intenția profetului. În acest pasaj, ca și în altele, ar fi putut să ne pună înainte structura cerurilor și a pământului; dar, deoarece mințile noastre nu sunt afectate de cursul obișnuit al lucrurilor, el declară că mâna lui Dumnezeu este cea mai evidentă în lucrările Sale minunate. Iar spunând că oamenii de condiție umilă și abjectă nu sunt ridicați doar la o suveranitate măruntă, ci că sunt învestiți cu putere și autoritate peste poporul sfânt al lui Dumnezeu, el sporește măreția miracolului — ceea ce este mult mai important decât a stăpâni în alte părți ale pământului; căci starea sau împărăția Bisericii constituie principalul și augustul teatru unde Dumnezeu prezintă și afișează semnele puterii, înțelepciunii și dreptății Sale minunate. Calvin încheie subliniind prezența continuă a lui Dumnezeu cu poporul Său. 7 În prezența Domnului După ce a trezit simțurile oamenilor prin interogații, el furnizează acum un răspuns, pe care mulți îl înțeleg ca o personificare a pământului; pentru că ei iau y, yod, ca afix al verbului chvly, chuli; și ei reprezintă pământul ca spunând: Este datoria mea să tremur în prezența Domnului. Această interpretare fantezistă este insuportabilă; căci termenul, pământ, este imediat subjugat. Alții, cu mai multă proprietate, considerând y, yod, în acest pasaj, ca și în multe altele, ca fiind redundant, adoptă această interpretare: Este rezonabil și potrivit ca pământul să tremure în prezența Domnului. Din nou, termenul chvly, chuli, este redat de mulți la modul imperativ; interpretare pe care o adopt cu ușurință, deoarece este cel mai probabil ca profetul să facă din nou un apel la pământ, pentru ca inimile oamenilor să fie mișcate mai sensibil. Sensul este același, — Trebuie ca pământul să se cutremure în prezența Regelui ei. Iar această vedere primește confirmare de la termenul 'dvn, adon, fiind folosit, care înseamnă un domn sau un stăpân. El introduce apoi imediat numele Dumnezeului lui Iacov, cu scopul de a alunga din oameni toate noțiunile de zei falși. Mințile lor fiind predispuse la înșelăciune, ele sunt întotdeauna în mare pericol de a permite idolilor să uzurpe locul adevăratului Dumnezeu. Un alt miracol este menționat, în care Dumnezeu, după trecerea poporului prin Marea Roșie, a dat o manifestare splendidă suplimentară a puterii Sale în pustiu. Slava lui Dumnezeu, după cum ne informează, nu a apărut doar o zi, la plecarea poporului; ea a strălucit constant în celelalte lucrări ale Sale, ca atunci când un pârâu a ieșit brusc din stânca uscată, Exod 17:6. Apele pot fi găsite picurând din stânci și locuri stâncoase, dar a le face să curgă dintr-o stâncă uscată a fost fără îndoială deasupra cursului obișnuit al naturii, sau miraculos. Nu am intenția de a intra în nicio discuție ingenioasă, cum a fost piatra convertită în apă; tot ce înseamnă profetul se reduce pur și simplu la aceasta, că apa a curs în locuri anterior uscate și tari. Cât de absurd, deci, este pentru sofiști să pretindă că o transsubstanțiere are loc în fiecare caz în care Scriptura afirmă că o schimbare a fost produsă? Substanța pietrei nu a fost convertită în apă, dar Dumnezeu a creat în mod miraculos apa, care a țâșnit din stânca uscată.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața voastră zilnică simțiți chemarea de a persevera în laudă chiar atunci când inima voastră se simte rece? Cum reamintește grija lui Dumnezeu pentru cei umili modul în care priviți propriile circumstanțe? În ce mic mod ați putea lăsa memoria eliberării trecute a lui Dumnezeu să trezească încredere proaspătă astăzi?
Roagă-te

Rugăciune

O, Doamne Dumnezeul nostru, înalt mai presus de toate neamurile și a cărui slavă este mai presus de ceruri, învață-ne să lăudăm Numele Tău de la răsăritul soarelui până la apusul lui. Prin harul Tău suveran ridică-ne din țărână și înalță pe cei săraci în duh, ca să ne odihnim în credincioșia legământului Tău și să nădăjduim în faptele Tale puternice prin care ai răscumpărat poporul Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →