← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 19-20 — cu Ioan Calvin

Exodul 19-20Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 19 și 20 din Exod, unde marele Reformator ne călăuzește prin evenimentele solemne de la Sinai. Calvin ne ajută să vedem cum Dumnezeu Și-a pregătit poporul să primească Legea cu reverență și teamă sfântă. Perspectivele sale luminează relația legământului și chemarea la sfințenie care răsună și astăzi pentru credincioși. Pe măsură ce ascultăm expunerea atentă a lui Calvin, suntem invitați să ne apropiem de aceste cuvinte străvechi cu atenție proaspătă și smerenie. Cuvintele sale ne atrag mai adânc în minunea autorevelării lui Dumnezeu.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești capitolele 19 și 20 din Exod încet și cu rugăciune. Observă tunetul, norul și glasul care a zguduit muntele. Ascultă chemarea lui Dumnezeu la credincioșie față de legământ și dăruirea celor Zece Porunci. Lasă drama scenei să trezească propriul tău simț al maiestății și apropierii lui Dumnezeu.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a stabili contextul dăruirii Legii. 1. În luna a treia. Acest capitol ne informează prin ce mijloace Dumnezeu a făcut poporul atent și învățabil atunci când voia să promulge legile Sale. El dăduse, într-adevăr, mai înainte regula unei vieți drepte și evlavioase, dar prin scrierea Legii pe table și prin adăugarea apoi a expunerii ei, El nu numai că a cuprins doctrina desăvârșită a evlaviei și dreptății, ci a ratificat-o printr-un rit solemn, astfel încât recunoașterea ei să rămână și să înflorească în vremurile viitoare. Și acesta este lucrul principal și esențial pe care profeții îl sărbătoresc în răscumpărarea poporului; și în aceasta, ca într-o oglindă, propun spre considerare chipul Bisericii înnoite, că Dumnezeu Și-a făcut cunoscute mărturiile Sale celor răscumpărați de El și a legat poporul pe care îl cumpărase de Sine printr-un nou legământ. El făcuse, într-adevăr, cu Avraam un legământ veșnic și inviolabil; dar pentru că acesta căzuse în dispreț din pricina trecerii timpului și a nepăsării omenirii, a devenit necesar ca el să fie din nou înnoit. În acest scop, deci, a fost gravat pe tablele de piatră și scris într-o carte, pentru ca harul minunat pe care Dumnezeu îl conferise neamului lui Avraam să nu se scufunde niciodată în uitare. Dar în primul rând trebuie să observăm că, deși Legea este o mărturie a adopției gratuite a lui Dumnezeu și învață că mântuirea se întemeiază pe mila Sa și îi invită pe oameni să-L cheme pe Dumnezeu cu încredere sigură, totuși ea are această proprietate deosebită, că legămintele sunt condiționate. De aceea merită să distingem între doctrina generală, care a fost dată de Moise, și porunca specială pe care el a primit-o. Moise îi îndeamnă pretutindeni pe oameni, ținând înainte nădejdea iertării, să se împace cu Dumnezeu; și ori de câte ori prescrie rituri expiatorii, el îi încurajează fără îndoială pe păcătoșii nenorociți să aibă o nădejde bună și mărturisește că Dumnezeu le va fi milostiv. Între timp, acest oficiu i-a fost impus separat, să ceară poporului dreptate desăvârșită și să le promite o răsplată, ca printr-un legământ, cu nici o altă condiție decât aceea că vor împlini tot ce li se poruncea, dar să amenințe și să vestească răzbunarea împotriva lor dacă vreodată s-ar abate de la cale. Este sigur, într-adevăr, că același legământ, al cărui slujitor și păzitor fusese Avraam, a fost repetat descendenților săi prin mijlocirea lui Moise; și totuși Pavel declară că Legea 'a fost adăugată din pricina fărădelegilor' (Galateni 3:19) și o opune promisiunii date lui Avraam; pentru că, tratând despre oficiul, puterea și scopul deosebit al Legii, el o separă de promisiunile harului. Cu același înțeles, el o numește în altă parte 'slujirea morții' și 'litera care omoară' (2 Corinteni 3:6, 7). Din nou, în alt loc, el afirmă că ea 'lucră mânia' (Romani 4:15); ca și cum prin acuzarea ei ar fi pricinuit rasei umane o rană de moarte și le-ar fi lăsat nicio nădejde de mântuire. În această pregătire, deci, în care Dumnezeu i-a instruit pe oameni la reverență și teamă, se poate percepe un obiectiv dublu; căci, deoarece mințile oamenilor sunt în parte umflate de mândrie și trufie, iar în parte amorțite de indiferență, ele trebuie fie smerite, fie trezite, pentru a primi învățătura dumnezeiască cu atenția pe care o merită; nici nu poate fi pregătit cineva să asculte de Dumnezeu, dacă nu este plecat și supus prin frică. Mai mult, ei încep atunci să se teamă când maiestatea lui Dumnezeu este arătată pentru a le inspira teroare. Astfel, deci, faptul că autoritatea Legii a fost ratificată prin multe semne și minuni să ne învețe că acesta este începutul evlaviei și al credinței în copiii lui Dumnezeu. În acest scop a zguduit și pământul, pentru a trezi inimile oamenilor din somnul lor sau pentru a le corecta prin îmblânzirea mândriei lor. Acest obiectiv este comun Legii, Profeților și Evangheliei și întregii sume a învățăturii dumnezeiești, căreia nu i se acordă niciodată cinstea cuvenită, dacă maiestatea lui Dumnezeu nu strălucește mai întâi, prin care El doboară toată trufia lumii. Dar nu trebuie să trecem peste ceea ce am afirmat recent că este propriu Legii, și anume să umple mințile oamenilor de frică și, prin prezentarea blestemului ei teribil, să taie nădejdea mântuirii; căci, deși ea constă din trei părți, fiecare dintre ele tinde spre același scop, ca toți să se recunoască vrednici de judecata morții veșnice, pentru că în ea Dumnezeu nu susține alt caracter decât acela al unui Judecător, care, după ce a cerut cu rigiditate ceea ce I se cuvine, promite doar o răsplată dreaptă și amenință pe călcătorii de lege cu răzbunare. Dar cine se va găsi a fi un păzitor desăvârșit al Legii? Ba mai mult, este sigur că toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, sunt vinovați de călcarea legii, de aceea mânia lui Dumnezeu planează asupra tuturor. Aceasta este ceea ce Pavel înseamnă când scrie că credincioșii Pe versetul 5, Calvin scrie: 5. Acum, deci. Dumnezeu declară că va fi întotdeauna același și va persevera constant [209] (binecuvântându-i), cu condiția ca israeliții să nu degenereze, ci să rămână devotați Eliberatorului lor; în același timp, El le amintește și de ce a fost atât de darnic cu ei, și anume ca ei să aspire continuu la scopul chemării lor; căci El nu voise să îndeplinească față de ei un singur act de dărnicie, ci să-i cumpere ca popor al Său deosebit. Acest privilegiu îl pune înaintea lor în cuvântul sglh, [210] segullah, care înseamnă toate lucrurile cele mai prețioase, orice, de fapt, este depus într-o vistierie; deși cuvântul 'peculium', o posesie deosebită, prin care vechiul interpret [211] l-a redat, nu este nepotrivit pasajului; pentru că este clar din contextul imediat că el denotă separarea acestui popor de toate celelalte; deoarece aceste cuvinte urmează direct: 'căci', sau, deși 'tot pământul este al Meu'; particula ky, ki, fiind luată adesea în mod adversativ, și nu este nicio îndoială că Dumnezeu voia să înalțe mai mult harul Său, comparând această singură națiune cu întreaga lume, așa cum se spune în cântarea lui Moise, Pe versetul 6, Calvin scrie: 6. Și voi veți fi pentru Mine. El arată mai clar și mai pe larg cum israeliții vor fi prețioși pentru Dumnezeu; și anume, pentru că vor fi 'o împărăție de preoți și o națiune sfântă'. Prin aceste cuvinte, el implică faptul că vor fi înzestrați cu onoruri atât preoțești, cât și regale; ca și cum ar spune că nu vor fi doar liberi, ci și ca niște regi, dacă vor persevera în credință și ascultare, deoarece nicio împărăție nu este mai de dorit sau mai fericită decât să fii supușii lui Dumnezeu. Mai mult, el numește aceasta 'o împărăție sfântă', pentru că toate împărățiile lumii erau atunci în păgânism; căci genitivul, conform idiomului obișnuit al limbii, este pus pentru un adjectiv, ca și cum ar fi spus că ei vor avea nu doar o stăpânire pământească și trecătoare, ci și una sfântă și cerească. Alții o înțeleg în mod pasiv, că Dumnezeu va fi regele lor; în timp ce muritorii și, în cea mai mare parte, tirani cruzi, vor stăpâni peste alte națiuni. Deși nu resping cu totul acest sens, totuși prefer mai degrabă celălalt, la care ne conduce și Sfântul Petru: căci atunci când evreii, care prin refuzul lui Hristos se îndepărtaseră de legământ, încă se lăudau în mod nepotrivit cu acest titlu, el revendică această onoare doar pentru membrii lui Hristos, spunând: 'Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească' etc. (1 Petru 2:9). Dar sensul pasiv nu s-ar potrivi cu aceste cuvinte, și anume că credincioșii sunt supuși preoției lui Dumnezeu, căci Apostolul aplică cu grație cuvintele pentru a îndepărta neplăcerea noutății; ca și cum ar fi spus: Dumnezeu a promis odinioară părinților noștri că vor fi pentru El o preoție împărătească. Acest privilegiu toți cei care se separă de Hristos, Capul, îl revendică în mod fals, deoarece doar El ne face o preoție împărătească. Între timp, el învață, prin această adaptare aparentă a cuvintelor, că ceea ce fusese spus de Moise se împlinește de fapt. Și, de fapt, Hristos a apărut învestit cu împărăția și preoția, pentru ca El să confere ambele privilegii membrilor Săi; de unde rezultă că oricine se desparte de El este nevrednic de oricare dintre aceste onoruri și este pe drept lipsit de ele. Națiunea este numită aici sfântă, nu cu referire la evlavia sau sfințenia lor personală, ci ca fiind pusă deoparte de alții de Dumnezeu printr-un privilegiu special. Totuși, de acest fel de sfințire depinde celălalt, și anume ca cei care sunt înălțați prin favoarea lui Dumnezeu să cultive sfințenia și astfel, din partea lor, să-L sfințească pe Dumnezeu.
Considerați

Consideră

Calvin trasează apoi un contrast cu Evanghelia. Antiteza de aici dovedește că ceea ce i-a fost încredințat lui Moise este separat și distinct de Evanghelie; pentru că Dumnezeu, care a apărut în Lege ca un răzbunător, acum cu bunătate părintească ne invită cu blândețe la mântuire și liniștește mințile noastre tulburate oferindu-ne iertarea păcatelor. Acum, Pavel ne arată că nu există nicio contradicție în această diversitate, pentru că poporul a fost învățat de Lege să nu caute mântuirea nicăieri decât în harul lui Hristos și, fiind convinși de condamnarea oribilă sub care zăceau, au fost mânați de frică să implore mila lui Dumnezeu; căci, deoarece oamenii sunt înclinați să [207] se îngăduie în păcat, 'păcatul (cum spune Pavel, Romani 5:13) nu este imputat acolo unde nu este lege'; dar cei care se desfată în întuneric sunt aduși prin învățătura Legii înaintea tribunalului lui Dumnezeu, ca să-și perceapă pe deplin murdăria și să se rușineze. Astfel se împlinește spusa lui Pavel că viața Legii este moartea omului. (Romani 7:9.) Acum înțelegem de ce promulgarea Legii a fost ratificată prin atâtea minuni; și anume, pentru că, în general, autoritatea învățăturii dumnezeiești trebuia să fie stabilită printre cei nepăsători sau mândri și răzvrătiți; și, în al doilea rând, pentru că Legea a fost propusă oamenilor care căutau mijloacele de a se linguși, ca oglinda blestemului, astfel încât, pierduți în ei înșiși, să zboare la refugiul iertării. Am considerat potrivit să spun atât de mult cu titlu de prefață, în scopul de a-i îndrepta pe cititorii mei spre obiectul propriu al istoriei care este relatată aici. Dar Moise povestește mai întâi că poporul a venit, printr-un singur marș, din Refidim în regiunea Sinai; căci așa interpretez, că nu a existat nicio stație intermediară; căci interpretarea lor este forțată și nenaturală, cei care iau 'aceeași zi' pentru începutul lunii.
Răspunde
Cum modelează chemarea de a fi o împărăție de preoți mersul tău zilnic? În ce feluri ai putea cultiva o reverență mai mare atunci când te apropii de Cuvântul lui Dumnezeu? Unde simți că Dumnezeu te invită astăzi la o credincioșie reînnoită față de legământ?
Roagă-te
O Doamne Suveran, care ai coborât în foc și slavă pe Sinai ca să întemeiezi legământul Tău cu un popor pus deoparte ca o împărăție de preoți, dăruiește-ne har prin Isus Hristos să ne apropiem de Tine cu frică sfântă și ascultare gata. Prin Duhul Tău, smerește inimile noastre înaintea maiestății prezenței Tale, ca să prețuim Cuvântul Tău și să umblăm cu credincioșie în legământul pe care L-ai asigurat. Întărește-ne să trăim ca națiunea Ta sfântă, reflectând dragostea statornică și dreptatea Răscumpărătorului nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →