← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Iosua

Iosua 11-12 — cu Matei Henry

Iosua 11-12Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la capitolele 11 și 12 din Iosua oferă un ghid constant, saturat de Scriptură, prin campaniile finale din nord și rezumatul tuturor cuceririlor. Reflecțiile sale evidențiază atât credincioșia promisiunilor lui Dumnezeu, cât și ascultarea constantă cerută lui Iosua și lui Israel. Pe măsură ce parcurgem aceste capitole astăzi, perspectivele lui Henry ne ajută să vedem cum fiecare victorie indică înapoi spre Domnul care luptă pentru poporul său. Tratamentul său atent verset cu verset ne invită să zăbovim asupra textului cu reverență și așteptare. Cuvintele sale să ne atragă mai adânc în povestea credincioșiei legământului lui Dumnezeu.
Citește
Acordă-ți timp acum să citești capitolele 11 și 12 din Iosua încet și cu rugăciune. Observă coaliția din nord care se adună împotriva lui Israel și victoria rapidă pe care Domnul o acordă. Observă cum narațiunea încheie relatarea cuceririi și enumeră fiecare rege supus. Lasă accentul repetat pe ascultarea de poruncile lui Moise să-ți modeleze ascultarea. Cere Duhului să-ți deschidă inima către același Dumnezeu care împlinește fiecare promisiune pe care o face.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a schița structura capitolului. Acest capitol continuă și încheie istoria cuceririi Canaanului; despre reducerea părților sudice am avut o relatare în capitolul precedent, după care putem presupune că Iosua le-a acordat forțelor sale un timp de răgaz; acum aici avem povestea războiului din nord și succesul fericit al acelui război. I. Confederația coroanelor din nord împotriva lui Israel, ver. 1-5. II. Încurajarea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iosua pentru a-i înfrunta, ver. 6. III. Victoria sa asupra lor, ver. 7-9. IV. Cucerirea cetăților lor, ver. 10-15. V. Distrugerea Anakimilor, ver. 21, 22. VI. Concluzia generală a poveștii acestui război, ver. 16-20, 23. Henry examinează apoi în detaliu confederația din nord. I. Cananeii intrând în câmp împotriva lui Israel. Ei au fost agresorii, Dumnezeu întărindu-le inimile să înceapă războiul, pentru ca Israelul să fie justificat dincolo de orice excepție în distrugerea lor. Iosua și tot Israelul se întorseseră în tabăra de la Ghilgal, și poate că acești regi nu știau altceva decât că intenționau să se mulțumească cu cuceririle deja făcute, și totuși ei pregătesc război împotriva lor. Observă, Păcătoșii își aduc ruina asupra propriilor capete, astfel încât Dumnezeu va fi justificat când vorbește, și ei singuri vor purta vina pentru totdeauna. Iuda se cuibărise acum ca un leu ridicat de la pradă; dacă regii din nord îl trezesc, este pe riscul lor, Gen. xlix. 9. Acum, 1. Mai multe națiuni s-au alăturat acestei confederații, unele în munți și altele în câmpii, v. 2. Cananei din est și vest, Amorei, Hetei, Ferezei etc. (v. 3), de constituții diferite și interese divizate între ei, și totuși aici se unesc împotriva lui Israel ca împotriva unui dușman comun. Astfel, copiii acestei lumi sunt mai uniți și, prin aceasta, mai înțelepți decât copiii luminii. Unitatea dușmanilor bisericii ar trebui să rușineze prietenii bisericii din cauza discordiilor și diviziunilor lor și să-i angajeze să fie una. 2. Capul acestei confederații a fost Iabin, regele Hațorului (v. 1), așa cum Adoni-Țedec a fost al celei anterioare; se spune (v. 10) că Hațorul fusese capul tuturor acelor regate, care nu ar fi putut revolta fără a provoca resentimente; dar acest lucru a fost uitat și lăsat deoparte cu această ocazie, prin consimțământul părților, Luca xxiii. 12. Când și-au adunat toate forțele împreună, fiecare regat aducându-și cota sa, au format o armată foarte mare, mult mai mare decât cea anterioară, ca nisipul de pe malul mării în mulțime, și din acest motiv mult mai puternică și mai formidabilă, că aveau cai și care foarte multe, ceea ce nu găsim că regii din sud le aveau; prin aceasta aveau un mare avantaj împotriva lui Israel, căci armata lor consta doar din pedestrași, și nu au adus niciodată cai sau care pe câmp. Iosif ne spune că armata cananeilor consta din 300.000 de pedestrași, 10.000 de cai și 20.000 de care. Mulți sunt cei ce se ridică împotriva lui Israel al lui Dumnezeu; fără îndoială că numărul lor îi făcea foarte încrezători în succes, dar s-a dovedit că cu atât mai mare a fost măcelul făcut asupra lor. Henry înregistrează apoi încurajarea pe care Dumnezeu i-o dă lui Iosua. II. Încurajarea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iosua pentru a le da întâlnire, chiar pe terenul ales de ei (v. 6): Nu te teme din cauza lor. Iosua era remarcabil pentru curajul său — era harul său stăpânitor, și totuși se pare că avea nevoie să fie din nou și din nou avertizat să nu se teamă. Pericolele și dificultățile proaspete fac necesar să se aducă sprijin și mângâieri proaspete din Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl avem mereu aproape de noi, pentru a fi folosit în fiecare timp de nevoie. Cei ce au pe Dumnezeu de partea lor nu trebuie să fie tulburați de numărul și puterea dușmanilor lor; mai mulți sunt cei ce sunt cu noi decât cei ce sunt împotriva noastră; aceia au oștile Domnului care au pe Domnul oștirilor angajat pentru ei. Pentru încurajarea sa, 1. Dumnezeu îi asigură de succes și fixează ora: Mâine cam la această vreme, când o angajare (se presupune) era așteptată și intenționată de ambele părți, îi voi da în mâinile voastre uciși. Deși trebuiau să fie uciși de sabia lui Israel, totuși este vorbit ca lucrarea lui Dumnezeu, că El îi va da în mâinile lor. 2. Îi poruncește să schilodească caii lor, să-i schilodească, să-i schiopăteze și să le ardă carele, nu numai ca Israel să nu le folosească mai târziu, ci ca să nu se teamă de ele acum, Dumnezeu lor punând acest dispreț asupra lor. Să privească Israel carele lor doar ca lemn putred destinat focului, și caii lor de război ca lucruri invalidi, abia buni pentru căruță. Această încurajare pe care Dumnezeu i-a dat-o aici lui Iosua, fără îndoială că el a comunicat-o poporului, care poate era sub unele temeri de pericol din partea acestei armate vaste, în ciuda experienței pe care o avuseseră cu puterea lui Dumnezeu angajată pentru ei. Și înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu trebuie observate, (1.) În înnebunirea sfaturilor dușmanului, că toți regii Canaanului, care nu erau dispersați la o asemenea distanță unul de altul încât să fi putut să se adune toți împreună într-un corp, nu s-au confederat la început împotriva lui Israel, ci au fost împărțiți în combinația sudică și nordică, și astfel au devenit mai puțin formidabili. Și, (2.) În pregătirea poporului său să înfrunte forța mai mare, prin zdrobirea celei mai mici. Ei se angajează mai întâi cu cinci regi împreună, și acum cu mulți mai mulți. Dumnezeu proporționează încercările noastre la puterea noastră și puterea noastră la încercările noastre. Henry rezumă mai târziu rezultatul campaniei lungi. I. O scurtă relatare este dată aici despre ceea ce s-a făcut în patru lucruri:—1. Încăpățânarea cananeilor în opoziția lor față de israeliți. Era ciudat că, deși apărea atât de manifest că Dumnezeu lupta pentru Israel, și în fiecare angajament cananeii aveau ce e mai rău, totuși au rezistat până la capăt; nici o cetate nu a făcut pace cu Israel, cu excepția ghibeoniților, care au înțeles lucrurile ce țin de pacea lor mai bine decât vecinii lor, v. 19. Se sugerează că alte cetăți ar fi putut face condiții la fel de bune pentru ele însele, fără haine zdrențuite și încălțăminte peticită, dacă s-ar fi smerit, dar nu au dorit niciodată condiții de pace. Ni se spune aici de unde a venit această infatuare de neînțeles: A fost de la Domnul să le întărească inimile, v. 20. Așa cum inima lui Faraon a fost întărită mai întâi de propria sa mândrie și încăpățânare, și apoi de judecata dreaptă a lui Dumnezeu, spre distrugerea sa, tot așa au fost inimile acestor cananei. Pentru a-i pedepsi pentru toate celelalte nebunii ale lor, Dumnezeu i-a lăsat la aceasta, să-și facă dușmani pe cei pe care i-ar fi putut face prieteni. Aceasta a fost ceea ce i-a ruinat: au venit împotriva lui Israel în luptă și au dat prima lovitură, și de aceea nu li s-a putut arăta nicio favoare. Aceia nu știu ce fac cei ce dau provocarea justiției divine sau instrumentelor autorizate ale acesteia. Suntem noi mai tari decât Dumnezeu? Observă aici, Că împietrirea inimii este ruina păcătoșilor. Cei ce sunt stupizi și siguri și nepăsători față de avertismentele divine sunt deja marcați pentru distrugere. Ce speranță este pentru aceia despre care Dumnezeu a spus: Du-te, îngrașă-le inimile? 2. Constânța israeliților în a duce acest război (v. 18): Iosua a purtat război mult timp; unii socotesc cinci ani, alții șapte, care au fost petrecuți în supunerea acestui pământ: atât de mult timp Dumnezeu a vrut să-l antreneze pe Israel la război și să le dea exemple repetate ale puterii și bunătății Sale în fiecare victorie nouă pe care le-a dat-o. 3. Cucerirea Anakimilor la urmă, v. 21, 22. Fie că aceasta s-a făcut pe măsură ce i-au întâlnit unde erau dispersați, cum cred unii, sau mai degrabă ar părea că Anakimii s-au retras în fortărețele lor și astfel au fost vânați și nimiciți la urmă, după toți ceilalți dușmani ai lui Israel. Munții lui Iuda și ai lui Israel erau locuințele acelor munți de oameni; dar nici înălțimea lor, nici puterea peșterilor lor, nici dificultatea trecătorilor către ei nu i-au putut proteja, nu, nici pe acești oameni puternici, de sabia lui Iosua. Tăierea fiilor lui Anac este menționată în mod deosebit pentru că aceștia fuseseră o astfel de teroare pentru iscoade cu patruzeci de ani înainte, și mărimea și puterea lor fuseseră considerate o dificultate de netrecut în calea reducerii Canaanului, Num. xiii. 28, 33. Chiar și acea opoziție care părea invincibilă a fost depășită. Să nu fie niciodată fiii lui Anac o teroare pentru Israelul lui Dumnezeu, căci chiar și ziua lor va veni să cadă. Uriașii sunt pitici în fața Atotputerniciei; totuși această luptă cu Anakimii a fost rezervată pentru sfârșitul războiului, când israeliții deveniseră mai experți în artele războiului și avuseseră mai multă experiență a puterii și bunătății lui Dumnezeu. Observă, Dumnezeu rezervă uneori cele mai aspre încercări ale poporului Său prin afecțiune și ispită pentru sfârșitul zilelor lor. De aceea, să nu se laude cel ce își pune harnașamentul ca cel ce și-l scoate. Moartea, acel fiu înfricoșător al lui Anac, este ultimul dușman care trebuie înfruntat; dar va fi nimicit, 1 Cor. xv. 26. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne va da biruința. 4. Sfârșitul și rezultatul acestui război lung. Cananeii au fost dezrădăcinați, nu perfect (cum vom găsi mai târziu în cartea Judecătorilor), dar într-o măsură bună; nu au fost în stare să facă niciun cap, fie (1.) Ca să-i țină pe israeliți în afara posesiei pământului: Iosua a luat tot acel pământ, v. 16, 17. Și putem presupune că poporul s-a dispersat pe ei și familiile lor în țările pe care le cuceriseră, cel puțin cele ce se aflau cel mai aproape de cartierul general de la Ghilgal, până când o distribuție ordonată ar fi făcută prin sorți, ca fiecare om să-și cunoască al său. Sau, (2.) Ca să-i țină în acțiune sau să le dea vreo molestare (v. 23): Pământul s-a odihnit de război. Nu s-a încheiat într-o pace cu cananeii (aceasta era interzisă), ci într-o pace de la ei. Există o odihnă, o odihnă de la război, care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu, în care vor intra când războiul lor va fi împlinit.
Considerați

Consideră

Henry compară cucerirea împlinită cu promisiunile anterioare făcute lui Moise. II. Ceea ce s-a făcut acum este comparat aici cu ceea ce fusese spus lui Moise. Cuvântul lui Dumnezeu și lucrările Sale, dacă sunt privite și considerate împreună, se vor ilustra reciproc. Se observă aici la încheiere, 1. Că toate preceptele pe care Dumnezeu le dăduse lui Moise referitoare la cucerirea Canaanului au fost ascultate din partea poporului, cel puțin cât timp a trăit Iosua. Vezi cât de solemn este remarcat acest lucru (v. 15): Așa cum Domnul a poruncit lui Moise, slujitorul Său, prin a cărui mână a fost dată legea, tot așa a poruncit Moise lui Iosua, căci Moise a fost credincios, ca legiuitor, celui ce l-a numit; și-a făcut partea, și apoi a murit: dar au fost poruncile lui Moise respectate când el era în mormânt? Da, au fost: Așa a făcut Iosua, care a fost, în locul său, la fel de credincios ca Moise în al său. Nu a lăsat nimic nefăcut (Evr. nu a îndepărtat nimic) din tot ce Domnul a poruncit lui Moise. Cei ce își lasă datoria nefăcută fac tot ce pot ca să îndepărteze sau să anuleze porunca lui Dumnezeu, prin care sunt legați s-o facă; dar Iosua, împlinind preceptul, l-a confirmat, după cum se exprimă, Deut. xxvii. 26. Iosua a fost el însuși un mare comandant, și totuși nimic nu i-a fost mai mult laudă decât ascultarea sa. Cei ce conduc pe alții după voia lor trebuie ei înșiși să fie conduși de voia divină; atunci puterea lor este într-adevăr onoarea lor, și nu altfel. Ascultarea evlavioasă pentru care Iosua este aici lăudat se referă în special la porunca de a distruge pe cananei și de a dărâma altarele lor și de a le arde chipurile, Deut. vii. 2-5; Exod. xxiii. 24; xxxiv. 13. Iosua, în zelul său pentru Domnul oștirilor, nu a cruțat nici idolii, nici idolatrii. Neascultarea lui Saul, sau mai degrabă ascultarea sa parțială, la porunca lui Dumnezeu, pentru distrugerea totală a amaleciților, l-a costat regatul. Se pare că Iosua însuși dă această relatare a celei mai atente și punctuale respectări a ordinelor sale în executarea comisiei sale, că în toate privințele a făcut cum i-a poruncit Moise; și apoi sugerează că a avut mai multă plăcere și satisfacție în a reflecta asupra ascultării sale față de poruncile lui Dumnezeu în tot acest război și s-a prețuit mai mult pe aceasta decât pe toate câștigurile și triumfurile cu care a fost îmbogățit și avansat. 2. Că toate promisiunile pe care Dumnezeu le dăduse lui Moise referitoare la această cucerire au fost împlinite din partea Sa, v. 23. Iosua a luat tot pământul, l-a cucerit și a luat în stăpânire, potrivit cu tot ce Domnul i-a spus lui Moise. Dumnezeu promisese să alunge națiunile dinaintea lor (Exod. xxxiii. 2; xxxiv. 11) și să le coboare, Deut. ix. 3. Și acum s-a făcut. Nu a căzut nici un cuvânt din promisiune. Succesele și bucuriile noastre sunt atunci de două ori dulci și confortabile pentru noi când le vedem curgând spre noi din promisiune (aceasta este potrivit cu ce a spus Domnul), așa cum ascultarea noastră este atunci acceptabilă lui Dumnezeu când are un ochi la precept. Și, dacă ne facem conștiință din datoria noastră, nu trebuie să punem la îndoială împlinirea promisiunii. Henry reflectă asupra victoriilor anterioare sub Moise ca model pentru Iosua. Iosua, sau oricine altcineva este istoricul înainte de a veni să rezume noile cuceriri pe care Israelul le făcuse, în aceste versete primește cuceririle lor anterioare din timpul lui Moise, sub care au devenit stăpâni ai marilor și puternicelor regate ale lui Sihon și Og. Observă, Îndurările proaspete nu trebuie să înece amintirea îndurărilor anterioare, nici gloria instrumentelor prezente de bine pentru biserică nu trebuie să fie lăsată să eclipseze și să diminueze onoarea cuvenită a celor ce au mers înaintea lor și care au fost binecuvântările și podoabele zilei lor. Slujirile și realizările lui Iosua sunt recunoscute ca mari, dar să nu fie trecute cu vederea și uitate cele de sub Moise, deoarece Dumnezeu a fost același care a lucrat pe ambele, și ambele puse împreună Îl proclamă pe El Alfa și Omega al marii mântuiri a lui Israel. Aici este, 1. O descriere a acestei țări cucerite, măsura și hotarele ei în general (v. 1): De la râul Arnon în sud, până la Muntele Hermon în nord. În particular, aici este o descriere a regatului lui Sihon (v. 2, 3) și a celui al lui Og, v. 4, 5. Moise descrisese această țară foarte particular (Deut. ii. 36; iii. 4, etc.), și această descriere aici este de acord cu a lui. Se spune că regele Og locuia la Aștarot și Edrei (v. 4), probabil pentru că erau ambele cetăți regale ale sale; avea palate în ambele și locuia uneori în una și uneori în cealaltă; una poate era reședința sa de vară și cealaltă de iarnă. Dar Israel le-a luat pe ambele de la el și a făcut un singur mormânt pentru a-l sluji pe cel ce nu putea fi mulțumit cu un singur palat. 2. Distribuirea acestei țări. Moise a atribuit-o celor două seminții și jumătate, la cererea lor, și a împărțit-o între ele (v. 6), despre care am avut povestea pe larg, Num. xxxii. Împărțirea ei când a fost cucerită de Moise este menționată aici ca un exemplu pentru Iosua ce trebuie să facă acum că cucerise țara de pe această parte a Iordanului. Moise, în timpul său, a dat unei părți din Israel o țară foarte bogată și roditoare, dar era pe partea exterioară a Iordanului; dar Iosua a dat întregului Israel pământul sfânt, muntele sanctuarului lui Dumnezeu, în Iordan: astfel legea a conferit asupra câtorva dintre Israelul spiritual al lui Dumnezeu binecuvântări temporare externe, care erau arvune ale lucrurilor bune ce vor veni; dar Domnul nostru Isus, adevăratul Iosua, a prevăzut pentru toți copiii promisiunii binecuvântări spirituale — privilegiile sanctuarului și Canaanul ceresc. Triumfurile și granturile legii au fost glorioase, dar cele ale evangheliei depășesc cu mult în glorie.
Răspunde
Unde în bătăliile tale actuale ai nevoie de aceeași asigurare pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Iosua că victoria este deja asigurată? Cum înregistrează ascultarea lungă a lui Israel orice tendință spre credincioșie parțială în propria ta umblare? În ce feluri poți cultiva o mai mare încredere că Domnul care a împlinit fiecare promisiune făcută lui Israel își va ține cuvântul față de tine astăzi?
Roagă-te
Doamne al oștirilor, Ți-ai arătat puterea Ta suverană în victoriile lui Iosua, răsturnând împărați și împlinind fiecare făgăduință ca să dai poporului Tău odihnă în țară. Prin Duhul Tău, întărește-ne să ascultăm Cuvântul Tău fără teamă, încrezându-ne că nicio alianță de vrăjmași nu poate sta împotriva planului Tău. Fixează inimile noastre pe victoria desăvârșită a lui Hristos, ca să putem răbda cu credință răbdătoare până ce fiecare făgăduință va fi a noastră. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →